Un pamant cu susu-n jos

I – ÎN CARE NORTH POLAR PRACTICAL ASSOCIATION LANSEAZĂ UN DOCUMENT ÎN CELE DOUA LUMI

— Deci, domnule Maston, dumneavoastră pretindeți că nici o femeie nu a reușit vreodată să-și aducă contribuția la dezvoltarea științelor matematice sau experimentale?

— Cu cel mai mare respect, sunt obligat, doamnă Scorbitt, răspunse J. T. Maston. Sunt de acord că au existat sau că există matematiciene remarcabile, în special în Rusia. Dar, datorită conformației creierului său, nu există vreo femeie care să poată deveni un Arhimede și cu atât mai puțin un Newton.

— Oh, domnule Maston, dați-mi voie să protestez în numele sexului meu…

— Sex cu atât mai fermecător, doamnă Scorbitt, cu cât nu este făcut pentru studiile abstracte.

— Deci, după dumneavoastră, domnule Maston, văzând un măr căzând, nici o femeie n-ar fi putut să descopere legile gravitației universale, așa cum a făcut-o ilustrul savant englez la sfârșitul secolului al XVII-lea?

— Văzând un măr căzând, doamnă Scorbitt, o femeie n-ar fi avut vreo altă idee… decât de-al mânca… după exemplul mamei noastre Eva!

— Deci, văd că dumneavoastră denigrați orice aptitudine a noastră pentru cercetările abstracte…

— Orice aptitudine? Nu, doamnă Scorbitt. Și, totuși, am să vă atrag atenția că, de când există locuitori pe Terra, deci și femei, nu există nici o descoperire științifică asemănătoare celor ale lui Aristotel, Euclid, Kepler, Laplace, datorată unui creier feminin.

— Acest lucru constituie pentru dumneavoastră un motiv pentru ca și trecutul să semene irevocabil cu viitorul?

— Hm! Ceea ce nu s-a realizat timp de mii și mii de ani nu se va realiza niciodată… fără îndoială!

— Deci, îmi dau seama, domnule Maston, că trebuie să ne resemnăm și că nu suntem într-adevăr bune…

— Decât să fiți bone! Răspunse J. T. Maston.

Și acest lucru îl spuse cu acea amabilă galanterie pe care o poate avea un savant îmbuibat cu X-uri. Doamna Evangeline Scorbitt fu nevoită să se mulțumească cu această concluzie, de altfel.

— Ei bine, domnule Maston, continuă ea, fiecare cu soarta lui în această lume. Rămâneți extraordinarul calculator care sunteți. Consacrați-vă cu totul problemelor operei mărețe căreia, dumneavoastră și prietenii dumneavoastră, vă veți închina existența. Eu voi rămâne „femeia bună” care trebuie să fiu, asigurând aportul meu pecuniar…

— Pentru care vă rămânem veșnic recunoscători, răspunse J. T. Maston.

Doamna Evangeline Scorbitt roși fermecător, căci simțea, dacă nu pentru savanți în general, cel puțin pentru J. T. Maston o simpatie într-adevăr ciudată. Inima unei femei nu este oare un abis de nepătruns?

Opera la care se referea era imensă într-adevăr, iar bogata văduvă americană se hotărâse să-i consacre un capital important.

Voi expune mai jos care era această operă și scopul pe care inițiatorii ei pretindeau să-l atingă.

Pământurile arctice propriu-zise cuprind, după părerea lui Maltebrun, Reclus, Saint-Martin și a celor mai autorizați geografi:

1. Devonul nordic, adică insulele acoperite de ghețuri ale Mării Baffin și ale Strâmtorii Lancaster.

2. Georgia nordică formată din Țara lui Banks și din numeroase insule, cum ar fi insulele Sabine, Byam-Martin, Griffith, Corn-Wallis și Bathurst.

3. Arhipeleagul Baffin-Parry, alcătuit din diferite regiuni ale continentului circumpolar denumite Cumberland, Southampton, James-Sommerset, Boothia-Felix, Melville și altele aproape necunoscute.

În acest ansamblu, limitat de paralela șaptezeci și opt, pământul se întinde pe-o suprafață de un milion patru sute de mii de mile1 și mările pe șapte sute de mii de mile pătrate.

Dincolo de această paralelă, întreprinzătorii exploratori moderni au reușit să avanseze până aproape de latitudinea de 84°, determinând poziția câtorva coaste pierdute în spatele banchizelor înalte, dând nume capurilor, promontoriilor, golfurilor și golfulețelor acestor vaste ținuturi ce-ar putea fi numite Podișul Arctic. Dar dincolo de paralela optzeci se află misterul, dezideratul irealizabil al cartografilor și nimeni nu știe încă dacă acolo se găsesc pământuri sau mări ascunse, pe o întindere de șase grade latitudine, îngrămădire de ghețuri de netraversat ale Polului Nord.

În acest an 189…, guvernul Statelor Unite a avut ideea, destul de neașteptată, de a propune scoaterea la licitație a regiunilor circumpolare încă neexplorate – regiuni a căror concesiune era solicitată de-o societate americană recent înființată.

J. T. Mason.

Este adevărat că, în urmă cu câțiva ani, conferința de la Berlin formulase un cod special, destinat Marilor Puteri ce doresc să-și însușească bunul altuia, sub pretextul colonizării sau al deschiderii de debușee comerciale.

Totuși, se pare că acest cod nu este aplicabil în acest caz, domeniul polar nefiind locuit. Cu toate acestea, cum ceea ce nu aparține nimănui aparține tuturor, noua societate nu dorea să „ia”, ci doar să „achiziționeze”, pentru a evita astfel viitoarele reclamații.

În Statele Unite, nu exista proiect atât de îndrăzneț, sau chiar aproape irealizabil fără o mulțime de amatori atrași de laturile practice și de capitaluri pentru a le realiza. S-a mai văzut acest lucru, în urmă cu câțiva ani, când Gun-Club-ul din Baltimore dorise să trimită un proiectil în Lună, în speranța de-a obține o comunicare directă cu satelitul nostru. Și cine furnizează cele mai mari sume necesare pentru această interesantă tentativă, dacă nu acești întreprinzători yankei? Și, dacă ea a avut loc, acest lucru s-a datorat celor doi membri ai clubului mai sus-menționat, ce au îndrăznit să înfrunte riscurile acestei experiențe supraomenești!