Stapanul lumii

Capitolul I.

CE SE ÎNTÂMPLĂ PE MELEAGURILE NOASTRE.

Șiragul de creste ce brăzdează, paralel cu litoralul american al Oceanului Atlantic, statele Carolina de Nord, Virginia, Maryland, Pennsylvania și New York e cunoscut deopotrivă sub numele de Munții Allegheny sau Munții Apalachas, fiind format din două lanțuri deosebite, adică din Munții Cimberland spre vest și Munții Albaștri spre est.

Dacă acest sistem orografic, cel mai important din cuprinsurile mai sus-arătate ale continentului american de nord, se desfășoară pe o lungime de aproape nouă sute de mile sau o mie șase sute de kilometri, în schimb nu depășește în medie altitudinea de șase mii de picioare, punctul culminant fiind atins de Muntele Washington1.

Alcătuit ca o coloană vertebrală ale cărei extremități sunt scăldate pe de o parte de apele fluviului Alabama, iar de cealaltă parte de valurile golfului Saint Lawrence, Munții Allegheny nu sunt decât prea puțin cercetați de alpiniști. Înălțimile lor nu se profilează în păturile superioare ale atmosferei și deci nu sunt menite să-i atragă în aceeași măsură ca atâtea falnice piscuri de pe meleagurile Lumii Vechi sau a celei Noi. Și totuși există un punct printre altele de-a lungul acestei învăluiri de culmi, așa-numitul Great-Eyry, pe care turiștii nu l-ar fi putut escalada și care părea să fie, ca să zicem așa, inaccesibil.

De altmintcri, cu toate că amatorii de ascensiune îl nesocotiseră până atunci, într-un răstimp destul de scurt, Great-Eyry avea nu numai să trezească atenția, dar chiar să stârnească îngrijorarea tuturor, pentru anumite motive de un ordin cu totul special, pe care mă simt dator să vi le împărtășesc de la începutul istorisirii de față.

Iar dacă mi-am atribuit și mie un rol în această poveste, trebuie să știți c-am făcut-o numai pentru că eu însumi am fost îndeaproape amestecat, așa cum se va vedea mai încolo, luând parte la unul dintre cele mai extraordinare evenimente, la care secolului douăzeci îi va fi fost, fără îndoială, sortit să asiste. Până și eu am ajuns să mă întreb câteodată dacă într-adevăr a avut loc, dacă lucrurile s-au petrecut chiar așa cum mi le înfățișează memoria sau, mai bine zis, imaginația mea. Fiind însă în serviciul poliției din Washington, cu titlul de inspector principal, îndemnat pe de altă parte de o instinctivă curiozitate pe care, trebuie să vă spun, firea mea o manifestă în cel mai înalt grad, cum, de asemenea, de cincisprezece ani încoace mi-a fost dat să particip la atâtea și atâtea peripeții de tot felul, încredințându-mi-se adesea diverse misiuni secrete, pentru care aveam, de altminteri, o deosebită înclinație, nu-i de mirare că șefii mei m-au împins într-o aventură atât de neverosimilă, în care aveam de înfruntat cele mai neguroase mistere. Numai că e neapărat necesar ca, din clipa când voi începe să-mi deapăn povestirea, să fiu crezut pe cuvânt. Fiindcă singura mărturie pe care o pot aduce în legătură cu aceste întâmplări prodigioase este a mea. Dacă se va găsi cineva care să nu-mi dea crezare, n-are decât să nu-mi dea crezare și gata!

Great-Eyry, ca să fiu mai precis, se află situat în rândul pitoreștilor înălțimi ale Munților Albaștri ce se profilează în partea occidentală a statului Carolina de Nord. Spinarea lui rotunjită se zărește destul de lămurit la ieșirea din Morganton, un târgușor situat lângă Satawba-river, chiar pe malul apei, și mult mai limpede încă de la marginea satului Pleasant-Garden, care se află cu câteva mile mai aproape de poalele lui.

Dar, în definitiv, ce este acest Great-Eyry?… În ce măsură denumirea pe care i-au dat-o locuitorii ținuturilor din vecinătatea Munților Albaștri e sau nu îndreptățită?… Că aceștia din urmă au fost numiți așa din pricină că, în anumite condiții atmosferice, reliefurile lor se înveșmântă într-un văl azuriu, e de la sine înțeles. Înseamnă, așadar, că de vreme ce pentru toată lumea Great-Eyry este un cuib de vulturi, aici își găsesc adăpost pajurele, hultanii sau condorii?… Să fie oare un sălaș cu precădere îndrăgit de marile zburătoare ale acestor plaiuri? Le-a văzut cineva plutind în stoluri gălăgioase deasupra acestui bârlog, până la care doar ele pot răzbate?… Nu, ce-i drept; de altminteri nici nu se arată a fi mai numeroase prin partea locului decât prin celelalte coclauri ale Munților Ailegheny. Dimpotrivă, chiar, după cum s-a observat, sunt zile când, apropiindu-se de Great-Eyry, păsăretul pare a fi îndemnat mai curând a face calea întoarsă și, după ce-i dă câteva târcoale în zbor, se grăbește să se împrăștie în toate direcțiile, împânzind văzduhul cu larma sa asurzitoare.

De unde i-o fi venit atunci numele de Great-Eyry? N-ar fi fost, oare, mai potrivit să i se spună „zănoagă” ca pretutindeni unde se găsesc asemenea văgăuni prin regiunile muntoase? Probabil că și aici, între pereții înalți de stâncă ce-o înconjoară, se cască o căldare adâncă și largă și cine știe, chiar, dacă nu cumva pe fundul ei se află și un lăculeț sau un iezer alimentat de ploile și de zăpezile de peste iarnă, așa cum există atâtea altele răspândite pe plaiurile munților Apalachas, la diferite altitudini, ca pretutindeni în Lumea Veche, ca și în Lumea Nouă, în diverse sisteme orografice?… Și nu s-ar cuveni, așadar, ca, de aci încolo, să figureze ca atare în nomenclaturile geografice…?

În fine, ca să discutăm toate ipotezele posibile, nu s-ar fi putut oare să fi fost acolo craterul unui vulcan care zăcea de mult toropit de un somn adânc și, în cazul acesta, cine știe dacă într-o bună zi vulcanul cu pricina n-avea să se trezească iar la viață, sub năvala unor răbufniri din adânc?… Nu cumva vecinătățile lui se puteau aștepta orișicând la niște urgii asemănătoare cu cele provocate de vulcanul Krakatau sau de năprasnicele dezlănțuiri ale Muntelui Pleșuv? În eventualitatea că s-ar fi aflat acolo un lac, nu există iarăși un motiv de îngrijorare la gândul că apele acestuia ar fi putut să pătrundă în măruntaiele pământului și, în contact cu focul central, să se vaporizeze, amenințând cuprinsurile statului Carolina cu o erupție de o intensitate egală cu aceea care a avut loc în 1902 în Martinica?