Alo Politia

Alo Politia de M. Cleveley

De când H.L. Paine, șeful Secției tehnice de la Scotland Yard, fu chemat într-o dimineață posomorită și ploioasă de aprilie în Curzon Street-Hampton Court, spre a cerceta cauzele dispariției subite și cu totul nemotivate a domnului John Boswell Chapman, detectivul se văzu – la propriu și la figurat – în fața unei uși zăvorâte. Adică în fața ușii de la casa de bani aflată în cabinetul directorului băncii Chapman & Cole.

Despre dispariția lui Chapman auzise Paine de la inspectorul Borden, care îi spusese cu puțin înainte, vădit rău dispus:

— Ascultă, Paine, du-te te rog, la Chapman & Cole. Adresa o găsești între firmele bancare… încă un bancher care a șters putina. Vremuri grele, Paine. De obicei, oamenii aceștia trăiesc cu mult peste mijloacele lor. Casă mare, servitori numeroși, două sau trei automobile etc. Probabil că Chapman a avut datorii însemnate, polițe neacoperite. Lucrurile acestea au fost introduse la noi de pe continent în timpul războiului, așa cum se introduc bolile molipsitoare. Informează-mă diseară dacă ai izbutit să descoperi ceva cu privire ia căzui de față. Good bye!

Paine căscase plictisit, căută adresa și peste o jumătate de oră porni la drum. Când intră în ascensorul palatului băncii, spre a se sui la etajul întâi – cel al direcției – Paine întrebă pe liftier dacă Mr. Cole se afla în bancă.

— Cole? se miră băiețașul dezghețat din Eas’t-endul Londrei. – O, vreți să spuneți asociatul băncii? Vânează în clipa de față hipopotami în Africa sau tigri în Burma. Nu prea știu exact. De văzut nu l-am văzut niciodată. Doar numele, său l-am citit pe firmă. Mr. Borrow însă, va putea să vă lămurească dacă țineți așa de mult să știți unde se află domnul Cole.

Mr. Borrow, primul procurist al firmei, singurul îndreptățit să semneze și pe care funcționarii băncii îl numeau „sub”, fu într-adevăr acela care îl primi pe Paine, spre a-l informa cu privire la chestiunea aceasta importantă și urgentă.

Borrow se pregătise desigur, cu grijă pentru vizita detectivului de la Scotland Yard, căci informațiile sale fură scurte, limpezi și precise, fără ocoluri de ordin mai mult sau mai puțin sentimental.

În dimineața zilei de 3 aprilie, o zi de miercuri, șeful, John Boswell Chapman nu venise ca de obicei la ora zece la birou. Când Borrow intră pentru a doua oară în cabinetul directorului, în care, ca în toate zilele, se făcuse curățenie – dis-de-dimineață, sub supravegherea portarului de noapte, sau, mai exact, a paznicului de noapte, „sub”-ul zări pe placa de mahon a biroului o scrisoare scrisă la mașină. Judecând după înfățișare și stil, rândurile erau bătute în cea mai mare grabă la mașina portativă, aflată pe o măsuță din cabinetul directorului, pentru Uzul propriu al lui Chapman. Scrisoarea avea următorul cuprins:

„Călătorie urgentă la Paris. Nimeni nu se mai află în bancă, nici Borrow și nici Glaspell nu răspund la chemarea telefonică. Trenul pentru Dover pleacă peste un sfert de oră. Pentru plățile curente am pus 1000 de lire sterline din casa de oțel în seiful cel mic. Mă înapoiez în trei sau patru zile. Amânați până atunci problemele importante”.

Scrisoarea purta semnătura șefului, cu una din acele parafe, cărora, oamenii de afaceri caută să le dea un caracter cât mai personal, spre a împiedica contrafacerea.

Paine citi scrisoarea de câteva ori, ca și cum ar fi căutat să dea de urma înțelesului ascuns al acestor cuvinte. Apoi se întoarse spre Borrow, un domn grăsuliu, ras proaspăt și în vârstă de patruzeci și patru sau patruzeci și cinci de ani.

— S-a mai întâmplat ca Mr. Chapman să rămână singur la bancă, după plecarea celorlalți?

— Din când în când. Uneori șeful nu voia să fie deranjat la discuțiile sale cu diferite persoane sau nu dorea să se afle în oraș sau la bursă despre aceste convorbiri.

— Afacerile băncii au fost importante?

Borrow privi mirat și puțin indignat spre Paine.

— Nu știu domnule Paine, dacă secretele comerciale…

— Secretele dumneavoastră comerciale le voi păstra cel puțin tot atât de bine ca namila aceasta de casă de oțel.

— Da, casa de oțel ce-o vedeți aici ne-a pricinuit destule neplăceri! Poliția, comisiuni, refacerea tavanului, așezarea a două traverse noi. Dar Mr. Chapman ținea neapărat s-o aibă în cabinetul său. E un produs al firmei Armstrong, cu toate garanțiile. Societatea de asigurări ne-a scăzut numaidecât primele pentru spargere și incendiu cu zece la sută.

— Vă rog încă odată, să-mi vorbiți despre afacerile dumneavoastră, zise Paine zâmbind, punând astfel capăt laudelor lui Borrow la adresa casei de oțel.

Aceasta măsura vreo doi metri și jumătate și stătea în colțul cel mai întunecos al încăperii.

— În timpul din urmă, începu Borrow – banca noastră a plasat câteva împrumuturi ale țărilor mici din Europa Centrală. Peste câteva zile trebuia să se încheie iar o tranzacție importantă cu delegatul Ministerului de Finanțe al uneia din aceste state. În acest scop era pregătită o sumă mare de bani. După câte știu, vreo cinci sute de mii de lire sterline.

— Și această sumă era păstrată în casa asta de oțel?

— Desigur, domnule Paine. Nu vă pare oare destul de solidă pentru a păstra în ea sume mai importante?

— Mda! După cum văd firma Armstrong a revenit la construirea de broaște cu combinație. Probabil un sistem deosebit de complicat. Șase litere. Secretul vă este, firește cunoscut?

— Nu. Mr. Chapman nu l-a comunicat nimănui.

— O dovadă că nu se aștepta nici să moară și nici la un accident sau o crimă. Vom vedea mai pe urmă domnule Borrow.

— Da, un accident sau o crimă! Ceva trebuie să se fi întâmplat, domnule Paine. În seara de 2 aprilie a plecat șeful. Scria despre o lipsă de trei, patru zile. Ori astăzi, suntem în 10 aprilie și încă nu s-a înapoiat și nici măcar n-am primit vreo știre de la dânsul. În ziua de cincisprezece trebuiau să înceapă tratativele…

— Mr. Chapman a notat în scrisoarea pe care a lăsat-o că niște afaceri urgente fac necesară prezența sa la Paris. Au sosit oare în ziua de două a acestei luni, scrisori sau telegrame din Paris?

— Desigur. Dar niciuna de o importanță deosebită. Mi-am îngăduit între timp, să cercetez corespondența particulară a șefului, păstrată în acest dulap. N-am găsit însă nimic ce ar putea fi pus în legătură cu plecarea lui urgentă.

— Ați observat poate ceva deosebit în scrisoarea șefului dumneavoastră, Mr. Borrow?

— Tocmai despre asta voiam să vă vorbesc. Mai întâi, am dispus ca scrisoarea să fie păstrată împreună cu cealaltă corespondență internă a șefului, cu diferitele bilete în care ne comunica uneori dispozițiile dumisale. Dar când am văzut că Mr. Chapman nu s-a înapoiat la termenul indicat, am examinat încă odată scrisoarea cu atenție și am constatat, vreau să fiu sincer – de abia atunci am constatat, că scrisoarea nu purta ca de obicei semnătura în facsimil, ci era semnată chiar de mâna șefului. Lucrul acesta era ceva cu totul neobișnuit, căci Mr. Chapman nu semna decât documente, contracte, cecuri și alte hârtii. Altfel se slujea de o ștampilă, aflată în sertarul din mijloc al biroului.

— În dimineața zilei de 3 aprilie ați găsit biroul descuiat?

— Nu, era încuiat, dar cheia se afla în scrisoarea prin care Mr. Chapman ne înștiința de plecarea sa neașteptată. Și a fost neapărată nevoie ca această cheie să ajungă în mâinile noastre, deoarece seiful se află chiar în birou. Broasca se poate deschide printr-un mecanism simplu, care mi-e cunoscut atât mie, cât și domnului Glaspell, viitorul ginere al domnului Chapman. Cele o mie de lire, despre care șeful pomenește în scrisoare, se aflau într-adevăr depuse în seiful din birou. Lucrul cel mai neliniștitor e însă că semnătura șefului, deși nu poate fi vorba de o contrafacere, nu e tocmai în regulă. Lipsește semnul secret, pe care Mr. Chapman îl adaugă întotdeauna parafei sale, anume două puncte la capătul ei, așezate aproape de tot, așa că par a fi numai niște pete mici de cerneală, făcute neintenționat. În schimb, Mr. Chapman a mai adăugat de astă dată parafei sale altceva, un semn sau o literă, n-am izbutit încă să descifrez ce anume, deși lupa mea e destul de bună.

— Foarte interesant, domnule Borrow. N-ați vrea să-mi încredințați pentru câtva timp documentul misterios? Noi, cei de la Yard, dispunem poate de metode tehnice mai bune sau, hai să zicem, mai moderne, pentru a descifra astfel de semne, puțin citețe.

Borrow scoase scrisoarea din portofelul său și o înmână detectivului. Paine văzu numaidecât că hârtia trecuse prin atâtea mâini, că o cercetare dactiloscopică n-ar fi putut să aducă nimic precis la iveală.

— Dar plicul? întrebă Paine.

— Nu știu unde e. Cred că a fost aruncat în coșul de hârtii.

Iar când Paine merse la coșul aflat lângă birou și se aplecă spre a cerceta conținutul lui, Borrow adăugă:

— Nu vă mai osteniți degeaba, domnule Paine. Coșurile, se golesc în fiecare dimineață și hârtiile din ele sunt duse în beci, unde fochistul le arde în cazanul caloriferului.

— Sunteți foarte bine informat, domnule Borrow. Cunoașteți toate rosturile casei la fel de amănunțit? În cazul acesta, aș putea numai să-l felicit pe Mr. Chapman pentru colaboratorul prețios pe care îl are în dumneavoastră. Dar, din păcate, e mai întâi nevoie să-l găsim pe șeful dumneavoastră, înainte ca…

Un bărbat de vreo treizeci și cinci de ani, bine îmbrăcat, intră neanunțat în cabinetul directorului. Ceea ce frapa mai mult la tânărul acesta, care avea mersul sprinten și elastic, era contrastul dintre părul negru lucios, pieptănat cu cărare, și paloarea feței. Toată înfățișarea sa – statura robustă și totodată mlădioasă, îmbrăcămintea de un gust ales – se deosebea simțitor de aceea a lui Borrow, care era bondoc și purta un costum cenușiu de tweed.

Paine se strădui să citească pe chipurile celor doi bărbați, care se salutară rece, vreo înțelegere tainică, dar trebui să-și mărturisească numaidecât că nu putea fi vorba de așa ceva.

Borrow făcu prezentările:

— Mr. Paine de la Scotland Yard.

— Mr. Glaspell, viitorul ginere al șefului, Mr. Glaspell ține deocamdată locul domnului Chapman în toate chestiunile de ordin personal sau oficial. Mr. Chapman are de gând să treacă, încetul eu încetul, povara afacerilor pe umerii mai tineri ai ginerelui său.

Mr. Glaspell zâmbi amabil. Zise, însă fără să strângă mâna lui Paine:

— A, dumneata ești detectivul! Ei, ai descoperit unde se află socrul meu? Gladys și cu mine suntem foarte îngrijorați. Poate că în realitate, Mr. Chapman petrece foarte bine la Paris, dar nu înțeleg cum de ne lasă fără vești. Mi-ar fi extrem de neplăcut dacă săptămâna viitoare ar trebui să conduc eu tratativele. Cred că Borrow v-a pus la curent, Mr. Paine. Stătulețele acestea din Europa Centrală! Of, Doamne, ce pacoste! Pot eu să mă bizui pe dumneata că vei face tot ce-ți stă în putință, Mr… Mr. Paine? Ceva nou, Borrow? Nu? Pot așadar să plec? La revedere, domnilor!

După ce Glaspell ieși din birou, șeful secției tehnice de la Scotland Yard privi spre Borrow și clipi din ochi.

— Nu prea face multe parale tânărul șef, după cât mi se pare, Mr. Borrow!

„Sub”-ul își frecă mâinile, vădit încurcat.