Tragedia veacurilor

CUPRINS:

Introducere 1

Cap. 1 – Distrugerea Ierusalimului 5

Cap. 2 – Persecuțiile din primele veacuri 13

Cap. 3 – O epocă de întuneric spiritual 16

Cap. 4 – Valdenzii 21

Cap. 5 – John Wycliffe 29

Cap. 6 – Huss și Ieronim 36

Cap. 7 – Despărțirea lui Luther de Roma 45

Cap. 8 Luther înaintea Dietei 55

Cap. 9 Reformatorul elvețian 65

Cap. 10. Înaintarea Reformei în Germania 70

Cap. 11 Protestul prinților 75

Cap. 12 Reformațiunea în Franța 80

Cap. 13 În Țările de Jos și Scandinavia 90

Cap. 14 Reformatorii englezi de mai târziu 93

Cap. 15 Biblia și Revoluția Franceză 101

Cap. 16 Părinții peregrini 110

Cap. 17 Vestitorii dimineții 114

Cap. 18 Un reformator american 121

Cap. 19 Lumină prin întuneric 131

Cap. 20 O mare redeșteptare religioasă 135

Cap. 21 Avertizarea respinsă 143

Cap. 22 Profeții împlinite 149

Cap. 23 Ce este sanctuarul? 156

Cap. 24 În Sfânta Sfintelor 161

Cap. 25 Legea lui Dumnezeu de neschimbat 165

Cap. 26 O lucrare de reformă 171

Cap. 27 Redeșteptări moderne 175

Cap. 28 În fața raportului vieții 182

Cap. 29 Originea răului 187

Cap. 30 Vrăjmășia dintre om și Satana 192

Cap. 31 Lucrarea duhurilor rele 194

Cap. 32 Cursele Satanei 197

Cap. 33 Prima mare amăgire 202

Cap. 34 Pot oare morții să ne vorbească? 209

Cap. 35 Amenințarea libertății de conștiință 214

Cap. 36 Conflictul care se apropie 221

Cap. 37 Scripturile o apărare sigură 225

Cap. 38 Ultima avertizare 229

Cap. 39 Timpul strâmtorării 233

Cap. 40 Poporul lui Dumnezeu salvat 241

Cap. 41 Pustiirea pământului 248

Cap. 42 Sfârșitul luptei 251

TRAGEDIA VEACURILOR

Introducere.

Înainte de intrarea păcatului în lume, Adam se bucura de o comunicare liberă cu Făcătorul său, dar după ce omul s-a despărțit de Dumnezeu prin neascultare, neamul omenesc a pierdut acest înalt privilegiu. Prin Planul de Mântuire, însă, a fost deschisă o cale prin care locuitorii pământului să poată avea iarăși legătură cu cerul. Dumnezeu a comunicat cu oamenii prin Duhul Său, iar prin descoperirile date slujitorilor Săi aleși a fost dată lumii lumina divină. "Oamenii au vorbit de la Dumnezeu mânați de Duhul Sfânt" (2 Petru 1,21).

Timp de 2500 de ani din istoria omenirii, n-a existat nici o revelație scrisă. Aceia care fuseseră învățați de Dumnezeu transmiteau cunoștința lor altora și aceasta era moștenită din tată în fiu, de la o generație la alta. Pregătirea Cuvântului scris a început pe vremea lui Moise. Revelațiile inspirate au devenit atunci o carte inspirată. Această lucrare a continuat într-o perioadă de timp lungă de 16 veacuri – de la Moise, istoricul creațiunii și al Legii, până la Ioan, raportorul celor mai sublime adevăruri ale Evangheliei.

Biblia arată către Dumnezeu ca autor al ei; cu toate acestea, a fost scrisă de mâini omenești și, în variatele stiluri ale diferitelor ei cărți, ea prezintă caracteristicile numeroșilor ei scriitori. Adevărurile descoperite sunt toate "insuflate de Dumnezeu" (2 Tim. 3,16); cu toate acestea, sunt exprimate în cuvinte omenești. Cel Infinit, prin Duhul Sfânt, a revărsat lumina care trebuia să lumineze mintea și inima slujitorilor Săi. El a dat vise, vedenii, simboluri și înfățișări. Iar aceia cărora adevărul le-a fost astfel revelat au îmbrăcat gândul în limbaj omenesc.

Cele Zece Porunci au fost rostite de Însuși Dumnezeu și au fost scrise cu propria Sa mână. Ele sunt o alcătuire divină și nu omenească. Dar Biblia cu adevărurile ei date de Dumnezeu, exprimate în limbajul oamenilor, ne prezintă o unire a divinului cu omenescul. O astfel de unire a existat și în natura lui Hristos, care era Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului. Acest lucru este adevărat cu privire la Biblie, tot așa cum a fost adevărat și cu Hristos Ă "Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi" (Ioan 1,14).

Scrise în veacuri diferite, de oameni care se deosebeau foarte mult în ceea ce privește rangul și ocupația, înzestrarea intelectuală și spirituală, cărțile Bibliei prezintă un contrast izbitor în ceea ce privește stilul, ca și o diversitate de subiecte descoperite. Sunt folosite diverse forme de exprimare de către diferiții ei scriitori; adesea, același adevăr este mai clar prezentat de unul decât de altul. Deoarece totalitatea scriitorilor ei prezintă un subiect sub diferite aspecte și relații, pentru cititorul superficial, neglijent sau cu prejudecăți, poate părea o nepotrivire sau o contradicție, acolo unde cercetătorul evlavios, cu o pătrundere mai clară, vede armonia care există în profunzime.