Coruptie in FBI

Coruptie in FBI de Anthony King 

CAPITOLUL 1

Detectivul Eric Black veni acasă cu gândul să facă un duș. Făcu trei pași în living-room și, înainte de a apuca să-și așeze haina pe un fotoliu, o rafală de gloanțe îi transforma ferestrele în mii de cioburi. Din fericire, se trezi ca prin minune pe covor, fără a fi atins. În cădere, își scoase Browning-ul de calibru 9 mm din tocul de sub braț. Dar n-avea în cine să tragă. Nu observă nici cea mai mică mișcare în direcția din care veniseră gloanțele aducătoare de moarte.

Fără îndoială că a fost un pistol-mitralieră! își zise polițistul, de parcă acest lucru l-ar fi consolat. Să fie vorba despre o răzbunare criminală? Cu așa ceva nu m-am mai confruntat de câțiva ani bunicei…

Rămase în continuare întins pe jos și își scoase telemobilul din buzunar.

— Alo, Jane? Ce mai faci, femeia visurilor mele?

— Tocmai am scăpat de o rafală de gloanțe!

— Nu se poate! Și tu? Sau doar mă imiți ca să te dai mare?

— Să nu-mi spui că ți s-a întâmplat același lucru, Eric!

— Ba da. În acest caz, e clar că cineva încearcă să ne curețe pe amândoi.

Detectivii Eric Black și Jane Heron, partenera sa, lucrau de ani buni împreună, în cadrul Departamentului Poliției Los Angeles, divizia „Cazuri Speciale”, în tot acest timp nu încetaseră să se tachineze și să se ia în balon unul pe celălalt. Cine știe, poate tocmai în acest comportament consta secretul longevității colaborării lor…

— Cred că avem de-a face cu o răzbunare, vorbi tot bărbatul.

— Ai vreo bănuială?

— Mă tot duce gândul la prietenii lui Jerry Thompson, pe care l-am băgat la zdup acum doi ani. Dar nu mă întreba de ce!

— Nici nu te întreb. Cine știe ce nebuloasă o fi în creierul tău…

— Oricum, concluzia e clară, reluă Eric, prefăcându-se că nu luase în seamă ironia partenerei lui. Nu putem sta cu mâinile încrucișate. Următoarea rafală de gloanțe trebuie să pornească din armele noastre, nu tot dintr-ale lor.

— Bun. Și care e planul de bătaie, Sherlock Holmes?

— Ne vedem la sediu mâine, la prima oră. Stăm de vorbă cu căpitanul Corky West și punem țara la cale.

— O.K.! S-a făcut!

— Spune-mi, ți-au răscolit și ție locuința? o întrebă polițistul, observând dezastrul din jur.

— Nu. Ciao!

Eric închise telefonul cu gândul să se îndrepte spre baie. Noroc că era cald afară. Până mâine va putea sta fără geamuri la ferestre.

În drum, se împiedică de o carte care își avea locul în bibliotecă. De asemenea, sertarele biroului fuseseră răscolite, se lucrase pe computer, iar în scrumieră erau mai multe mucuri de țigară. Le adună pe toate cu grijă, introducându-le într-o punguță de plastic. Primise o vizită în lipsă, iar acest fapt era de natură să-l contrarieze. Era pentru prima oară când i se întâmpla așa ceva.

Sumedenia de urme descoperite dovedea că n-avea de-a face cu profesioniști sau că era vorba despre unii foarte versați, care doriseră să lase impresia că sunt novici în materie.

Mai bine l-aș suna și pe șeful meu direct! se gândi detectivul, după care formă numărul de telefon al acestuia.

— Bună seara, domnule căpitan! Cred că nu v-ați culcat încă.

— Nu, detectiv Black. Spune-mi despre ce este vorba!

— Jane și cu mine era cât pe ce să fim asasinați cu rafale de mitralieră. Amândoi am scăpat ca prin urechile acului.

— Vrei să dau alarma la divizie?

— Nu cred că e cazul! Dacă au dat greș, nu se vor mai întoarce în seara asta.

— Totuși, voi trimite câte un echipaj care să vă supravegheze locuințele până mâine dimineață, când ne vom vedea la sediu. Ce zici?

— Aveți dreptate! E mai prudent așa.

— Încearcă să atingi cât mai puține lucruri! Îl sun de pe acum pe locotenentul criminalist Brian Benett ca să vă facă o vizită, mâine devreme. Poate că va descoperi ceva amprente sau alte indicii utile.

— Mulțumim, șefu’! Atunci, pe mâine!

* * *

În aceeași seară, dar cu câteva ore mai devreme, în localul „Sam’s Hof Brau” de pe 23-rd Avenue era aglomerație ca de obicei. Scaunele barului fuseseră ocupate în special de obișnuiții localului și de câteva fetițe de companie, toate una și una, îmbrăcate cu fustițe lungi de numai câțiva centimetri și tricouri transparente, trase peste sâni mai mult de formă. Ochii lor nu stăteau o clipă locului, în căutarea de clienți doritori de senzații erotice.

Gina și Betty, două profesioniste într-ale sexului, își sorbeau băutura preferată: suc de fructe de culoarea coniacului, fără niciun strop de alcool.

Chiar dacă un client mai cu dare de mână le comanda vreun pahar, barmanul, complice, le servea același suc, încasând pentru el cât pentru o băutură alcoolică. Apoi le dădea și fetelor o cotă parte din beneficiu, toată lumea fiind mulțumită. În special patronul, care dăduse ordine precise în acest sens: „Nimeni nu consumă alcool în timpul serviciului!”

— Gina, am impresia că în această seară nu vom avea prea mult succes! zise Betty pe un ton posac.

— Mai mângâie-ți și tu picioarele sau sânii în văzul lumii, poate primești vreo ofertă. La mine se uită unul de vreo zece minute, dar văd că nu se hotărăște. Să-l ia dracu’!

— Nu e bine să-ți vorbești clienții de rău, ce, ai uitat?

— Pe moment, cred că da.

— Ce-o fi cu noi în astă seară? în afară de o felație cu doctorul meu, care își face apariția în fiecare joi seara, n-am pus mâna pe nimic.

— Eu n-am avut parte nici măcar de-atât. Sunt încă „fecioară” pe seara asta…

În acel moment sună telefonul, iar discuția lor fu întreruptă de barman:

— Domnișoarelor, dați fuga la patron! Vă așteaptă!

Animatoarele săriră de pe scaune ca împinse de un resort. Cu boss-ul nu era de glumit când dădea un ordin. Dispozițiile acestuia trebuia respectate cu rapiditate și fără comentarii.

Intrară într-un coridor aflat în spatele barului și, după câțiva metri, urcară o scară. Aflat în fața biroului, bodyguardul care păzea intrarea le puse în temă, glumind:

— Vi s-a găsit ceva de lucru. Gata cu șomajul! Apoi le deschise ușa, fără însă a le lăsa prea mult loc să treacă, pentru ca fetele să fie obligate să-și frece formele apetisante de el.

În birou, așezați în fotolii, se aflau doi bărbați foarte bine făcuți. Când se ridicară, animatoarele putură constata că au peste 1,80 în înălțime și sunt destul de solizi.

În lipsa patronului barului, unul dintre ei spuse:

— La apropiați-vă, frumoaselor! Să vedem dacă aveți sânii ca niște betoane, așa cum v-a lăudat șeful vostru.

— Și dacă fesele vă atârnă ferm în spate, completă cel de-al doilea, încercând o glumă care nu-i reuși.

Gina și Betty știau foarte bine că, în asemenea situații, nu era cazul să facă nazuri sau să discute despre onorariu. De aceea, se postară la câte o jumătate de metru de cei doi macho, aplecându-și cu îndrăzneală busturile spre ei.

În vreme ce bărbații începură să le frământe sânii, ele descheiară cu profesionalism șlițurile celor doi și se lăsară în genunchi în fața lor.

Numai de n-ar veni patronul tocmai atunci! se gândi Gina, după care își întrebă partenerul:

— Vă place, domnule?

Limba ei alerga neobosită în sus și în jos pe membrul excitat, iar fata își unduia în lateral fesele arcuite, pentru a-i crea o și mai mare plăcere invitatului nocturn.

— Mai întrebi? răspunse acesta, împingând din bazin pentru a penetra cât mai mult în cavitatea ei bucală.

Betty nu avusese norocul prietenei ei. Organul bărbatului, pe care abia îl extrăsese din slip, avea niște dimensiuni monstruoase. Fata abia putu să-l cuprindă cu gura larg deschisă, gândindu-se cu groază că acest animal îi va provoca răni dacă va încerca să intre în măruntaiele ei.

Din păcate, n-avea încotro. Nimeni n-o obligase să-și aleagă această meserie și, drept urmare, trebuia să reziste cu stoicism oricărui supliciu sexual la care era supusă, conform devizei: „Cum dorește clientul!”

În cinci minute totul se terminase. Bărbații erau mulțumiți de prestație, acest lucru fiind vizibil pe fețele lor încântate. Amândoi erau roșii la față din pricina efortului, însă nu puteau să nu aprecieze pregătirea celor două dive.

Același sentiment îl încercau și cele două animatoare. Când clientul se declara mulțumit, răsplata nu întârzia să apară.

— Ei, cum a fost? întrebă Betty, care avea nevoie de o confirmare în acest sens.

— Excelent! răspunse cu sinceritate Gregory Coogan. Cred că vom face treabă bună împreună.

Tocmai atunci își făcu simțită prezența și patronul care, cu siguranță, nu era străin de manifestarea ospitalieră a celor două angajate ale lui. De fapt, chiar el pusese la cale această primă întâlnire a năbădăioaselor perechi.

— Văd că ați făcut deja cunoștință! Deci, ele vor fi „soțiile” voastre din această clipă și până când ne vom duce treaba la bun sfârșit.

— O.K., boss!

— Fetelor, îi veți asculta cu sfințenie! De astăzi lucrați pe teren, iar la sfârșitul operațiunii veți primi fiecare câte 10.000$. Obiecții?

Ce obiecții puteau ele să aibă la aflarea unei asemenea sume? Nici în visele lor cele mai frumoase nu se gândiseră la atâta bănet!

— Băieți, am să vă spun și vouă ceva! Gina și Betty vor lucra pentru voi, însă sunt proprietatea mea. Sper să nu avem necazuri, bine? Asta-i regula jocului!

— Nicio problemă, patroane!

Dacă se îndoiseră cumva până atunci, fetele primiră confirmarea de care le era teamă. Intrau într-o afacere groasă de tot. Altfel nu li s-ar fi oferit atâția bani, asta era clar.

— Deci, cu ce începem? întrebă Alfred Gassnan.

— Mai întâi, vreau să-i lichidați pe detectivii Eric Black și Jane Heron. Pe urmă mai vedem noi. Totul la timpul potrivit. Ei l-au înfundat pe fratele meu și pentru asta trebuie să plătească cu vârf și îndesat.

— Bun, zise Gregory Coogan. Atunci eu am să mă duc cu Betty acasă la detectiv, ca să fac puțin deranj. Astfel îi vom face pe criminaliști să creadă că este mâna unor borfași, nu a unor profesioniști ca noi.