Abatia Pletele Sfantului Augustin

Frații-ostași nici măcar nu încercau să-și disimuleze nemulțumirea. De când Abatele hotărâse să pronunțe consacrări numai în afara Fortăreței, paznicii nu încetaseră să se plângă, argumentând că o asemenea schimbare nu numai că nu avea precedent în istoria de 47 de generații a Abației dar reprezenta și o invitație la violență pentru hoardele de barbari care bântuiau câmpiile arse ale vechii Terre.

— Nu mai există credință, Isidor! Fiecare dintre noi e convins că poate hotărî pentru propria persoană, că în nimicnicia lui, poate schimba cumva cuvântul lui Dumnezeu, vorbi cu blândețe Abatele, privind cu indulgență spre candidat.

Starețul era un bărbat în putere, cu fața acoperită de o barbă imensă, peste care trona un nas proeminent, ce țâșnea parcă dintre doi ochi cenușii, de culoarea unui cer de toamnă rece.

— Uită-te la frații care ne însoțesc și spune-mi ce vezi?

Tânărul privi înapoi, tulburat de situația delicată în care îl punea Starețul. Nu avea cum să nu supere pe cineva… Știa că Abatele aștepta un răspuns în defavoarea frațilorostași, renumiți pentru ritualurile lor sadice de inițiere a candidaților.

Suntem sub Dumnezeu!

Isidor zâmbi însă unui gând tainic și rosti, măsurându-și cu atenție vorbele:

— Nu par convinși că Domnul nostru veghează asupră-ne și că nu va lăsa să ni se întâmple nimic rău. Iar când Dumnezeu prăvale furtuna asupra stâncii, o face doar pentru a-i încerca tăria!

Abatele zâmbi. Barba sa impunătoare abia dacă se mișca, ascunzându-i mulțumirea, atunci când răspunse.

— Puțini dintre predecesorii mei au avut parte de rugăciuni și luminare la căpătâi. Majoritatea au avut morți violente, îl recompensă Abatele pe tânăr.

Bucuros că Starețul îi dăduse ocazia să citeze din Texte și chinuindu-se să-și aducă aminte despre vreun novice care să mai fi avut șansa asta, tânărul rosti repede:

— Dar lucrarea Lui a dăinuit; printre zidurile Abației încă nu vâjâie timpul.

Ochii Abatelui se întunecară. Printre novici se spunea că un citat din Texte, strecurat în timpul consacrării, era sinonim cu reușita. Tocmai de aceea Abatele nu obișnuia prea des să dea tinerilor prilejul de a cita din Revelațiile Sfântului Augustin. Iar în rarele ocazii când oferea această ocazie, spera tainic că ucenicul va ignora acest avantaj, spunând că un text e doar un text, o înșiruire de cuvinte, sipet aurit pentru o credință adevărată, a cărei esență rămâne însă inexprimabilă.

— Sârguința, băiete, stă la baza tuturor lucrurilor. Amestecată cu tot atâta smerenie, ea formează lutul cel bun din care sunt plămădiți cei mai aleși frați ai noștri, rosti Abatele de parcă ar fi fost o mașină de dictat, încercând să-l facă pe candidat să înțeleagă că victoria îi era încă departe.

Nici măcar Dumnezeu nu e un cu adevărat sârguincios continuă în gând Abatele. Se prea poate ca acum să privească în cu totul altă parte și pe noi să ne ucidă vreo hoardă de barbari. Și care ar fi învățătura Lui pentru sufletele noastre? Să nu fim trufași, desigur…

— Spune-mi ce crezi despre Augustin Întemeietorul.

Candidatul începu să recite pe un ton egal un text pe care, cu multe decenii în urmă și Abatele îl rostise într-o ceremonie similară.

— Augustin, Întemeietorul și Întâi Făcătorul de Dumnezeu, a pornit lucrarea sfântă a Abației acum patruzeci și șapte de generații. Străbătând deșertul vechii Europe, din praful Pannoniei i s-a arătat Dumnezeu, care luase chipul unui hoinar încălecat pe o ticăloasă mașinărie. „De ce te temi, Augustine?” a întrebat Domnul. „De mânia ta, Doamne!” „Ba nu Augustine”, i-a răspuns atunci Domnul, „te temi de suferința pe care știi că o poți îndura în numele Meu. Ți-e frică de încercările prin care Eu îți arăt drumul. Dar oare, Augustine, te-ai gândit vreodată cât de mici sunt fricile tale pe lângă spaima Mea…?” Eu sunt Domnul Dumnezeu tău și mi-e frică numai de propria-mi nemărginire murmură în gând Abatele, dimpreună cu Isidor.

— Iar faptul că te cheamă Augustin, ca pe un discipol drag, e Întâia Mea lucrare. A două să fie o Abație pe care să o clădești chiar în acest loc! A grăit Domnul.

Și, în timp ce novicele depăna cu voce egală Întemeierea, primul capitol al Revelațiilor, Abatele își îngădui să mediteze la această istorie. În anii care trecuseră de la moartea Sfântului Augustin, Abația devenise un pilon important al Regatului Celor o Mie de Stele. Cele mai eficiente Lumi Agricole funcționau numai datorită religiilor distilate de Abație. Deși serviciile călugărilor terrani nu erau deloc ieftine, nici o familie care se respecta nu mai apela la vechile mijloace de socio-terraformare. Credințele importate din Abație erau recunoscute ca fiind cel mai sigur mod de echilibrare durabilă a comunităților rurale de clone, singura populație acceptată pe Lumile Agricole.

Fără îndoială că însuși Dumnezeu ne-a dat putere asupra fiilor săi, de vreme ce îndeplinim cu toții lucrarea Lui.

Abatele privi spre cerul înalt, de vară. Fulgii unei zăpezi timide îi intrară în ochi. Usturime. Căută apoi spre tânărul care nu mai termina de recitat. Îl întrerupse cu un gest și întrebă pe un ton bolovănos:

— De ce crezi că se teme Dumnezeu, băiete? Că își va atinge nemărginirea sau că nu-și va afla niciodată limitele?

Năucit, novicele îl privi deznădăjduit pe Abate. Dogmele se învățau abia la zece ani de la consacrare și nu puteau fi nicidecum subiectul unei conversații școlărești. Pentru câteva clipe, Isidor spera că Starețul încercase o glumă pe seama lui. Ochii stăpânului său străluceau reci și întrebători.

— Să nu îndrăznești să-mi răspunzi că Domnului îi este frică de ambele extreme!

Tânărul înghiți în sec, mișcându-și spasmodic mărul lui Adam.