Sinodiconul Ortodoxiei

Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceți (I Corinteni 10,31).

Orice ati face, lucrați din toată inima, ca pentru Domnul și nu ca pentru oameni, bine știind ca de la Domnul veți primi răsplata moștenirii; caci Domnului Hristos slujiți.

Coloseni 3,23-24)

O Scurta Introducere.

În Dumninica Ortodoxiei se sărbătorește Triumful Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, sărbătoare instituita de patriarhul Metodie al Constantinopolului la 1 martie 843 pentru a fi sărbătorită în fiecare an în prima Duminica a Postului Mare.

Se obișnuiește în anumite locuri ca în aceasta zi sa se facă procesiuni cu icoane (in amintirea biruinței iconodulilor în anul 842) și sa se citească Synodikonul care este un act în care sunt anatemizați ereticii din toate timpurile și locurile și sunt fericiți apărătorii dreptei credințe.

Acest Synodikon se citește și astăzi în toate Catedralele, Manăstirile și parohiile din Grecia La ruși – doar la slujbele arhierești.

Iar la români – deloc., din Triodul românesc lipsind Sinodiconul Ortodoxiei, slujbă cu caracter dogmatic din tot anul bisericesc.

Sfântul Teofan Zăvorâtul arăta că prin Sinodicon se aude glasul cel puternic al dreptei credințe, care osândește mulțimea de erezii și de eretici. El explică de ce în zilele noastre Biserica nu se grăbește să pronunțe anatema asupra fiecărei grupări eretice nou înființate: „La noi s-au prășit acum o mulțime de nihiliști și de nihiliste, de darwiniști, de spiritiști: dacă în învățătura lor ar fi vreo rătăcire nouă, credeți că Biserica ar tăcea, n-ar glăsui, nu i-ar osândi și nu i-ar da anatemei? Dimpotrivă, s-ar face sinod fără întârziere și toți, dimpreună cu învățăturile lor, ar fi dați anatemei; la Sinodiconul de acum al Ortodoxiei s-ar mai adăuga un punct: «Lui Büchner, Feuerbach, Darwin, Renan, Cardec și tuturor următorilor lor – anatema!». Dar nu e nicidecum nevoie de un sinod special pentru așa ceva, nici de vreun adaos. Toate învățăturile lor mincinoase au fost deja date anatemei.”

Într-una din conferințele sale ținute la Facultatea de Teologie din București, starețul mănăstirii aghiorite Vatoped, a fost întrebat: „Ce este Sinodiconul Ortodoxiei care se citește în Grecia în mănăstiri și în catedrale și dacă n-ar trebui cunoscute aceste lucruri și în România?” El a spus: „Noi, în Duminica Ortodoxiei, facem o litanie și citim anatemele celor șapte Sinoade Ecumenice. Acesta este lucrul pe care îl facem. Dumneavoastră nu îl faceți aici?” La răspunsul negativ al părintelui Constantin Coman, arhimandritul a continuat: „Este bine să-l faceți. Noi, după apolisul dumnezeieștii Liturghii, facem procesiune în mănăstire, cu patru opriri și rostim anatemele. În același timp rostim și credința hotărâtă de cele șapte Sinoade Ecumenice, pomenind pe luptătorii pentru dreapta credință începând din timpul Sinoadelor și ajungând până la Sfântul Grigorie Palama”

SYNODIKONUL ORTODOXIEI care se citește în Duminica Ortodoxiei)

A. SYNODIKONUL EPOCI MACEDONENILOR196 1. Synodikonul originar al Icoanelor (843)

Mulțumire aniversara datorata lui Dumnezeu în ziua în care am recâștigat Biserica lui Dumnezeu, împreună cu arătarea dogmelor evlaviei și răsturnarea impietăților răutății.

Urmând vorbelor profetice, cedând îndemnurilor apostolice și instruiți de istoriile evanghelice, prăznuim (astăzi) ziua înnoirii. Căci zice Isaia „sa se înnoiască ostroavele înaintea lui Dumnezeu” (Is. 41, 1; 46, 16), făcând desigur aluzie la bisericile cele dintre neamuri – iar biserici nu sunt doar simplu edificiile și strălucirile templelor, ci și deplinătatea binecredincioșilor adunați în ele, ca și imnele și doxologiile cu care aceia cinstesc Dumnezeirea. Iar Apostolul, sfătuindu-ne același lucru, ne îndeamnă „sa umblam întru înnoirea vieții” (Rom. 6, 4) și poruncește ca, „daca este cineva în Hristos făptura noua” (2 Cor. 5, 17), sa se reînnoiască (2 Cor.

4, 16; Colos. 3, 10; Rom. 12, 2). Iar cuvintele Domnului s-au făcut și ele întocmire profetica, căci zice „și era sărbătoarea înnoirii (Templului) în Ierusalim și era iarna” (In. 10, 2), arătând prin aceasta fie iarna spirituala în care neamul iudeilor mișca împotriva obștescului Mântuitor furtunile și agitația urii sale mânjite cu omor, fie pe cea care lovește simțurile trupului prin prefacerea aerului în ger. și într-adevăr și peste noi a trecut (acum) iarna, dar nu cea (a firii) care se întâlnește de obicei, ci cea (spirituala a ereziei și) care revarsa asprimea răutății celei mari cu adevărat. Dar (în cele din urma) ne-a înflorit și noua primăvara cea prielnica harurilor lui Dumnezeu și întru care ne-am și adunat laolaltă sa aducem lui Dumnezeu mulțumită pentru secerișul celor bune, încât putem zice și noi cu Psalmistul: „vara și primăvara Tu le-ai plăsmuit pe ele. Adu-ți aminte de aceasta” (Ps. 73, 17-l8).

Căci într-adevăr Dumnezeul minunilor a zdrobit pe vrăjmașii cei ce au ocărit pe Domnul și au necinstit sfânta închinare adusă Lui în sfintele icoane, pe cei înălțați și semeți în impietățile lor și a zvârlit la pământ trufia apostaziei; n-a trecut cu vederea glasul celor ce strigau către El: „Adu-ți aminte Doamne, de ocara robilor Tăi, pe care o port în sânul meu de la multe neamuri, cu care m-au ocărât vrăjmașii Tăi, Doamne, cu care a ocărât prețul (antâllagma) Unsului Tău” (Ps. 8, 49-50); iar prețul Unsului sunt cei eliberați prin moartea Lui prin cuvântul propovăduirii și întipărirea prin icoane, prin care anume se cunoaște de către cei răscumpărați marea lucrare a iconomiei Lui celei (înfăptuite) prin Crucea și Patimile Sale, ca și prin minunile Lui celei dinainte și după Cruce și de unde imitația Pătimirilor Lui trece la Apostoli, de acolo la Martiri și prin ei, coboară până la Mărturisitori și Asceți. De aceasta ocara cu care au ocărât vrăjmașii Domnului, cu care au ocărât prețul Unsului Său aducându-și aminte Dumnezeul nostru, mișcat înlăuntrul Său și înduplecat fiind de cererile Maicii Sale, ale Apostolilor și ale tuturor Sfinților care au fost împreună-batjocoriti cu El și împreună-ocărâti cu icoanele Lui – ca, precum au pătimit împreună cu El în trupul lor, tot astfel, în chip firesc, să aibă împreună parte comună cu El și în ocările cele împotriva icoanelor Lui – aducându-și deci aminte de ele, a lucrat astăzi ceea ce sfătuise ieri și a înfăptuit și a două oară ceea ce săvârșise întâia oară.198 Căci prima oara, după multi ani de disprețuire și necinstire a sfintelor icoane, a întors evlavia la ea însăși, iar acum, a două oara, 4

I după aproape treizeci de ani (de persecuții) au rânduit și nouă, nevrednicilor, eliberarea din necazurile noastre, izbăvirea de cei ce ne chinuiau, reproclamarea dreptei credinței, întărirea închinării la icoane și prăznuirea ce ne aduce toate cele mântuitoare. Căci în icoane vedem Patimile Domnului cele pentru noi: Crucea, Mormântul, îngroparea și prădarea Iadului, luptele martirilor și cununile lor, însăși Mântuirea pe care Cel dintâi al nostru judecător (arbitru), răsplătitor și încununat „a lucrat-o în mijlocul pământului” (Ps. 73, 12). Acest praznic îl serbăm deci noi astăzi, întru care, împreună bucurându-ne și împreună-veselindu-ne prin rugăciuni și litanii, strigăm în psalmi și cântări: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeul nostru, singurul carele faci minuni” (Ps. 76, 14-l5). Căci pe cei ce disprețuiau slava Ta i-ai făcut de râs, iar pe cei ce au cutezat cu semeție împotriva icoanei Tale, i-ai arătat ca niște fricoși și fugari.

Aceasta deci în ce privește mulțumirea fată de Dumnezeu și triumful Domnului asupra celor potrivnici; în ce privește luptele și isprăvile cele împotriva iconomahilor, ele vor fi arătate pe larg într-un alt cuvânt și relatare mai extinsa. Acum însă, în chip de odihna după trecerea pustiei, intrați în posesiunea Ierusalimului duhovnicesc și imitând astfel istoria mozaică, sau mai degrabă din porunca dumnezeiască, am socotit drept și îndatorat lucru a grava în inimile fraților, ca pe o lespede alcătuită din blocuri mari de piatră și pregătită anume pentru primirea scrierii, binecuvântările ce se cuvin celor ce păzesc legea ca și blestemele cărora li se supun pe ei înșiși cei ce o încălca.19 Drept care zicem acestea:

Celor ce mărturisesc venirea (și prezenta =parousia) în trup a Cuvântului lui Dumnezeu cu cuvântul, cu gura, cu inima, cu mintea, în scris și în icoane, veșnica fie memoria.

Celor ce cunosc deosebirea după firi a unicului și aceluiași ipostas a lui Hristos și îl atribuie lui (însușirile de) creat și necreat, văzut și nevăzut, pătimitor și nepătimitor, circumscris și necircumscris, atribuind firii dumnezeiești pe acelea de necreată, nevăzută și cele asemenea, atât prin cuvânt cât și prin icoane, veșnica fie memoria.

Celor ce cred și vestesc cuvintele Evangheliei prin litere iar faptele ei prin figuri (sau imagini) și ca și una și alta și vestirea prin cuvinte și întărirea adevărului lor prin icoane, concura fiecare spre unul și același folos, veșnica fie memoria.

Celor ce-și sfințesc buzele prin cuvântul (Evangheliei) și apoi, prin același cuvânt, (sfințesc) și pe cei ce-l ascultă și mai stiu și vestesc că prin augustele icoane se sfințesc în mod asemănător și ochii celor ce le văd, iar mintea se înaltă și ea prin ele spre cunoașterea lui Dumnezeu, ca de altfel și prin dumnezeieștile temple, prin vasele sacre și prin celelalte obiecte sfinte, veșnica fie memoria.