Catre sine

Catre sine de Marcus Aurelius

CARTEA a I-a

1. De la bunicul Verus[1]am moștenit caracterul frumos pașnic.

2. Din reputația și din amintirea ce s-a păstrat celui ce m-a zămislit[2] mi-a rămas felul de a fi rezervat și bărbătesc.

3. De la mama[3]am deprins pietatea și mărinimia, puterea de a mă opri nu numai de la făptuirea răului ci chiar de la încolțirea în minte a unui asemenea gînd. De la mama am deprins și modul de viață simplu, mult îndepărtat de un trai îmbuibat și risipitor.

4. De la străbunicul meu[4]am învățat să nu frecventez școli publice ci să mă folosesc în propriul cămin de educatori destoinici. De la el am înțeles că nu trebuie să cruț nici-o cheltuială pentru atingerea unui astfel de scop.

3. De la cel care m-a crescut^[5] m-am obișnuit să nu țin nici cu Verzii, nici cu Albaștrii[6], nici cu cei cu scuturi mici, nici cu cei cu scuturi mari[7], să îndur greutățile cu bărbăție, să fiu cumpătat, să fac totul prin mine însumi, să nu mă ocup în același timp de mai multe treburi, să nu dau ascultare cu ușurință defăimărilor.

6. De la Diognetos^[8]am învățat să nu-mi fac griji za darnice, să nu dau crezare celor spuse de înșelători sau de vrăjitori despre descîntece sau despre izgonirea demonilor, să nu cresc păsări, nici gîndul măcar să nu mă poarte către asemenea treburi, să nu resping părerea rostită răspicat și sincer^[9]. Datorită lui mi-a devenit familiară filozofia, prin el mi s-a oferit prilejul să audiez mai întîi pe Banchius, apoi pe Tandasis și pe Marcianus și tot după îndrumarea lui alcătuiam dialoguri în copilărie; el m-a obișnuit să-mi doresc pentru odihnă doar un pat simplu^[10]și cu multe altele de felul acesta, ce fac parte din felul de viață grecesc[11].

7. Pe lîngă Rusțicus[12] mi-am format o statornică înclinație[13] de îndreptare și de continuă îngrijire a caracterului; am învățat să nu mă las ispitit de vorbirea pasionată și meșteșugită a sofișților, să nu măirosesc în compunerii și speculații teoretice, să nu rostesc cuvîntări sentențioase pentru a determina convingeri, să nu mă arăt bărbat activ și dispus să fac servicii, pentru a stîrni iluzii deșarte; m-a sfătuit să nu-mi apropii un fel de a vorbi retoric, poetic sau cu vorbe de duh căutate, să nu umblu prin casă în togă senatorială[14], nici altele asemenea să nu făptuiesc; tot el m-a îndrumat să-mi compun scrisorile într-un stil curgător și simplu în felul celor scrise de el, din Sinuessa[15], mamei mele, să mă aplecîngăduitor și dispus spre împăcare către cei ce mi-au greșit sau m-au nemulțumit. în vreun fel, îndatăce ei se arată dornici să se căiască; lingă el m-am deprins săcercetez totul cu rigurozitate, să nu mă mulțumească o cunoaștere generală, superficială, să nu mă pripesc și să dau prea grabnic crezămînt flecarilor. Tot el mi-a oferit prilejul să cunosc învățăturile lui Epictet[16], fiindcă mi-a dăruit un exemplar din propria, sa bibliotecă.

8. De la Apollonios^[17], mi-a rămas spiritul independent, tăria de a lua hotărâri bine chibzuite, neșovăitoare, la cheremul întîmplării; de asemenea, să nu iau în seamă nimic altceva, nici chiar cu privire la, lucrurile de o mică importanță, decît îndemnul rațiunii, să rămân mereu același și în suferințele crîncene și la pierderea unui copil și în bolile mai îndelungate. Tot lîngă el mi-a fost dat să văd, dintr-o pildă vie, în mod limpede, că același om poate să fie aspru și îngăduitor, să nu se lase stâpînit de mînie în timpul explicațiilor; am putut să-mi dau seama, fără putință de îndoială, că un om socotește drept cele mai mărunte daruri ale sale experiența și dibăcia cu care-și împărtășea cugetările; de la el am învățat și cum trebuie primite așa-zisele favoruri ale prietenilor: nici lăsîndu-te copleșit de ele, nici tratându-le cu indiferență.

9. Lîngă Sextus[18]am deprins omenia, am luat exemplul unei îndrumări părintești a familiei, mi-am format un ideal de viață potrivit cu cerințele naturii, o gravitate neprefăcută, obișnuința observării pătrunzătoare dar binevoitoare a prietenilor, precum și îngăduința față de oamenii simpli și de sfătuitorii lipsiți de experiență. Am văzut că avea în raport cu toți o atitudine bine cumpănită, așa încît o discuție prietenească cu acesta era mai plăcută decîț orice lingușire, el însă se bucura de cel mai mare respect, chiar din partea aceluia față de care se arăta mai îndatoritor. L-am simțit înzestrat cu putere de înțelegere clarvăzătoare, plin de inventivitate și spirit metodic, în aplicarea normelor obligatorii, pe drumul către o viață rațională; ma-am obișnuit lîngă el să nu arăt nici o exteriorizare a mîniei, sau a oricărei alte patimi, să mă păstrez calm întotdeauna, dar, în același timp, să fiu însuflețit de cea mai mare dragoste față de prieteni, iar dacă laud, să o fac cu discreție, fără zgomot. Lîngă el am învățat să știu mult, fără să mă arăt însă atotștiutor.

10. De la Alexandru[19]gramaticul am învățat să nu aduc învinuiri neîntemeiate, să nu întîmpin cu critici supărătoare, pe cei care fac vreo expunere într-un limbaj grosolan sau nepotrivit cu felul ele exprimare curent; căci, cu iscusință, el însuși pronunța ceea ce trebuia spus, propunîndu-l fie ca răspuns, fie ca o completare de susținere, fie ca o participare la dezbatere asupra problemei nu asupra cuvîntului, fie printr-o altă intervenție, aparent întîmplătoare, dar totuși reclamată de discuție.

11. De la Fronto^[20], am învățat să cunosc răutatea, perversitatea și fățărnicia tiranilor, să-mi dau seama că, priviți în general, cei numiți de noi patricieni devin din ce în ce mai lipsiți de suflet.
12. De la Alexandru Platonicul^[21], am învățat să nu răspund niciodată nimănui, prin vorbă sau scrisoare că sînt ocupat, dacă nu mă împiedică cu adevărat o altă preocupare; să nu resping astfel, pretextînd treburi urgente, obligațiile izvorîte din legătura cu aceia cu care conviețuiesc.
13. De la Catullus^[22]am deprins să nu fiu nepăsător față de acuzațiile unui prieten, chiar dacă se întîmplă să fiu învinuit fără temei, ci să încerc să refac raporturile obișnuite. El m-a povățuit, de asemenea, să rostesc din suflet cuvinte frumoase despre educatori, în felul celor spuse cu privire la Domitius și Athenodotus și să fiu însuflețit de dragostea cea mai sinceră față de copii.
14. De la fratele meu Severus^[23], am învățat iubirea față de cei mai apropiați, dragostea pentru adevăr și dreptate.

Datorită lui am aflat despre Thrasea[24], Helvidius^[25], Cato^[26], Brutus^[27], Dion^[28]; de la el am primit imboldul unei guvernări democratice, a unei cîrmuiri întemeiată pe egalitate în fața legii, pe echitate și pe libertatea de exprimare, a unui imperiu în care să aibă cea mai mare importanță libertatea celor conduși; de la el mi-am însușit dorința statornică de prețuire a filozofiei, speranța, încrederea continuă în sentimentele nutrite de prieteni; el m-a îndemnat să nu fiu ascuns față de cei care-și arată nemulțumirea împotriva mea, să nu pricinuiesc prietenilor preocupări cu privire la ceea ce vreau sau nu vreau, ci dimpotrivă să fiu totdeauna deschis și sincer.

15. Sînt îndatorat lui Maximus^[29]pentru stăpînirea asupra mea însumi, pentru îndemnul de a nu mă risipi în prea multe activități, de a avea bună dispoziție în toate împrejurările, chiar la vreme de boală, de a avea o purtare echilibrată, deopotrivă fermecătoare și vrednică de respect, de a înfăptui totdeauna cele propuse, trecînd peste orice dificultate; am văzut că toți aveau încredere în el, atît în ceea ce spunea, fiind convinși că astfel gîndește, cît și în ceea ce făcea, deoarece înțelegeau că nu era nimic cu intenție rea; din exemplul lui am dobîndit puterea să nu mă mir, să nu mă pripesc, să nu mă îngrozesc, să nu șovăi, să nu mă simt împovărat, să nu mă arăt încurcat, să nu fiu posomorit sau prefăcut, să nu mă las tîrît de mînie, să nu fiu bănuitor ci omenos, lesne iertător și sincer; el m-a învățat, de asemenea, că trebuie să arăt că am caracter drept prin natura lui, mai degrabă decît unul dobîndit prin educație. Acesta n-a lăsat nimănui impresia că s-ar putea crede disprețuit de el sau să-și închipuie că el se consideră mai bun decît cineva. În plus, știa să facă glume pline de spirit și de bun simț.

16. De la tatăl meu^[30], mi-a rămas atitudinea blîndă față de oameni, calmul și răbdarea în luarea hotărîrilor bine chibzuite, lipsa de preocupare pentru așa-zisele onoruri; lîngă el am deprins dragostea de muncă, perseverența, obișnuința de a asculta propuneri privitoare la bunul mers al treburilor publice, precum și hotărîrea de nezdruncinat de a împărți recompensele potrivit cu vrednicia fiecăruia; cu ajutorul lui am dobîndit experiență asupra împrejurărilor în care este necesar un efort încordat sau cînd, din contra, folosește îngăduitoare destinderea; datorită lui am reușit să-mi înfrînez pornirile pătimașe pentru adolescenți și mi-am format simțămîntul egalității sociale; i-am prețuit tactul de a nu impune prietenilor să cineze totdeauna cu el, sau să-l însoțească în călătorii, din obligație, precum și de a oferi aceeași bună primire chiar și acelora care, siliți de anumite treburi, lipseau de la Curte o vreme; am deprins, de asemenea, datorită lui, pasiunea de a examina în amănunțime și cu tenacitate, dar fără a căuta nod în papură, părerile expuse la dezbaterile problemelor de interes public, respingînd soluțiile ușoare, la îndemîna oricui. Am învățat de la el, cum se pot păstra prietenii, fără să-i tratez cu răceală rafinată, dar nici cu interes prea arzător, era în toate împrejurările împăcat cu sine, dăruit cu o statornică limpezime de spirit. L-am avut model pentru desăvîrșita sa capacitate de prevedere a lucrurilor, de amănunțita lor punere în ordine, fără a face nimic dramatic din aceasta; l-am văzut micșorînd, pe cît era cu putință, aclamațiile și toate lingușirile față de el, veghind în continuu, atît la îndeplinirea datoriilor impuse de conducerea statului cît și la reducerea cheltuielilor pentru spectacolele publice, răbdînd chiar nemulțumirile provocate de oricare din atitudinile sale. La exemplul său, m-am obișnuit să-mi alung teama superstițioasă de zei, iar în ceea ce privește pe oameni, să nu mă preocupe grija de a cîștiga popularitatea cu orice preț, fie prin amabilități lingușitoare, fie arătîndu-mă prieten al poporului de formă, ci să fiu sobru în orice împrejurare și ferm, dar nicidecum grosolan sau amator de ciudățenii cu tot dinadinsul. Dc cele oferite pentru înlesnirea vieții, care mi s-au oferit din belșug de către soartă, m-a povățuit să mă folosesc fără îngîmfare, dar și fără ezitări, așa încît să mă înfrupt din ele, fără a-mi face din ele o deosebită grijă, atunci cînd le am, dar să nu le duc dorul, cînd nu le am; amintesc că nimeni n-a spus despre el că a fost sofist, sau măscărici, sau pedant, ci bărbat matur, desăvârșit, indiferent la lingușiri, în stare să reziste și pornirilor sale și împotriva celor ale altora. în afară de acestea, nutrea o venerație deosebită față de cei care vădeau o adevărată înclinație pentru meditație și studiu, fără să fie jignitor Însă în raport cu ceilalți, dar și fără să se lase atras de aceștia. întreținea conversații plăcute, fiind atent, dar nu plictisitor. Chiar dacă se preocupa cu stăruință de propriul său trup, o făcea cu moderație, nici ca un îndrăgostit de viață, nici din dorința de a se înfrumuseța, dar nici nu se neglija, așa că datorită îngrijirii proprii, n-a avut nevoie aproape deloc, de medici, de medicamente sau tratamente exterioare. La el impresiona mai ales promptitudinea cu care deschidea drum, fără urmă de invidie, tuturor celor cu o capacitate deosebită, de pildă, în domeniul elocinței, sau al cunoașterii legilor, sau al însușirii moravurilor, ori în alte domenii de activitate; se străduia împreună cu aceștia, pentru ca fiecare să fie prețuit după deprinderile sale. Săvîrșea toate potrivit cu obiceiurile strămoșești, dar nu se străduia s-o arate cu tot dinadinsul, ci păzea cu sfințenie cele pomenite din străbuni. Nu se arăta nestatornic în păreri nici nu se agita cu ușurință, ci își petrecea timpul la fel, ocupîndu-se cu aceleași treburi pînă la sfîrșit. După crizele cele mai grele de dureri de cap, revenea la ocupatiunile obișnuite, cu mintea proaspătă și pătrunzătoare. Și nu avea multe secrete, ci foarte puține și de obicei foarte rar și acestea toate numai cu privire la treburile statului. Era chibzuit și cu măsură în organizarea spectacolelor publice, în construirea edificiilor, în dărnicia către popor, precum și în alte activități asemănătoare, deoarece își îndrepta atenția asupra acelora a căror înfăptuire era necesară, nu la renumele ce și-ar fi făcut datorită celor săvîrșite. Nu-i plăcea să. se îmbăieze la ore nepotrivite, nu avea mania construcțiilor, nu era prea grijuliu cu privire la felurile de mîncare, la țesătura și culoarea veșmintelor ori la înfățișarea frumoasă a sclavilor; toga sa era adusă din Lorium^[31], de la ferma sa de pe coastă, iar multe veșminte erau din cele țesute la Lantivium[32]. De cîte ori avea nevoie își procura cele necesare prin administratorul său din Tusculum[33], astfel se desfășura, în general, modul său de viață. Nu era deloc aspru, lipsit de buna-cuviință sau violent, nu făcea nimic în pripă și cu efort aprig cum s-ar spune de către cineva „a muncit pînă a transpirat”, ci, dimpotrivă, cerceta în mod. separat, ca și cum avea destul răgaz, cu bună rînduială, fără să se tulbure și, în același timp, cu agerime, chibzuind atent asupra fiecăreia din ele. Așa că i s-ar fi potrivit de minune cele spuse despre Socrate[34], cîndva „că putea să se abțină sau să se înfrupte, după voie, din bunuri de care unii nu au tăria să se lipsească sau de care se bucură peste măsură, dacă le au.” Dar tăria, stăpînirea de sine, puterea de cumpătare, în oricare din cele două situații sînt însușirile unui bărbat cu sufletul echilibrat, dar de neînfrînt, așa cum tatăl meu[35]a dovedit cu prilejul boalei lui Maximus.

17. Prin voia zeilor, am avut înaintași cinstiți, urmași destoinici, soră bună[36], îndrumători conștiincioși, sclavi buni, rude credincioase, prieteni adevărați, deci aproape tot ce se poate avea bun. Datorez zeilor că nu m-am lăsat tîrît în greșeală față de nici unul dintre cei pomeniți, cu toate că, avînd un astfel de rang, datorită poziției mele, dacă întimplarea mi-ar fi dat prilej, aș fi putut săvîrși o astfel de greșeală. Zeii binefăcători, însă, n-au creat prilejul unor asemenea fapte, pentru care oricine m-ar fi putut învinui. Datorită puterii divine, nu am fost crescut prea multă vreme în preajma concubinei bunicului meu[37], mi-am păstrat vigoarea tinereții, n-am devenit bărbat înainte de vîrsta cuvenită, ba chiar am depășit această vîrstă. Tot ei mi-au dat prilejul să fiu supusul unui împărat și părinte care a reușit să smulgă din mine orice urma de îngîmfare și să-mi formeze convingerea, că și viețuind la Curte, este posibil să nu te folosești de paznici purtători de lăncii, nici de veșminte deosebit de somptuoase, nici de candelabre, ori statui, sau de vreo altă întruchipare a bogăției și măririi, ci dimpotrivă, stă în puterea fiecăruia să-și aducă felul de viață cît mai aproape de acela al omului simplu, fără ca din această pricină sâ fie socotit mai umil sau mai nepăsător față de cum ar trebui să se comporte în situația de conducător, în interesul obștesc. Mulțumesc zeilor pentru că am un astfel de frate[38]care, prin felul său de a fi, e în stare deopotrivă să-mi stîrnească o permanentă preocupare pentru caracterul meu, cît și să mă bucure prin respectul și dragostea sa, că nu mi s-au născut pruncii[39]lipsiți de daruri naturale sau cu trupuri strîmbe, răsucite;de asemenea, că n-am înaintat prea mult în studiul retoricii, în poezie și în alte preocupări, în care probabil m-aș fi cufundat cu totul, dacă mi-aș fi dat seama că merg pe o cale ușoară. Datorez zeilor, că m-am grăbit să rînduiesc în ranguri înalte pe cei ce m-au crescut, chiar în acelea care-mi părea că și le doresc, că nu am zăbovit cu nădejdea de a putea s-o fac mai tîrziu, ei fiind încă viguroși. Sînt dator providenței divine că am cunoscut pe Apollonios, pe Rusticus, pe Maximus. De asemenea, că mi s-a arătat cu claritate și de foarte multe ori, imaginea unei vieți trăite potrivit cu normele naturii și în ce constă o asemenea viață, astfel încît să înțeleg că atît cît este în puterea zeilor, în funcție de darurile hărăzite, de ajutorul și de imboldul primit de la ei, nimic nu mă împiedică să trăiesc în conformitate cu legile naturii și că din propria-mi vină mă îndepărtez de o astfel de viață, fiindcă nu respect prevenirile zeilor, ba chiar s-ar putea spune, îndrumării lor. Datorez zeilor că am un trup rezistent, orice fel de viață aș duce, că n-am avut legături intime nici cu Benedicta, nici cu Theodotus, că mai tîrziu chiar, cînd am căzut în mrejile dragostei, m-am vindecat grabnic, că în numeroasele neînțelegeri avute cu Rusticus[40], niciodată n-am depășit măsura, astfel încît să fiu obligat să mă căiesc mai tîrziu. Tot prin ajutorul voinței divine, mama mea, deși a fost sortită să moară, fiind încă tînără, a locuit totuși împreună cu mine, în ultimii ani ai vieții sale; ei m-au sprijinit, deasemenea, ca ori de cîte ori mi-am propus să ajut un om sărac, sau pe oricine-aflat în vreo altă nevoie, să nu fiu auzit văitîndu-mă că n-aș avea mijloace s-o fac și că eu însumi n-am căzut într-o atare lipsă, încît să primesc ajutor de la altul. Sînt mulțumit că am avut o astfel de soție[41], atît de ascultătoare, de iubitoare în raport cu ai săi, de sinceră și că am avut educatori vrednici pentru copii. Mulțumesc zeilor că mi-au dăruit ajutor și prin bunele îndrumări pe care mi le-au dat prin vise, sau că m-au ajutat să nu mai scuip sînge și să-mi vindec amețeala, așa cum au făcut cînd eram bolnav în Kaieta, ori că nu m-am lăsat prins în mrejele sofiștilor, atunci cînd am nutrit o rîvnă deosebită pentru filozofie, că nu mi-am irosit vremea cu compuneri sau cu interpretarea silogismelor, că nu m-am ocupat cu explicarea fenomenelor cerești.

Toate se datoresc ajutorului divin și soartei.

Acestea s-au scris în țara Quazilor^[42], pe malul rîului Granua[43].