Hipolit

PERSOANELE (în ordinea intrării în scenă)

AFRODITA

HIPOLIT, fiul lui Tezeu și al unei Amazoane

VÂNĂTOR, din ceata lui Hipolit

UN SLUJITOR

CORUL femeilor din Trezena

DOICA Fedrei

FEDRA, soția lui Tezeu

O SLUJITOARE

TEZEU, regele Atenei și al Trezenei

CRAINICUL

ARTEMIS

Femei din suita Fedrei, bărbați din garda lui Tezeu scene, deasupra palatului.

AFRODITA

Eu sunt zeița Kypris1, cinstită pretutindeni de muritori și în tăria cerului. Numele meu nu e lipsit de slavă, îi ocrotesc pe toți acei ce locuiesc din Pont până la stâlpii lui Atlas2 și văd lumina soarelui, închinându-se puterii mele: însă pe cei ce mă înfruntă plini de îngâmfare, îi surp. Nu e scutit nici neamul zeilor de-o slăbiciune: se bucură să fie preamărit de oameni. Voi face cât de cu-rând să răsară adevărul spuselor mele.

1 Vezi p. 47, n. 2.

2 Pontul Euxin, adică Marea Neagră, la răsărit și țărmul atlantic, străjuit de coloanele lui Heracles, adică de Gibraltar, la apus, erau socotite în secolul al V-lea marginile din urmă ale „spiței muritorilor”. Pentru helen lumea Mediteranei era însăși Lumea. Dincolo de Marea de Răsărit și de Oceanul de Apus se întindeau tărâmuri necunoscute, pustii sau locuite de fantasme și monștri.

—*-

— U-ii/ur ai pământuâui Trezenei ' rnă înv. v^rr„-ftuâește că aș fi cea mai rea dintre puterile oeresf1” Hiftolit, fiul lui Tezeu, născutul Amazoanei, ucenicul 'h Piteu cel curat cu inima2. El respinge desfătările dra * gostei și se lipsește de nuntă.

În schimb o cinstește pe sora lui Phoibos, pe Arternis fiica lui Zeus, așezând-o mai presus de orișice durnne' zeire 3. Prin verdele pădurii de-a pururi însoțind fecioara cu haita lui cea sprintenă, golește pământul de sălbăti-' ciuni, într-o tovărășie prea înaltă pentr-un muritor. Nu~i pizmuiesc pentru aceste vânători. De ce as face-o?

1 Cetate în Argolida, în golful Saronic.

2 După tradiția generală, Tezeu, cel mai faimos erou al Aticei și unul dintre primii săi regi, s-a născut la Trezena, din Egeu, el însuși basileu al Atenei, și Aithra, fiica lui Piteu, maimarele Trezenei. O altă tradiție, mai târzie dar mai îndestulătoare pen- – tru orgoliul atenienilor, îi atribuie obârșie divină, socotindu-1 fecior al lui Poseidon, zeul care împreună cu Palias Atena domnea pe Acropole.

Vlăstarul, fie că a fost omenesc, fie dumnezeiesc, a copilărit și s-a înălțat la Trezena, sub grija bunicului său matern Piteu, care era lăudat pentru multe însușiri prețuite de greci: smerenie, înțelepciune, elocvență și darul profeției. Ulterior, „propaganda” ateniană a izbutit să facă din Tezeu simetricul și aproape egalul lui Heracle, eroul prin excelență dorian. Luptele, isprăvile, binefacerile, întemeierile și dragostele lui sunt fabuloase: una dintre acestea e expediția împotriva Amazoanelor. Din înfruntarea cu războinicele septentrionale, regele Atenei s-a ales cu o soție, primită drept răsplată pentru biruință sau răpită prin vicleșug. Din unirea cu Amazoana captivă a luat naștere Hipolit. Nunta silnică a mamei, regină și fecioară, va fi avut o pondere psihologică în existența fiului, ale cărei urmări le luminează drama lui Euripide.

3 Hipolit, moștenind de la Regina Amazoanelor patima pentru vânătoare și pentru întrecerile bărbătești, o venerează prin munți și prin păduri numai pe Artemis, sora Strălucitorului Apolo, divinitatea neprihănirii și a elanurilor cinegetice, neluând-o în seamă pe Afrodita iubirii proslăvită în Cipru.

L par pentru faptul că m-a jignit chiar astăzi îl voi f jepsi pe Hipolit ^. Am pregătit cu grijă de multă vreme Kjea Și nu~i nevoie*să mă ostenesc prea mult. Din casa Ini Pii-eu> odinioară, Hipolit a descins în pământul lui [pandion, să privească și să ia parte la sfintele misterii 2. Atunci 1-a zărit Fedra, nobila soție a tatălui său3, și Lrin urzelile mele, inima ei a fost năpădită de o dragoste Mistuitoare. Și înainte de a veni aici, în țara Trezenei, ea, pe Acropole, stânca zeiței Pallas, mi-a ridicat mie, Afrodita, un templu cu vederea spre locul acesta, spre

1 Prin ignorarea cu bună știință a stihiei dragostei, Hipolit se face vinovat de hybris.

2 După ce, asemenea tatălui său, a crescut la Trezena, avân-' du-1 drept dascăl de înțelepciune tot pe străvechiul Piteu, Hipolit a întreprins o călătorie pioasă în Atica, țara legendarului basileu Pandion, și a fost inițiat în rnisteriile eleusine.

3 Căsătoria lui Tezeu cu Fedra, prințesă din casa monarhilor de la Cnossos, este urmarea unei alte răsunătoare aventuri: călătoria în Creta și uciderea Minotaurului, întâmplările depănate în legătură cu aceasta exprimă în zarea mitului dezagregarea tha-lassocrației minoice și pătrunderea semințiilor helenice în insule. Dintre copiii născuți de Pasiphae prolificului Minos, Fedra – sora AriaSnei și a lui Deucalion – a fost cea mezină. Pe lângă aceștia, regina dăduse viață Minotaurului, rodul monstruos, nefiresc, al legăturii sale blestemate cu taurul trimis de divinitate. Din clipa când Tezeu descinde în marele ostrov de la miazăzi, Ariadna se îndrăgostește de „marinarul” atenian și îi înmânează ghemul mântuitor, pe firul căruia scapă din închisoarea Labirintului, după omorârea Minotaurului. Povestea se supune în întregime arhetipului: Eroul nimicește Fiara, într-un spațiu opac, inextricabil, cu ajutorul Frumoasei îndrăgostite. Perechea se izbăvește prin fugă, nupțiile clandestine se consumă în larg, pe mare, apoi Mirele își părăsește Mireasa, adormită în necunoscutul insulei Naxos. În cele din urmă, Sora Mezină ajunge ultima soție legitimă a Eroului, deși mitul nu indică limpede pe ce cale, poate printr-o tocmeală a Fratelui (Deucalion). Din căsătoria lui Tezeu cu Fedra au înflorit doi băieți, Acamas și Demophon, care, după o tradiție posthomerică, au luat parte în generația următoare la războiul troian. Vezi p. 10, n. 1.

—,., ^itic, uare să-i aducă an de Hipolit2. Dar, după ce Tezeu, spre a se spăla prin de sângele vărsat al Pallantizilor3, a părăsit Atena mântul lui Kekrops, și-a plutit cu soția până în a' meleaguri, în care îndură vreme de un an sur sărmana Fedra suspină, străpunsă de boldurile i și se irosește în tăcere. Niciunul din oamenii casei cunoaște boala.

Insă această dragoste nu trebuie să se mărginească l atât. Am să-i descopăr lui Tezeu adevărul, am să-1 scot la lumină. Și pe tânărul acesta, care se războiește cu mine îl vor ucide blestemele tatălui său, prin puterea luj. P0” seidon, regele mării; el i-a făgăduit lui Tezeu.

— Drept aleasă răsplată, să nu lipsească în a-i împlini până la trei rugăciuni 4. Iar Fedrei, deși renumele său va fi mântuit îi va fi dat să-și piardă viața; căci gândul la nenorocirea ei nu mă va împiedeca să le hărăzesc dușmanilor mei 0 răzbunare, spre împăcarea slavei mele.

Dar iată, se întoarce Hipolit, fiul lui Tezeu, să afle aici odihnă după isprăvile vânătorești. Ii voi lăsa locul

1 După Diodor din Sicilia (IV, 62) citat de H. Weil: „Fedra a clădit un templu pe coasta Acropolei; de acolo ochii se îndreptau spre Trezena.” Într-adevăr, privirile pot să străbată ușor, peste claritățile Golfului Saronic, depărtarea de 50-60 km care desparte înălțimile Acropolei de țărmul Argolidei.

2 Se pare, după o scholie a Odiseii, că acel templu se numea Hippolyteion.

3 Aluzie la episodul luptei pentru putere dintre Tezeu și uzurpatori, cei cincizeci de fii ai lui Pallas, fratele lui Egeu, deci verii moștenitorului firesc. Prin uciderea Pallantizilor, învingătorul s-a pângărit pe sine și pământul sacru al cetății întemeiate de Kekrops. Spre a se spăla de această sângeroasă contaminare, Tezeu și Fedra s-au supus de bună voie unui exil expiator de douăsprezece luni la Trezena, orașul de leagăn al regelui, și al primului său fecior. Vezi p. 215, n. 2.

4 Stăpânul atotputernic al mărilor și ocrotitorul Atenei i-a promis lui Tezeu darul celor trei împliniri când acesta a izbutit să stârpească istmul Corintului de tâlhari și răufăcători.

Itași, care maiva iiliiiuii „,. _ știe că porțile lui Hades îi stau acum deschide, ca Astăzi privește pentru ultima oară lumina. Fr-odita dispare. Intră Hipolit în straie de vânătoare, puraf

—, dispare. Intră Hipolit în strae e, mină o cunună de flori. E însoțit de vânători și de un slujitor bătrân.)

HIPOLIT

Urmați-mă, urmați-mă Lăudați cântând pe 'fiica din cer a lui Zeus, ocrotitoarea noastră, Artemis.