Alerta la militie

ALERTĂ LA MILIȚIE DE GHEOKGHE ALDEA

URMĂRIȚI MAȘINA NR_

Amintire

Șoseaua asfaltată, pe care gonesc într-un sens și în altul mașini de tot felul, sclipește în lumina soarelui de octombrie. Nicio adiere de vânt nu înfiorează lanurile ruginii. E cald, cald și plăcut, ca într-o minunată zi de primăvară. Și, totuși, gândul te poartă fără să vrei către o noapte crâncenă de ianuarie. O noapte cu viscol năprasnic, cu trâmbe albe de zăpadă înghețată măturând ponoarele, cu ger de-ți tăia răsuflarea. Aici, în postul acesta de circulație, a făcut serviciul subofițerul de miliție Constantin Nedeloiu. De aici a pornit el în urmărirea unor infractori, care goneau turbați cu camionul.

Zăpada înțepa obrajii cu mii de ace. Copacii de pe marginea șoselei gemeau în răstimpuri, învârtejiți de viforniță. Din camionul în care se afla, Nedeloiu dădea neobosit semnale de oprire. Fluierul său zbucnea în văzduh ascuțit, acoperind fierberea viscolului. Dar infractorii nu voiau să oprească. Goneau îndârjiți. Nedeloiu își scoase pistoletul. Un foc de avertisment fulgeră în noapte. Apoi încă unul. Dar infractorii nu se supun și țeava pistoletului se îndreaptă spre cauciucurile din spate ale mașinii. Un glonte, două, trei. Ținta este lovită cu precizie, însă plumbii nu pătrund grosimea cauciucurilor. Ricoșează. Șoferul, care dorește din toată inima să-l ajute, îl sfătuiește să tragă în cabină. Dar Nedeloiu refuză cu încăpățânare. Vrea să-i prindă vii. Îi spune șoferului să mărească viteza și să se alăture cu camionul de camionul urmărit. Plănuiește să se arunce în acesta din urmă și să-i someze pe fugari cu pistoletul prin geamul de la ușa cabinei. Dar când să sară dintr-un camion în celălalt, infractorii simt. O frână, o șmucitură hoțească și milițianul este zdrobit între cele două caroserii…

Așa a căzut Nedeloiu, hotărât să-și facă cu orice preț datoria.

Mai sant infractori periculoși.

— Sergentul-major Vasile B. Nu face serviciu la circulație. E lucrător în paza generală, îmi spune sergentul-major Pătru. Dar, în noaptea aceea, el m-a anunțat. A dat telefon, aici, la post…

Da, el a anunțat. Era de serviciu pe Calea București, care coboară ușor dinspre centrul Piteștiului și duce la # podul de peste Argeș. Ajunsese pe--aproape de depozitele întreprinderii comerțului cu ridicata, când a zărit venind în zigzag, dinspre centrul orașului, un camion. Mergea dintr-o margine în alta a străzii, gata să urce cu roțile când pe un trotuar, când pe celălalt.

— Îs beți, i-a fulgerat prin minte lui Vasile și s-a grăbit să facă semnalul regulamentar de oprire.

Mai înainte însă ca el să ridice bastonul, camionul s-a oprit din cauza unei defecțiuni a motorului.

Doi vlăjgani au sărit de pe platformă și au început reparația. Alți doi stăteau în cabină.

Vasile B. A salutat politicos și a cerut actele pentru control celui care se afla la volan. Acesta n-avea însă carnet de conducere și, în loc de orice explicație, a început să înjure. Ca la un îndemn au început să înjure și ceilalți.

Folosind o clipă de neatenție, sergentul-major a ridicat cheia de contact și fișa centrală a camionului. Apoi s-a îndreptat spre depozitele întreprinderii comerțului cu ridicata și a raportat telefonic ofițerului de serviciu de la miliția oraș.

— Rețineți-i acolo până vă trimit ajutoare, a ordonat ofițerul de serviciu.

Dar Vasile B. N-a mai avut pe cine reține. Cei patru stabiliseră contactul la motor prin legătură directă și camionul se depărta spre pod. Atunci a dat telefon sergentului-major Pătru, la postul de control.

— Opriți mașina numărul 25 619!…

Pătru a ieșit din cabină, a făcut semn, dar a fost nevoit să se refugieze în marginea șoselei. Fugarii erau cât pe ce să dea cu camionul peste el.

Tocmai se gândea ce măsuri să întreprindă, când alături de el a oprit un taxi. De lângă șofer l-a strigat sergentul-major Vasile B.:

— Urcă sus! Hai în urmărirea lor! Sunt beți și pot provoca cine știe ce accident…

Au pornit fără a pierde o clipă, dar după câteva sute de metri și-au dat seama că fugarii au părăsit șoseaua și au apucat pe un drum de câmp.

— Nu-i nimic, a zis sergentul-major Pătru. Mergem până în Valea Mare. Acolo trebuie să iasă în șosea, că n-au alt drum pe care s-apuce.

într-adevăr, la Valea Mare, fugarii au fost nevoiți să oprească. Drumul ce ieșea în șosea urca în pantă și n-au mai putut lua viteză.

Milițienii au cerut actele la control. Drept răspuns însă, doi dintre indivizi s-au repezit la sergentul-major Vasile B. L-au trântit la pământ, au început să-l lovească și au dat să-i smulgă automatul. Vasile B. S-a ridicat cu greu, a pus o piedică la unul, l-a împins pe celălalt, dar infractorii nu dădeau drumul armei. Văzând că nu va putea păstra automatul, Vasile B. A scos cu o mișcare dibace încărcătorul și i-a dat drumul în buzunarul pantalonilor.

Ceilalți doi nu fuseseră tot atât de iuți și nu izbutiseră să-l ia pe sergentul-major Pătru prin surprindere. Acesta scosese pistoletul și un foc de avertisment a bubuit în noapte. Dar infractorii n-au dat înapoi și un al doilea foc și-a împrăștiat ecoul peste văi.

Lui Vasile B. I-au smuls automatul. Văzând însă că n-au ce face cu el, bandiții s-au repezit mai înverșunați asupra milițianului. O lovitură cu patul armei. Încă una.

La a treia, Vasile B. S-a clătinat. Banditul îi spărsese osul mâinii drepte, mai sus de cot și acum se pregătea să-l lovească în cap. Dar n-a mai avut când. Izbind cu pumnul și cu picioarele, sergentul-major Pătru își îndepărtase pentru o clipă adversarii și prinsese un moment prielnic. Focul lui a țintit fulgerător picioarele infractorului și acesta s-a prăvălit ca secerat, scăpând automatul din miini.

— Înapoi si mâinile sus! a strigat Pătru dezlănțuit.

Văzând că cel mai voinic dintre ei a fost doborât, fugarii s-au supus unul câte unul la somație…

— Da, așa s-au petrecut lucrurile în noaptea aceea, îmi spune sergentul-major Pătru. Cei urmăriți nu numai ca erau beți, dar aveau la activul lor și unele infracțiuni mai vechi, de aceea nu voiau să fie legitimați…

Mașinile aleargă într-o parte și în alta pe panglica asfaltată a șoselei. La semnul milițianului își încetinesc viteza și opresc pentru control. Totul decurge în cea mai perfectă ordine și fapte ca aceea relatată de sergentul-major Pătru par de necrezut. Ea a avut însă loc. La miliția orășenească am citit ordinul de zi prin care sergentul-major Pătru și sergentul-major Vasile B. Sunt citați pe întrega țară și sunt premiați și avansați în grad, pentru comportarea lor…

Da, mai sunt infractori periculoși. De aceea, la postul’ unde a căzut eroul Nedeloiu, se mai aude și acum din când în când: „Urmăriți, urmăriți mașina…”

DAN CAEAGHEORGHE

MISTERUL CELEI DE A TREIA SPARGERI

— … Și căutați amprentele cu grijă. Mai ales la clanțe, la sertarele de la galantare și în locurile din care a fost sustrasă marfa…

Apoi, către ofițerii Beniamin M. Și Ștefan C. Care între timp se apropiaseră:

— Dumneavoastră stabiliți, împreună cu gestionarii magazinelor, ce s-a furat. Vedeți, poate este necesară o inventariere mai detaliată.

Terminând de dat toate dispozițiile, maiorul Grigore M. Se îndreaptă grăbit spre casa unde se săvârșise cea de a treia spargere, E un om scund, vioi, cu părul în (ă- runțit pe la tâmple, cu mustața scurtă, dedesubtul căreia se văd două buze roșii și pline. Ochii lui ageri, răscolitori, părea că și-i strunea cu greu, atunci când se recomandă cetățeanului. Acesta, spre mulțumirea maiorului Grigore M., intră direct în subiect:

— Azi-dimineață, când m-am dus să dau de mâncare orătăniilor, am văzut portița de la grădina din spate deschisă. M-am mirat, deoarece știam că aseară o închi- sesem înainte de a mă culca. Presimțirea că e ceva necurat la mijloc s-a adeverit atunci când am dat să intru în magazie. Încuietoarea ușii era ruptă.

…Maiorul cercetă atent ivărul. De fapt, ca să-l forțezi, nu era mare lucru; era învechit, ruginit.

Intrară în magazie. Înăuntru – ustensile gospodărești, într-un colț, o scară ce ducea spre pod.

— Eu am pus-o mai acum un sfert de oră, se grăbi să explice omul. Sus am afumături și ceva alimente. Știți, mă gândeam…

— Și? îl întrerupse maiorul.

— Nu, nu lipsește nimic. Toate sunt la locul lor.

— Prin curte, aici, în casă?

— Nicăierea. Cel puțin, atât cât am avut timp să caut până la venirea dumneavoastră. Insă…

— Ce anume?

Un gest silnic, omul se cotrobăi prin buzunare, de unde scoase un petic de hârtie mototolit.

— L-am găsit pe măsuța aceasta, atunci când am cobo- rât din pod, că la-nceput nu-l observasem.

Ieșind mai la lumină, maiorul Grigore citi: „Să nu-ți umble gura, că nu te-am furat”.

Un cunoscut al locului

Maiorul Grigore M. Rămase singur. Totul era cufundat în tăcere, nici măcar zgomotele orașului nu ajungeau până acolo. Liniștea ce domnea în încăpere, te invita parcă la meditație. Se gândi mai întâi la rapoartele ofițerilor Beniamin și Ștefan. De la magazinul de desfacere a pâinii nu lipseau decât două franzele și o sumă mică de bani, în schimb, de la magazinul alimentar, suma însușită din sertarul galantarului era destul de mare. În plus, fuseseră furate o seamă de produse alimentare, dulciuri și băuturi alcoolice.

Răsfoi fotograf iile. Aduse de căpitanul Liviu R., de la serviciul tehnico-științific. Le cercetă cu minuțiozitate, pe fiecare în parte. În special, pe cele care surprindeau locurile unde ușile fuseseră forțate. Ele aduceau un element nou: lacătele, broaștele și părțile lemnoase atestau clar urmele a două corpuri ascuțite, prezente la ambele spargeri de la magazine.

Rămase multă vreme fără un gest, încercând să reconstituie cele întâmplate în seara precedentă, disecând și analizând fiecare amănunt.

O foaie mare de hârtie, albă, pe care o împărțise în coloane, se acoperi încetul cu încetul cu scrisul lui mărunt.

Cu o cută de îngândurare adâncă între sprâncene, privi înaintea sa. Un element al problemei scăpa: cea de-a treia spargere. Comparând rezultatele pe care le obținuse, termenul i se părea deplasat. Și, totuși, fusese o spargere! Dar care fusese obiectul ei, ce căutase infractorul? Și, apoi, siguranța cu care pătrunsese în curte, în magazie (și numai în magazie), nu demonstra oare că era un cunoscut al locului? Și biletul… Ceva, înăuntrul său, îi spunea maiorului Grigore că între cele două spargeri și cea din magazia cetățeanului exista o legătură. Mai mult chiar, de aici trebuia să pornească…

Ce caută infractorul

— Să trăiți, tovarășe maior. Gând la gând, cum s-ar" spune. Tocmai mă îmbrăcam, să vin la dumneavoastră. Știți, am găsit ceea ce îmi lipsea. O toporișcă, pe care^ o țineam aninată de o policioară.. A

în magazie?

— Da.!

„Unul din cele două corpuri ascuțite,” se gândi maiorul. „Dar al doilea? ce

Merse din nou în încăperea pe care o părăsise cu câteva ore înainte. Se așeză tăcut pe un taburet. Scara nu mai era acolo. Lăsă să-i alunece privirea spre trapa ce închidea intrarea podului. Apoi o coborî încet pe bârnele care formau unul din pereții magaziei. Deodată, scoase o exclamație scurtă, un „hei”. Merse drept la una din bârne, examinând-o stăruitor.

— Tovarășe Vasile, ce-a fost înainte aici?

Mirat, omul se apropie, urmărind cu ochiul degetul maiorului care arăta două găuri, depărtate una de alta, din care fusese scos un obiect ascuțit. Apoi puse mâna la gură, uluit.

— Păcatele mele, dar ieri era aici.

— Ce era?

— O scoabă mai mare. Mă urcam pe ea ca să nu mai aduc scara. Nici n-am văzut că lipsește.

„Deci, cel de-al doilea obiect ascuțit este scoaba. Scoaba și toporul, iată ce-a căutat infractorul aici…” în casă, Grigore M. Reluă:

— Ești sigur, tovarășe, că ieri scoaba era acolo?

— Vai de mine. Tovarășe maior, se poate? întrebați-o și pe nevastă-mea…

Femeia aprobă tăcută din cap. După câteva clipe, privindu-l stăruitor în ochi, Grigore M. Îl întrebă:

— În afară de dumneata și de soția du mi tale, mai e cineva care cunoaște locul?

— Nu, tovarășe maior. Eu sunt bătrân. Am ieșit ele curând la pensie. Soția, la fel. Cu vecinii… Nici noi nu ne prea ducem pe la ei și nici ei nu se-nghesuie să vină la noi. Ce să-i faci, așa ni-e firea, mai retrași.

— Dar biletul acela nu știi cine l-a scris? Vreo bănuială?

— Nu. Tovarășe maior, nu știu.

Era, însă, în atitudinea omului acesta ceva care maiorului îi dădea de gândit:

— Așa să fie? Dar de la Matei n-ai mai primit nicio veste?

Pe dată, parcă toată încrâncenarea ce sălășluia în bătrân, otrăvindu-i sufletul, țâșni afară:

— Eu n-am niciun Matei, tovarășe maior. Da, da, să știți, eu n-am copil. Nu vreau să aud de el. De vagabondul ăsta care ne-a făcut de rușine, care ne-a otrăvit bătrânețea… Eu nu…

Femeia sări de pe scaun, liniștindu-l. Peste umăr îi spuse maiorului:

— Nu trebuia s-o spuneți. Dacă știați, nu trebuia să vorbiți despre…

— Lasă, lasă, Livie, e mai bine. De ce să n-o spună?! Da, tovarășe maior, pe Matei al nostru, omul care și-a lăsat femeia, copiii, omul care și-a schimbat serviciu’, omul care a furat, a mințit, copilul nostru, nu l-am mai văzut de câteva luni. Un cunoscut de-al meu mi-a spus, însă, că l-a întâlnit acum câteva zile în oraș.

— Știam.

— Și dumneavoastră credeți?…

O posibilitate exclusă

A doua zi, pe la ora zece, locotenentul Anton P. Raportă maiorului:

— Toporișca și scoaba au fost găsite cam la șase sute de metri de magazinul alimentar, într-o viroagă. Proprietarul le-a recunoscut.

După ce depuse pachetul pe birou, reluă:

— Gestionara magazinului alimentar mi-a spus să vă comunic că, împreună cu celelalte obiecte furate, i-au dispărut, și un rucsac, pe care-l lăsase decuseară un cetățean, și o servietă, pe care o uitase, în aceeași zi, o femeie. A aflat de lipsa lor, atunci când păgubașii s-au interesat de obiectele respective.

Seara, însă, aduse o surpriză. Căpitanul Nicolae F., după ce ciocăni tare la ușă, intră radios:

— Tovarășe maior, raportez: a fost reținut un infractor în timp ce încerca să spargă casa unui cetățean. La interogatoriu a recunoscut alte zece furturi, unele nereclamate, comise în decurs de două săptămâni.

Se opri câteva secunde pentru a da un mai mare efect frazei următoare:

— Infractorul a recunoscut ceva referitor la magazinul alimentar.

— Ce anume?

— Acum trei luni a încercat o spargere la acest magazin, însă, în timp ce „opera”, a dat peste el paza obștească. A reușit să dispară.

— Da, da, înțeleg.

Vestea îl descumpănise puțin pe maior. Hotărât să nu piardă niciun minut, se ridică și porni împreună cu Nicolae F. Convorbirea cu infractorul nu dură mai mult de un sfert de oră. Căutând să-și găsească alibiuri, o frază a acestuia atrase atenția maiorului:

— … poate să vă spună și Matei i

— Unde e Matei?

— M-am întâlnit cu el ieri noapte, pe la două. Se grăbea spre gară-. Mergea la București, cum mi-a spus. Avea în spate un rucsac și în mină o servietă.