De ce nu sunt creștin
Aa
De ce nu sunt creștin de Bertrand Russell carti filozofie
1. Apariția în „Biblioteca pentru toția lucrării lui Bertrand Russell DE CE NU SlNT CREȘTIN constituie un îmbucurător eveniment editorial. Un public larg de cititori capătă, astfel, posibilitatea de a lua contact direct cu Ideile uneia dintre cele mai strălucite personalități ale gssndiril contemporane. După primul volum, din. Cele trei, ale Autobiografiei Bertrand Russell, tipărit în limba română, cu zece ani în urmă, de către Editura politică, DE CE NU SlNT CREȘTIN este a doua lucrare a ilustrului lord al spiritualității contemporane publicată în limba română Este vorba, de
1 Semnalăm un precedent fericit. E datorat socialistului Panait Mușoiu, care traduce și publică, în 1926, lucrarea lui Bertrand Russell, Lumea cum ar putea să fie. De dimensiuni mai modeste, dar valoroasă prin conținutul ei social programatic, lucrarea apare în biblioteca Revista ideei, însoțită de o scurtă introducere a lui Panait Mușoiu, în care serie următoarele despre. Sistemul de gândire social-politică al filosofului englez. Nu-l vom da ca o literă de Evanghelie, moartă, menită să fie înțeleasă rigid și să rămână nestrămutată„. Deși ideile „învățatului reputat-* configurează un socialism aparte, diferit de cei științific, aceste idei, precizează editorul, profetizează „o lume în care dăinuiește spiritul creator, o lume în care viața-i o aventură plină de bucurie și de speranță”. Să-i recunoaștem lui Panait Mușoiu meritul de a fi dovedii o concepție editorială pe ctt de produenrtă în principialitate, tot atât de largă și generoasă în orizontul înțelegerii actului cultural.
Astă dată, de o culegere de studii, articole, conferințe etc. Legate între ele, sub aspect tematic, de atitudinea filosofică și morală a gânditorului englez față de religie și religiozitate, în general, iar față de religia creștină 'și religiozitatea de tip creștin, în special (pe prunul plan situându-se implicațiile social-morale ale doctrinei cultelor protestante).
Personalitate de o rară complexitate, cu o viață desfășurată pe durata aproape a unui secol, Bertrand Russell p-a fixat temeinic și adânc în conștiința publică a contemporanilor săi, atât prin valoarea de excepție a ideilor și a contribuției sale științifice, cât și prin activismul său social, de militant mereu prezent în viitoarea marilor evenimente istorice contemporane. Eminent om de știință în domeniul matematicilor moderne și al logicii, autor a peste șaizeci de volume, creator al unei opere cu multiple și complexe implicații filosofice și social^politice, militant social de reputație internațională, viața și opera lui Bertrand Russell reprezintă bilanțul unei prezențe umane deosebite, de mare prestigiu și îndelung ecou istoric. Cât privește apoi activismul său soeial-politic, este ușor de recunoscut că această latură a activității lui Bertrand Russell nu a avut niciodată pentru sine o valoare secundară, sub nivelul celei științifice, o simplă ocupație a timpului liber, a momentelor de răgaz lăsate de cercetarea științifică. Unul – și poate cel mai important – din resorturile prestigiului său internațional atât de durabil îl reprezintă, indiscutabil, tocmai această osmoză, spre care lordul Russell a tins în mod constant, între o activitate științifică de o valc-are deosebită și o activitate social-politică de un umanism vibrant și plenar. În ceea ce privește apoi această dublare a omului de știință cu virtuțile militantului social, Russell o vede ca un proces firesc, ce nu izvorăște din considerații speculative asupra vieții și nu se legitimează pe această cale, ci din calitatea sa de om care se interesează de soarta omenirii, care suferă, și dorește să contribuie la ameliorarea vieții acesteia; fapt pentru care în lucrările sale social-politice el se exprimă în termeni simpli, pe înțelesul cât mai multor oameni.
Militantismul său politic s-a afirmatcu răsunet mai ales în momente de deosebită tensiune istorică: cercetător și prozelit al socialismului încă înainte de primul război mondial; pacifist în preajma acestui război; vizitează Uniunea Sovietică și se întâlnește cu Lenin într-o perioadă de exacerbat anticomunism în Occident; antifascist notoriu; fruntaș al mișcării mondiale pentru pace și unul dintre primii care dau semnalul pericolului pe care-l prezintă pentru omenire existența armelor nucleare. Fără să fi fost marxist, situat uneori pe poziții adverse acestei teorii și a comunismului în general, Bertrand Russell s-a întâlnit totuși, adesea, pe aceleași poziții de luptă cu comuniștii. Ceea ce explică, alături de alți factori, interesul marxiștilor față de opera sa filosofică. În acest sens, marxistul englez John Lewis relevă că orice cercetare științifică autentică a conținutului de idei al contemporaneității nu poate omite rolul îndeplinit de Russell în viața acestor idei. Cât privește dimensiunile și valoarea operei sale, tot Lewis precizează: „Bertrand Russell a adus în filosofie una dintre cele mai originale contribuții în comparație cu orice alt gânditor din Marea Britanie de la Hume încoace. Dar, dacă numele său este mai cunoscut decât al multora dintre contemporanii săi, acest lucru nu se datorează doar contribuțiilor sale în domeniul logicii formale și al matematicii sau la fundamentarea metodei „analitice” de cercetare, care a fost atât de importantă, pentru gândirea filosofică. Publicului larg îi sunt mai cunoscute scrierile sale cu conținut social și politic, pe. Care Russell însuși le-a considerat în afara vederilor sale din domeniul logicii și al epistemologiei*'. (John Lewis, Bertrand Russell – Philosopher and Humanist, Lawrence and Wishart, London, 1068, p. 7).
Raportul dintre calitățile lui Bertrand Russell ca om de știință și folozof, pe de o parte, și ca activist social și om politic, pe de altă pante, constituie însă o problemă deosebit de complexă, iar răspunsul la întrebarea care dintre aceste ipostaze a contribuit mai mult la dimensiunile și perenitatea prestigiului său internațional rămâne și el la fel de complex, chiar admițând observațiile lui John Lewis, dealtfel deplin pertinente. Indubitabil, tocmai scrierile sale cu conținut social și politi-c, valoarea intrinsecă și progresismul acestora, ca și activitatea politică a lordului nonconformist au contribuit la marea sa popularitate pe plan internațional. Dar să nu uităm nici însemnătatea celuilalt aspect: această operă și această activitate sunt ale unei personalități aureolate de un prestigiu științific și filosofic de aceeași calitate, m râriduțile specialiștilor de pretutindeni. Iar în această direcție, prin numeroasele sale lucrări ști. Ințifico-filozofice – dar în primul rând prin Principia Matkematica, elaborată împreună cu A. N. Whiâehead, și care ar fi fost numai ea suficientă ca să statornicească glorie definitivă autorilor ei – Bertrand Russell aduce o valoroasă contribuție la dezvoltarea logicii și la elucidarea unor probleme logice ale teoriei cunoașterii. Folosind tot ce s-a creat de la Leibniz încoace, în primul rinei contribuțiile lui Frege și Peano. Russell împreună cu Whitehead dezvoltă în lucrarea lor – apărută în trei volume, cuprinzând aproape două mii de pagini și amintind, prin titlul și valoarea ei, de principala operă a lui Newton (Principiile matematice ale filosofiei naturale. 1(587) – primul sistem logic complet și explicit axiomatizat. Desăvârșindu-și astfel formularea simbolică axiomatică. Logica matematică „ poate fi considerată complet constituită. (Vezi: Anton Dumitru, Istoria logicii, Editura didactică și pedagogică. București, 1969, p. 758-777). Din punct de vedere filosofic, se relevă, de asemenea, valo&rea și fecunditatea științifică a problema'!:! Russelll-ene a paradoxelor logico (sintactice), semantice și al e. Ț teoriei mulțimilor (1. S. Narski, E. F. Pomogaeva, Bertrand Kussetl – filosof i umanist, în Voprosî filosofii, nr. 6 din 1972. P. 89). Unul dintre meritele cele mai importante și cu un caracter mai general ale gânditorului englez este acela de a fi pus și argumentat, pe un plan vast., necesitatea unirii filosofiei cu cele mai noi realizări ale logicii matematice.
2. Cum indică și titlul acestui studiu introductiv, ne toi ocupa, în aceste pagini, de filosofia religiei care se conturează în lucrările prolificului gânditor care a fost Bertrand Russell. Faptul că vom analiza aceste idei nu trebuie să conducă însă pe nimeni la o imagine deformată despre locul pe care îl ocupă această personalitate în istoria culturii. Cum am și precizat, dealtfel, dacă facem o ierarhizare a contribuțiilor sale la spiritualitatea contemporană și care i-au creat faima științifică, trebuie să situăm pe primul Joc aportul lui științific la dezvoltarea logicii matematice. Dar și în ceea ce privește locul ocupat de Bertrand Russell în istoria filosofiei, contribuția sa, l'ie ea pozitivă sau criticabilă, nu se restrânge la filosofia religiei; iar acest domeniu de idei nu a consumat cele mai de seamă preocupări teoretice ale sate. Precizând însă această situație, nu o facem – nici cu tendința de a minimaliza ipostazele de filosof ateu și etician ale marelui gânditor englez, ci doar pentru a justifica faptul că în ceea ce privește contribuțiile sale științifice și general filosofice ne limităm la o simplă trecere în revistă a câtorva din ideile mai importante pe care le implică acest subiect. Iar, în raport cu filosofia russelliană. Trebuie luate în considerare, înainte de toate, caracteristicile ei generale. Or, din acest punct de vedere, există, pare-se, o particularitate pregnantă a filosofiei russelliene, observată și pusă în evidență de către mai toți exegeții și comentatorii operei sale și precizată astfel de către marxistul britanic John Lewis: „. Bertrand Russell nu este genul de filosof care să-și construiască sistemul filosofic odată pentru totdeauna și pe care să nu-l mai modifice. Dimpotrivă, el va manifesta o continuă dezvoltare, modificându-și și schimbându-și vederile, așa încât am putea adesea găsi, în lucrările sale timpurii, o anumiți poziție, afirmată cu hotărâre, ca apoi aceasta să fie abandonată în mod deschis. Și totuși scrierile sale, începând cu cele timpurii până la cele de maturitate și bătrânețe, constituie opera aceluiași spirit, și în ea putem descoperi ceva fundamental care nu s-a schimbat.” (op. Cât., p. IM).
În aceste condiții, ar fi de discutat, firește, în ce măsură putem vorbi de un sistem filosofic cristalizat și existent de sine stătător, la acest filosof, la care, pe de o parte, ideile filosofice, în ansamblul lor idealiste, sî-nt strâns împletite cu ceie științifice, iar, pe de altă parte, cu scepticismul său constant, el s-a delimitat critic mereu chiar față de filosofiile cu care temporar a pactizat. Un gânditor român remarcă ingenios și cu multă luciditate că Russell „este față de filosofie ceea ce este criticul față de literatură” (Mircea Malița. Prefață la Autobiografia Bertrand Russell 1872-1914, Editura politică, București, 1939, p. 6). Dacă însă unii comentatori consideră că Russell nu a lăsat un sistem filosofic închegat – ceea ce i se atri buie sub numele de „pozitivism logic” aparținând mai multor gânditori cu care se înrudește – în schimb, alți exegeți, de obicei marxiști, recuză asemenea concluzii, considerând că apartenența filosofului englez la curentul „pozitivismului logic” nu implică în mod necesar fundamentarea unui sistem filosofic în manieră clasică, încât din absența unui asemenea tip de gândire să deducem doar „înrudirea” sa cu unele filosofii idealiste și nu „identificarea” cu acestea a ideilor lui. Fără îndoială însă că, în raport cu obiectivele fatal limitate ale acestei incursiuni în fundamentele filosofiei russelliene, asemenea probleme teoretice legate de definirea acestei filosofii ca sistem, meandrele evoluției sale, determinarea etapelor ei calitative etc. Aparțin de o exegeză pe care nu ne-am propus s-o facem aici și acum.
Vorbind de liniile generale ale filosofiei russelliene, un alt exeget al acesteia remarcă: „De fiecare dată când a fost întrebat sau s-a întrebat el însuși asupra propriei sale dezvoltări filosofice, Bertrand Russell s-a descris întotdeauna ca un gânditor preocupat în mod esențial de probleme epistemologice și criteriologice – și, în mod paralel, pe plan moral și politic, ca un gânditor preocupat de a rezolva problemele delicate ale instaurării libertății și a justiției în cultura și civilizația timpului nostru.” (Philippe Devaux, Russell, Bditions Seghers, Paris, 1967, p.
