Basarab voievod, eroul de la Posada

Basarab voievod, eroul de la Posada – Dumitru Almas

Atunci, demult, demult, cand romanii abia își înfiripau o țara, mulți doreau sa le fure pamantul și sa-i înrobeasca.

Dar iata ca s-a ridicat un alt voievod îndrazneț și chibzuit, bun oranduitor și viteaz. Se numea Basarab, voievod de la Curtea de Argeș.

Cand un rege vecin, numit Carol Robert, i-a cerut sa se supuna, Basarab a zis, ca și Menumorut: „Vecin bun și prieten da, cu draga inima; dar supus, nu!”. Auzind vorba asta, regele Carol Robert a strigat, cu trufie: „Am sa scot de barba pe acest urs, din barlogul lui!”. Chipurile îl facea urs, adica îndaratnic și netemator poruncilor lui.

Și, a și pregatit oaste mare, cu cai grași și focoși, cu oșteni îmbracați în zale de fier, cu coifuri lucitoare, cu spade ascuțite, cu suliți lungi, cu arcuri tari și sageți cu varf de oțel. Le-a pregatit bine și a venit asupra romanilor, cu razboi mare-mare.

Vazînd primejdia, Basarab voievod a strans și el oamenii sai, sa-și apere țara. Pentru ca avea mult mai puțini oșteni și mai slab armați, ce și-a zis? „Ia sa-l slabesc eu pe dușman, înfometandu-l și obosindu-l cu drum greu și lung”.
Și știți ce a facut? A parjolit holdele în calea dușmanului, a surpat vadurile și podurile, a ars casele, a otravit fantanile. Apoi s-a retras, cu grija, din calea vitezei și numeroasei oștiri a lui Carol Robert. S-a retras în munți și în codri. Ca doar codrul e frate cu romanul și-l apara.

Acolo l-a așteptat, la o strîmtoare cu pereții foarte înalți și așa de îngusta, ca abia încapeau zece-doisprezece calareți alaturi. Acelui loc i-a zis Posada. Voievodul a poruncit ostașilor lui sa se urce pe munți, deasupra acelei stramtori, și sa pandeasca apropierea dușmanului.

Foarte dornic sa-l prinda pe Basarab, ca pe un urs în culcușul lui, precum zisese, Carol Robert a înaintat semeț și încrezator ca nimeni nu-l poate birui. Așa a varat oastea în strîmtoarea de la Posada.

Dar iata ca, tocmai cand nici gandea, de sus, din munte, din piscuri, din varfuri de brazi, au început sa cada, ca un potop: stanci, butuci, bolovani, suliți și sageți. Și toate, în capul mandrilor oșteni ai lui Carol Robert. Sagețile îi raneau. Sulițele îi strapungeau. Butucii și bolovanii îi turteau. Stancile îi striveau. Parea ca toți munții se prabușesc asupra lor, potopindu-i. Armurile sunau, cum ai lovi cu ciocane uriașe în niște tingiri cat toate zilele de mari. N-aveau cum sa se apere. Cum sa urce pe stînca dreapta ca un perete și înalta pîna la cer? Nici în laturi nu puteau fugi. Nici înapoi nu se mai puteau întoarce.

Așa, în stramtoarea de la Posada, mulți cavaleri înzauați în zale de fier au pierit. Carol Robert însuși n-ar mai fi scapat de acolo, daca nu schimba straiele cu un slujitor al sau. Judecand dupa îmbracaminte, romanii l-au luat pe acela prizonier. Astfel regele cel trufaș abia a scapat cu fuga; iar țara voievodului Basarab a ramas libera.