Blestemul diamantelor

Blestemul diamantelor de Anthony King 

CAPITOLUL 1

— Spune-mi cifrul, boșorog nenorocit, dacă vrei să mai trăiești!

Cuprins de groază, cu gura plină de sânge de la loviturile primite, bătrânul nu putu articula niciun cuvânt. O nouă serie de pumni se abătu asupra capului său.

— Spui sau te trimit pe lumea cealaltă cât ai zice „pește”?

— Nu mă omorî! – reuși victima să bolborosească. Nu ți-am făcut nimic!

— Ticălosule! Dacă nu-mi dai colecția de diamante, înseamnă că îți bați joc de mine! Iar în acest caz, te voi tortura până când îți vei da ultima suflare.

Agresorul scoase un stilet din buzunar, trase pătura de pe bătrân și voi să-l înțepe, pentru ca acesta să-l ducă la seiful în care-și ținea bijuteriile, în acel moment văzu colierul în mâna lui.

— Ia uite ce minunăție ascundea împuțitul sub cearșaf! Dă-l repede încoace! – zise bărbatul, înțepându-și victima în braț.

Aceasta deschise pumnul, dând la iveală o superbă piesă de colecție, lucrată manual în diamante de mari dimensiuni. Valora pe puțin un milion și jumătate de dolari.

Samuel Lee Donovan, în vârstă de 78 de ani, făcuse un adevărat cult pentru prețioasa lui colecție de odoare, dar mai ales pentru colierul care acum se afla în mâna tâlharului. În fiecare seară deschidea seiful, își lua valoroasa bijuterie și o mângâia înainte de culcare. Apoi o așeza cu evlavie pe perna de alături, adormind de fiecare dată cu ea în gând. Deși iubea această podoabă mai mult decât lumina ochilor, reuși cu greu să articuleze, știind că totul este pierdut:

— Ia colierul, dar cruță-mi viața!

— Ca să mă torni pe urmă la poliție, șmechere?

— N-am s-o fac, crede-mă! Ia tot ce vrei din casă și lasă-mă în pace!

— Nu te las decât dacă-mi dai și restul colecției pe care știu că o ții sub cheie!

— Asta nu se poate!

— Nu? – se miră banditul. Atunci ține!

Și începu să-l înțepe pe bătrân cu stiletul în piept și în burtă.

La primele două răni, victima gemu stins, dar încă un pumn primit în gură îl reduse la tăcere. Sângele prinse a-i înroși pijamaua albă ca zăpada.

— Oprește-te! Îți dau tot, dar nu mă mai chinui. Sunt prea bătrân pentru atâta suferință.

— Aha! Deci te-ai hotărât să cooperezi?

— Da! – abia rosti Samuel, suspinând din adâncul sufletului.

— Foarte bine! Atunci îți aduc automobilul, iar tu mă conduci la seiful pe care-l vei deschide de bunăvoie și nesilit de nimeni, râse agresorul sarcastic.

Cu mare greutate, bătrânul reuși să se instaleze în scaunul său electric cu rotile, cu ajutorul căruia se deplasa de mai bine de trei ani de zile. Apoi acționa butonul de înaintare, îndreptându-se încet spre celălalt capăt al dormitorului. O nouă comandă făcu un mic dulăpior să se miște lateral, scoțând la iveală ușa metalică a unui sofisticat seif, protejată de un geam de plexiglas. După această operațiune, bătrânul își deplasă căruciorul cu un metru înapoi.

Banditul se lăsă pe vine, studie de la distanță seiful și se ridică nervos, croindu-i victimei alte lovituri în cap cu mânerul pumnalului.

— Îți bați joc de mine sau ce? Mă consideri imbecil? Crezi că nu mi-am dat seama că orice atingere a geamului de protecție va declanșa sistemul de alarmă? Pentru ultima oară îți spun, porcule! Ori îl deschizi imediat, ori îți iei adio de la viața ta mizerabilă!

Bătrânul începu să înțeleagă faptul că trăia ultimele sale clipe de viață pe acest pământ. Din păcate, niciodată nu fusese un om prea curajos, întotdeauna detestase suferința fizică. În situația în care se afla, era în stare să renunțe la însemnata sa avere doar pentru a mai trăi măcar un an. Era conștient că nu va lua absolut nimic cu el în mormânt. Cine știe prin ce miracol, dacă reușea să câștige ceva timp, poate avea să fie salvat… Așa că spuse cu glasul stins:

— Nu mă mai lovi, că îți dau tot ce vrei!

După care își lipi palma mâinii drepte de geamul de protecție și o deplasă lateral, cu tot cu ecranul din plexiglas. Spre bucuria tâlharului, nu se declanșă nicio alarmă.

— Vezi, ți-am făcut pe plac! – zise victima, încercând să mai tragă de timp. Lasă-mă în viață și îți promit că vei avea numai de câștigat!

— Gata cu trăncăneala, boșorogule! Formează imediat cifrul și deschide seiful! Ai consumat deja întreaga răbdare pe care o aveam.

Cu gesturi făcute cu încetinitorul, bătrânul se execută, numărând în gând secundele pe care le mai avea de trăit.

Stânga 5, dreapta 7, stânga 2 și, în sfârșit, dreapta 4. Se auzi zgomotul unui declic bine uns și bătrânul se deplasă din nou înapoi, cu ultimele sale puteri.

Banditul, străbătut de fiorii nerăbdării, își împinse victima cu putere, făcând căruciorul cu rotile să se răstoarne împreună cu ocupantul acestuia. Apoi roti clanța circulară spre dreapta și trase cu putere, deschizând seiful. Înăuntru se găsea o cutie destul de mare, capitonată cu pluș de culoare grena și câteva teancuri de hârtii de 100 dolari. Fără a lua în seamă banii, bărbatul apucă cutia și o deschise. Frumos aranjate în câteva compartimente, se găseau mai multe inele, brățări, o broșa, două diademe și câteva perechi de cercei, toate piesele de colecție fiind confecționate din diamante lucrate manual de același meșter.

Cuprins de emoție, tâlharul își trecu degetele tremurânde pe deasupra lor, mângâindu-le. Cât de mult visase la această inestimabilă comoară! – se gândi el. Și iată că, în cele din urmă, reușise să pună mâna pe ea. Diamantele erau numai ale lui din acel moment. Inclusiv săculețul de piele din fundul seifului, pe care abia acum îl zărea. Și acesta era plin cu nestemate. Să tot fi fost vreo 300 de grame de diamante! Acum se putea declara într-adevăr bogat.

Adună bijuteriile din cutie și le introduse în săculețul de piele, moment în care își aduse aminte de fostul lor proprietar. Acesta căzuse pe o parte și se uita țintă la el. Trebuia neapărat să-l suprime. Apucă stiletul și, cu o mișcare plină de ură, îl înfipse în inima bătrânului, răsucindu-l, fără însă a mai provoca vreo reacție din partea acestuia.

Milionarul Samuel Lee Donovan nu putea fi ucis încă o dată. Suferise deja un atac de inimă fatal, care-i curmase viața în câteva secunde.