Torente

I.

SCURTĂ ȘI MOHORÂTĂ, TOAMNA SUEDEZĂ își și făcuse apariția în grădina de la Tjorpa. Vântul murmura printre brazi. Vânt familiar, care iarna învăluia în lunga lui jelanie casa familiei Yvarsen.

Pe aleea centrală, printre stejarii aurii și straturile rămase fără flori, Rholf-Harald, care cu trei săptămâni mai înainte își făcuse apariția în mijlocul acelei familii atât de unite, își potrivea pasul după cel al Idei. Tânăra femeie îl primise cu multă căldură pe acel frate vitreg despre care nu știuse nimic atâta vreme.

Logodna ei cu Jorgens Meldgaard, căsătoria apropiată n-o cufundaseră într-o fericire egoistă, imensa dragoste față de ai săi o făcuse să înflorească din nou – toate incertitudinile, toate ambițiile amare se risipiseră – și acum era gata să dăruiască o bună parte din această tandrețe acelui tânăr cu nume de viking, rezervat și ascuns.

— Am impresia, spuse ea râzând, că ți-e greu să-mi spui pe nume. Că tata te intimidează un pic, mi se pare normal. Lăsând la o parte modestia, doctorul Yvarsen este o mare personalitate și trecutul s-ar putea să ți-l facă mai puțin apropiat. Cu timpul, vă veți apropia totuși unul de celălalt. Dar Erling, Flavie și mama te-au primit cu brațele deschise. De mine ce să mai zic? Sunt atât de bucuroasă de a fi descoperit că mai am încă un frate! Mi-ar fi plăcut să copilărim împreună, să ne jucăm, să-ți mărturisesc gândurile mele.

Rholf-Harald își înălță capul. Ide îi văzu profilul, acel profil mândru, cu trăsături regulate, care amintea și de frumusețea lui Sigrid și de frumusețea lui Jan.

— Ide, răspunse cu blândețe tânărul, copilăria mea nu-mi aparține decât mie. Am fost de mic de tot un copil fără familie. Comandantul Eckeby – unchiul meu Kristoffer – n-a pretins niciodată să-mi țină loc de tată. A fost susținătorul și educatorul meu, apoi cel mai bun prieten. Am avut și câteva bucurii: o mică excursie pe mare, o furtună dezlănțuită, am văzut la marginea unei păduri o ceată de animale sălbatice, apoi un castel pe malul unui lac, într-un amurg de o rară frumusețe. Dar nu m-am jucat niciodată așa cum te-ai jucat tu. E adevărat că am fost lipsit de griji. Mă găsești romantic și nu ascund această înclinare, dimpotrivă, încă de foarte mic am simțit că venisem pe lume sub semnul fatalității.

— Nu poți uita acest lucru?

— E foarte greu, Ide! Nu mai sunt un adolescent maleabil, ci un bărbat în toată firea. M-au format anumite sentimente care mi-au împietrit inima. Am trăit vreme îndelungată cu ranchiuna în suflet și m-am obișnuit să fiu singur. Aici, la Tjorpa, toți m-au primit ca pe un fiu sau ca pe un frate. Dar totul e încă prea proaspăt. Încearcă să mă înțelegi! Tu ești atât de dreaptă și de spontană! Nu pot să mă integrez fără efort în clanul vostru. Voi mă socotiți ca pe unul de-ai voștri, dar eu mă consider ca un invitat, mai exact: ca „o mobilă nouă”.

— Totul se reduce la răbdare, zilele trec repede, iar viața ne aduce până la urmă și bucurii.

O umbră fugară încețoșa ochii Idei, vântul îi lipi câteva șuvițe de păr pe obrazul atât de delicat. Clătină din cap ca și cum ar fi vrut să alunge tristele amintiri, apoi spuse:

— Eu a trebuit să-mi smulg bucată cu bucată fericirea.

— Da, tu știi ce-i lupta, zilele negre, suferința!

— Rholf-Harald, acum sunt o femeie fericită și aș dori ca și tu să fii un bărbat fericit. Văd că ți-ai pus în minte ceva. Îmi dau seama de acest lucru, după chipul tău. Ori de câte ori tata ia o hotărâre serioasă, are privirea asta pe care o ai tu acum, privire care pare că vrea să provoace soarta. Bărbia îi devine parcă mai pătrată, mai dură, așa cum e a ta în acest moment. Nu vrei să-mi spui la ce te gândești?

Gura fermă a lui Rholf-Harald schiță un surâs.

— Probabil că țin foarte mult la tine, din moment ce-ți împărtășesc ideea mea care aproape că a devenit o idee fixă, dar care mi se pare întemeiată. În loc să aștept să aibă loc adevărata fuziune morală între. Doctorul Yvarsen și mine, și să cadă barierele dintre familia ta – acel bloc compact, ca de granit – și înclinarea mea către singurătate, sunt convins că e necesar să. Mă maturizez sufletește. Vreme de câteva luni, un an, poate chiar și mai mult, aș vrea să călătoresc, să văd diverse țări cu tot ce au ele mai deosebit. Nu cunosc decât Suedia și orașul Paris, unde m-am născut și pe care l-am părăsit când eram încă foarte mic, dar unde m-am reîntors mai târziu pentru a regăsi câteva urme ale trecutului. Sunt poet, cu alte cuvinte un animal destul de rar în zilele noastre. Alte ceruri, alte peisaje m-ar inspira. Mă voi gândi la voi toți mai liber, mai detașat, fiindcă depărtarea te face mult mai obiectiv, cum eu încă n-am ajuns să fiu. De îndată ce voi pleca de la Tjorpa, îi voi trimite o scrisoare tatălui tău și cred că mă va înțelege.

— Tatăl meu! Ca și cum n-ar fi și tatăl tău! Mereu eziți să-i spui „tată”. Da, te va înțelege. Va admite că din prea multă pudoare dorești să eviți o discuție delicată. Îți mulțumesc că ai avut încredere în mine. Dar te rog să nu mă mâhnești plecând înainte de căsătoria mea.

— Când e? Peste zece zile? Sigur, pot să aștept până atunci și-ți făgăduiesc că voi fi de față la ceremonia de la biserică.

Cu un gest afectuos, Ide își strecură brațul sub cel al lui Rholf-Harald. Se strădui să-și ascundă neliniștea care o tulbura. De ce trebuia să se gândească numai la nenorociri și la primejdii? Fratele regăsit se va întoarce, dar când?

Cu trei săptămâni mai înainte, tânăra femeie nici măcar nu bănuia existența acestui nou venit. Prestigiul, seducția sa erau de așa natură, încât se impuseseră tuturor, în mod firesc. Absența lui avea să iște un mare gol mai ales în sufletul lui Jan și, mai mult ca sigur, și al Théresei.