Arsenie Papacioc Despre calugarie si casatorie carti religie

DESPRE CĂLUGĂRIE.

În ce privește dorul de călugărie, ăsta este cel mai mare lucru, frate. Vezi, nu trebuie să te duci socotind numai că e bine. Ci dintr-o înaltă socotință. Trebuie să te duci dintr-o necesitate sufletească. Așa cum, într-un fel, apar simptomele acelea de nebunie pentru Hristos. Și cu un nebun nu te poți înțelege. El una și bună știe: „Mă duc pentru Hristos”.

Căci se spune, spun Evangheliile în tot felul: Cine nu ia crucea și nu-Mi urmează și nu lasă tată și mamă și soț ori sotie, acela nu Mă iubește. Chiar în Evanghelia de astăzi, spunea că unii se fac pe sine fameni pentru împărăția cerurilor. Adică, înfrânarea de la plăceri.

Asa că intrarea în mânăstire este intrare în cer. E o lume mai putin ca lumea. Din contră: desi călugării sunt oameni și ei, au, însă, rânduieli unde trebuie să-și taie voia. Și nu e ușor, bineînțeles. Vezi, eu v-am spus de atâtea ori: dacă te duci la mânăstire nu te duci ca să găsești neapărat mânăstirea. Să faci tu mânăstire! Să duci o viață așa cum trebuie. Și asta înseamnă că tu faci mânăstire. Sunt voturile călugărești, tăierea voii. Mai ales, asta trebuie să o faci cu dragoste, și neapărat trebuie făcută. Ăsta ar putea să fie punctul care ar caracteriza viața unui călugăr bun – tăierea voii.

Ei, vor veni și restul: curățenia și sărăcia. Nu că n-ai voie să mânuiești bani. Să nu te stăpânească ideea de bogăție. Să ai un ban și să-1 dai dincolo, e altceva. Si, de asemenea, viața de curăție trebuie privită și ea în tot felul. Trebuie tăiate imediat gândurile care vin, căci gândurile vin până la moarte. Nu ne lasă.

Asa că, dacă ți-ar ajuta bunul Dumnezeu să ajungi, căci mai ai, într-un fel, o experientă duhovnicească. Dar nu te duce la mânăstire cu gândul că mai știi ceva. Înțelegi! Acolo te duci să te smerești, lucru pe care nu 1-ai știut până acum. Acolo te smerești cu orice chip. În fata oricui. Lasă-l așa slab cum este! Dacă el îți poruncește, tu asculți. Căci tu asculți de Hristos și plată îți dă Hristos. Poate că nici acela care-ți poruncește nusi dă seama de ce servici mare îți face, poruncindu-ți. Nu interesează. Merge pe un program, merge pe nu-știu-ce, dar tu te mântuiești.

Asa că mergerea la mânăstire este cel mai de vârf lucru din Sfânta Scriptură și asigurător pentru venirea morții. Te scoli cu liniște, te culci cu liniște, căci e mila lui Dumnezeu cu tine. N-ai fost nepăsător și ai plecat. Dar nu-i destul: trebuie să împlinești niște condiții. Nu te duci acolo să faci ce știi tu, să-i spui la unul și la altul.

Asa că dacă ai mai citit, nu te oprește nimeni să citești mai departe. Să faci ascultări oricât de neînsemnate, așa-zise josnice. Cum zic unii: „la coada vacii”. Acestea le faci cu plăcere. Că nu vei sta într-un loc. Te vor pune la diferite ascultări. Depinde și de mânăstirea unde te duci. Dar oriunde te-ai duce, te vei numi frate. Dar să fii călugăr. Du-te cu gândul să faci mânăstire. Dar lucrul acesta să-1 faci.

Ce trebuie făcut când primesc ascultări la care nu mă pricep sau nu le înțeleg?

— Nu trebuie să pui condiții, să te duci acolo să faci unele și unele să nu le faci. Chiar dacă nu le înțelegi, le faci așa cum îți spune. Căci s-a obișnuit să se dea la începători lucru de începători, e bine. Dar nu totdeauna a dat rezultate. Trebuie să-1 pui în temă cu adevărul lucrurilor celor mai înalte. Si, bineînțeles, el singur să pășească spre ele. Trebuie să-1 încunostiintezi pe începător și despre valorile cele mari. Nu să-1 lași: „Stai cu mama aci, până s-o coace turtica, nustiu-ce; să-ți dea mama să mănânci!” Nu. Astea sunt lucruri mirenești. Te duci cu gândul mântuitor cu orice chip.

Si una și bună să-ți fie: smerenia să nu-ți lipsească, frate, că dacă ți-a lipsit smerenia, ți-a lipsit harul lui Dumnezeu. Nu eu zic; și e mare adevăr: avem nevoie de harul lui Dumnezeu cât mai mult. Și ne dă, într-adevăr din destul dacă noi avem poziția primirii harului. Să-ți ajute Maica Domnului!

Se spune undeva că în vremuri de ispită, într-o mânăstire de 100 de călugări, nu se știe dacă va fi unul care se va mântui. Cum vedeți aceasta?

— Aceasta este o părere izolată de adevărul adevărat al vieții călugărilor. Poate să vorbească de la sine. Eu nu sunt de părerea aceasta. Poate se întâmplă să nu se mântuiască niciunul, sau să se mântuiască toți. Dar chiar să nu se mântuiască niciunul, e mai greu de crezut. Desi, dacă a intrat o blestemăție peste toți, acolo, o boală, o patimă grea este posibil, dar nici chiar așa cum spui. Pentru că un călugăr, și dacă greșește, se redresează imediat. Sau mai repede decât un laic.

Există un cuvânt, tot în Pateric, unde e întrebat Sfântul Ishiron: „Noi ce-am făcut?” Zice: „Noi poruncile Domnului le-am păzit”. Ceea ce înseamnă mare lucru. Cu adevărat au fost păzite. „Dar cei de după noi?” „Aceia, zice, la jumătatea lucrului nostru vor fi”. „Dar cei ai veacului din urmă, ce?” „Aceia nicidecum lucrare nu vor avea. In schimb, ei vor fi ispitiți. Și care din ei vor răbda până la sfârșit, mai mari decât noi și decât părinții noștri se vor chema în împărăția cerurilor”.

Vedeți? Cum pot atunci să spun despre niște călugări că nu se mântuiesc, dacă, în sfârșit, trăiesc istoric, o vreme de ispitire? E foarte greu să vorbești lucrul acesta. Se duc în mânăstire cu gândul, bineînțeles, al mântuirii. Greșește? Se ridică, pentru că au poziția cea mai bună, ca niște inși care tin cuvântul cel mai de vârf al Scripturii. În sfârșit, au avut curajul și s-au dus. Ca să spun că își vor pierde mântuirea, e mai greu. Și așa e posibil. Dar lucrul acesta nu-1 putem afirma cu siguranță. Da!