Uimitoarea aventura a misiunii Barsac

PARTEA ÎNTÂI.

I.

AFACEREA CENTRAL BANK.

Fără îndoială că îndrăzneața spargere, care a ocupat atâta vreme presa sub numele de „Afacerea Central Bank” și care a avut, timp de două săptămâni, cinstea de a apărea cu litere mari pe prima pagină a ziarelor, n-a fost încă uitată de toată lumea, deși s-au scurs mulți ani de atunci.

Într-adevăr, puține crime au stârnit atâta curiozitatea publicului, căci puține au reunit în același grad atracția misterului și amploarea nelegiuirii; puține au fost crimele a căror săvârșire să fi cerut atâta îndrăzneală de necrezut și atâta energie sălbatică. Relatarea ei incompletă, dar absolut exactă, se va citi poate cu interes. Dacă povestirea de față nu lămurește absolut toate punctele rămase încă în umbră, ea va aduce măcar unele precizări noi și va îndrepta sau va coordona informațiile uneori contradictorii date de ziare la vremea lor.

Furtul, precum se știe, a avut ca scenă Agenția DK a lui Central Bank, situată lângă Bursa Londrei, la colțul format de Threadnedle street și Oid Broad street, condusă pe atunci de Lewis Robert Buxton, fiul lordului cu același nume.

Agenția aceasta constă, în principal, dintr-o încăpere vastă, împărțită în două părți inegale printr-un lung contoar de stejar și întinsă paralel pe cele două străzi care se întâlnesc în unghi drept. În încăpere se intră pe la încrucișarea celor două străzi, printr-o ușă cu geamuri, care taie colțul, și în fața căreia se află un fel de ușă dublă, la același nivel cu trotuarul. Intrând în ea, zărești casa, așezată pe stânga, în dosul unui grilaj făcut din plasă cu ochiuri solide; printr-o ușă, zăbrelită și ea, casa comunică cu biroul propriu zis, în care stau funcționarii. Pe dreapta, contoarul de stejar e întrerupt la capăt de o ușiță mobilă care permite, la nevoie, să se treacă din partea destinată publicului în partea rezervată funcționarilor, sau viceversa. În fundul acestei din urmă părți se află, mai întâi, lângă contoar, cabinetul șefului agenției care dă într-o odăiță fără altă ieșire; apoi, de-a lungul peretelui perpendicular pe Threadneedle street, un culoar permite accesul în vestibulul comun întregului imobil căruia îi aparține localul.

Printr-o parte, vestibulul acesta trece prin fața lojei portarului și duce în Threadneedle street. Prin cealaltă parte, după ce a deservit scara cea mare, se termină cu o ușă dublă, cu geamuri, care ascunde privirilor dinafară intrarea pivnițelor și scara de serviciu aflată în fața ușei acesteia.

Așa arată locul unde s-au desfășurat principalele peripeții ale dramei.

În momentul când ea începe, adică exact la ora cinci fără douăzeci de minute, cei cinci funcționari ai agenției se îndeletniceau cu treburile lor obișnuite. Doi dintre ei sunt adânciți în scripte. Ceilalți trei răspund la trei clienți, cu coatele rezemate pe contoar. Cât despre casier, el face, sub protecția grilajului, socoteala banilor care, în ziua aceasta de lichidare, ating impozanta sumă de șaptezeci și două de mii șaptezeci și nouă livre, doi șilingi și patru pence, adică un milion opt sute șaisprezece mii trei sute nouăzeci și trei de franci și optzeci de centime.

După cum s-a spus, orologiul agenției arată ora cinci fără douăzeci de minute. Peste douăzeci de minute, deci, agenția se va închide; oblonul de fier va fi coborât; apoi, ceva mai târziu, funcționarii se vor împrăștia, ziua lor de lucru fiind încheiată. Dinafară, prin geamurile vitrinei întunecată de amurgul acestei ultime zile de noiembrie, pătrund vuietul înăbușit al trăsurilor și zarva mulțimii.

Exact în clipa aceasta se deschise ușa și intră un bărbat. După ce aruncă o privire rapidă în birou, noul venit se întoarse pe jumătate și făcu spre afară, fără doar și poate spre cineva rămas pe trotuar, un gest cu mâna dreaptă, ridicând degetul mare, arătătorul și mijlociul în așa fel, încât să indice limpede numărul 3. Chiar dacă le-ar fi atras atenția, funcționarii tot n-ar fi putut vedea gestul acesta pe care îl ascundea ușa întredeschisă, iar dacă l-ar fi văzut, firește că nu s-ar fi gândit să facă vreo legătură între numărul persoanelor rezemate atunci de contoar și cel al degetelor arătate ca un semnal.

După ce dădu semnalul, dacă semnal era, bărbatul deschise larg ușa, apoi intră în birou, închise ușa și merse să se așeze la rând după unul din clienții veniți înainte, arătându-și astfel intenția de a aștepta până când clientul acela va termina și va pleca, pentru a spune apoi ce dorește.

Unul din cei doi funcționari liberi se ridică și, îndreptându-se spre el, îl întrebă:

— Doriți ceva, domnule?

— Mulțumesc, am să aștept – răspunse noul venit, însoțindu-și răspunsul cu un gest destinat să arate că voia să aibă de-a face numai cu funcționarul lângă care se oprise.

Cel care avusese politețea să-l întrebe se așeză iar la loc, fără să mai insiste, și-și văzu de treburi, cu conștiința împăcată după intervenția lui plină de zel și, de fapt, mulțumit că primise un răspuns negativ. Noul venit așteptă deci, fără ca nimeni să-i mai dea atenție.

Ciudățenia înfățișării lui ar fi îndreptățit, totuși, o examinare mai atentă. Noul venit era un vlăjgan înalt care, judecând după umerii lui spătoși, trebuia să aibă o forță puțin obișnuită. O minunată barbă blondă îi încadra fața arsă de soare. Iar situația socială nu i se putea ghici după îmbrăcăminte, căci un pardesiu lung, de mătase brută, îl acoperea până la călcâie.

Când clientul în spatele căruia se așezase își termină treburile, omul cu pardesiu îi luă locul și-i vorbi, la rândul său, funcționarului de la Central Bank despre operațiile pe care dorea să le facă. În acest timp, clientul pe care îl înlocuise deschise ușa ce da afară și ieși din agenție.

Ușa aceasta se redeschise imediat, lăsând să intre un al doilea personaj, la fel de ciudat ca și primul, a cărui copie părea oarecum că este. Aceeași statură, aceiași umeri lați, aceeași barbă blondă în jurul unei fețe vizibil arsă de soare, același pardesiu din mătase brută pus peste hainele celui ce-l purta.

Cu acest al doilea personaj, lucrurile se petrecură exact cum se petrecuseră cu copia sa. Ca și el, noul venit așteaptă răbdător în spatele unuia din cei doi clienți rezemați încă de contoar, apoi, când îi veni rândul, începu să discute cu funcționarul rămas liber, pe când clientul ieșea în stradă.