Speranta pentru marele vis

CAPITOLUL UNU

„Există o soluție radicală excelentă, care rezolvă într-adevăr totul. Cu acest gând se mai poate trăi.”

Montaigne (sau altcineva)

— Radio România, Radio București, postul Dacia Română și Radio Moldova, pe toate lungimile de undă! Important! Mâine începe desfacerea produselor din penitenciare, diferite jucării, table, șah, domino, coșulețe împletite, diferite alte obiecte intime.

— Închide-i, te rog, pliscul! Ceru Sergiu Cecâan Xillihphant, supraveghind cu plăcere timbrul vocii sale. Conturul Ceciliei lăsă pe diagonala camerei un tunel fosforescent de parfum, aparatul sughiță și tăcu. După ce tăcu, Sergiu mulțumi; el declară că i-a venit o mare idee și începu s-o expună cu neglijența unui leopard sătul; Ceciâia deodată îl întrerupse.

— Xilliphant! Ți-a spus Teo că eu descind din suveranii Suediei?

Teofil mirii:

— Ce legătură are una cu alta? Și întinse spre pahar mina sa păroasă și leneșă.

— Poate că are! Ia repetă: din cine descind, iubitule?

Teofil nu binevoi sa răspundă, trei picături de sudoare se plimbau nefiresc pe fața lui strâmbă, urcau, în loc să coboare. Se și cherchelise. Era descurajat, plictisit, gelos.

— Vorbești suedeza?

— Numai în somn, se interpuse Teo, și linia gurii sale arăta la fel de nesigură ca o tranșee după ce a primit mângâierea artileriei inamice.

Acești vanitoși – medita Cecilia – privindu-i printre gene cu un sentiment complex, poate cu un fel de ură indiferentă, dar și cu o ușoară milă, acești bărbați vanitoși; să vedem, vor cădea ei în capcana ce le-o pregătesc?

Puțin mai târziu, la o oră când nu se mai fac vizite (dar erau prieteni și protocolul la ei nu conta), apăru și un ofițer, pe nume Fritz Hellermann, bun amic al lui Teofil. El depuse mantaua în antreul garsonierei și, după ce-și răzui cu insistență cizmele, înaintă, puțin țeapăn, puțin solemn, dar învăluit într-o demnitate interesantă, până în fața Ceciliei. O sticlă cu băutură se odihnea elegant, în unghiul drept al brațului său. Se înclină:

— Du bist schon, wie eine junge Wolfin.

— A spus un fel de prostie – traduse Teofil. Ceva cu o lupoaică. Și, nemulțumit, preciză: A spus că ești frumoasă ca o tânără lupoaică, poftim!

— Fritz știe să fie galant! Și Cecilia îl gratulă cu o intensificare a strălucirii ochilor, incluzându-1 în aceeași clipă în planul ei (de ce nu?!): „Cum de nu m-am gândit, un neamț la casa omului nu strică, dacă n-ai unul, cumpără-ți!” parafrază un proverb și închise ochii peste un vis al ei, nerostit.

Terminară sticla de „Dr. Ambrosi Imperial”, băură „Furmint” trecură apoi la coniacul adus de oaspete, excelent, bun de plimbat îndelung pe limbă sub cerul gurii, ceea ce nu făcea Teo, lacom și din minut în minut mai amețit. Era de presupus că Hellermann atinsese vreo treizeci și cinci de ani, cel mai vârstnic dintre cei de față; o figură atrăgătoare în formă de triunghi, ușor asimetrică datorită unei deviații de sept sau poate a unui accident care-i cârmise vag șaua nasului, buze bine reliefate, cărnoase, deloc reci. Purta Frunzele de Stejar la Crucea de Cavaler a Crucii de Fier, peste care Sergiu Ceclan, într-un elegant costum civil, plimbă o privire indiferentă.

Teofil ridică pocalul în direcția ui Hellermann, dar vorbi, cu gura puțin strâmbă, spre Ceclan:

— Am vaga bănuială că musafirul meu (și al nostru!), deși pretinde că nu știe decât limba sa natală, mai cunoaște pe puțin trei-patru graiuri, și chiar românește, așa că, vezi!

— Lucrează la unui din serviciile lor speciale?

— Pe naiba, pretinde că e pilot, dar predă la una din universitățile lor vechi, una din acelea care s-au înființat pe când restul lumii era încă populat numai cu cimpanzei, cunoști cântecul!

— Gibt es în diesen Haus ein Bonbon? Se strecură pe neașteptate între ei glasul potolit al lui Hellermann.

Îl priviră mirați; discutând despre el, uitaseră prezența sa reală, și ofițerul neamț repetă cu amabilitate întrebarea, iar Teo traduse:

— Întreabă dacă în casa asta există vreo bomboană. Trebuie să existe!

Cecilia pluti spre bufet.

— Se dă în vânt după dulciuri, explică ea instalând pe măsuță o fructieră cu fursecuri. Moare după dulciuri, însă bomboane n-am! Teo, imploră-l să mă ierte. Am uitat de bomboane!

— Cacilia bittet un Entschuldigung, sie hăbe verges-sen Kuchen zu kaufen, Fritz.

— Ich bin bereit alles zu verzeihen, dies aber nicht.

Xilliphant interveni:

— Transmite-i acestui devorator de creme toate complimentele mele!

Teo, plictisit, îndeplini oficiul:

— Mein Freund Sergiu bittet mich, dir zu sagen, dass du ihm sympatisch bist. Unerwartet jur ihn war, dich bonhonknabbernd zu schen.

Ceclan își stăpânea râsul: Teo se împiedeca în cuvinte.

— Parcă ai tăia cu fierăstrăul! Făcu el.

Fritz Hellermann zise:

— Sergiu ist ein neiier Junge, und ich glaube dass ihm die Mădchen nachsteigen, Worauf war ev aber gefasst?

— Walirscheinlich ist Sergiu der Meinung, dass ein Mannesbild wie du keine Bonbon schlucket, sondern., bolborosi Teo, beat criță, cu buzele învinețite, în vreme ce ochii începură să caute, bănuitori, eventuale schimburi de priviri între Cecilia și Fritz Hellermann.

— Wir verbrachten einen reizenden Abend. Erlauben sie mir, mich zu verabschieden.

— Îmi place limba „aliaților”! Mai ales când o râșnește Teo. Parcă bate cuie în beton!