Crus, Hep si pestisorul de aur

Crus, Hep și peștișorul de Aur

Crus e un ursuleț veșnic mormăit, veșnic supărat și nemulțumit.

― Morrr, morrr, morrr, mormăie Crus de dimineață până-n seară. O să plec departe, departe… E atât de urât aici… Barem dacă aș găsi un lac pe malul căruia să stau și să pescuiesc. Câtă plictiseală… Uf…

― Crus, îl întreabă într-o zi Hep, un iepuraș vesel și năstrușnic, ai vrea să cunoști un peștișor de aur, ca acela din poveste?

― Care poveste? Ce fel de pește? Nu știu nici o poveste. Lasă-mă-n pace!

― Cum? Nu ai citit povestea Peștișorului de Aur? Crus, ai pierdut foarte mult. Dă-mi voie să ți-o citesc.

― Hep, dacă nu mă lași în pace, se enervează Crus, îți zvânt o mamă de bătaie și te fac să uiți de scornelile tale pentru totdeauna!

― Crus, nu se dă bătut Hep, ascultă povestea! Acea cu Peștișorul de Aur. După ce o vei auzi, vei dori numaidecât să faci cunoștință cu un asemenea pește.

― Zău că te bat, își strânge amenințător lăbuțele Crus.

Dar Hep știe, ursulețul nu e bătăuș, e doar morocănos.

― Crus, insistă iepurașul, ascultă povestea! Precis că o să-ți placă. Trebuie să-ți placă.

― Văd că nu pot să scap de tine cu binișorul… Fie, se liniștește Crus. Îmi citești povestea. Dar cu o condiție.

― Ce condiție?

― Îmi culegi un coșuleț… Ba nu… Două. Unul cu mure, celălalt cu căpșuni. Și în timp ce eu mă ospătez, poftim, citește-mi orice. De acord?

Treaba e că iepurașul e un cititor pasionat.

― De acord, Crus! se bucură iepurașul și aleargă să culeagă căpșuni.

― Ei? întreabă Hep după ce termină de citit. Ți-a plăcut?

― Ce? Ah, da! Povestea. Cum să-ți spun? În locul moșului, aș fi înfulecat peștele chiar din prima clipă.

― Ce vorbești, Hep? E oribil ce zici! Nu se poate! Peștișorul de Aur nu era unul obișnuit! Era fermecat!

― Nu-mi pasă! Îmi plac peștii de tot felul. Eh, oftează Crus. Voi pleca din pădurea asta. Pentru totdeauna.

― De ce, Crus?

― O pădure în care nu există un lac sau măcar un heleșteu doldora de pești nu e un loc potrivit pentru mine.

― Crus, șoptește Hep, ce zici dacă îți spun că în pădurea noastră există un asemenea lac? Unul nemaipomenit de frumos?

― Nu te cred. Am cutreierat pădurea-n lung și-n lat. În cruciș și-n curmeziș. Nu am văzut nimic.

― Îți zic, există un lac. Doar că drumul spre el e pe sub pământ. Privește! și Hep dă la o parte câteva tufișuri

― Vezi? Aceasta e intrarea. La celălalt capăt e lacul. Vrei să-l cunoști?

― Dacă nu mă minți, da!

― Atunci intră, Crus. Traversează drumul și o să te convingi că îți zic adevărul. Vei vedea lucruri pe care nici în vis nu le-ai visat. Te duci, Crus?

― Mă duc. Vii și tu?

― Mai târziu. Am ceva treburi pe aici, zice iepurașul și aleargă. Crus, se întoarce Hep, nu spune nimănui despre drumul de sub pământ. E o taină. Doar cei care iubesc frumosul au dreptul să o cunoască. Bine, Crus?

― Stai liniștit. Îmi țin gura… Fă ce ai de făcut. Mă descurc. Hai, pleacă!

― Plec, Crus! Și iepurașul aleargă cântând, căci așa e firea lui, mereu veselă și bine dispusă.

În timpul ăsta ursulețul își umple iute o căldărușă cu râme, își ia undița și pornește la drum. Drumul de sub pământ e pavat cu mușchi. Pereții tunelului sunt luminați de niște beculețe sub formă de pești. La distanțe egale pentru călătorii care obosesc sunt plasate buturugi de stejar. Crus nu obosește. Merge și merge. Dar nu vede capătul.

― M-a tras pe sfoară urecheatul, mormăie el nemulțumit. Când îl văd, îi rup urechile. Poate ar fi mai bine să mă întorc? Dar dacă sunt aproape de capăt? Atunci cum?

Și Crus iarăși merge și merge. În sfârșit vede lumina zilei. E sfâșiat de oboseală, dar în față i se deschide oglinda unui lac și fără să stea pe gânduri ursulețul aruncă undița-n apă. Nu observă și nici nu-i pasă de frumusețea din jur. Malurile lacului sunt din nisip alb, strălucitor. Aproape de mal înfloresc trandafiri parfumați, de toate culorile. În spatele trandafirilor cresc meri și acești pomi ba sunt în floare, ba stau încărcați cu fructe galbene și coapte. Apoi urmează un zid de stejari bătrâni ce stau de pază, ca niște străjeri.

Acest loc e atât de frumos, atât de plăcut încât te face să uiți de necazuri. Păcat că ursulețul nu vrea să vadă nimic. Nici chiar tăblițele de pe mal pe care scrie cu litere mășcate: „Pescuitul e interzis” nu le ia în seamă. Crus privește lacom cum de pe fundul lacului spre nadă se reped o mulțime de peștișori.

― O-ho! se bucură el, aici e de mine! Apoi scoate undița, înfulecă peștișor după peștișor și aruncă undița iar și iar. Burta îi este plină, dar Crus e nesătul.

Deodată apa se învolburează, se tulbură și la suprafață iese un pește cu solzii de aur.

― Ha! Ha! Ha! râde cu poftă Crus. Nu cumva ești peștișorul de aur? Asta-i bună. Nu mă las până nu te mănânc. Dacă te prind, te înghit cu tot aurul de pe tine… Nu o să fiu atât de prost ca moșneagul din poveste.

― Degeaba speri, Crus. N-o să mă pescuiești niciodată. Spre deosebire de ceilalți peștișori, eu știu că în fiecare nadă stă ascuns un cârlig care omoară.Crus, vorbește calm peștișorul, fiindcă pescuiești în apele lacului meu aș putea să te pedepsesc. Dar o să te cruț. Cine ajunge aici îmi este prieten. Hai să facem o înțelegere. Îți construiesc un palat din aur curat. Vei avea acolo slugi nenumărate, hrană, băuturi și tot ce îți va dori inima. Și toate astea ca să nu-mi mai tulburi apele. Ce zici, Crus?

― Hm, se scarpină după ureche ursulețul. Sună ademenitor… Sunt de acord, răspunde el.

Și imediat Crus se pomenește într-un palat ridicat din bolovani de aur, cu turnuri țuguiate, cu uși masive din lemn de stejar. Cu ferești din sticlă colorată. Pe podele covoare moi, paturi largi, mobilă scumpă. Slugile foiesc în jurul lui. Mesele stau încărcate cu bucate. Pe Crus însă nu-l încântă nimic. În curte straturi de flori parfumate peste care ursulețul pășește fără milă.

― Nu am nevoie de toate astea, mormăie el. Nimic mai frumos pe lume decât să stai pe malul unui lac și să pescuiești.

Și Crus, fără să ezite, merge la pescuit.

― Crus, strigă peștișorul, așa ne-a fost înțelegerea?!

― Înțelegerea e înțelegere, dar peștii sunt pești, hohotește Crus. Nu mă las până nu te înfulec!

― Crus… Îți mai acord o șansă… O singură șansă.

― Zi ce vrei?! Nu am timp de pierdut, răspunde obraznic ursulețul

― Crus, zice peștișorul întristat, îți las castelul. Cu tot ce e în el. Pe deasupra te înzestrez cu o calitate pe care o au foarte puține ființe pe pământ. Vei vedea și vei auzi ceea ce nu e de văzut și nu e de auzit. În fiecare noapte vei privi cum coboară din cer, Zânele Cerului. Le vei vedea cum dansează împreună cu stelele pe deasupra lacului. Vei auzi acea muzică dumnezeiască pe care o cântă zânele la fluiere și te vei simți cea mai fericită ființă din Univers. Și toate acestea ți le ofer, Crus, doar ca să-mi lași peștișorii în pace.

― Hm, stă pe gânduri Crus. Oare cum o fi să te simți cea mai fericită persoană din Univers? Trebuie să văd.

― Accept, răspunde el, dar în sinea sa nu e convins că nu va arunca iarăși undița-n lac.

Crus așteaptă venirea nopții. În sfârșit se lasă întunericul. Însă acest întuneric e amestecat cu lumina Lunii și a stelelor. Peste tot e lumină. O lumină diferită de cea a zilei, o lumină de basm. Ursulețul privește cum Zînele Cerului dansează lin, ușor pe deasupra lacului. Muzica curge din fluiere ca o apă și se revarsă, hăt, peste zare. Hulubi albi zboară în ritmul muzicii, lebedele se rotesc pe lac în perechi, se învârt printre nuferii galbeni. Crus rămâne nepăsător la spectacolul nopții. Nu are nici o emoție. Lumini, stele, flori, parfum, toate acestea nu-l fac fericit

― În bârlogul meu mă simt mult mai bine, se gândește Crus și adoarme sforăind zgomotos. Sforăitul său nu se potrivește cu acea minunată orchestră de fluiere, dar lui nu-i pasă. Toată noaptea visează că pescuiește și mănâncă pește.

― Uf! Ce gustos e peștele.

Dis-de-dimineață Crus aruncă undița-apă.

― Te voi pedepsi, Crus, aude el glasul Peștișorului de Aur, dar nu vede pe nimeni.

Se întâmplă ceva straniu. În locul lacului acum e o imensă pustietate plină de mărăcini prin care foiesc șerpi și o mulțime de alte ființe scârboase.

― Aoleu! strigă Crus. Unde e lacul?! Unde e castelul meu?! Unde sunt toate?! E atât de neplăcut aici… Vreau acasă… Cum să găsesc drumul subteran? Nu mai recunosc nimic.

― Ce faci, Crus?! aleargă speriat iepurașul. Stai! Nu vezi?! În fața ta e apa! Nu păși! Te vei îneca! Oprește-te, Crus!

Dar iepurașul abia sosit nu reușește să-l salveze pe ursuleț. Huștiuliuc și Crus se duce la fund. Căci și lacul, și trandafirii, și merii care ba sunt în floare, ba se apleacă sub greutatea fructelor – toate există, nimic nu a dispărut. Doar că ursul a fost pedepsit. Acum nu mai are ochi să vadă realitatea ce îl înconjoară. Peștișorul de Aur îi arată ceea ce de fapt nu există.

― Crus, plânge iepurașul. Am întârziat. Nu te pot salva. Îmi pare rău! Sunt vinovat…

Deodată Hep vede că prietenul său acolo, în apă, din ursuleț se preface în pește. Iute ia undița și o aruncă în lac. Peștișorul de culoare brună, total diferit de ceilalți peștișori, imediat înghite nada.

― Crus, zice cu tristețe iepurașul. Acum ești un pește și bineînțeles nu ai vrea să o sfârșești în burta vreunui pescar. Voi umple această căldărușă cu apă și te voi duce acasă, în bârlogul tău. Voi avea grijă de tine, Crus… Nu trebuia să-ți arăt drumul de sub pământ… Acest loc minunat nu e pentru tine…

Supărat, trist, iepurașul adoarme lângă bârlogul lui Crus. Care acum e un pește și trăiește, înoată, mănâncă în căldărușa cu apă.

A doua zi se trezește din pricina unui sforăit. Intră în bârlog și îl vede pe ursuleț în carne și oase.

― Crus! se repede Hep și îl îmbrățișează. Sunt atât de fericit că nu mai ești pește!

― Da? se miră Crus. Am fost pește?

Apoi își amintește totul.

― Știi, zice el. M-am răzgândit… Nu mai plec din pădurea mea. Îmi place aici. Chiar dacă nu găsesc un lac în care să pescuiesc… Totuși fii de acord, Hep, pescuitul e un lucru minunat! Doar că peștii nu trebuie să fie de aur. Eh, oftează ursulețul. Rămân… Unde mai pui că nu cred să găsesc în altă parte un prieten mai devotat ca tine. Hep, adaugă el, citește-mi ceva! O poveste de exemplu… Îmi citești, Hep?

― Îți citesc, Crus! Cu cea mai mare plăcere! Deci ascultă: A fost odată o babă și un moșneag… Așteaptă un pic! răsfoiește cărțulia iepurașul. Aceasta e povestea cu Peștișorul de Aur. Ți-am citit-o deja. Iată altă poveste… O poveste minunată! Pur și simplu minunată! Se numește… Punguța cu doi bani! Asculți, Crus?