Stapanii timpului

CAPITOLUL I.

N-avea curaj s-o facă! Dintr-o dată noaptea s-a transformat în ceva rece și învăluitor. În apropierea malului, râul întunecat și larg bolborosi la picioarele ei de parcă acum, când ea își schimbase hotărârea, ar fi vrut s-o înghită de vie.

Piciorul îi alunecă pe pământul ud și înclinat, iar mintea îi fu cuprinsă de frica teribilă, de neexplicat, că ceva își va face apariția din noapte, încercând s-o înece, de această dată împotriva voinței sale. Reuși să se îndepărteze de țărm și se prăbuși cu răsuflarea tăiată pe prima bancă dintr-un parc din apropiere, furioasă pe frica ce pusese stăpânire pe ea. Privi indiferentă la bărbatul uscățiv ce venea de-a lungul aleii, trecând prin fața unui felinar. Mintea îi era atât de amorțită, încât nu fu deloc surprinsă văzându-l că se îndreaptă direct spre ea.

Lumina gălbuie, murdară, îi reflecta ciudat umbra în locul în care stătea. Vocea, atunci când i se adresă, avea un vag accent străin, deși era melodioasă și cultivată.

— Vă interesează cauza caloniană?

Norma se holbă la el. Deși nu-și revenise încă, începu dintr-o dată să râdă. Era nostim, oribil de nostim. Stătea acolo, încercând să-și adune forțele pentru o nouă încercare de a se arunca în apele acestea ucigașe și apoi să se trezească cu un smintit care să-i…

— Vă amăgiți singură, domnișoară Matheson, continuă cu răceală omul, nu sunteți genul care se sinucide.

— Dar nici genul care se lasă agățată, spuse ea automat. Șterge-o mai repede!

Deodată, își dădu seama că omul îi spusese pe nume. Se uită tăios la pata aceea întunecată – tot ceea ce putea vedea din fața lui.

Capul lui, profilat pe pata de lumină a unui felinar îndepărtat, se înclină de parcă ar fi răspuns întrebării pe care ea și-o pusese în minte.

— Da, vă cunosc numele. Așa cum cunosc povestea și temerile dumneavoastră.

— Ce vreți să spuneți?

— Vreau să spun că un tânăr om de știință pe nume Garson a sosit astăzi în oraș pentru a ține o serie de conferințe. Cu zece ani în urmă, când ați absolvit amândoi aceeași universitate, v-a cerut de soție, dar pe atunci doreați o carieră. Și acum vă îngrozește gândul ca ați putea, în disperare de cauză, să-i cereți ajutorul.

— Încetați!

Bărbatul părea că o studiază cu atenție în timp ce ea respira precipitat. Într-un târziu, răspunse pe un ton calm:

— Cred că v-am demonstrat că nu sunt un tip care agtă femei întâmplător.

— Câte categorii de tipi care agață femei există? Întrebă Norma, din nou apatică.

Dar nu protestă când el se trânti la celălalt capăt al băncii. Stătea în continuare cu spatele în lumină și nu i se puteau distinge trăsăturile.

— Ah, spuse el, acum glumiți. Sunteți sarcastică, dar ăsta-i semn bun. Probabil că simțiți că, dacă cineva vă acordă interes, nu-i totul pierdut.

Norma replică trist:

— Persoanele familiarizate cu legile de bază ale psihologiei sunt blestemate să nu le uite nici chiar atunci când viața li se transformă într-un iad. Tot ce-am făcut în ultimii zece ani este… Se opri o clipă, apoi continuă: Sunteți foarte deștept. Ați reușit să vă apropiați de o femeie isterizată, fără să-i treziți decât cel mult o bănuială instinctivă. În ce scop?

— Să vă ofer o slujbă.

Râsul îi sună atât de strident chiar în propriile urechi, încât gândi surprinsă: „Sunt nebună!”

Spuse cu voce tare:

— Apartament, bijuterii, mașină proprie, nu…?

Replica veni rece:

— Nu! Să fiu sincer, nu ești suficient de drăguță. Ești prea colțuroasă și din punct de vedere fizic și, mental. Asta e una din tulburările pe care le-ai suferit în ultimii zece ani: introversiune psihică accelerată, care ți-a influențat nefavorabil forma trupului.

Cuvintele acționau ca un bici asupra mușchilor ei înțepeniți. Cu un efort uriaș, se sforță să se relaxeze. Spuse:

— Am încasat-o și pe asta. Insultele fac bine la isterie. Ce mai urmează?

— Te interesează cauza caloniană?

— Iarăși, se plânse ea. Bineînțeles că da. Sunt pentru. Cine se aseamănă… Știi cum e…

— Știu foarte bine. De fapt, prin aceste cuvinte ai numit motivul pentru care mă aflu aici, angajând o tânără cu probleme. Și Calonia are probleme și… se opri. În întuneric se văzu cum își întinde mâinile. Înțelegi: publicitate bună pentru centrele noastre de recrutare.

Norma aprobă din cap. I se păru că într-adevăr înțelege și dintr-o dată simți că o lasă vocea. Îi tremura mâna când luă cheia pe care el i-o întindea.

— Această cheie, spuse el, se potrivește în broasca ușii din față a Centrului de recrutare. De asemenea și în broasca ușii care dă în apartamentul de la etaj.

Cât timp ai slujba, e al tău. Poți să mergi acolo chiar acum, dacă dorești, sau să aștepți până dimineață, dacă ți-e teamă de vreun șiretlic. Acum trebuie să te avertizez în legătură cu ceva.

— Ce anume?

— Munca pe care o facem este ilegală. De fapt, doar guvernul american poate să înroleze cetățeni americani și poate organiza centre de recrutări. Suntem tolerați și înțeleși, dar oricând cineva poate înainta o plângere și poliția va fi obligată să acționeze.

Norma dădu din cap repede.

— Nu-i nici un risc, spuse ea. Nici un judecător n-ar…