Agentia Thompson and Co

PARTEA ÎNTÂI.

I ÎN BĂTAIA PLOII.

Cu picioarele depărtate și privirea pierdută în zarea cețoasă a visării, Robert Morgand stătea nemișcat, de mai bine de cinci minute, în fața zidului lung și negru, împestrițat tot de afișe, care mărginea una dintre cele mai triste străzi ale Londrei. Ploua cu găleata. Din rigolă, șuvoiul de apă se revărsa inundând trotuarul și infiltrându-se cu viclenie sub tălpile visătorului, al cărui creștet era și el amenințat de aversă. Cu gândul la vreo călătorie îndepărtată, lăsase să-i lunece încet din mână umbrela care-l apărase până atunci și ploaia, abătându-se de sus, curgea șiroaie de pe borurile pălăriei peste haina îmbibată ca un burete, pentru a se amesteca apoi cu torentul zgomotos din rigolă.

Robert Morgand nu băga în seamă hărțuiala răutăcioasă a stihiilor. Nu simțea dușul înghețat care-i biciuia umerii. Își fixa cu atenție ghetele – dar fără să vadă – atât de preocupat era – cum se transformă în două recife asupra cărora torentul, nemulțumit parcă, se repezea cu plesnetele sale umede.

Toată atenția lui era îndreptată spre misterioasa activitate a mâinii stângi, ascunsă în buzunar; această mână cântărea, prefirând printre degete, cele câteva monede, în sumă totală de 33,45 franci, pe care le mai numărase de multe ori până atunci.

Francez de origine, ajuns la Londra de șase luni, după o răsturnare bruscă și nemiloasă a întregii sale vieți, Robert Morgand își pierduse în această dimineață postul de profesor, de pe urma căruia își câștiga existența. Îndată ce constatase – din păcate, prea repede – câți bani mai avea, ieșise din casă, mergând unde vedea cu ochii, rătăcind pe străzi, în căutarea unei idei salvatoare, până când se oprise, în mod inconștient, în locul unde l-am găsit noi.

Și problema era următoarea: ce poți face singur, în această mare Londră, cu 33,45 franci care reprezintă întreaga ta avere?

Problemă anevoioasă. Atât de anevoioasă, încât nu ajunsese s-o rezolve și începea să creadă că nu va reuși niciodată.

Robert Morgand, însă, judecând după înfățișare, nu părea să fie omul care să poată fi descurajat cu ușurință.

Cu fața lui albă, cu fruntea netedă și senină, încununată de un păr castaniu-deschis, tuns scurt, cu mustața lungă de gal care despărțea gura prietenoasă de un nas încovoiat și energic, el părea simpatic sub toate aspectele. Mai mult decât atât, era bun și drept. Puteai observa acest lucru de la prima vedere, după ochii lui de un albastru închis, a căror privire, foarte blândă, totuși, nu cunoștea decât un singur drum: cel mai scurt.

În rest, nimic nu contrazicea impresiile promițătoare ale feței. Umeri eleganți și lați, pieptul puternic, membrele mușchiuloase, mișcări armonioase, mâinile fine și îngrijite, totul arăta un atlet de înaltă clasă, al cărui corp obișnuit cu sportul respira suplețe și forță.

Te gândeai văzându-l: „Iată un bărbat frumos, un bărbat puternic, un om bun”.

Că Robert nu era din aceia care se lasă descumpăniți de loviturile nedrepte ale vieții, o dovedise și avea s-o mai dovedească, apt fiind întotdeauna să se apere cu demnitate și să obțină victoria. Totuși, ciocnirile cu destinul sunt brutale și până și cel mai bun călăreț are dreptul să cadă o dată din șa. Robert, dacă vrem să ne menținem la această imagine împrumutată din arta ecvestră, își pierduse deci echilibrul și încerca să și-l recapete, fără să fie sigur ce anume trebuia să facă pentru asta.

În timp ce-și punea pentru a suta oară, în mod zadarnic, această întrebare, ridică ochii spre cer în speranța că va găsi acolo răspunsul. Abia atunci văzu că plouă tare și descoperi că gândurile în care se cufundase îl făcuseră să se oprească în mijlocul unei băltoace, în fața unui lung zid negru, acoperit de afișe pestrițe.

Unul din aceste afișe, de format dublu, în culori discrete, se afla chiar în fața lui, de parcă i-ar fi cerut cu precădere atenția. Mașinal – căci nu revii prea ușor din împărăția visurilor – Robert se apucă să parcurgă conținutul afișului, și când ajunse la sfârșitul textului, începu să-l citească a doua oară și apoi a treia oară, fără a-l înțelege prea bine. La a treia lectură, însă, avu o tresărire. Un rând tipărit cu litere mărunte, la sfârșitul afișului, îi sări deodată în ochi și atunci îl reciti a patra oară, plin de interes. Iată ce scria pe acest afiș:

AGENȚIA BAKER & Co LIMITED

69. Newghate Street 69

London.

MARE EXCURSIE ÎN TREI ARHIPELAGURI AZORE – MADERA – CANARE.

Cu superbul steamer The Traveller de 2500 tone și 3000 cai putere.

Căpitan Mathews.

Plecarea din Londra: la l0 mai, orele 7 seara.

Întoarcerea la Londra: la l4 iunie, orele l2

Domnii călători nu vor avea alte cheltuieli în afară de prețul fixat.

Hamali și trăsuri pentru excursii locale.

Pe uscat, cazări în hoteluri de prim rang.

Prețul călătoriei, inclusiv toate cheltuielile: 78 lire.

Pentru orice informații a se adresa la birourile Agenției: 69, Newghate Street 69 – London.

Se caută un ghid-interpret.

Robert se apropie de afiș și se convinse că l-a citit corect. Se căuta într-adevăr un ghid-interpret.

Se hotărî pe loc să fie el acest interpret… dacă Agenția Baker and Co îl va accepta.

Căci nu se putea întâmpla ca înfățișarea lui să nu placă? Sau ca locul să fi fost între timp ocupat?

În ce privește primul punct, trebuia să-și amâne răspunsul; cât despre al doilea – aspectul binecuvântatului afiș îl liniști cu totul: nou și proaspăt, părea că fusese lipit în dimineața aceleiași zile sau cel mult în seara precedentă. Totuși, nu era timp de pierdut. O lună de liniște i-ar fi dat răgazul să se redreseze, precum și perspectiva de a avea ceva economii la întoarcere – căci hrana o va primi la bord, fără îndoială, și, în plus, va face o călătorie plăcută și interesantă. Toate acestea nu erau deloc de disprețuit pentru Robert.