Torente

PARTEA ÎNTÂI.

I.

NELINIȘTIȚI, CURIOȘI, NEGRII SE grăbeau către coliba bătrânului Sammy.

— Nu vă apropiați! Strigă o voce din mulțime, tocmai și-a încărcat pușca!

— Pușca?

— Da, ne pândește! Va trage în noi!

— Prostii! Nu există om mai pașnic ca bătrânul Sammy.

— Doar ți-am spus c-a înnebunit.

— Înnebunit?

— Da, din pricina unei neliniști morbide sau unei obsesii, cum spun medicii. Nu știu exact despre ce e vorba.

— Dacă nu știi, taci din gură!

— Atunci spune tu.

Din mijlocul mulțimii se ridică o voce autoritară:

— Liniște! Here comes the boss. Iată-l pe stăpân.

Foarte înalt, blond, cu chipul bronzat, James Starner se apropie de contramaistrul său care tocmai voia să-i vorbească:

— Ce se întâmplă, Tom? Ce-i cu îmbulzeala asta de oameni?

— Old Sammy a înnebunit, domnule!

— Cum adică?

Negrii se îndepărtară, respectuoși, din jurul celor doi. Tom arătă coliba:

— Îl cunoașteți pe bătrânul Sammy, nu-i așa, domnule?

— Sigur, e unul dintre cei mai buni lucrători ai noștri.

— Ei bine, iată. Azi după-amiază, Sammy s-a apucat să repare un tractor, împreună cu Bill, tânărul mecanic.

— Îl știu, da, și?

— Dintr-o dată, s-a năpustit asupra lui Bill și a vrut să-l strângă de gât. Urla cu o voce ascuțită: „Nu vreau să văd pe nimeni în jurul meu! Pe nimeni! Pe nimeni!”.

— Și pe urmă?

Bill a reușit să scape din mâinile lui și l-a amenințat cu o cheie englezească. Sammy s-a năpustit în coliba lui și s-a încuiat înăuntru. Și de atunci urlă întruna.

— Ce spune?

— Că nu vrea să vadă pe nimeni în jurul lui și că pe primul care va cuteza să treacă prin fața casei sale, îl va împușca. Ascultați! Îl auziți?

— Da, îl aud!

Old Sammy vocifera într-un amestec curios de. Engleză și de dialect local. Amenințătoarea țeavă a puștii sale se vedea foarte clar în ambrazura porții.

— Dacă Jan era aici s-ar fi priceput să-i vorbească, să-l calmeze, murmură James.

— Mister Jan Yvarsen, doctorul? Întrebă Tom.

— Da.

James rămase o clipă pe gânduri: situația nu mai putea dura. Old Sammy putea, dintr-un moment în altul, să-și descarce pușca în orice trecător nevinovat, o femeie, un copil. Trebuia să acționeze și încă repede de tot. Își și însușise trăsătura tuturor membrilor familiei Yvarsen: de îndată ce se iveau unele dificultăți, vreun pericol, se gândea instinctiv la Jan. Numai că în vremea asta, Jan și Thérese se aflau în vacanță, în Franța, ca și tatăl și mama lui James – Tom și Fanny – care se duseseră să petreacă câteva săptămâni în bătrâna Anglie. Așa că James rămăsese singurul stăpân. Nu spusese contramaistrul: „Here comes the boss?” Acum, patronul, adică omul care trebuia să-și asume răspunderile, nu mai era Tom Starner, ci James.

Își aminti că tânărul contramaistru negru, isteț și capabil, purta același nume ca și tatăl său, fiindcă Tom Starner îi fusese naș. James își dădu seama că toți ochii erau ațintiți asupră-i, că trebuia „să facă față”. Hotărârea sa și fusese luată. Îl îndepărtă pe Tom care voia să-l oprească și se îndreptă, cu pas ferm și hotărât, către coliba lui Old Sammy. Auzi pași în urma lui și se întoarse. Era Bill, tânărul mecanic negru, care alerga după el.

— Ce vrei? Îl întrebă James. Rămâi lângă ceilalți. Old Sammy e înarmat cu o pușcă.

Bill era foarte palid și zise cu glas rugător:

— Don't hurt him, mister James, sir, he doesn't know what he is doing!

Ca toți negrii, apelase din instinct la fraze biblice.

„Nu-i cășunați nici un rău, domnule, nu-și dă seama ce face!” Și tocmai Bill spunea asta, omul pe care Sammy era cât pe ce să-l strângă de gât, într-un acces de furie.

Acum James se afla singur în fața micii bariere care despărțea grădinița lui Sammy de drum. Știa că în acel moment dădea dovadă că era bărbat, ca toți negrii strânși grămadă, îl judecau, îi cântăreau.

James își trecu brațul pe deasupra portiței și trase zăvorul. Zarurile fuseseră aruncate. Acum nu mai putea să dea înapoi, trebuia să înfrunte, cu orice preț, pușca lui Sammy. În jurul lui, o puzderie de flori roz, galbene și violete. Căci lui Sammy îi plăceau florile. Grădina sa era cea mai frumoasă din exploatare și până și Tom Starner îi invidia unii trandafiri care aveau culoarea smaraldului și pe care numai el se pricepea să-i cultive. James îi iubea pe negri, aceștia erau cei mai buni prieteni ai săi. Se născuse în Africa: pentru el, Europa era un pământ străin. Camarazii săi de joacă fuseseră negri și învățase foarte repede să le stimeze inteligența vie și intuitivă, cunoștințele asupra plantelor și animalelor, bunătatea lor înnăscută, candoarea, spontaneitatea. Așa că Old Sammy nu era un străin pentru el; departe de așa ceva! Nu-l legănase pe genunchi când fusese un puști de câțiva ani? Nu Old Sammy îi insuflase dragostea față de animale? Căci acest Old Sammy dăduse întotdeauna dovadă de o dragoste fanatică față de fiarele din pădure și din hățișuri. Nu se spunea în sat că odinioară, cel mai bun prieten al lui Sammy fusese un leu, cu care se întâlnea zilnic, undeva, departe, lângă râul albastru ce șerpuia printre preriile verzi? James nu văzuse el însuși acea gazelă îmblânzită care trăia în grădina casei sale și care mânca din mâna bătrânului?

Acum îi reveniseră în minte toate acele amintiri. Legendele pădurii pe care Sammy le istorisea pe înnoptate.