Cosmetica dusmanului
Aa
Cochet, bărbatul își netezi părul cu latul palmei. Trebuia să fie prezentabil pentru a-și întâlni victima după toate regulile artei.
Nervii lui Jerome Angust erau deja încordați la maxim atunci când vocea stewardesei anunță că, din cauza unor probleme tehnice, avionul avea să întârzie o perioadă nedeterminată.
„Asta mai lipsea”, își zise el.
Detesta aeroporturile și perspectiva de a rămâne în acea sală de așteptare pentru o perioadă incertă de timp îl exaspera. Scoase o carte din geanta de voiaj și se cufundă înciudat în lectură.
— Bună ziua, domnule, îl salută ceremonios cineva.
Abia de-și ridică nasul din carte și îi răspunse la bună ziua cu o politețe mașinală.
Bărbatul se așeză lângă el.
— Sunt enervante, nu-i așa, întârzierile astea?
— Da, mormăi el.
— Măcar de-am ști câte ore avem de așteptat, ne-am putea organiza cumva timpul.
Jerome Angust încuviință din cap.
— E bună cartea? întrebă necunoscutul.
„Asta îmi mai lipsea, se gândi Jerome, să apară și un pisălog care să mă bată la cap!”
— Hm, hm, răspunse el, dându-i de înțeles că vrea să fie lăsat în pace.
— Dumneata ești un norocos. Eu nu sunt în stare să citesc într-un loc public.
„Și atunci vii să-i deranjezi pe cei care pot s-o facă”, oftă în sinea lui Angust.
— Detest aeroporturile, continuă bărbatul. („Și eu, din ce în ce mai mult”, își spuse Jerome.) Naivii cred că aici poți întâlni doar călători. Ce eroare romantică! Știi ce soi de oameni poți vedea aici?
— Pisălogi? scrâșni din dinți cel care continua să se prefacă absorbit de lectură.
— Nu, zise celălalt, fără să se simtă vizat. Cadre aflate în călătorie de afaceri. Călătoria de afaceri este în asemenea măsură negarea ideii de călătorie încât nici n-ar trebui să poarte acest nume. Ar trebui să se cheme „deplasare a unui comerciant”. Nu găsești că ar fi mai corect așa?
— Eu sunt în călătorie de afaceri, rosti rar și apăsat Angust, gândindu-se că necunoscutul avea să-și ceară scuze pentru gafa sa.
— Precizarea e inutilă, domnule, se vede.
„Mai e și mojic, pe deasupra!”, se enervă Jerome.
Fiindcă regulile politeții fuseseră deja încălcate, se simți îndreptățit să nu mai țină nici el seama de ele.
— Domnule, nu pricepi că n-am chef să stau de vorbă cu dumneata?
— De ce? întrebă necunoscutul cu candoare.
— Pentru că citesc.
— Mă-ndoiesc.
— Poftim?
— Poate doar îți închipui că citești. Lectura e cu totul altceva.
— Auzi, n-am chef de prelegeri. Mă calci pe nervi. Chiar dacă n-aș fi citit, nici nu mi-ar fi trecut prin cap să stau de vorbă cu dumneata.
— Se vede imediat când cineva citește. Cititorul împătimit se transpune în altă lume. Dumneata erai aici.
— Nici nu știi cât de rău îmi pare! Mai ales de când ai apărut dumneata.
— Da, viața e plină de mici neplăceri de genul ăsta care o fac cu atât mai stupidă. Nemulțumirile astea mărunte îți dezvăluie absurditatea existenței mai bine decât toate problemele metafizice.
— Poți să-ți bagi filosofia dumitale de doi bani în…
— Nu fi necuviincios, te rog.
— Necuviincios ești dumneata!
— Texel. Textor Texel.
— Ce tot îndrugi acolo?
— Recunoaște că e mai ușor să vorbești cu cineva când îi știi numele.
— Nu ți-am spus că nu vreau să vorbesc cu dumneata?
— De ce ești atât de agresiv, domnule Jerome Angust?
— De unde știi cum mă cheamă?
— Scrie pe eticheta genții dumitale. E trecută și adresa.
Angust oftă.
— Bun. Și ce poftești?
— Nimic. Să stăm de vorbă.
— Mi-e groază de oamenii care vor să stea de vorbă.
— Îmi pare rău. Ar fi cam greu să mă împiedici: nu e interzis.
Jerome se ridică și se mută vreo cincizeci de metri mai încolo. Degeaba: pisălogul îl urmă și se postă lângă el. Enervat, își schimbă din nou locul, înghesuindu-se între două persoane, socotind că astfel se afla la adăpost. Asta nu păru să-1 stânjenească pe necunoscut care se proțăpi în fața lui și-și reluă atacul.
— Ai cumva necazuri profesionale?
— Vrei să vorbim de față cu toată lumea?
— Și care ar fi problema?
Angust se ridică din nou și-și reluă vechiul loc: dacă tot era să se lase umilit de un pisălog, măcar să se lipsească de spectatori.
