Garda inversa

UNU iar m-am iar s-a iar Sacul prins în ușă.

Ține clanța în mâna stângă Ar fi destul s-o împingă: doar s-o-mpingă: sacul ar scăpa din strânsoare. Cu mâna stângă pe clanța năclăită și zgrunțuroasă și aderentă. Ușor aplecat înspre coridor. De-ar da măcar drumul clanței, atât, clanța ar scăpa, ar scăpa sacul, ar scăpa amândoi. Amândrei. 'Ntrei. Ușor înclinat către coridor, ca un cal atârnat, spânzurat, uitat în ham. Își caută cu cealaltă mână țigările. Trebuie să fie. Î n buzunarul cămășii. Nu dă de ele. De-ar lăsa clanța din mână, viața ar fi mai luminozioasă. De-ar, și cu sergentul. Dac-ar lăsa clanța din mână, ooo. S-o lase, atât, nu mai mult, dar nici mai foarte mult: s-ar libera. Amântrei Sacul.

Difuzorul din salon s-a făcut și mai auzit. Dntrd! Așa: dintr-o dată; abrupt, deși n-a avut cine să-1 umble pe la țumburucul 'ncl'-it și glăsos. Îndărăt, înapoi, în spinare: difuruzorul hodorofuzează Muzica lui hodorogităită. Și fără, opereta: tot așa, atât, că behăiala e mai 'dorogită, atât. Dacă ar împinge mâna aia un centimetru, mai spre-nchidere, Dacian n-ar mai dacia, lumea ar putea respira – dacă nu l-ar lăsa pe el (de Dendrino) să cânte. Fel de a vorbi. Dacian cântă cum joacă-n filme Lica, cum scrie (pentru film) Titus, cum regizează tovarășul nostru Sergiu – la mulți ani și mai puțini bani! Dacă, ah, un centimetru. Și-atunci, care-ar fi, dintre toate artele, cea mai lăptoasă, pentru ei, artiștii poporului? Bineînțeles, limbarta. Difuzorizată. Cu hârâiala-i festivozglobijustoreață. Pân-la greață gerard O-ho, ce bine i-ar prinde lui Gerard un difuzor din ăsta. La el acas', în domiciliul lui stabil parizian, apartamentul lui de șomer a vie din St. Louis-en-1'âle, exact, cel dintre Biblioteca Poloneză și actualul președinte, Pompidou – păi, ce? Vorba Românului în gura trotskistului galic: „Ce, dom'le? Nu-mi dai 'mneata voie?!” – ba-ți dau, mâncați-aș, un difuzor de ăsta, unu d-al nostru (măi!), tractoros, peștericol și urlălateral dezînvoltat și foarte avântat cu drag de patrie pe culmili multilateralității noastre africonondependente, să vază și s-auză Gerard, le pauvre citoyen capitaliste, dar-însă-totuși revoluționar (permanent!), acest băiat-bun structural spunând-facând răutăți dintre cele mai rele, acest băiat foc de deștept și cultivat și, dar spunând-fâcând numai prostii, idioții, din pricină că s-o fi simțind vinovat de agurida pe care-a mâncat-o ta-su, întâi colaborator fidel al lui Dzerjinski, în Ceka, apoi slujitor devotat al lui Stalin întru lichidațiunea trotskștilor, apoi, după logica revoluționară, împușcat nițel din ordinul lui Stalin, tot pentru trotskism – lui Gerard, săracul, i se strepeziseră dinții, de aceea s-a azvârlit în revoluția permanentă de la Paris, mânca-1-ar Krivine cu tot cu.

Să desfacă degetele, atât, ar scăpa și de difu dar dacă aici n-ar fi ușa-sacul-difuzorul n-aș afla că acolo nu-mi lipsiseră nu-mi lipsiseră deloc deloc deloc nu-mi lipsiseră festivânjoșeniile thracoda-coscorniceliene tutulateralizate. Sacul. I n continuare, aici nu izbutește să dea drumul clanței, de parcă ar avea în loc de mână, clanță; nici să-și tragă sacul din gura, de parcă; nici să afle pe unde-o fi pachetul cu țigări – ca după, să scoată o singură țigară din pachet pe când bietul gerard e silit să șomeze și să to-ot aștepte aștepte să dea rivuluția mondială peste el.

Degetele: boante, ca scurtate, cleioase, neîndemânatice, neîn-degetatice. Și, totuși, au găsit pachetul. Și, totuși, insistă, insistă, caută mai departe, știind ele bine că operetele ar fi în stare să-i smulgă țigara gata aprinsă între buze, gata prinsă între buze, ba cum ceaușania este acel ceva care oferă toati posibilitățili, Dacian și tovarășul Sergiu și tovarășul nostru Titus Popovici ar fi în stare să-i ia de la gură chiar și țigara gata-fumată, domnule, după cum inamicul de clasăcapitalist îl obligă pe revoluționarul gerard să plătească trei mii de francinuveli pe lună chirie bestialului de proprietar contrarevoluționar pe el, din nou, l-ar putea împiedeca tovarășii în civil să constate că nu-i momentul să fumeze, încă nu, din cauză de, nu-i așa, mâini: murdare, murdărite, murdăricioase, murdărinde.

Ei, dacă țigările ar fi așezate în pachet, nu cu filtrul în sus. Eeeei, dac-ar înălța umărul stâng. Dacă ar face un pas. Î mpinge clanța, fără, neapărat, să-i dea drumul, doar – eeeeeee. Dar așa ești obligat să defilezi cu Dacian, să fii confrate de breaslă cu Titus – ba chiar și cu milițianul Băranul – și s-aștepți-aștepți-aștepți (cu-un dor aprins în piepți) ariveea mondialei – revoluții, parol!; să apuci țigara de filtru, nu de altceva, că-i cauzează; și să să să, asta, zi-i pe nume. A-ha, breteaua, breteaua ar trage sacul după sine și ar scăpa (cu mine), amândoi, amânpatru, că-1 socotesc și pe le petit gerard, că-i mititel și moare, precum, în timp ce țigările ți se vâră cu filtrul lor insistent, insolent, de-a dreptul nesimțit, ba-ntre dește, ba-ntre ochi, mai ales, e-he, mai ales când ii faut rever d'un nouveau depart comparable a celui de 1917, auzi, domnule, la ce revează revoluționarul gerărdel, branlându-se de sârg pe pavelele Parisului nesimțitoriu – eeeeeeeeăăăăă am vrut să spun că filtrul devine de neîmbucat abia după ce-1 atingi cu degetele încleioșate, îngălate, îmbăiate, năclăite, trotzkăite, to' căcatuăla: 'mpuțiciunea se întoarce, ți se răscoală prin filtru la ar trebui să-mi fie rușine dar mi-e foarte foarte nu se vede să-ți fie rușine pentru ce-ai spus despre rușine bine să-mi fie Și-i chiar este. Uite-așa, dntr! Se simte despovărat de toate și ce ușor ce ușor scapi de rușine de rușinare de rușinoșenie: îți propui să-ți fie și ca în cartea facerii rușine s-a făcut și oare dacă am încerca facerea și cu desfacerea durerii durerilor ei durerii mele: îmi propun să nu mă doară durerile ei și Și, pe dracu! Nu pe dracupe moartea uite îți propui să nu și nu se face ascultă-mă tu pe mine că eu îți vreau numai bine.

Rămas priponit, atârnat, spânzurat la orizontala jumătate (asta face o diagonală curată) de breteaua sacului prins în ușă Nu sacoșă, sac și ar putea lăsa, naibii, zălog sacul ca vulpea cea șireatăfoc și care-și lasă ca o vulpe ce-i știam că așa o să se-n Și brusc (dntr!), se simte despovărat, dezîmpovărat când vrei tu și vrei și vrei săpări nesurprins zici că știai tu știai pe mă-ta tu mă a, nu, anua': încă din clipa în care-i spusese: „Pe mâine, mâine vin iară” și pornise spre ușă, cu breteaua sacului petrecută peste umărul stâng, cu halatul-de-vizită pe brațul drept și parcursese farade rupturăcincipașii de la capătul patului ei până la ușă, gata: știa. Așa, bine: știa – că are să pășească peste prag cu dreptul, ca totdeauna (dreptul-peste-prag); că, dintr-o singură mișcare, mâna stângă are să se mute de pe clanța din interior pe clanța din coridor și pentru că ritmul e unu, sacul are să rămână-n urmă; nu mult: exact cât să fie ajuns din urmă, prins și strâns.