Capcana pentru asasin

Capcana pentru asasin de Anthony King 

CAPITOLUL 1

Gândurile îi fură brusc întrerupte atunci când se auzi ușa dinspre scară deschizându-se. Discuția dintre cei doi bărbați care intrară – deosebit de animată și purtată pe un ton ridicat – îl făcu să încremenească pe scaunul de toaletă.

— Ai adus banii? – întrebă o voce aspră, cu un puternic accent spaniol.

— Da, i-am adus! – răspunse cealaltă persoană într-o engleză aproape perfectă. Sunt în rucsac.

— Cât? – reluă scurt prima voce.

— Banii sunt aici, dar ziarele au mințit. Nu avem patru barosane, ci doar puțin peste două milioane. Probabil că scârbele de la bancă au declarat că li s-a furat mai mult. I-am împărțit în trei și i-am împachetat separat.

În vreme ce ultimul vorbitor avea o voce tremurată, semn că nu se simțea deloc în apele lui, primul nu reacționă aparent în niciun fel la aflarea sumei de bani care se afla în rucsac. Surprinzător!

Smith se ghemui pe scaunul WC-ului, neîndrăznind să-și ridice pantalonii, de teamă să nu facă zgomot și să fie descoperit. Cei doi bandiți erau cât se poate de înfricoșători pentru el. Oare de ce, în cazul în care aveau de pus la punct niște lucruri, nu verificaseră mai întâi dacă erau singuri? Ce se va întâmpla acum cu el în situația în care va fi descoperit? Și fiul lui, Bobby, se afla între timp singur la bar, unde îl lăsase pentru cinci minute. Nu cumva să-și facă și puștiul apariția tocmai acum, văzând că el întârzie!

În acel moment se auzi un pocnet sec, urmat la scurt interval de un altul și încă unul. La o secundă după aceea, răsună izbitura unui corp care cădea pe pardoseala toaletei.

— Uite-ți partea ta, jigodie nenorocită ce ești! – zise Ray, după ce băgă trei gloanțe în țeasta lui Bill, în plină față, ca să nu poată fi recunoscut cu una, cu două.

În Closet, Smith aștepta încordat la maximum, neștiind ce avea să urmeze. Mirosul fad al sângelui, izul înecăcios de pucioasă amestecată cu urină și zgomotele pe care le auzise îl convinseseră că hispanicul își ucisese complicele.

Asasinul – cu toate simțurile la pândă – luă rucsacul victimei, apoi se îndreptă spre ieșire. Din neatenție, însă; uită să-i ia și actele, după care putea fi foarte ușor identificată victima.

Victor Smith reuși să-și tragă sufletul și încercă să se relaxeze. Tremura ca varga, dar era în siguranță acum. Se uită la pantalonii săi și observă o pată ce se întindea pe unul dintre craci. Făcuse pe el de frică. Oricare ar fi fost situația, un lucru îi era clar: trebuia să plece din acel loc cât mai repede posibil. Tocmai când voia să se ridice, ceva din subconștientul său îl făcu să se răzgândească.

În secunda următoare auzi din nou pași precipitați în WC. Apoi își dădu seama că – pe rând – ușile cabinelor erau trântite de perete. Îl simțea pe asasin apropiindu-se de locul în care se afla, însă nu avea unde să se mai ascundă. Când văzu că mânerul ușii – îndărătul căreia se afla – fu zgâlțâit de o mână energică, realiză că sfârșitul său era aproape. În acel moment mai apucă să se gândească la un singur lucru: ce se va alege de fiul lui, Bobby, de-acum înainte?

* * *

Bill se apropiase de bar și se cățărase pe un taburet înalt lângă un băiețel de vreo 14 ani.

Aruncase o privire circulară în local, dar nici urmă de Ray. Scosese din buzunar o țigaretă de foi și o aprinsese, consultându-și încordat ceasul. Întâlnirea cu partenerul său de „afaceri” ar fi trebuit să aibă loc la ora 15:00, însă Ray obișnuia să întârzie.

Dar dacă nu mai venea deloc? – se gândise Bill. Cu cele două milioane de dolari ar fi trăit regește în Honolulu sau în insulele Bahamas, până la adânci bătrâneți. Ar fi putut să-și cumpere o vilă cu piscină, mașini luxoase, femei și câte altele. Altminteri, era obligat să se mulțumească doar cu o treime din pradă.

— O cafea amară, vă rog! – îi comandase barmanului cu un aer absent, gonind seducătoarele gânduri care-l bântuiseră mai devreme.

Prăduise cu Ray, împărțea cu Ray. Socoteala era destul de simplă. Și partenerul lui, Barbera, era la fel de simplu. Să-l înșele însemna să-și semneze, cu propria mână, condamnarea la moarte. În această privință nu exista niciun dubiu. Polițiștii erau mult mai puțin periculoși decât complicele lui. Ei aveau bunul și lăudabilul obicei de a soma înainte de a trage, pe când Ray nu respecta niciodată această ordine. Fără îndoială, cel mai bine era să plece cu partea ce i se cuvenea cât mai repede și cât mai departe cu putință.

Barmanul îi pusese cafeaua dinainte. În timp ce se căutase prin buzunare după mărunțiș, un gând din ce în ce mai pregnant îl făcuse să se îngrijoreze subit. Dacă el se gândise să păstreze ambele milioane de dolari pentru sine, în mod sigur că și Ray făcuse la fel. Iar nenorocitul de el nu-și bătea niciodată capul cu scrupule. Nu cumva îi întinsese o capcană ca să pună „laba” pe toți verzișorii?

Își adusese aminte cu câtă dezinvoltură îl împușcase Barbera pe polițistul care asigura securitatea băncii, imediat după jaf, în clipa în care părăseau locul faptei. Și asta, fără niciun motiv; din pur amuzament.

Totuși, dacă ar fi vrut să-și omoare complicele, Ray ar fi propus un loc de întâlnire mai retras, mai puțin populat.

Își amintise ce se întâmplase înainte de hold-up, atunci când hotărâseră cum să împartă prada. Conveniseră de comun acord ca el, Bill, să păstreze toți banii. Urmau să se vadă peste câteva zile, pentru a împărți prada în mod egal. Mai exact, Bill trebuia să-și oprească o parte, iar Ray să ia două părți, pentru ei și pentru celălalt complice al lor. Întâlnirea fusese programată să aibă loc în barul Belami din Gara Centrală, apoi fiecare ar fi trebuit să-și vadă de propriul drum în viață.

Se uitase din nou împrejur, la clienții din local, dar Ray nu se zărea printre aceștia. Pusese jos rucsacul cu cele două barosane, se așezase mai comod pe scaun și își ațintise privirea asupra ușilor batante de la intrare. Tot trebuia să-și facă apariția până la urmă! – își mai zisese Bill, încercând să-și păstreze sângele rece.

* * *

Un bărbat în floarea vârstei, însoțit de fiul său – un copil de circa 13-l4 ani – intraseră în barul Belami, îmbâcsit de fum, din Gara Centrală. Privindu-i, nu puteai să nu remarci tandrețea cu care se țineau de mână, privirile pline de dragoste pe care și le dăruiau unul altuia și nevoia lor de contact permanent.

Puștiul purta în spate un rucsac destul de voluminos, imprimat cu culorile echipei californiene de baseball Red Fox, de care copilul era îndrăgostit. Nu scăpa aproape niciunul dintre meciuri.

La vârsta lui se simțea excelent alături de un tată pe care abia îl cunoștea, dar la care avea să locuiască de acum înainte. Aproape de el se simțea din nou copil. Până în prezent fusese în grija mamei lui. Grijă între ghilimele fie spus, fiindcă femeia era mai mult beată decât trează. Cu timpul, perioadele ei de luciditate deveniseră din ce în ce mai efemere, rolurile lor inversându-se pe măsură cu puștiul creștea, acesta îndeplinind în ultima vreme toate muncile gospodărești. „Du-te la cumpărături, Bobby! Ai spălat rufele, Bobby? Ai făcut curat în cameră, Bobby?” îi poruncea maică-sa la tot pasul.

Acum, această perioadă din viața lui se terminase. Sesizată de vecini, Asociația Națională pentru Protecția Copilului a chemat-o pe mama denaturată în instanță, iar judecătoria a decis încredințarea copilului tatălui acestuia. Bărbatul îl luase din cartierul Bloomington al Los Angeles-ului și acum se îndreptau spre localitatea Cowlings, orășelul în care locuia singur de când divorțase.

Ca să nu li se facă foame pe drum, luaseră în fugă câte un hamburger, în așteptarea trenului ce avea să-i ducă la destinație.

— Ai nevoie la toaletă, Bobby?

— Nu, tată.

Ce straniu suna cuvântul „tată” în gura micuțului! Avusese atât de puține ocazii să îl rostească până atunci…

— Bine, așteaptă-mă la bar două minute! Comandă-ți o cola sau altceva de băut, iar pentru mine o bere! Mă întorc imediat!

Bobby se urcase pe un scaun înalt în fața tejghelei, mândru de însărcinarea pe care o avea, în timp ce Victor Smith, tatăl lui, se grăbise spre toaletă.

— O Coca Cola pentru mine și o bere pentru tata! – ceru băiatul cu o voce neliniștită, dar pătrunsă de intensitatea momentului.

Făcuse asta pentru prima oară în viața lui și avusese toate motivele să se simtă ceva mai bărbat ca până atunci.

* * *

Ray tocmai apăruse la intrarea în barul Belami și își căuta complicele din priviri. Era îmbrăcat într-o canadiană nou-nouță de culoare neagră, cu fermoar.

Bill se făcuse mic în spatele altor clienți, încercând să mai câștige ceva timp. Căutase o soluție, un mod de a ascunde sacul cu bani, înainte ca partenerul lui să-l zărească. Aflat în criză de timp, îi venise totuși o idee și se întorsese spre puștiul de lângă el.

— Îmi ții și mie rucsacul, dacă te rog? Lipsesc numai două minute! Am nevoie să merg urgent până la toaletă.

— Bine, dar tăticul meu trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta și vom lua trenul de 15:30 spre Cowlings, domnule!

— Promit să mă întorc până atunci, e în regulă?

— OK, domnule!

Cu o mișcare scurtă, Bill ridicase brațul ca să-și facă semnalată prezența. Ray îl văzuse în cele din urmă și se apropiase de el. Din mers, îi făcuse semn să-l urmeze. În acel moment, Bill fusese ferm convins că i se întinsese o capcană. Altfel Ray s-ar fi oprit, ar fi discutat cu el, poate i-ar fi oferit și ceva de băut. Bărbatul își dăduse seama că, dacă-l urmează cu mâna goală pe noul sosit, acesta l-ar suspecta încă de la început.

— Tu ții sacul meu, iar eu îl iau pe-al tău în schimb! – îi spuse Bill puștiului, care nu mai apucă să protesteze. Când mă întorc, vei primi 10 $.

* * *

Victor Smith se gândise cu ochii înlăcrimați de bucurie: în sfârșit, își recuperase fiul după atâta amar de vreme! Într-o zi, după ani de tăcere, vecinii și asistenții sociali, îngrijorați de situația actuală și viitorul copilului, au decis să susțină cauza tatălui în fața judecătorului. Astfel, Smith a reușit să obțină custodia asupra lui Bobby, spre bucuria amândurora.

Acum trebuia să-l trateze cum știa el mai bine, pentru a compensa absența lui timp de atâția ani. Mai întâi trebuia să-l îmbrace, fiindcă puștiul nu avea decât hainele de pe el plus câteva articole de lenjerie de schimb. Dar și acestea arătau într-o stare jalnică din cauza uzurii. Îndată ce vor ajunge la Cowlings, va cumpăra pentru puști strictul necesar. Nici tatăl nu o ducea prea bine cu banii, însă făcuse unele economii, pe care acum era gata să le cheltuiască pentru fiul lui. O să meargă la magazinele de pe 5th Street, unde prețurile sunt mai mici și o să-l îmbrace din cap până-n picioare cu haine noi. Desigur, nu va uita să-i ia o mănușă și o bâtă de baseball. De mult își dorea Bobby așa ceva! Îi mărturisise acest lucru.