Star Cluster

PROLOG.

Nava terestră trecu atât de discret pe lângă Gisser, soarele lipsit de planete, încât sistemul de alarmă al stațiunii meteorologice aflată pe meteorit nu avu timp să reacționeze. Era deja vizibilă ca o dungă luminoasă pe ecranul de supraveghere, când o zări și Watcher. Se părea că fusese dată alarma și pe nava străină, întrucât punctul mișcător de lumină își încetinise înaintarea. Frâna evident, descriind o buclă largă. Se târa încet înapoi, era clar că încerca să localizeze micul obiect ce atinsese ecranele energetice.

Când apăru în câmpul de observare directă, nava se distingea nelămurit, imensă pe fondul strălucitor al îndepărtatului soare alb-gălbui. Era mult mai mare decât orice altceva văzut vreodată în Fifty Suns. Părea o adevărată imagine de infern, o navă venită din altă lume, un monstru dintr-un univers semi—mitic. Chiar dacă era un model nou, era ușor de recunoscut după descrierile din cărțile de istorie ca fiind o navă de război a Imperiului Pămâritului. Avertismentele istoriei erau înfiorătoare, referindu-se la ce s-ar putea întâmpla și iată, sosise clipa când se întâmpla cu adevărat.

Își cunoștea datoria. Trebuia să transmită prin subspațiul radio non direcțional către Fifty Suns un mesaj de avertizare pe care-l așteptau cu toții îngroziți, de o viață-ntreagă și mai trebuia să se asigure că nu va rămâne nici o urmă a existenței stației. Nu a avut loc nici un incendiu. Odată cu dezagregarea motoarelor atomice suprasolicitate, masiva clădire, ce fusese o stație meteorologică, se dezintegra pur și simplu în elementele sale componente.

Watcher nu încercă să se salveze. Creierul său, cunoștințele depozitate acolo nu trebuiau să se lase cercetate. Simți doar un scurt, obositor spasm de durere în momentul în care energia eliberată îl transformă și pe el în atomi.

Lady Gloria Laurr, Amiral, comandantul general al navei Star Cluster, nu se deranja să însoțească expediția ce se îndreptă către meteorit. Urmări însă totul cu mare atenție pe monitor. Din momentul în care razele-spion înfățișaseră o figură omenească într-o stație meteorologică,” O stație meteorologică aici!” înțelese importanta deosebită a descoperirii. Mintea ei evalua instantaneu câteva posibilități.

O stație meteorologică înseamnă călătorii interstelare. Ființe omenești înseamnă origine pământeană. își imagină cum s-ar fi putut întâmpla lucrurile: o expediție în urmă cu multă vreme; trebuie să fi avut loc cu foarte mulți ani în urmă întrucât aveau acum trafic interstelar, iar acest fapt indica o populație numeroasă, distribuită pe mai multe planete. Majestatea sa, gândi ea, va fi încântată.

Tot atât de încântată era și Lady Gloria. Într-o izbucnire de generozitate, chemă compartimentul energetic.

— O acțiune promptă, căpitane Glone, spuse ea cu căldură, în vederea închiderii meteoritului într-o sferă de energic protectoare ar fi recomandabilă și chiar răsplătită.

Bărbatul, a cărui imagine apăru pe monitor, se înclină.

— Vă mulțumesc, nobilă doamnă. Cred că am salvat componentele electronice și atomice ale întregii stații. Din păcate, ca urmare a interferenței energiei atomice a stației însăși, se pare că departamentul foto nu a avut tot atât succes în obținerea unor imagini clare. Femeia zâmbi cu severitate.

— Omul va fi îndeajuns, iar aceasta este o matrice pentru care nu avem nevoie de imagini.

Întrerupse legătura, zâmbind în continuare și-și întoarse privirea din nou către meteorit. Observă strălucirea flămândă a absorbantelor de materie și de energie. Se gândea la cele câteva furtuni marcate pe harta din stația meteorologică. Le văzuse cu ajutorul razelor-spion, iar una dintre ele era într-adevăr foarte puternică. Nici chiar uriașa sa navă nu putea îndrăzni să se deplaseze prea repede, atâta vreme cât localizarea acestor furtuni nu era certă.

Viziunea fugară construită de razele-spion, îi înfățișă un tânăr foarte atrăgător. Foarte decis, curajos. Interesant pentru o lume necivilizată. Pentru început trebuia recondiționat, bineînțeles și apoi stors de informațiile relevante. O greșeală, acum, putea avea drept consecință demararea unui îndelung și istovitor proces de căutare. S-ar irosi și zeci de ani pentru cercetarea unor zone înguste de numai câțiva ani-lumină, în care nava nu putea accelera și nici să mențină o viteză prea mare, fără a deține informații exacte despre starea vremii;

Oamenii ei părăseau Pământul. Cu o mișcare hotărâtă deconecta sistemul de comunicație, își regla aparatura și, cu ajutorul teleportorului ajunse în camera de primire, aflată la o jumătate de milă de puntea principală.

Ofițerul de serviciu îi ieși în întâmpinare și salută.

Era încruntat:

— Tocmai am primit imaginile de la departamentul fotografic. Pata de ceață energetică de deasupra hărții este groaznică. Sunt de părere că ar trebui să reconstruim pentru început clădirea și obiectele din interior și să lăsăm omul la urmă.

Păru că simte dezaprobarea din atitudinea ei și continuă repede:

— De altfel, individul e inferior matricii umane obișnuite. Reconstrucția lui, deși cumva mai dificilă, nu diferă prea mult de felul în care ați venit de pe puntea principală în această cameră, cu ajutorul teleportorului. În ambele cazuri se realizează descompunerea în elemente, care apoi sunt recompuse la destinație, aidoma modelului original.

— Dar de ce să-l lăsăm la urmă? întrebă ea.

— Din motive tehnice, întrucât avem de-a face cu obiecte neînsuflețite de cea mai mare complexitate. Materia organizată, după cum știți, e cu mult mai importantă decât un compus de hidrocarburi, format pe bază de legături slabe.

— Foarte bine.

Nu era însă chiar sigură că un om, un creier, informațiile după care era trasată harta erau mai puțin importante decât harta însăși. Nu s-ar fi putut reconstitui în același timp?… Dădu din cap hotărâtă.

— Poți începe.