Literatura franceză · Jules Verne Adăugat24 mart. 2020

O fantezie a doctorului Ox (Une fantaisie du docteur Ox, 1872)

de AnnaE 1.208 citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

I.

Orășelul Quinquendone.

Pentru ce ar fi zadarnic să căutați orășelul Quinquendone chiar pe cele mai bune hărți?

Dacă veți căuta orășelul Quinquendone pe o hartă a Flandrei, veche sau nouă, e foarte probabil că nu-l veți găsi. Atunci Quinquendone este un oraș care va fi dispărut?

Nu. Un oraș care se va întemeia în viitor? Deloc. El există, în ciuda geografiei, de vreo 8 sau 900 ani. Ceva mai mult, are o populație de 2.393 de suflete, dacă admitem că fiecare locuitor are câte un suflet.

Este situat la 13 kilometri și jumătate spre nord-vest de Audenarde și la 15 kilometri și un sfert spre sud-est de Bruges, în mijlocul Flandrei.

Vaarul, un mic afluent al fluviului Escaut, trece pe sub cele trei poduri acoperite cu acoperișurile vechi din Evul Mediu ca la Tournay.

Este pe acolo un castel vechi, a cărui temelie a fost pusă în 1197 de către contele Balduin, care avea să fie împăratul Constantinopolului și o primărie cu ferestre gotice, împodobită cu un șir de creneluri și un turn înalt de 357 de picioare deasupra pământului. La fiecare ceas se poate auzi glasul clopotelor în 5 octave, adevărat piano aerian, al cărui renume îl întrece pe al celui din Bruges. Străinii, dacă a venit vreunul prin Quinquendone, nu părăsesc acest ciudat orășel, fără să fi vizitat sala stathouderilor împodobită cu portretul în picioare al lui Wilhelm de Nassau executat de Brandon; amvonul bisericii St. Magloire, capodoperă a arhitecturii din secolul al XVI-lea; puțul cu acoperiș de fier din mijlocul pieții mari St. Ernuph, a cărui lucrătură minunată se datorează pictorului fierar Quentin Matzys; mormântul construit odinioară Măriei de Bourgogne, fiica lui Carol Temerarul, care se odihnește acum în biserica Notre Dame din Bruges etc.

În sfârșit, trebuie să se știe că cei din Quinquendone au ca ocupație principală fabricarea pe o scară foarte întinsă a cremei numită „frișcă” și a acadelelor. Domeniul este administrat din tată în fiu de mai multe secole, de familia van Tricasse. Și cu toate acestea Quinquendone nu figurează pe harta Flandrei! L-au uitat geografii? L-au scăpat anume din vedere? Nici eu nu vă pot răspunde; sigur e că, cu toate acestea Quinquendone există, cu străzile-i strâmte, cu întăriturile, cu casele lui în stil spaniol, cu hala și primarul lui și că a fost de curând teatrul unor fenomene surprinzătoare, extraordinare, de necrezut, deși adevărate, și care vor fi credincios redate în povestirea de față.

Negreșit, nu putem gândi nimic rău despre flamanzii din Flandra apuseană. Sunt oameni de treabă, cuminți, economicoși, potrivit de veseli, ospitalieri, poate puțin cam greoi la limbă și la minte, dar toate acestea nu explică deloc faptul că, unul dintre cele mai interesante orașe de pe teritoriul ei, nu e încă trecut în cartografia modernă!

Scăparea aceasta din vedere, desigur, este regretabilă. Cel puțin dacă istoria sau în lipsa ei cronicile sau în lipsa cronicilor tradiția țării ar pomeni de Quinquendone! Dar nu, nici atlasele, nici ghidurile, nici itinerariile nu vorbesc de el. Chiar domnul Jonnes, iscusitul explorator de cătune nu spune nimic. Își poate oricine închipui cât de mult ar putea să veteme această tăcere interesele comerciale și industriale ale orașului.

Dar ne grăbim să spunem că nu are nici industrie, nici comerț și că trăiește foarte bine și fără ele.

Acadelele și frișca nu se exportă, ci se consumă pe loc. Într-un cuvânt, Quinquendone nu are nevoie, de nimeni. Dorințele lor sunt restrânse, viața lor e modestă; sunt liniștiți, reci, moderați, nepăsători, adică „flamanzi” cum încă se mai găsesc uneori între Escaut și marea Nordului.

Primarul van Tricasse și ajutorul de primar Niklausse vorbesc de nevoile orașului

— Crezi? întrebă primarul.

— Cred, răspunse ajutorul după câteva minute de tăcere.

— Nu trebuie să procedăm cu ușurință, reluă primarul.

— Iată, s-au împlinit 10 ani de când tot vorbim de afacerea asta așa de importantă, zise ajutorul de primar Niklausse, și-ți mărturisesc, venerabile van Tricasse, că încă nu mă pot hotărî.

— Îți înțeleg șovăiala, zise primarul, care nu deschise gura decât după vreun sfert de oră de gândire. Îți înțeleg nehotărârea și ți-o împărtășesc. Am face mai bine dacă n-am hotărî nimic fără o cercetare mai amănunțită a chestiunii.

— E sigur răspunse Niklausse, că postul de comisar este inutil întrun oraș atât de pașnic cum e Quinquendone.

— Predecesorul nostru, răspunse van Tricasse cu un ton grav, predecesorul nostru nu zicea niciodată, nu ar fi îndrăznit niciodată să zică despre ceva că e sigur. Orice afirmație poate da naștere la contraziceri neplăcute.

Consilierul dădu din cap afirmativ, apoi rămase tăcut aproape o jumătate de oră. După trecerea acestui timp, în care consilierul și primarul nu mișcară nici măcar un deget, Niklausse îl întrebă pe van Tricasse dacă predecesorul său, cu 20 de ani înainte, nu s-a gândit cumva și el să suprime postul de comisar, care în fiecare an împovăra bugetul orașului Quinquendone cu suma de 1365 de franci și nu știu câte centime.

— Într-adevăr, răspunse primarul ducându-și mâna la inteligenta-i frunte, cu o încetineală măreață; într-adevăr s-a gândit, dar demnul bărbat a murit mai înainte de a fi îndrăznit să ia o hotărâre, nici în privința aceasta, nici în vreo altă chestiune administrativă. Era un om tare înțelept! De ce n-aș face și eu ca el?

Consilierul Niklausse nu a fost în stare să aducă un argument, care să contrazică părerea primarului.

Fișiere de descărcat

DOC
O fantezie a doctorului Ox de Jules Verne.doc
297 KB · 197 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Jules Verne

Toate ›