Orestes

PERSOANELE (în ordinea intrării în scenă)

ELEKTRA, fiica lui Agamemnon, sora lui Orestes HELENA, regina Spartei, soția lui Menelaos CORUL femeilor din Argos

ORESTES, fiul lui Agamemnon și a Klytaimnestrei MENELAOS, regele Spartei, fratele lui Agamemnon TYNDÂREOS, tatăl Helenei și al Klytaimnestrei PYLADES, prietenul lui Orestes Un VESTITOR bătrân

HERMIONE, fiica lui Menelaos și a Helenei Un FRIGIAN, sclavul Helenei

APOLLON.

Servitorii lui Tyndâreos și ai lui Menelaos, oameni din Argos, înarmați.

Acțiunea dramei are loc la Argos411. Scena reprezintă fațada palatului lui Agamemnon, înaintea căruia, pe un pat zace Orestes, acoperit, și doarme. Lângă el veghează Elektra.

ELEKTRA478

Nu este soartă, cât ar fi de-ngrozitoare, nu este pătimire, nici năpastă de la zei, a căror sarcină să n-o îndure firea omenească.

La fel, preafericitul Tântalos – și n-o afirm ca să-i jignesc nenorocirea – <preafericit> deoarece se spune c-a fost zămislit de Zeus, privește, spânzurat în aer, plin de spaimă, o stâncă ce amenință să-i cadă-n creștet; lui, după cum e vorba, i s-a dat osânda-aceasta pentru că și-a dezlegat – nerușinat nărav!

— Sfruntarea limbii, când zeii l-au primit, biet muritor, cu ei la masă, ca pe un egal479.

<Pe urmă> el l-a odrăslit pe Pelops480, din care s-a născut Atreus; acestuia, divina torcătoare481, când alegea fuiorul sorții, i-a hărăzit gâlceava, să fie pururi în război cu frate-său Thyestes.

Dar oare trebuie să amintesc atâtea mișelii de nerostit482?

Atreus își ospătează fratele cu <carnea propriilor săi> copii, uciși <de el>. Iar din Atreus se nasc – păstrez tăcere despre cele întâmplate între timp483 – slăvitul Agamemnon, dacă slăvit se poate spune484, și Menelaos, având-o amândoi de mamă pe cretana Aerope485.

Ei și-au luat soții, Menelaos pe blestemata zeilor, Helena, și Agamemnon, regele, pe Klytaimnestra, a cărei nuntă e faimoasă în Hellada.

Din căsnicia lor au răsărit trei fete: Iphigeneia, Chrysothemis și eu, Elektra; s-a mai născut și un moștenitor, Orestes, din aceeași preanelegiuită mamă, care, prinzându-și soțul în năvodul unei țesături, l-a săvârșit486.

De ce? Ar fi urât pentr-o fecioară să răspundă; e liber, cine vrea, să lumineze pricina pe care-o las în umbră487.

Dar trebuie lui Phoibos să-i aduc învinuirea de-a fi fost nedrept488? El lui Orestes i-a cerut să-și piardă mama ce-l născuse, un fapt pe care nu-l socoate toată lumea glorios; totuși, supus voinței zeului, <Orestes> a ucis-o. Am fost și eu părtașă la omor, atât cât poate o femeie489, și ne-a mai dat o mână de-ajutor Pylades.

De-atunci, topit de o cumplită boală, îl văd pe bietul frate-meu căzut pe așternutul ăsta, unde zace; sângele mamei noastre-l mână în zvâcniri de nebunie490; căci nu cutez a le numi pe Eumenidele divine, care se-ntrec în a-l înspăimânta491.

Aceasta e a șasea zi de când a fost înjunghiată mama și leșul i-a fost mistuit de flăcările purificatoare; de-atunci el n-a mai pus în gură hrană, nici trupul nu și l-a scăldat. Ascuns sub acoperăminte, când boala-i dă câte un scurt răgaz, își vine-n fire și-l cuprinde plânsul492; dar uneori îl vezi țâșnind din așternut la fugă, ca un mânzoc scăpat din jug.

Aici, în Argos, s-a luat o hotărâre, să nu ne-adăpos-tească nimeni sub acoperișul său, ori lângă focul <vetrei> sale, ori să ne spună nouă, ucigașilor de mamă, vrun cuvânt493. Și iată ziua hărăzită, când se va alege, prin votul cetățenilor, de vom muri, striviți de pietre494 [sau străpun-gându-ne noi înșine gâtlejul cu pumnale ascuțite.]

Dar mai avem un licăr de speranță că vom fi salvați. Menelaos, întors din Țroia, a sosit în țară. Intrând în port cu flota la Nauplia495, la capătul călătoriei sale, a coborât pe țărm, după ce lungă vreme-a rătăcit, împins de vijelii.

El a trimis-o înainte în palatul nostru, sub paza nopții, pe Helena, obârșia atâtor lacrimi, ca nu cumva cei cărora li s-au sfârșit sub Ilion copiii, văzând-o că pătrunde ziua <în cetate>, s-o-ntâmpine cu pietre; acuma ea se află înăuntru, plângându-și sora și năpastele familiei.

Totuși, între dureri, găsește oarecare alinare; căci, copilita ei, pe care, când a navigat spre Troia, Menelaos ne-o adusese nouă și-o-ncredințase mamei mele să o crească, această Hermione, mutată de la Sparta496, e pentru <maică-sa> prilej de bucurie și uitare-a suferinței.

Eu toate căile <către cetate> le supraveghez, să văd când va sosi Menelaos. Căci viața noastră slabă e primejduită, de nu primim din partea lui un ajutor. Vai, cât amar <fără ieșire> într-un neam lovit de nenoroc!

(Helena iese din palat, purtând o tav-ă pe care se află ulcioare și șuvițe de păr.)

HELENA

Copilă-a Klytaimnestrei și-a lui Agamemnon, Elektra, ce-ți păstrezi de îndelungă vreme fecioria497, nefericito, cum de-ați fost în stare, tu și Orestes, frate-tău, sărmanul, să vă ucideți mama?

Eu nu mă tem că mă vor pângări spusele tale, căci, după mine, Phoibos e răspunzător de fapta rea498.

În schimb, mă -ndurerează soarta Klytaimnestrei; ea era sora mea, pe care n-am văzut-o de când am plutit <pe mare> către Ilion – așa cum am plutit, împinsă de-o zeiască nebunie499 – și-acum, că s-a-ntâmplat s-o pierd, deplâng năpastele ce ni s-au hărăzit.

ELEKTRA

Helena, pentru ce ți-aș spune, când poți să le cuprinzi cu ochii tăi, nenorocirile vlăstarelor lui Agamemnon?