Computer World Vede, știe, controlează totul

CAPITOLUL UNU.

Un individ se oprește în fața terminalului stradal de tip Ochi-O, de la colțul dintre Second Street și Main Street în orașul Mardley. Este ora 10.03 A. M., conform cu timpul standard al zonei muntoase (A. D. 2090).

Prezența lui în interiorul limitei de 1,20 m conectează automat Ochiul-O. Identific imediat profilul biomagnetic al omului: este membru al Corpului Militarizat de Întreținere a Computerului. Poartă uniformă de sergent. Numele lui este Walter Inchey.

Înălțime: 2 m; greutate: 102,3 kg. Fața roșcovană (nuanța 11). După ce m-a declanșat, se întoarce și privește spre sud. Este o direcție pe care pot să o acopăr, deci observasem deja, de la înălțimea stâlpului pe care sunt amplasat (stâlp care servește și pentru iluminarea stradală pe timpul nopții), o coloană de mașini care intraseră pe Main Street, cu o intersecție mai jos. Coloana este precedată de un grup de tineri; dintr-o furgonetă din față se aude muzică.

Asta mă pune în stare de alertă. Îmi examinez imediat circuitele de transmisiuni muzicale (zona Mardley). În câteva fracțiuni de secundă interconectez terminalul stradal cu instalația din mașină. (Indivizii folosesc sistemul meu pentru a emite.)

Acum primesc două imagini asupra aceluiași eveniment.

Sergentul Inchey se pune în fața mea. Îmi vorbește. Pot spune că folosește un ton indignat când mă întreabă:

— Computer, ai de gând să le permiți blestemaților de rebeli să-și facă de cap prin oraș?

Aceasta este o întrebare. Îmi consult memoriile corelate cu problema pomenită. Printre acestea sunt și multe rezumate ale celor treizeci și unu de ani de experiențe în Washington, D. C. Aici sunt salvate și informațiile asupra rebelilor. Se găsesc și numeroase amănunte despre parade asemănătoare, organizate de ei în alte orașe din vest, în ultimii doi ani și jumătate.

Rapida mea verificare subliniază că există situații în care legea trebuie impusă. Dar, cu o singură excepție, toți acești Ochi-O stradali sunt echipați doar cu arme ușoare, DAR 1. Excepție fac cei de la Comandamentul Corpului Militarizat de Întreținere a Computerului. Clădirea este la fel cu toate celelalte din orășelele cu o populație între 1000 și 6000 de locuitori. Holul unei astfel de clădiri militarizate este protejat de un echipament DAR 2.

Oricum, nu pot face nimic. Și apoi, un sergent nu este un programator autorizat. Îi explic sergentului Inchey cum stau lucrurile. El rămâne postat în zona de atenție. Dar, în felul ăsta, îmi obstrucționează vederea exact asupra evenimentului care îl preocupă. Ochii-O stradali sunt limitați, din cauza focalizării rigide și a unei slabe recepții audio-video.

În fața coloanei merg șase tinere și șase tineri. Sunt îmbrăcați, cum se spune, sumar. Mișcările pe care le fac îmi sunt cunoscute din alte înregistrări de parade: se leagănă și își răsucesc partea de sus a bustului, până la șolduri. Brațele și le balansează la unison. Picioarele bat pământul ritmic.

Între mișcările lor și ritmul muzicii există o continuă legătură, ca la dansurile de salon.

În acest moment, deoarece Inchey tot nu se mișcă, pot vedea un număr tot mai mare de oameni care apar pe stradă. Ies din magazine. Se opresc. Se uită la parada rebelilor. Sergentul Inchey mârâie destul de tare:

— Ce dumnezeu, idioții ăștia de imbecili chiar au de gând să se holbeze la circul escrocilor de rebeli!

Toate furgoanele și camioanele rebelilor sunt înțesate de fanioane colorate. Văd roșu, verde, albastru, galben (nuanțele 2 până la 6). Vehiculul din frunte este un camion cu remorcă. Pe platforma remorcii este o pancartă enormă pe care scrie: „VIZITAȚI PANORAMA EVOLUȚIEI UMANE.”

Sergentul Inchey se întoarce spre mine și-mi zice:

— Computer, chiar crezi că toți nebunii ăștia or să se ducă la panoramă?

Cea de-a doua-ntrebare pe care o pune pare să fie un răspuns la prima:

— Și ce dracu' or căuta acolo?

Sunt nevoit neutru a 9.784.562.387.184-a oară să-i atrag atenția unei ființe umane că eu nu „cred” nimic. Adică nu fac speculații. Ca răspuns la cea de-a doua întrebare îi ofer date istorice care dovedesc că populația din orașele de frontieră ale vestului a fost, de la început, împotriva expansiunii computerului. Limita de activare de 1,20 m este astfel rezultatul unui compromis local. Plasarea Ochilor-O pe stâlpi, la înălțimea de 2,40 m, focalizarea limitată la un anumit unghi, așa încât numai persoanele de peste 1,70 m să poată declanșa mecanismul (și asta numai dacă au împlinit 21 de ani), toate aceste limitări arată că cei din vest presupun că nu ai de ce să folosești computerul fără un motiv responsabil. Ce-or fi vrând să înțeleagă prin asta?!

După explicația mea, omul mai rămâne pe loc câteva clipe. Dă din cap. Își mișcă falca. Și pleacă.

Instantaneu, Ochiul-O se deconectează. Automat.

Cea de-a doua imagine nu s-a întrerupt nici un moment. Ea mi se transmite prin ecranul din furgonul cu muzică, de pe Main Street.

În mașină sunt doi bărbați și două femei, toți tineri, precum și doi copii mici. Copiii sunt într-un țarc de joacă. Și ei, și femeile au urechile acoperite cu tampoane. Pe adulți îi identific imediat după profilurile biomagnetice. Bărbații sunt Loov Gray și Doord Vaneck, iar femeile: Fen Orick și Oneena Lister.

Pe copii nu i-am mai văzut. Deci nu-i am înregistrați în sistemul meu de memorie. Cele mai recente înregistrări cu cei patru maturi datează cam de doi ani și jumătate.

Tânărul pe care îl identificasem drept Loov focalizează imaginea asupra unei femei care stă pe trotuar. Privește înaintarea lentă a coloanei. Lentilele telescopice apropie imaginea. De aproape, ochii ei sunt de un albastru strălucitor. Este machiată. Poartă o rochie gri-bleu (nuanța 15).