Barbarul

de AnnaE 864 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

(din volumul Cartea lui Van Vogt) – 1972

În adresa inițială către patronat, după întoarcerea de pe Venus, Tews spusese printre altele: „E dificil pentru noi să ne dăm seama, dar orașul Linn a rămas acum fără un dușman redutabil. Adversarii noștri de pe Marte și Venus, fiind învinși decisiv de armatele noastre în ultimele două decenii, ne aflăm acum într-o poziție istorică unică: suntem singura mare putere din lumea oamenilor. Pare inevitabilă o perioadă nelimitată de pace și reconstrucție creatoare”.

S-a întors la palat având încă în urechi ovațiile patronilor și într-o dispoziție de profund triumf. Spionii lui îi raportaseră că patronii îi atribuiseră mari merite în victoria de pe Venus. La drept vorbind, războiul se desfășurase cu mult înainte de venirea lui. Și apoi, brusc, se sfârșise aproape peste noapte.

Concluzia a fost că o contribuție hotărâtoare la aceasta avusese și conducerea lui ilustră. Tews nu avea nevoie de perspicacitate ca să-și dea seama că, în asemenea împrejurări, ar putea pune în mod generos triumful pe seama lui Jerrin, și nu s-ar știrbi cu nimic bunul renume al altora.

În ciuda propriilor cuvinte către patronat, se trezi, în timp ce săptămânile curgeau liniștit, din ce în ce mai uluit de realitatea celor spuse: nici un dușman. Nimic de care să se teamă. Chiar și acum, i se părea greu de crezut că universul aparținea orașului Linn; și că, în calitate de lord consilier, dispunea de propriul său domeniu, într-o funcție de mare autoritate asupra mai multor supuși decât orice alt om.

Era un conducător devotat, desigur, s-a liniștit el grăbit, renegând mândria de moment. Vedea în mod clar marile fapte bune care ar reflecta gloria Linn-ului și epoca de aur a lui Tews. Viziunea era atât de nobilă și inspirată încât, pentru mult timp, se mulțumi numai să se joace cu planurile mărețe, nebuloase și nu întreprinse absolut nimic.

A fost informat imediat ce Clane s-a întors de pe Venus. Curând a primit un mesaj de la el:

Excelenței sale, Lord consilier Tews, Stimate unchi, Aș vrea să te vizitez și să-ți descriu rezultatul câtorva convorbiri între fratele meu Jerrin și mine, legate de pericolele potențiale pentru imperiu. Ele nu par grave, dar noi suntem deopotrivă de preocupați de preponderența sclavilor față de cetățenii de pe pământ și suntem supărați datorită nerecunoașterii situației prezente de către popoarele de pe lunile Jupiter și Saturn.

Din moment ce acestea sunt singurele pericole pe care le întrevedem, cu cât mai repede vom analiza fiecare aspect al problemei, cu atât mai siguri vom putea fi că soarta Linn-ului se va afla sub controlul unei acțiuni inteligente și că acesta nu va mai fi guvernat pe viitor de oportunism, care a fost pentru atât de multe generații principalul element de guvernare.

Nepotul tău ascultător, Clane.

Scrisoarea l-a iritat pe Tews. I s-a părut intrigantă. I-a adus aminte de controlul asupra orașului Linn și că viitorul glorios pe care îl preconiza pentru imperiu nu era împlinit, că de fapt nepoții lui ar putea să ceară compromisuri care ar umbri frumusețea unei victorii pe care numai el o putea bănui. Totuși, răspunsul lui a fost diplomatic.

Dragul meu Clane, A fost o plăcere să primesc vești de la tine și, de îndată ce mă voi întoarce de la munte, voi fi încântat să te primesc și să discutăm toate aceste chestiuni, până la capăt, fără compromisuri. Am dat instrucțiuni diferitelor departamente să adune date, ca atunci când ne vom vedea să putem discuta pe baza faptelor.

Tews, lord consilier.

În realitate, dăduse instrucțiuni și ascultase efectiv o prezentare sumară a unui înalt funcționar care era expert în ce privește situația de pe lunile lui Jupiter și Saturn. Acestea erau locuite de triburi în variate stadii de cultură primitivă. Rapoartele recente, spicuite din interogatoriile primitivilor (barbarilor) și de la negustorii din Linn, care vizitaseră anumite porturi de intrare, indicau că vechiul joc al intrigii și crimei printre șefii de trib care urmăreau puterea, continuau încă.

Liniștit, în ciuda convingerii sale anterioare, că situația era exact cum fusese descrisă, Tews plecă în vacanță la munte cu o suită de trei sute de curteni și cinci sute de sclavi. După o lună, era încă acolo când veni al doilea mesaj de la Clane.

Milostive lord consilier Tews, Răspunsul la mesajul meu a fost o mare ușurare pentru mine. Mă întreb dacă aș putea și în continuare să abuzez de bunele tale oficii și să-i pun pe șefii de departament să determine câți sunt încă aici și unde sunt concentrați. Motivul pentru această anchetă este că am descoperit executarea subită a câtorva dintre agenții mei din Europa – marea lună a lui Jupiter, executați acum mai bine de un an, și că de fapt informațiile mele din teritoriu se bazează pe rapoarte, toate mai vechi de doi ani și extrem de neclare. Se pare că acum aproape cinci ani un nou lider a început să unifice Europa; și rapoartele agenților mei – acum când analizez datele furnizate de ei – devin mai puțin clare pe lună ce trece. Bănuiesc că am căzut victimă unei propagande pregătite cu atenție. Dacă așa stau lucrurile, faptul că cineva a fost destul de perspicace să-mi intercepteze canalele de informație, mă îngrijorează.

Desigur, acestea sunt numai bănuieli, dar pare indicat să-i punem pe oamenii tăi să facă cercetări, ținând cont permanent că este posibil ca sursele informațiilor actuale să fie îndoielnice.

Fișiere de descărcat

DOC
Barbarul de A.E. van Vogt.doc
228 KB · 140 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de A. E. van Vogt

Toate ›