Imperiul atomului UN NOU PROMETEU VA FURA SECRETELE ZEILOR NUCLEARI
Aa
CAPITOLUL I.
SAVANȚII JUNIORI vegheaseră toată ziua lângă funiile clopotelor, pregătiți în orice clipă să vestească evenimentul. Veni însă noaptea, așa că schimbară câteva glume răutăcioase pe seama presupuselor motive pentru care nașterea întârzia. Avură totuși grijă să nu fie auziți din întâmplare de vreun senior sau un inițiat.;
De fapt, copilul mult așteptat venise pe lume la câteva ore după revărsatul zorilor. Era un băiat plăpând și bolnăvicios; în plus, mai avea câteva trăsături care o îngroziseră pe Camerista Șefă. După ce mama lui, Lady Tania, se trezi și ascultă scâncetele jalnice, comentă cu acrime:
— Cine-a speriat stârpitura asta mică? Se pare că nici n-a făcut bine ochi și se și teme de viață.
Savantul Joquin, cel care asistase la naștere, socoti vorbele ei rău-prevestitoare. Hotărâse să nu o lase să vadă micul monstru până a doua zi, așa că trebuia să acționeze rapid pentru a preveni un dezastru. Trimise în grabă mai multe sclave să facă roată în jurul copilului, poruncindu-le să stea cât mai aproape una de alta, ca un paravan împotriva radiațiilor nefaste din dormitor.
Aflată în pat, cu trupul firav rezemat de perne, Lady Tania privi cu surprindere – apoi cu îngrijorare – alaiul straniu ce înainta cu greu spre ușă. Mai născuse patru copii, așa că își dădea seama că ceea ce vedea era cu totul neobișnuit în astfel de ocazii. Era o ființă cu limba ascuțită, iar prezența unui savant în încăpere nu o impresiona. Spuse furioasă:
— Ce se întâmplă aici, Joquin?
Savantul se întoarse neliniștit spre ea. Oare chiar nu înțelegea că orice vorbă nesăbuită rostită în acele momente nu putea decât să-i aducă micuțului alte nenorociri? Observă cu groază că femeia se pregătea să vorbească din nou; atunci își luă inima în dinți, implorând în gând zeii atomici.
Din trei pași ajunse lângă pat și acoperi gura Taniei cu palma. După cum era de așteptat, uimită de ceea ce i se întâmpla, femeia nu reacționă imediat. Își reveni însă în câteva clipe și începu să se zbată fără convingere; tocmai atunci coșul se înclină și, peste brațul lui Joquin, Tania își văzu pentru prima oară copilul.
Furtuna din privirile azurii se stinse. Abia atunci bărbatul își ridică cu blândețe palma de pe buzele ei și se retrase încet în spatele coșului. Rămase acolo, înfricoșat de propria lui îndrăzneală. Cum dinspre pat nu porni nici un fulger verbal, avu din nou sentimentul că procedase în modul cel mai potrivit. O plăcută căldură interioară puse stăpânire pe el și din acel moment deveni convins că intervenția lui salvase situația – în măsura în care mai putea fi salvată. Copleșit de autoadmirație, aproape că uită de copil.
Se dezmetici atunci când Lady Tania întrebă cu o voce primejdios de calmă:
— Cum s-a întâmplat?
Joquin se stăpâni la timp să nu ridice nedumerit din umeri, ceea ce ar fi fost o greșeală de neiertat. Înainte de a apuca să spună ceva, femeia vorbi din nou, de această dată ceva mai tăios:
— Desigur, știu că zeii atomici sunt cauza. Dar când s-a întâmplat?
Joquin era prudent. Savanții templieri aveau o bogată experiență în privința mutațiilor atomice; suficientă ca să știe că zeii acționau la întâmplare și că nu putea fi stabilită nici o regulă pe baze statistice. Totuși, mutația nu putea avea loc după ce embrionul împlinea o lună în pântecele mamei, așa că momentul transformării putea fi delimitat cu aproximație. Asta însemna că totul se petrecuse până în ianuarie 533 D. B., dar în nici un caz mai devreme de…
— Făcu o pauză, încercând să-și amintească data nașterii celui de-al patrulea copil al Lady-ei Tania; termină calculul cu voce tare:
— Cu siguranță nu înainte de 529 După Barbarism!
Femeia privi copilul, de data aceasta cu mai multă atenție.
Joquin i se alătură fară să scoată un cuvânt. Constată surprins cu câtă superficialitate îl cercetase prima oară. Acum impresia lui era și mai proastă. Băiatul avea un cap enorm pentru trupul debil, dar cele mai vizibile diformități le prezentau umerii și brațele. Umerii coborau de la gât într-un unghi ascuțit, în așa fel încât trunchiul era aproape triunghiular. Brațele arătau torsionate, ca și cum oasele – împreună cu mușchii și pielea – ar fi fost complet răsucite. Se părea că, pentru a arăta cum se cuvine, ar fi trebuit ca fiecare mână să fie mai întâi descolăcită. Pieptul copilului era turtit de-a binelea, iar sub pielea întinsă se ghiceau toate coastele. Din coșul pieptului pornea o țesătură de oase care cobora mult mai jos decât ar fi fost normal.
Asta era tot. Dar era destul pentru Lady Tania, care abia își stăpânea emoția. Joquin îi ocoli privirea, bănuind la ce se gândea. Cu câteva zile înainte de naștere ea făcuse greșeala să se laude într-o publică adunare că cinci copii îi vor asigura un ascendent atât asupra surorii sale, Chrosone – care avea doar doi – cât și față de fratele vitreg, Lord Tews, căruia acritura de nevastă-sa îi dăruise trei urmași. Acum însă avantajul va fi de partea lor, pentru că celelalte o vor ajunge din urmă sau chiar o vor depăși în tihnă, de vreme ce ea nu va mai putea avea copii normali.
