Chitimia

PERSONAJELE:

CHIȚIMIA I – 40 de ani.

CHIȚIMIA II – 20 de ani.

VICĂ – soția lui CHIȚIMIA I – 40, iar apoi 20 de ani.

PROFESORUL – 45-50 de ani.

JAPONEZUL – 35 de ani.

FILOSOFUL – 45-50 de ani.

PARTEA I.

O cameră oarecare, neîngrijită și fără gust mobilată – camera salon a familiei CHIȚIMIA I. Un glasvand, deschis aproape tot timpul, desparte acest salon de dormitor, care va fi plasat în fundul scenei. În dormitor se află o oglindii, două noptiere și un pat foarte larg în care doarme, acoperita până peste cap cu plapuma, VICĂ. CHIȚIMIA I, tip cu figura decavată, vizibil marcat de o înceată și sigură degradare morala, îmbrăcat într-un halat de casa jerpelit, stă la masă, în salon, și cercetează niște hârtii, trăgând aprig din țigară. În acest timp, bombăne, fluieră, geme, trântește scaunul. Vică se trezește și scoate de sub plapumă un cap acoperit cu păr roșcat, pus pe moațe. E slabă și urâtă.

VICĂ (cu glas suferind): Eu nu am dreptul să dorm în casa asta? (Nu i se răspunde.) Întreb: eu nu am dreptul să dorm în rasa asta? Există, în general, dreptul de a dormi?

CHIȚIMIA I (cu silă): Probabil că există, dar nu e scris nicăieri. Adică nu suntem obligați să-l respectăm.

VICĂ: Ce vrei să spui cu asta?

CHIȚIMIA I: Nimic în plus.

VICĂ: De ce de nu știu câte ore te foiești prin casă și mă lași să dorm? (Plânge.) Dacă tu ai avea servici și ai munci, eu nu te-aș lăsa pe line să dormi? Nu te-aș lăsa?

CHIȚIMIA I: Probabil că nu.

VICĂ: Ba da! Te-aș lăsa. Eu nu sunt câine, ca tine! Nenorocitule!

CHIȚIMIA I (nu recepționează insulta, își vede mai departe de ale lui. Apoi i se adresează pe un ton duios): Fetiță scumpă și dulce, nu vrei tu să-mi faci o cafeluță bună și aromată, așa cum numai tu știi să faci?

VICĂ (se ridică din pat; nu mai e supărată pe el): Ba da. Am să-ți fac. (Își pune un capot, vine lângă el și-l mângâie pe păr.) Scumpul meu, iar te-ai sculat cu noaptea-n cap și iar te-ai îngropat în hârtii. Ți-a venit vreo idee? (El nu răspunde.) Tu, când n-ai somn, înseamnă că ești chinuit de idei. Nici un chin nu e mai groaznic decât chinul celui care gândește o idee. Care o gândește sau o pândește – tot aia. (E nedumerită că el nu-i răspunde.) Mă duc să-ți fac cafeluța. (Dar nu se duce, continuă să pălăvrăgească.) Azi iau salariul și am să fac diferite cumpărături, deci voi întârzia circa o oră. Vreau să-ți fac o surpriză: să-ți cumpăr o haină pentru seară. Luna viitoare am să-ți cumpăr un pantalon și atunci poate că ieșim și noi, în sfârșit, undeva, într-o seară. În viața ta n-ai ieșit și tu seara cu mine în oraș. Ziua nu ieși pentru că muncești, noaptea nu ieși pentru că gândești… Poate mergem și noi la un teatru. Am auzii că se joacă o comedie foarte drăguță. A văzut-o o colegă de birou și mi-a zis c-a râs o dată acolo, în sală, și-a mai râs și a doua oară acasă, când și-a adus aminte. Știi ce mi-a spus tipa? Că râsul dezvoltă plămânii, e o descoperire științifică de ultimă oră. Apropo de colegă: ieri, o colegă de birou a venit și ne-a anunțat… (Se abține să spună mai departe. El o privește lung, cu ură și dispreț.) Gata, dragul meu, știu că am spus prostii și banalități, dar am făcut-o anume ca să-ți mai alung glodurile. în ultimul timp ești foarte chinuit și mi-e milă de line. Mă duc să fac cafeluța. (Pleacă în bucătărie. Chițimia I continuă să răscolească prin hârtii. La un moment dat găsește una și strigă.)

CHIȚIMIA I: Asta e!

VICĂ (din bucătărie): Ai găsit ceva important?

CHIȚIMIA I: Da, am găsit exact ceea ce mă interesa. Bravo! Profesorul se va bucura nemaipomenit. E o schemă teribil de importantă. Ultima chichiță care ne ținea pe loc.

VICĂ (vine cu ceașca de cafea spre el, se împiedică și varsă puțin pe covor; întâmplarea o face să încremenească de spaimă): Am vărsat puțină cafea pe covor…

CHIȚIMIA I (își iese din minți): Întotdeauna trebuie să verși tu cafeaua pe covor! Întotdeauna! Parcă ești blestemată!

VICĂ (dezolată): M-am împiedicat…

CHIȚIMIA I: Și de ce trebuie să te împiedici? Unde scrie că trebuie să le împiedici tocmai atunci când îmi aduci mie cafeaua?

VICĂ (plânge): Ah, Doamne, viața mea e un infern! Toată lumea are voie să se împiedice, numai eu nu am voie! Orice femeie de pe lume are voie să verse cafeaua, numai eu nu! (Indignată.) De ce?

CHIȚIMIA I (sufocat de mânie): Îți interzic să-mi pui astfel de întrebări! Îți interzic!

VICĂ: Foarte bine! Și-așa nu ești niciodată în stare să-mi dai un răspuns ca lumea. Ca să te pedepsesc, am să beau restul cafelei.

CHIȚIMIA I: Foarte bine. Eu cafea vărsată nu beau.

VICĂ: Cu pretențiile astea ale tale n-ai să ajungi departe. Să-ți intre bine în cap! (Pauză. Ea bea cafeaua. El răsfoiește hârtiile de pe masă.)

CHIȚIMIA I (înveselindu-se brusc): Anonima pe care i-am trimis-o ieri proprietăresei și-a atins ținta.

VICĂ: Dar ce-ai scris în ea?

CHIȚIMIA I: C-am văzut-o alaltăieri seara pe fiică-sa sărutându-se cu unul pe ploaie.

VICĂ: Alaltăieri seara n-a plouat.

CHIȚIMIA I: N-are importanță. Important e că maică-sa a bătut-o de-a rupt-o. Demult aveam boală pe fâțâita aia.

teatru audio Ion Baiesu gasiti aici.......https://latimp.eu/?s=ion+baiesu