Nord contra Sud

PARTEA ÎNTÂI.

I.

LA BORDUL STEAMBOAT-ULUI SHANNON.

Anexată în 1819 marii federații americane, Florida va fi proclamată stat câțiva ani mai târziu. În urma acestei anexări, teritoriul Republicii se mărește cu șaizeci și șapte de mii de mile pătrate. Dar lumina răspândită de steaua ce reprezintă statul Florida pe drapelul cu treizeci și șapte de stele al Statelor Unite este lipsită de strălucire.

De fapt, Florida nu este mai mult decât o limbă de pământ, îngustă și joasă. De aceea, cu excepția fluviului Saint-John, apele ce o scaldă nu sunt deloc importante. Relieful plat face ca albia râurilor să nu dispună de acele denivelări care să le permită să curgă cu repeziciune. Nici urmă de munți pe suprafața ei. Doar câteva șiruri de bluffs, coline, atât de frecvente în regiunea centrală și septentrională a Uniunii. Cât privește forma, poate fi comparată cu coada unui castor, întinsă între Atlantic la est și Golful Mexicului la vest.

În consecință, Florida nu are vecini, dacă nu punem la socoteală Georgia a cărei frontieră se învecinează, la nord, cu a sa. Această frontieră formează istmul ce leagă peninsula de continent.

În fond, Florida se prezintă ca un ținut deosebit, ciudat chiar, cu locuitorii săi pe jumătate spanioli, jumătate americani, cu indienii săi seminoli, cu totul diferiți de congenerii lor din Far-West. Dacă soliil este arid, nisipos, mărginit aproape peste tot de dune formate din aluviunile succesive aduse de apele Atlanticului pe țărmul sudic, în nord, dimpotrivă, suprafața câmpiilor este miraculos de fertilă. în acele locuri, numele său se justifică pe deplin. Flora este superbă, viguroasă, de o varietate exuberantă. Și asta, fără îndoială, din pricină că acea parte a teritoriului este udata de Saint-John. Fluviul acesta curge pe o suprafață întinsă, de la nord la sud, pe o lungime de două sute cincizeci de mile, dintre care b sută șapte perfect navigabile, până la lacul George. Lungimea aceasta, neobișnuită pentru un râu transversal, nu îl stânjenește defel, și asta datorită direcției în care este orientat. O mulțime de pârâiașe îl îmbogățesc cu apele lor, revărsându-se în numeroasele golfuri de pe cele două maluri. Saint-John este, așadar, principala artera a Floridei, pe care o menține în viața scăldând-o cu apele sale – sângele ce circulă în vinele terestre.

Pe data de 7 februarie 1862, steamboat-ul Shannon cobora pe Saint-John. La orele patru dup-amiaza, urma să facă escală în târgușorul Picolata, după ce avea să oprească în stațiile din partea superioară a fluviului, ca și în forturile din districtele Saint-John și Putnam. Câteva mile mai jos, intra deja în districtul Duval care se întinde până în districtul Nassau, delimitat de râul de la care își trage numele.

Prin ea însăși, Picolata este o localitate lipsită de importanță; împrejurimile sale sunt însă acoperite de plantații de indigo, de orezarii, de plantații de bumbac, de trestie de zahăr și de uriașe păduri de chiparoși. Așa că ținutul nu duce lipsă de locuitori, și încă pe o rază destul de mare. De altfel, poziția sa îi oferă toate avantajele ce decurg dintr-un flux destul de intens de mărfuri și călători. Picolata este punctul de îmbarcare al unuia dintre principalele orașe din Florida Orientală, Saint-Augustine, situat la cam douăsprezece mile distanță, în acea zonă a litoralului oceanic ce adăpostește insula Anastasia. Un drum aproape drept leagă târgușorul de oraș.

În ziua cu pricina, se puteau zări mai mulți călători decât de obicei, grăbiți să se îmbarce pe Shannon. Câteva trăsuri iuți, cunoscute prin partea locului sub numele de stages, un soi de vehicule cu opt locuri, trase de patru sau șase măgari, îi aduseseră din Saint-Augustine galopând nebunește pe acest drum, de-a lungul terenului mlăștinos. Era absolut necesar să nu pierzi vaporul, dacă nu voiai să ajungi cu o întârziere de cel puțin patruzeci și opt de ore în orașele, târgurile, forturile sau satele ridicate în josul râului. Steamboat-ul nu circula zilnic și, în vremea aceea, era singurul mijloc de transport. Așa că, mort-copt, trebuia să te afli la Picolata în momentul escalei. Drept urmare, trăsurile transportaseră pe țărm contingentul de pasageri cu o oră mai devreme.

În clipa aceea, pe ponton se aflau cam cincizeci de călători. Așteptau, nu fără să discute cu o oarecare însuflețire. Se putea observa că erau împărțiți în două grupuri, prea puțin dispuse să se apropie unul de celălalt. Să fi fost oare vorba de o chestiune gravă și de mare importanță, de cine știe ce rivalitate politică ce îi făcuse să se deplaseze la Saint-John? În orice caz, se putea afirma că nu ajunseseră la nici o înțelegere. Veniți ca dușmani, se întorceau la fel. Și asta se vedea cât se poate de limpede din privirile mânioase pe care și le aruncau, din distanța menținută între cele două grupuri, din cele câteva cuvinte al căror sens provocator părea să nu scape nimănui.

În vremea asta, niște șuierături prelungi începură să se facă auzite, străpungând liniștea în amonte. Curând, Shannon se ivi la cotitura malului drept, cu o jumătate de milă mai sus de Picolata. Rotocoalele groase de fum ce se revărsau năvalnic din cele două coșuri ale sale acopereau copacii înalți, pe care briza oceanului îi făcea să se clatine pe țărmul opus. Silueta sa mișcătoare se mărea rapid. Mareea tocmai își schimba direcția. Curenții care îi întârziaseră coborârea vreme de trei, patru ceasuri i-o ușurau acum, împingând apele lui Saint-John spre gurile lui.

Se auzi, în sfârșit, clopotul. Zbaturile, bătând în sens invers suprafața râului, făcură ca Shannon să se oprească, lipindu-se cuminte de debarcaderul de care fu de îndată legat cu parâme.

Îmbarcarea se făcu imediat, cu oarecare grabă. Unul dintre grupuri urcă primul la bord, iar celălalt nu încercă să i-o ia înainte. Și asta, fără îndoială, din pricină că membrii săi așteptau unul sau mai mulți pasageri aflați în întârziere, care riscau să piardă vaporul, căci doi sau trei bărbați se desprinseră din grup întorcându-se pe chei, până la marginea drumului dinspre Saint-Augustine. Din acel punct își îndreptară privirile spre est, vizibil îngrijorați.

Și nu fără motiv, căci căpitanul de pe Shannon, postat pe puntea de comandă, striga: