Introducere Istorica In Filosofie

Dat fiind un asemenea specific propnu filosofiei pe terenul acesteia nu putem întâlni soluții definitive universal acceptate, sau în once caz într-un număr mult mai restrâns, nesemnificativ, în comparație cu științele. In schimb. în cazul filosofiei vom da peste întrebăn definitive, permanente, probleme oarecum eterne dar care. spre deosebire de științe, nu comportă însă decât răspunsun trecătoare, istonce. vanind. în principiu, nu numai în funcție de nivelul de cunoaștere atins de dezvoltarea științelor într-un moment iștonc dat. dar cel puțin în egală măsură și de datele personalității spintuale a gânditorului care a elaborat acea concepție filosofică. Procesul istonc al filosofiei este prezidat în plan teoretic propnu zis. în ultimă instanță, de dialectica raportului: problemă (întrebare) – soluție (răspuns). „Soluțiile filosofiei sunt – sena în acest sens Lucian Blaga – frunzele ce cad ca să îngrașe și să fertilizeze huma în care rădăcinile problematicii spintuale se vor întinde tot mai vânjoase și cuprinzând încetul cu încetul tot mai mult spațiu” {Lucian Blaga. Despre conștiința filosofică. Timișoara. Editura Facla 1974; p.28). Caracterul istonc relativ al răspunsurilor pe care le dă filosofia problemelor sale proprii ține nu atât de limitările filosofiei cât. într-o măsură și mai mare. de neputința inerentă științelor naturii de a cunoaște dintr-odată în întregime tot ansamblul complex al realității în infinitatea sa Dată fund tocmai această infinitate inepuizabilă a realității, științele sunt obligate să procedeze în etape progresive: obiectul cunoașterii li se dă numai fragmentar, treptat. în mod istonc Situația aceasta nu trebuie să creeze complexe de inferioritate nici de o parte nici de alta Nu se pot trage nici concluzii care să pună în inferioritate cunoașterea științifică, ale cărei aplicații tehnice, dimpotrivă, trebuie să ne smulgă admirația și să ne forțeze entuziasmul, dar nici nu trebuie să se încurajeze pomin orgolioase de superioritate din partea filosofiei Ca dovadă că atâtea filosofii – un caz tipic trecând în acest sens hegelianismul – nu s-au mărginit să dea răspunsuri relative, aventurându-se în ambiția deșartă a unor răspunsuri absolute. Dimpotrivă, o asemenea împrejurare pune mai degrabă filosofia. în oricare din momentele dezvoltării sale istorice. în dependență de progresele cunoașterii științifice a realității. legătură din care filosofia nu se poate desface, relația sa cu științele constituind o condiție a propriului ei progres Rolul științei pe lângă filosofic este tocmai acela de a o împiedica de la asemenea răspunsuri absolute, totalizatoare In preajma științei, mai mult. în contact cu ea. filosofia dobândește un spor de luciditate, câștigă în capacitatea sa de a se controla mai conștient pe sine. abținându-se de la evaziuni necontrolate în necunoscut. Necunoscut care. la fel ca și pentru știință și pentru filosofic, nu înseamnă decât un termen pe care cunoașterea în dezvoltarea sa istorică îl va împleti. în cele din urmă. în rețeaua de concepte în care ea a izbutit deja să exprime esența realității.

Împrejurarea că istona filosofiei deține un rol atât de important în cadrul filosofiei generale a dat ocazia unor concluzii foarte vânate. Unul din primii gânditori care au pus față în față. într-o comparație, procesul istonc evolutiv propnu științelor și cel propnu filosofici, scoțând dm aceasta o concluzie hotărâtoare pentru propna sa concepție este Kant Din momentul în care științele modeme ale natuni s-au constituit în epoca lui (ia/i/ei și Descartes. istona lor este semănată de succesele permanente care au făcut ca suma cunoștințelor noastre să sporească într-o continuitate liniară necurmată Un cu totul alt peisaj intelectual înfățișează evol istoncă a filosofiei. Sistemele care au apărut în decursul istoriei gâr/stau. cel mai adesea. într-o adversitate ireconciliabilă, urmându-se un ' altele într-o succesiune din care pare să lipsescă once aspect de necesară Cum remarcă Schopenhauer cu îndreptățire: „abia lume. once sistem filosofic este pornit deja să-i ducă la pieire pe săi Căci. tot așa cum în stupul de albine nu poate exista decât < regină, tot astfel nu poate fi decât o singură filosofic la orc (Despre filosofie și metoda ei – §4). Punerea în comparat' științelor și a istonei filosofiei este. după opinia pe care o sco această împrejurare, defavorabilă filosofici O asemenea ' contnbuit la acreditarea convingem, importantă pentru sistemul s. /ca adevăratul dmm de cunoaștere pe care trebuie să se angajeze spintul omenesc este numai acela pe care îl indică istona științelor

Dimpotnvă la Hegel: din aceeași împrejurare a strânsei legătun dintre filosfie și istona filosofici, acesta trage concluzia, de altfel în concordanță cu spintul istonst ce străbate întreaga sa concepție, că pnn natura sa filosfia este istoncă Nu există, ca atare, filosfie în afara istonei filosofiei. și aceasta nu-numai înțelesul că once tentativă de interpretare filosofică a realității trebuie să se așeze în mod obligatonu pe linia de mișcare a unei tradiții istonce. Observăm că dacă pentm Kant istona filosofiei se întoarce contra filosofici ca o dovadă a neputinței acesteia din urmă de a se constitui într-o disciplină sistematică după modelul științelor exacte, pentru Hegel istona filosofici pledează în favoarea supenontății absolute a filosofici Mai mult decât atât: filosofia și istona filosofici sunt intim legate, se întrepătrund într-o măsură atât de strânsă încât, de fapt. filosofia se confundă cu istona filosofiei. Aceasta înseamnă că în once moment al istonei sale. filosofia este toată numai în condiția că la prezentul ei se adaugă și întregul ei trecut. De fiecare dată. once filosofic istoncă. în calitatea sa de concepție a unui prezent dat, trebuie să închidă în sine și istoria filosofiei. totalitatea principiilor filosofice ale trecutului Ambele cazun evidențiază însă pregnant rolul și importanța istoriei filosofiei indiferent, deci. de concluzia care se impune, de rolul pozitiv sau negativ care 1 se recunoaște, istona filosofiei apare ca fiind indispensabil legată de filosofic și cum am văzut, confundându-se chiar cu soarta ei

Fără cunoașterea dezvoltării istorice a gândirii filosofice nu poate exista nici filosofie și nici filosof sistematic. Un filosof care vrea să stăpânească sigur de sine întreaga sferă a problematicii disciplinei sale trebuie. în mod necesar, să se întoarcă și în trecut, pentru a cunoaște soluțiile istorice pe care înaintașii săi le-au dat problemelor eterne ale filosofiei. să parcurgă, cu alte cuvinte, istona disciplinei de care se ocupă Numai frecventarea asiduă a istoriei filosofiei tace pe un gânditor oarecare filosof cu adevărat. In filosofie, sistematicul – și numai sistemul constituie cu adevărat mândria filosofului, cum spunea Jose Ortega Y Gasset – se întemeiază pe istoric. Istoria filosofiei este chemată să pună în evidență întrebările generale permanente ale filosofiei care constituie cadrul invariabil, neschimbător pe care se brodează în succesiunea lor soluțiile și răspunsurile individuale; totodată istona filosofiei evidențiază caracterul îstonc al acestora din urmă. semnificația lor pentru momentul în care au apărut, indicând și urnitele lor inevitabile care fac ca ele să fie depășite de alle soluții și răspunsun viitoare.

Însemnătatea aceasta pe care istona filosofiei o are pentru filosofie prezintă, pe de altă parte, și unele implicații de un ordin mai practic. în mod nemijlocit pedagogic, pe teren didactic. Once filosof și orice profesor de filosofie – nu dăm acestei distincții un înțeles peiorativ precum Schopenhauer – trebuie să dispună de o temeinică cunoaștere a istonei filosofiei. Studiul istoriei filosofiei trebuie sa constituie una din sarcinile de mare importanță a învățământului filosofic de toate gradele Constatarea aceasta se impune și din alcătuirea programei de învățământ a secțiilor de filosofie din universități unde istoria filosofiei se predă pe toată durata anilor de studiu, afectându-i-se un timp de predare mult mai larg decât în cazul oncărei alte discipline filosofice fi ii

A. FILOSOFIA ANTICĂ

I. Filosofia în Orientul antic

1. Considerații introductive

Drumul către o cunoaștere și apreciere obiectivă. în deplin spint științific, a culturilor elaborate de popoarele Orientului antic a fost împiedicat multă vreme de acțiunea prejudecății păgubitoare a europocentralismului. Cel mai frecvent, acesta s-a concretizat în afirmarea unei opoziții de esență între atitudinea spiritului oriental și a spiritului grecesc (european) în fața realității Dacă pnma stă sub semnul utilului și succesului practic imediat, care prin orizontul ei îngust sufocă manie avânturi ale cunoaștem omenești, cealaltă se lasă călăuzită de valorile superioare ale gratuitului și dezinteresatului, singurele capabile să așeze gândirea omenească pe făgașul adevăratului său progres, cea care o va duce la realizările cunoașterii științifice de astăzi Ideea aceasta provine încă din antichitatea greacă și maeștrii gândirii grecești ca Platan și Aristotel s-au pronunțat. în repetate pagini ale operei lor. în cuvinte depreciative la adresa tendințelor proprii spiritului oriental. In ochii lui Platan orientalii încarnează tipul omului practic în timp ce grecii se dedică vieții teoretice contemplative, nepătate de nici un interes practic In Republica. (435e) Platan declară plin de o superioară conștiință de sine -„dragostea de învățătură (he to philomates) ar putea fi. cel mai bine. pusă pe seama meleagurilor noastre, cât despre iubirea de arginți (he to philochrematon) aceasta s-ar potrivi cel mai bine cu fenicienii sau egiptenii” La fel în Politicul (747b-c) îmbrățișând punctul de vedere e gândirea Icontestabila c încă din ce poartă de filosofare în mlaștina campionii pi va declara: i și filosofia idical de „așa europocentnst Hegel preia și el ideea opoziției orientală antică și gândirea greacă antică. Pl” supenontate a gândirii europene, singura capa!

antichitate adevărate concepții teoretice despr amprenta autenticei filosofii în vreme ce încep ale onentalilor se îneacă. în cele din ur speculațiilor religioase, el devine, totodai europocentralismului în epoca modernă. înd „avem. așadar. în total două filosofii: germanică„ care constituie „adevărata filos.