Frații Jderi volumul al treilea
Aa
Frații Jderi volumul al treilea
Oamenii Mariei Sale (1942)
PE BĂTRÎNUL MANOLE PĂR-NEGRU ÎL DOR ȘALELE
Capitolul 1
Pe bătrînul Manole Păr-Negru îl dor șalele. De cînd măria sa Vodă a binevoit a-i îngădui hodină în sălașul lui de la Timiș, dăruindui și imașurile cele mari de la Prut, în ținutul Iașilor, comisul își simțește încheieturile scîrțîind și mai ales îl dor șalele. Căci nu mai stă hojma în șa ca altădată, și nu se mai supără și nu se mai frămîntă, și nu mai dă porunci cu strășnicie, și nu mai are griji zi și noapte pentru herghelie și harmasarii domnești. Acuma bacii umblă cu oile de la munte la bălțile Prutului și scutarii îi dau samă de toate, înfățișîndu-se la poruncile sale din trei în trei luni; și vatamanii lui de la tamazlîcurile de boi din aceleași pășuni dintre gîrlele Jijiei îi aduc așijderea sămi cuviincioase și-i dau socoteală pentru marfa gata să purceadă în tot anul cătră tîrgul cel mare al nemților, la Danțig. Îi vine știre bună și despre peștele închis în Bălți în fiece primăvară, pe care măjerii îl prind apoi cu hărnicie în cap de vară la Sînpetru. Toamna, află și cîte sloiuri de ceară se pot neguța în prisăcile ce are la apa Moldovei cît și la apa Prutului. Și numai un drum se nevoiește a face, fie la Suceava fie la Liov, ca să-l întîlnească pe Dămian, feciorul său, mare neguțător în țară străină, și să primească gălbinii ce i se cuvin. Căci pentru negoțurile sale cu limbile străine se îngrijește acest vrednic fecior al său. Însă avînd toate, și toate umblîndu-i cu îmbielșugare, primindu-și banii pe ciurde, și dulceața oilor, și mierea albinelor, și vama morilor, și peștele sărat, și toate bunătățile de care l-a învrednicit mila lui Dumnezeu și a lui Vodă, își simte puterile scăzînd, îl dor șalele și cu zîmbet mîhnit își aduce aminte de zburdăciunile tinereții. |
Uneori îi vine cîte-o supărare gîndindu-se că încă nu i se cuvenea asemenea rînduială la care l-a supus hotărîrea măriei sale. L-a văzut de cîteva ori pe Vodă, după bătăliile din Țara Românească și de la Cetatea Dîmboviții. La aceste fapte de arme s-a învrednicit și el însuși a lua parte, și nu s-a putut spune nici o clipă că sabia sa a fost mai puțin harnică decît a feciorilor săi. Tocmai din pricina asta s-a bucurat măria sa cu gînd bun asupra vechiului său slujitor. Miluindu-l, măria sa a socotit că-i face dreptate. Așezîndu-l pe Simion comis la herghelia domnească, măria sa a fost încredințat că-i face bătrînului său credincios de două ori dreptate. Și dîndu-i și lui Jder cel mic slujba ce avusese Simion, Vodă chibzuise că mulțămirea bătrînului va fi sporită. Într-adevăr, mulțămirea îi fusese sporită lui jupîn Manole Păr-Negru; și îndîrjirea nu-i venea decît cînd vedea pe alții poruncind și rînduind acolo unde el rînduise și poruncise atîția ani. Porunceau și rînduiau feciorii săi; totuși nu-i era îndămînă să audă pe alții poruncind, iar el să tacă. Decît să se mai suie la grajdurile domnești, să-i vie supărare, nu-i mai bine să-și vadă de ale sale treburi la curtea sa din Timiș? Dar aici toate merg bine pe de o parte; iar pe de altă parte aici poruncește altă putere, pe care domnia sa nu s-a simțit niciodată în stare so domolească și s-o împuțineze. În curtea de la Timiș e mare și tare jupîneasa Ilisafta. Măria sa Vodă Ștefan la Suceava, iar jupîneasa Ilisafta la Timiș. Să se ducă la oi în munte ori la șes, lui jupîn Manole nu i-i îndămînă, căci domnia sa în toată viața s-a îndeletnicit cu altele. Să se așeze la tamazlîcurile de boi iarăși nu i se părea îndeletnicire cuviincioasă. Se duce numai să-și arate slugilor obrazul, și se întoarce. Drumurile de negoț iar îi sînt puține, la soroace rînduite. Vînătorile măriei sale, iarăși, sau împuținat de cînd măria sa a început a bate războaie, deci nici din partea asta domnia sa n-are mulțămire. Îi rămîn vechile sale harțuri cu jupîneasa Ilisafta. Lehamite i-a fost de ele totdeauna și i-i lehamite și acuma. Așa că s-a înfățișat în vremea din urmă de vreo două ori la Vodă, cu gînd să ceară o izbăvire.
