Cine sapa groapa altuia

PERSONAJELE:

GROPARUL I.

GROPARUL II.

JENICA.

Un câmp și un cer, nimic mai mult. Poate și un pom, cu nițică umbră pentru interpreți, atunci când vor obosi de atâta vorbărie. La început, câmpul va fi pustiu. Soarele va dogori pământul arid, lipsit de orice verdeață. Se aude de departe fluieratul cuiva care merge pe câmp. După un timp, apare un tip de vârstă incertă, cu o cazma pe umăr. Îl vom numi Gropar I. El va studia locul cu atenție, pipăind pământul cu piciorul desculț și se va declara mulțumit.

GROPAR I: Ei bine, acesta este locul potrivit. Binecuvântează-l, Doamne! Omul potrivit la locul potrivit. (Meditativ.) Există, însă, aici, o chestiune care n-a fost suficient discutată și limpezită. De fapt, ca să fim sinceri, cine și pentru cine trebuie să fie potrivit: locul pentru om sau omul pentru loc? Locul e așa cum e, el nu se poate transforma în așa fel încât să placă omului. Dar omul, oare, se poate și are el chef să se transforme după plăcerea locului, adică pentru a-i fi acestuia pe plac? Iată o problemă. (Se așază, fumează, se gândește, se scarpină în cap, cercetează tăișul cazmalei.) În natură există foarte multe locuri care ni se par potrivite, care ne dau impresia că ne-am născut anume pentru ele, căci ce este fericirea, fraților, decât găsirea locului care ți se potrivește? Loc poate fi, în ultimă instanță, chiar femeia; trupul și sufletul ei nu sunt altceva decât un spațiu în căutarea sensului pierdut care te instalezi pentru o bucată de timp sau de viață. Dovadă că sinucigașii și nefericiții sunt considerați oameni care nu și-au găsit locul în viață. Problema, pusă așa, s-ar putea să pară vulgară la prima vedere, dar e realmente reală, ruptă din viață. Cu alte cuvinte, ne putem permite întrebarea: omul face locul sau locul face omul? Răspunsul e delicat și cu dublu aspect. Un loc blând și însorit creează un om blând și însorit. Un loc aspru și violent creează un om aspru și violent, care nu cunoaște duioșia și încrederea în femeie. Și invers: un om frumos și delicat face locul din jurul său frumos și delicat, natura îl urmează ca un câine credincios. De aici diferența aceea bizară indescifrabilă dintre popoare și rase. Adică Polul Nord își creează omul care îi trebuie – și invers, în așa fel încât este greu de spus dacă Polul Nord a creat eschimosul sau eschimosul a creat Polul Nord. În fine, problema e așa de complexă, că numai simpla ei enunțare te face să transpiri. (Stinge țigara și meditează îndelung.) O țigară fumată la timpul potrivit face cât iubirea unei femei ocazionale. Slavă celui care a inventat fumul de țigară, efemerul și albastrul fum de țigară! Ce păcat; omul viitorului nu va mai fuma! Nu pentru că asta i-ar dăuna, că s-ar obișnui, ci pentru că el nu va cunoaște plăcerea noastră de a lenevi cu o țigară în gură, amețiți de bucuria meditației inutile. El va fi tot timpul ocupat cu treburi utile. Vorba proverbului: „nu-i util ce-ți place ție, e util ce-mi place mie”. Asta e. Dar să trecem la treabă. La muncă! Munca l-a făcut pe om – om. În sfârșit, să ne apucăm de lucru. (Începe să sape o groapă, aruncând felii de pământ. Muncește cu plăcere evidentă, fluierând. La un moment dat se oprește. De undeva, din apropiere, se aude cineva fluierând. Peste câteva clipe apare un individ care poartă pe umăr o cazma și pe care îl vom numi Gropar II. Acesta nu-i acordă nici o atenție lui Gropar I și se apucă de săpat. O vreme, cei doi sapă și fluieră; apoi se opresc din lucru și se privesc îndelung.)

GROPAR II: Groapa aceea pe care o sapi este groapa dumitale?

GROPAR I: Da, este groapa mea. Dar groapa pe care o sapi dumneata a cui e?

GROPAR II: E groapa mea.

GROPAR I: După părerea mea, e bine și e firesc ca fiecare să-și sape groapa lui. Nu știu dacă părerea dumitale coincide cu părerea mea.

GROPAR II: Coincide.

GROPAR I: Dar îți face oare plăcere să-ți sapi singur groapa?

GROPAR II: Da, deoarece o sap spre folosința mea personală și nu ca s-o valorific.

GROPAR I: Reiese că nu ești gropar profesionist.

GROPAR II: Nu, și disprețuiesc această profesiune, deși este poate meseria cea mai profundă și mai filosofică. Adică meseria e de așa natură, că în timpul exercitării ei simți nevoia să filosofezi. Un agricultor, un măturător sau un negustor aflați în timpul serviciului simt mai puțin nevoia să filosofeze asupra vieții și morții decât un gropar. Sunt puține meseriile care te îndeamnă la meditație și e păcat că acestea nu sunt suficient prețuite și stimulate. De pildă, meseria de chelner…

GROPAR I: Deși…

GROPAR II: Ce vrei să spui?

GROPAR I: Că există, totuși, chelneri care au adus frumoase contribuții la dezvoltarea culturii omenirii. în secolul…

GROPAR II: Vă referiți la…

GROPAR I: Exact.

GROPAR II: Mă rog. Era o excepție. Ferește-mă, Doamne, de excepții, că de reguli mă apăr singur. (Cei doi reiau săpăturile.) Domnule, află că nu pot să-i sufăr pe groparii profesioniști. Am auzit despre ei o chestie înfiorătoare.

GROPAR I: Ce anume?

GROPAR II: Că lucrează mână-n mână cu clopotarii.

GROPAR I: Păi, eu știam asta de mult.

GROPAR II: Și cu dricarii.

GROPAR I: Bineînțeles.

GROPAR II: Sunt o adevărată mafie. Nu e mort să nu le treacă prin mână. Moartea e meseria lor. O meserie sinistră, dar bănoasă; tipii fac afaceri fabuloase. Și nici măcar nu plătesc impozite. Statele încă nu au reușit să controleze veniturile groparilor. Groparii nu fac parte nici din tribunalul de la Haga. Sunt stat în stat. Imaginează-ți o grevă a groparilor!

GROPAR I: Ar fi groaznic.

pentru teatru audio da-ti click aici............https://latimp.eu/?s=ion+baiesu