Slan

CAPITOLUL 1

Mâna mamei era rece, strângând-o pe a lui. În timp ce mergeau grăbiți pe stradă, teama femeii era o pulsație tăcută, slabă, care trecea din mintea ei într-a lui. O sută de alte gânduri loveau mintea băiatului, gânduri dinspre mulțimile ce roiau pe ambele trotuare și din interiorul clădirilor pe lângă care treceau. Dintre toate însă, numai cele ale mamei erau clare și coerente. Și înspăimântate.

Ne urmăresc, Jommy, transmitea creierul ei. Încă nu sunt siguri, dar ne suspectează. Am riscat prea mult venind în capitală, deși am sperat că de data asta îți voi putea arăta vechea cale de acces a slanilor în catacombe, acolo unde este ascuns secretul tatălui tău. Dacă se întâmplă ceva rău, știi ce ai de făcut. Ai repetat de destule ori. Să nu-ți fie teamă, Jommy, să nu-ți pierzi calmul. Ai numai nouă ani, dar ești la fel de inteligent ca orice om de cincisprezece ani.

Să nu-ți fie teamă! Ușor de zis, își spuse Jommy și-și ascunse frământarea care-l chinuia. Ei nu i-ar fi plăcut să afle de tăinuirea lui, de zidul ridicat între mamă și fiu. Existau însă și gânduri ce se cereau ascunse. Ea nu trebuia să știe că și băiatului îi era frică.

Totul părea nou și excitant în același timp. Se simțea emoționat de fiecare dată când venea în inima Centropolisului, plecând din liniștita suburbie în care locuiau. Marile parcuri, lungile bulevarde de zgârie-nori, tumultul mulțimilor, totul arăta mai minunat decât își imaginase, deși era cât se poate de firesc pentru capitala lumii. Aici se găsea sediul guvernului. Aici, pe undeva, trăia Kier Gray, dictatorul absolut al întregii planete. Cu sute de ani în urmă, slanii deținuseră controlul Centropolisului, în scurta lor perioadă de glorie.

Le simți ostilitatea, Jommy? Poți înțelege lucrurile din depărtare?

El se încordă. Valul de murmure confuze care se degaja din mulțimea înconjurătoare spori și se transformă într-un vârtej de zgomote mentale. De undeva veni șoapta rătăcită a unui gând:

Se spune că în oraș există încă slani, în ciuda măsurilor luate. Ordinul este de a fi împușcați pe loc.

Nu-i periculos? Veni un al doilea gând. Fusese evident o întrebare pusă cu voce tare, deși Jommy prinsese numai imaginea mentală. Vreau să spun că, din greșeală, ar putea fi ucise persoane nevinovate.

Acesta este și motivul pentru care foarte rar sunt împușcați pe loc. Poliția încearcă să-i captureze și să-i examineze. Organele lor interne sunt diferite de ale noastre, iar pe capetele lor există…

Îi simți, Jommy? Au ajuns în spatele nostru. Sunt într-o mașină mare! Așteaptă întăriri, ca să ne încercuiască. Lucrează repede. Le poți capta gândurile, Jommy?

Nu putea. Oricât și-ar fi solicitat mintea, oricât s-ar fi încordat și oricât ar fi transpirat încercând. Aici, puterile ei mature depășeau precocitatea lui. Mama putea acoperi distanțele și transpune vibrațiile îndepărtate în imagini coerente.

Băiatul ar fi vrut să se întoarcă și să privească. Nu îndrăznea. Cu picioarele lui slăbuțe, deși lungi, trebuia să alerge ca să poată ține ritmul cu pasul grăbit al mamei. Era groaznic să fii mic și neajutorat, lipsit de puteri și fără experiență atunci când viața cerea tăria maturității, vitalitatea unui slan adult.

Gândurile mamei îi întrerupseră pe neașteptate reflecțiile:

Unii sunt în fața noastră, iar alții traversează strada. E timpul să ne despărțim, dragul meu. Nu uita ceea ce ți-am spus: viața ta trebuie să aibă un singur scop – să faci tot ce-ți stă în putință pentru ca slanii să-și redobândească existența normală. Cred că va trebui să-l ucizi pe marele nostru dușman, Kier Gray, chiar dacă pentru asta va fi nevoie să intri în palat. Ține minte, vor urma strigăte și derută, dar să nu-ți pierzi calmul. Succes, Jommy!

O scurtă strângere și mama îi eliberă mâna. Abia atunci realiză băiatul că în șuvoiul gândurilor ei se schimbase ceva. Teama dispăruse. O liniște blândă i se revărsa din minte, calmând nervii încordați, potolindu-i bătăile celor două inimi.

Dispărând din câmpul vizual al urmăritorilor, Jommy se strecură între un bărbat și o femeie care mergeau pe lângă el. Cu coada ochiului, văzu niște oameni îndreptându-se spre silueta înaltă a mamei sale. Înfățișarea femeii era obișnuită, chiar banală, îmbrăcată cu pantaloni, o bluză roz și având părul prins într-o eșarfă strâns înnodată. Civilii ce traversau strada păreau niște ciocli pe ale căror fețe întunecate se citea sentimentul lucrului neplăcut pe care trebuia să-l facă. Gândul acelei neplăceri și ura care o însoțea aruncaseră o umbră peste mințile lor. Acest lucru îl nedumerea pe băiat chiar și acum, când se concentra asupra fugii. De ce ar fi trebuit să moară? El și mama lui cea minunată, sensibilă și inteligentă? Nu era câtuși de puțin corect.

De trotuar se apropie o mașină, scânteind în soare ca o nestemată prelungă. Vocea aspră a unui bărbat tună în spatele lui Jommy:

— Stai! Uite puștiul! Nu-l lăsați să scape! Puneți mâna pe el!

Oamenii se opreau și priveau. Băiatul le simți blândețea surprinsă a gândurilor, apoi dădu colțul, alergând pe Bulevardul Capitalei. Văzu o mașină depărtându-se de trotuar. Picioarele îl purtară cu o viteză nebună. Degetele lui neobișnuit de puternice se agățară de bara din spate. Sări pe ea, ținându-se strâns, în timp ce automobilul pătrunse în labirintul traficului, mărind viteza. De undeva din neant veni un gând: Succes, Jommy!

Ea îl pregătise timp de nouă ani pentru acest moment, totuși inima i se strânse atunci când răspunse: Succes, mamă!