Viteazul Gelu Romanul
Aa
Viteazul Gelu Romanul – Dumitru Almas
Demult, demult de tot, în partea țarii noastre care se numește Transilvania, traia un voievod vestit. Se numea Gelu. Vecinii îi spuneau Gelu Romanul. Era înalt, spatos, voinic și frumos.
Voievodatul lui se întindea pe valea raului Someș; iar Gelu îl conducea cu multa pricepere. De aceea romanii îl iubeau ca pe un frate mai mare și ca pe un parinte… Și toți îl ajutau sa gospodareasca bine voievodatul, adica țara lui. Era nevoie de asemenea ajutor, caci, va rog sa ma credeți, era foarte mult de munca. De ce? Apoi pentru ca, multe sute de ani, țara fusese pradata și parjolita cu foc de o sama de popoare venite din pustietați. Gelu, cu romanii lui, au alungat pe acei navalitori. S-au apucat și au arat iar pamîntul și l-au semanat, la vreme, cu grau bun. Au sadit pomi cu roada dulce. Au construit iar case și cetați, în locul celor arse de navalitori. Cetatea de piatra unde sta Gelu se înalța pe malul Someșului. Aici traia liniștit, împreuna cu soția și copiii, cu sfetnicii și oștenii sai.
Dar, afland vecinii ca voievodatul sau țara lui Gelu Romanul ajunsese a fi bogata în roade, au venit asupra ei cu armele s-o cuprinda. Îi conducea un general de-al lor, pe nume Tuhutum. Om strașnic, razboinic iscusit și viteaz mare acest Tuhutum, dar lacom de bogații, cum rar se vede.
Ajutat de ai sai, Gelu s-a aparat cu mult curaj și îndîrjire împotriva navalitorilor. S-a aliat și cu voievodul Menumorut, care avea tara pe Crișuri. De multe ori i-a biruit, în lupta, și i-a poftit la pace: sa stea fiecare în țara lui și sa se ajute la nevoie, ca buni vecini și prieteni.
Dar Tuhutum nu se împaca defel cu gandul înfrîngerii. S-a pregatit strașnic și a navalit iara în țara romanilor, cu mulți luptatori, iscand crunt razboi. Cadeau luptatorii, de o parte și de alta, ca holdele sub ascuțișul coaselor. Dar mai mulți au cazut dintre romani. Ramas aproape singur, Gelu Romanul voia ca, pe carari numai de el știute, sa ajunga în cetatea Dabaca. Sa se apere acolo, la adapostul zidurilor.
Dar i-a ieșit în cale Tuhutum, cu un palc mare de luptatori. Gelu s-a batut strașnic, rapunînd pe mulți dintre potrivnici. Ci vazîndu-se copleșit de mulțimea lor, a dat pinteni calului și a gonit cu mare repeziciune sa se adaposteasca în cetatea lui. Urmaritorii au tras cu arcurile dupa dansul. O sageata s-a înfipt în trupul lui Gelu. Ranit, a cazut de pe cal. îl ustura rana; simțea ca moare; dar nu se vaita. Dimpotriva: și-a smuls sageata din piept, a pus-o pe coarda arcului și a tras asupra lui Tuhutum, sa-l rapuna cu propria lui sageata. L-a lovit, dar nu prea adanc, caci Gelu pierduse mult sange și îi secasera puterile. Ca sa nu încapa în mana biruitorului, Gelu a rugat calul sa sape, cu copita, o groapa, sa-l prinda cu dinții, sa-l arunce în ea și sa-l acopere cu pamînt.
Vedeți și voi ca Gelu Romanul a fost dintre acei viteji care au platit, cu viața lor, libertatea țarii. De aceea, dragii mei, se cuvine sa-i cinstim fapta și numele.