Sus, în vârful Raiului

Bărbatul urcă, găsi locul, puse bagajul în plasă.

Mai era timp. Ca de obicei, venise ca țăranul la poartă-nouă: din ajun.

Data trecută. Data trecută, în așteptare, coborâse pe punte, deschisese fereastra, aprinsese o țigară – ce bună, ce bune țigările băute pe culoar, dinaintea geamului lăsat, înainte de pornire.

De data asta nu mai există culoar bine despărțit de compartimente, ferestrele nu se deschid, el nu fumează.

Nu mai fumează de să tot fie ani, chiar și jumătăți. Peste șase au să se facă cinci, în traducere: 60 luni, cum se dădea deoul, ca să pară mai puțin decât foarte mult – în luni?; mai mult, în număr? El avusese doar 36. Și încă 24. Oricum, 60 arată mult mai mult decât 36 plus 24, atâtea luni fac mult mai puține săptămâni, zile, ca să nu mai vorbim de ani – decât 5 ani. Și ceva ceasuri: în ceasuri masori veșnicia la sate, orele fiind rezervate ornicelor gărilor, o localitate cu gară, chiar de nu devine mai brează, încetează de a mai fi sată, iar fetele-mi umblă prin sălile de garare, fierbinți, încălțate cel puțin. Fierbințeala se gândește la gări, nu la sate; în mod excepțional, aici, nici chiar la fete.

Foarte bine, foarte bine, ajunsese la vreme, ba chiar și la timp, ca țăranul cu jalba-n proțap, ca obiditul cu paiele-n cap (aprinse); urcase, dintr-o ochire țintise locul: liber ca pasărea cerului ce pe limba ei piere, să nu-ți crezi ochilor!; desemeni, suportul pentru bagaje de deasupra, dedesubt neexistând așa ceva din pricina, ca totdeauna, a oamenilor, a călătorilor – ei!; spunea, deci, că prea multe cuvintele, în fapt: vorbele – și mai bine: cuvântul devenit vorbă-vorbă-vorbă.

Foarte bine, foarte: locul pentru bagaje neocupat și ce bine când în viață găsești locul tău neocupat încă, fie prin instalare pură și simplă, fie prin extindere – asta în peștera din care ai plecat tu, ca să mai vezi lumea cea din afara bortii natale și când te-ai întors, cohaiticii din prag au început a mârâi, a-și răzbeli buza, a-și gingivi gingia – că de ce te-ai întors tu? Ce, nu-ți era bine pe-acolo, pe-afară, prin neagra străinătate, la tine? Și-acum de ce-ai venit?: să-i iei locul aproapelui tău, să i-1 zmulgi de la gură, de sub cur? Să semeni tulburare printre colegi, zâzanie printre veri (și mai ales cumnați), printre oamenii acestui pământ care și-au recăpătat locul părăsit de tine, când ai fugit, fugarule ce ești tu, ori s-au extins nițel și ei, ca oamenii, cât să-și întindă și picioarele – păi du-te, nene de unde-ai venit.

— N lumea ta, străină, noi o avem p-a noastră, din moș'strămoș', căci tu nu mai ești d-al nostru; căci tu ești d-al lor, căci noi le-avem p-ale noastre – măi!

Da, da. Căci. Căci, ca să zicem așa, e jenant, e stingheritor din cale-afară să te-așezi pe-un loc al tău, numerotat, în bilet, dar să-ți știi bagajele deasupra altui loc, în capul altui călător decât al tău, al unei adolescentrice în floarie, fragilicie, atât de fragedă copila, de-o lași, se strică, ți-o altul ardică, deci nu i-o lăsa (pentru căci) creștetul ei de fată-mare n-are suportare, fie acela și prin grătarul de aluminiu al consolei de bagaje, o asemenea irepetabilă povară precum servieta-i, lăudat fie Domnul că nu-i cufăr! Ar apăsa-o și mai fără milă și ar fi neplăcută prezența, taman sub geamantanul tău umplut cu tot felul de pietre de moară, până și a unui antipatic cu ochi oleaginos, unul gâtuit de papion și duhnindu-i picioarele prin răsuflarea gurii sale – dar fetița asta? Doar atâtiea și nici acecica-ntreagă? Numai că dacă iau servieta – și a mea și doar o servietă ne-greâ, acolo, și ea – vine altcineva, cu ditamai valizoiul! Ori cu un cufăr de recrut! Ori și mai autentic: cu o păreche de desagi conținând trei cași nestorși precum și cinci pești cam încă vii (peștii ca peștii, nu se mai găsesc, în schimb, să fie așa cum am hotărât: mișeânzi); și nevătămați.

Nu, nu, nu. Cel mai bine-i în viață: să lași totul așa cum (l-a) ai găsit și cum s-a potrivit, mai târziu ea are să mulțumească cerului că făcuse ce-a făcut: lumea având servieta mea drept acoperiș.

În acest caz, ieșim pe culoaaa'. Să fumăm o țigaaaa'. La fereaaaa'. La fereastră, pe culoar, înainte de plecare, cel mai bine-i să bei la titiun tare, să sugi țigarete brunete: Gitanes, Caporal iar cu Boyardul zece care mi ți-o-ntrece; sau din cele ușurele de tot – însă și aici: fără exces! Căci excesul. El este foarte căuzalnic. Așa că-i arzi o neagră-neagră, ca Melania Mavru (de-un exemplu), după aceea te clătești cu una blondă-blondă, rezultatul vădindu-se, nu în cafeaua cu lapte, ci în Iana cu două capete: cel dinspre stradă, cel de la grădina cu flori. C-așa-i ea, Iana: unul naște, altul moare. Mai potrivit ar fi: să-i împuști o pipă! Să te plasezi în punctul de amirosire al nefumătorilor și așa să-ți petreci viața: aromatizând populațiunea – firește, de sex dimpotrivel-nic. Plictiseala: nu mai bei pipă: ai renunțat la ea acum vreo zece ani, nu eram eu de pipă fumătoriu, abia așteptai s-o dai gata, ca să, în sfârșit, împușc o țigară sănătoasă, cinstitoasă, purtătoare de tuse, junghi și alte cancere – chiar dacă și fumul pipei tot în piept ajunge el.

Ei, da. S-a lăsat de pipă: nu-ți era soră, ocupa amândouă mâinile – și gura și falca și mușchii cefei și ochii supraveghetorali ai combustiuniunii; în plus, mai și murdărea mâinile! Nu putea scrie când trăgea din pipă; când din pipă trăgeam, trăgeam din pipă, atât, punct, iar această situațiune a trebuit tăiată-n două cu toporul, precum copilul lui Solomon: ori-ori. Unde mai pui că pipa trebuie s-o, cu dinții, cu-ntre-dinții, orice-ar zice vecinii, or pe el începuseră să-1 doară (și dacă: doaie?), nu doar sufletul și mă uitam la Eliade: cu câtă seninătate ținea el pipa-ntre dinți – pe el nu-1 dureau? Nu-1 dureau că nu-1 dureau, sau pentru că avea proteză? Eu pretind că recunosc un protezat de unul neîn fine, n-aș putea spune de ce numai bărbații, chiar dacă am văzut țigănci bătrâne sugând din ciubuce, asta-i viața, Ana zicea că ce păcat, fiindcă tutunul de pipă miroase tare plăcut, a casă de oameni normali, posedând chiar o țară a lor, oricum, oricât de nebogat ar fi un bărbat, de tutun de pipă tot are bani, însă când nu mai are nici pipă – din pricină de dinți – tare nenormal este el.