Magicianul

de AnnaE 1.328 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

CUVÂNT ÎNAINTE.

DEȘI VERSIUNEA DE FAȚĂ NU ESTE, TEMATIC sau structural, o versiune nouă, specială a cărții, ea este totuși mai mult decât o ediție revizuită. Un număr de scene au fost în mare parte rescrise și câteva au fost adăugate. Am făcut acest pas neobișnuit mai ales datorită faptului – dacă scrisorile pot fi considerate un test – că această carte a suscitat cel mai mare interes în comparație cu tot ce am mai scris. De mult m-am învățat cu faptul că scrierile care m-ați satisfăcut cel mai puțin (motivat fiind de primii mei critici) continuă să mulțumească majoritatea cititorilor mei.

Romanul a apărut în 1965, după alte două, și este primul, dar nu în virtutea datei de publicare. Am încercat să-l scriu la începutul anilor '50, pe parcurs, atât starea mea, cât și narațiunea trecând prin multe transformări. În forma originală era vorba de un element evident supranatural – o încercare de a reedita nuvela lui Henry James The Turn of the Screw. Nu aveam o idee coerentă nici cu privire la mersul vieții și nici la cel al cărții. Eul meu obiectiv nu credea în acel moment că voi deveni un scriitor care va publica, celălalt eu, subiectiv, nu putea abandona efortul stângaci dar laborios de a produce o poveste și tot ce-mi amintesc este că permanent aruncam pasaje la coș, fiind incapabil să descriu ceea ce doream. Atât tehnica, cât și acea forță bizară a imaginației care mi se pare un fel de handicap al memoriei fată de realitate și existentă – împiedicând evocarea faptului non-existent – mă făceau nefericit, mă țintuiau în loc. Și totuși, atunci când succesul romanului The Collector, în 1963, mi-a dat încredere în literatura mea, a venit și rândul acestui roman permanent torturat și handicapat de a-și impune drepturile înaintea altora pe care le încercasem în anii '50., dintre care, măcar două erau, presupun, mai realizate și m-ar fi făcut chiar mai bine cunoscut, cel puțin în propria mea tară.

În 1964, am reluat lucrul și am colaționat și rescris toate variantele deja scrise. The Magus a rămas cartea unui novice și, pe lângă narațiune, conține notația explorării unui pământ necunoscut, o explorare adesea pornită pe căi greșite sau eronat concepute. Cititorul cu experiență nu poate crede că forma finală publicată poate păstra caracterul dezordonat al scrierii produse cu naivitatea instinctului. Cele mai mari lovituri pe care criticii mi le-au dat au fost când au decis că această carte reprezintă o gimnastică deliberată a fanteziei, un joc cerebral. Aceasta înseamnă că eroarea cărții consta în faptul că ascundea nesfârșitul șuvoi al scrierii sale.

Pe lângă evidenta influentă a lui Jung, ale cărui teorii mă interesau profund în acea vreme, au mai existat trei romane care au contribuit la scrierea acestuia. Modelul de care am fost conștient pe de-a-ntregul a fost Le Grand Meaulnes al lui Alain Fournier, motiv care m-a făcut să renunț pe parcursul reviziei la un număr de referințe prea directe. Paralela s-ar putea să nu fie foarte evidentă celui obișnuit să analizeze la nivel literal, dar The Magus ar fi fost o carte esențial diferită dacă nu ar fi existat antecedentul francez. Forța romanului Le Grand Meaulnes (pentru câțiva dintre noi în orice caz) de a produce o experiență, alta decât cea literară, era exact ceea ce doream să adaug eu narațiunii mele. Un alt defect al romanului meu, și pe care nu-l pot remedia, provine din faptul că nu am fost capabil să văd că această dorință e tipică pentru adolescență. Cel puțin adolescența protagonistului lui Alain Fournier este deschisă și specifică.

A doua influentă ar putea fi surprinzătoare, dar a provenit de la o carte care a obsedat imaginația copilăriei mele, Bevis de Richard Jefferies. Cred că romancierii încep să se formeze încă din copilărie, chiar dacă nu-și dau seama. Bevis, ca și Le Grand Meaulnes, proiectează o lume diferită de cea existentă sau de cea căreia copilul crescut într-o familie de mici burghezi marginali trebuia să i se integreze. Mă refer la această carte ca la una care mi-a imprimat un model profund, o stare din cele care nu se șterg chiar dacă am depășit de mult și evident acest tip de carte.

A treia carte care se află la originea cărții mele, fără ca eu s-o fi recunoscut ca atare la vremea respectivă, o pot adăuga acum datorită perspicacității unei studente de la Universitatea din Reading care mi-a trimis, la câțiva ani după publicare, o scrisoare în care evidenția numeroasele asemănări cu romanul lui Dickens Great Expectations. Ceea ce studenta nu știa era faptul că acesta este singurul roman al lui Dickens pentru care am manifestat o admirație și o dragoste absolută (un roman pentru care îi iert atâtea alte lucruri ce îmi displac în opera lui), că, în perioada când începusem să scriu romanul meu, predam, cu mare plăcere, un curs despre el, prezentându-l ca pe o carte exemplară și că mult timp am cochetat cu ideea de a introduce un personaj feminin în locul lui Conchis. Nu am renunțat total la această idee deoarece există ceva din Miss Havisham în figura doamnei de Seitas. Un scurt pasaj introdus în ediția de față reprezintă un omagiu la această influentă din umbră.

Trebuie să mă mai refer pe scurt la două schimbări mai de esență. În două scene, dezlănțuirea pasiunii este mai puternică, îndreptând astfel o lipsă anterioară de curaj. Cealaltă schimbare este în finalul cărții. Nici în prima versiune nu intenționasem să închei în mod misterios, așa cum unii cititori au avut senzația. Cred că ei nu au acordat îndeajuns de multă atenție celor două versuri din Pervigilium Veneris de la sfârșit. Recunosc faptul că ar fi trebuit să declar propria mea soluție pentru sfârșit într-un chip mai puțin ambiguu. De data aceasta o fac.

Nici un scriitor nu recunoaște cu plăcere care au fost cele mai intime influente de ordin biografic din opera sa și care rareori sunt legate de evenimente, de activități exterioare. Eu nu fac excepție. Insula mea, Phraxos (insula „îngrădită”) a fost de fapt insula Spetsai unde am predat în 1951 și 1952 la un internat particular, diferit în acei ani de cel din carte. Dacă l-aș fi descris fidel, aș fi scris un roman umoristic.

Binecunoscutul milionar grec care a cumpărat o parte a insulei Spetsai nu are nici o legătură cu cel din romanul meu; domnul Niarchos a venit mult mai târziu în locul respectiv. Nici proprietarul de atunci al vilei Bourani, al cărei aspect exterior și amplasament le-am adaptat, nu este modelul personajului meu, deși înțeleg că aceasta este pe cale de a se transforma într-o altă legendă a insulei. L-am întâlnit pe domnul respectiv, prieten al bătrânului domn Venizelos, numai de două ori și foarte scurt. Casa lui, pe aceea mi-o amintesc foarte bine.

Fișiere de descărcat

DOC
Magicianul de John Fowles.doc
2,9 MB · 330 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de John Fowles

Toate ›