Toamna cu luna anii

de AnnaE 2.022 de citiri
Aa

Toamna cu luna

Când porți peste pulovăr o niciodată căptușită cu totdeauna

Când știi ca ai mai iubit și ai sa mai iubești

Printre taxiuri nefirești.

Toamna cu luna

Când cabinele de telefon scânteiază

Când știi ca nimic nu durează

Când pina și vitrinele graseiază

și vocea le tremura, și serviciile de porțelan se fac zob.

Toamna de stlcla

Când magnetofoanele se fac zob

Când mixerele de plastic pălesc

Când aspiratorul asuda rece

Când trusa de șurubelnițe hohotește

Când mașina de spălat cu ochiul rotund

și coniacul cu patru stele

Se-ngalbenesc și cad de pe ramura mintii mele

și toamna de vermut se crede tinăra uneori.

Noi n-o sa mai ținem unul la altul.

N-o sa ne mai facă placere sa ne vedem fetele, rietul.

Noi n-o sa ne căsătorim,

N-o sa avem copii

și n-o sa îmbătrânim împreună.

Mi-e așa de clar lucrul asta acum.

Iar viețile noastre n-or sa fie îndelungate

Ci scurte, haotice.

Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte

August, decembrie, aprilie.

Toamna cu luna

As vrea atât de tare sa fim acum împreună

Sa privim vitrinele împreună

Sa numărăm taxiurile împreună

și sa ne ningă frunzele-ngalbenite.

SFÂRȘIT

Alte cărți de Mircea Cărtărescu

Toate ›