Pavel Cneazul cel urias

Pavel Cneazul cel urias – Dumitru Almas

Pe vremea lui Ștefan voda cel Mare au trait mai multi romani de isprava. Ei au savarșit mari vitejii în lupta cu dușmanii. Unul dintre aceștia a fost Pavel Cneazul. El s-a nascut și a copilarit în acea parte a țarii noastre care se numește Banat, care, pe atunci, era stapanit de regele Ungariei. Parintele lui Pavel era cneaz, adica un fel de judecator și conducator al mai multor sate. S-a batut de multe ori cu turcii navalitori în țara noastra. Turcii pradalnici l-au saracit: i-au ars casa, i-au luat vitele. Așa ca Pavel a copilarit muncind din greu. Munca l-a facut și mai voinic. A ajuns un flacau înalt și vanjos, cu brațe ca de otel, mai puternic decat zece barbați de rand.

Ca sa aiba din ce trai, s-a facut morar. I-a ramas însa numele de cneaz. Se spunea: „La moara la Pavel Cneazul”. Și toți din sat și satele din jur știau ca avea atata putere, încat ridica piatra de moara și o purta ca pe o tava de lemn;

Odata, s-au oprit la moara lui Pavel Cneazul doi capitani de ai lui Matei Corvin, regele Ungariei. Le-a placut cum arata moara: mare, bine oranduita, curata; iar macinișul, marunt și placut mirositor; dar, mai ales, i-a bucurat înfațișarea voinica a flacaului. Au spus: “Morarule, noua ni-i cam foame”. Pavel le-a framantat la repezeala paine din faina alba ca omatul. Și pana sa se coaca, a aruncat crîsnicul în garla morii, a prins vreo doisprezece crapceni, i-a curațat, i-a presarat cu sare și i-a fript pe jaratetic. Apoi, împreuna cu painea calda și cu o scafița de mujdei, i-a adus în fața oaspeților, pe masa de scandura groasa.

“Bravo, morarule; ești harnic, omenos și darnic. Te laudam și-ți multumim pentru ospeție. Te rugam însa sa ne dai și cate o cana de apa rece”. „Îndata!“ a zis Pavel. Și-ntr-un minut a și venit cu doua cani pline cu apa, așezate pe o piatra de moara, pe care o purta ușurel, ca pe o tava de arama.

Vazand atata putere, cei doi s-au crucit: “Mai, mai… așa ceva nu s-a mai vazut”… Pe urma, dupa ce s-au vorbit între ei, l-au sfatuit: „Lasa moara în sama altcuiva, flacaule, și hai cu noi la oștire; sa luptam împotriva turcilor. Ca de voinici ca tine are mare nevoie oștirea noastra”.

Dupa ce a chibzuit bine, Pavel le-a urmat sfatul. Mai cu seama ca avea el o rafuiala veche cu acesti dușmani pradalnici. În oștire s-a facut repede cunoscut prin îndrazneala, puterea și vitejia lui. Despre ispravile lui în lupta a auzit și regele Matei Corvin. L-a chemat la dansul. S-a minunat de înfațișarea și de purtarile lui. L-a facut capitan de oaste, iar el și-a adunat ostașii mai ales dintre romanii din Banat și Transilvania.

Cand asupra țarii a navalit o mare armata turceasca, Pavel Cneazul, cu oastea lui de romani, i-a ieșit înainte, la locul numit Campul Painii. Deși turcii erau de cinci ori mai mulți, Pavel n-a dat înapoi. Cu puterea lui uriașa lupta și cu doua spade: în fiecare mana cate una. Dușmanii care scapau de spada din dreapta, cadeau rapuși de cea din stanga. Vazand atata putere și îndemanare, turcii s-au îngrozit și au luat-o la fuga, ascunzandu-se care pe unde putea.

La sfarșitul acelei batalii, ostașii lui Pavel Cneazul au încins un mare ospaț. Se zice ca, în toiul veseliei, Pavel ar fi jucat batuta, împovarat cu trei turci: pe unui îl ținea la subsoara stanga, pe altul sub cea dreapta, iar pe al treilea în dinți.

Foarte bucuros ca are un oștean atat de strașnic, regele Matei Corvin l-a facut voievod al Banatului și l-a socotit ca pe unul din cei mai vrednici si mai apropiați sfetnici ai sai.