Cod Barbosul

DIN DOSARELE DE SECURITATE 1957-1977

Istoricul Stejărel Olani de la Institutul Român de Istorie recentă mi-a trimis un număr de pagini din dosarele mele, sugerându-mi să-i deconspir (dacă pot) pe informatorii securității, cei care erau (sunt) protejați de ghilimele.

Am declinat invitația: nu ghilimelizații (unii foști pârâcioși la școală, „maturizați” ca auxiliari ai securității, însă alții prinși cu câte ceva, amenințați, șantajați, obligați să denunțe) – nu ei îmi erau dușmanii de moarte. Scrisesem despre Pitești, știam cine este capul (un fel de a zice.) care ordonă ciomagului să lovească – altfel ciomăgașul însuși va fi ciomăgit – ci securistul. Insul în uniformă, cel care hăituiește, hărțuiește, chinuiește, umilește – chiar omoară semeni ai săi, nevinovați – pentru plată.

Am pus pe hârtie, de la început, în mărturiile mele, ceea ce cunoscusem, adunasem (și adunasem.) din latura criminală a securistului: ființa care, dacă nu avea din născare porniri de cruzime, intrând la ei, le-a învățat; le-a practicat -și a grimit plată pentru asta.

În Culoarea curcubeului depusesem mărturie despre ceea ce îndurasem eu și familia mea și prietenii și simpatizanții – și familiile lor – din partea securității, doar pentru că cerusem. Drepturi ale omului. Ceea ce ni se „dăduse”, chiar dacă uneori se petrecuse în pivnițele lor, rămăsese totuși, vizibil (pentru victimele care aveau ochi să vadă, care țineau minte – ca să mărturisească).

Or ceea ce arată filele din dosarele mele (selectate, toaletate, traficate de aceeași securitate – a avut timp: 15 ani!) este subterana mai. Subpământică decât Jilava, decât „Submarinul de la Interne”, decât minele de plumb din Maramureș.

Oricât s-au străduit criminalii securiști să șteargă urmele faptelor lor, nu doar distrugând documente – ca cele privind atentatele din Occident împotriva mea, a fiului meu (vorbesc, în continuare, doar de dosarele mele); – așa cum se dovediseră incapabili să aștearnă pe hârtie rapoartele lor de. „activitate”, s-au dovedit a fi inapți, impotenți când au încercat să falsifice dosarele: analfabeții care fuseseră atunci când erau ei mari-și-tari (și în uniforme), analfabeți au rămas și atunci când s-au străduit să pelinizeze „hârtiile”.

Se va constata fără efort: Monstruosul Aparat al Terorii – securitatea – era, nu doar crud, nedrept, criminal.

Ci și grotesc. Pentru cei cu simțul umorului: comic.

Primul document (din dosarul F. P. 47310) cuprinde: „Concluziuni scrise depuse de inculpatul GOMA PAUL” la „Tribunalul Militar București, Dosar 93/1957, judecat la 20 Martie 1957”.

De către apărătorii mei, avocații C. Dinescu și Victoria Radu (sora poetei Florenței Albu). Concluziunea celor 10 pagini de pledoarie scrisă. „Achitarea”.

Al doilea document: „Sentința” („nr 487 din 20 martie 1957”), pronunțată de: „Tribunalul Militar București, compus din: „Președinte, Căpitan de justiție SITARU VALERIU „Asesori Populari, Căpitan Voican Ioan, „Căpitan Tătaru Mihai „Procuror Militar Locot major just. Diaconescu Nicolae „Grefier Bozaș Teodor”

După 7 pagini îndesate, concluziunile: „Pentru aceste motive, tribunalul în unire cu concluziunile Procurorului Militar, cu unanimitate de voturi declară culpabili pe civ. GOMA E. PAUL și civ. POPESCU FLORIAN HORIA, studenți în anul III la Facultatea de Filologie din București pentru delictul de agitație publică, P. P. de art. 327 al 3 CP.

„Asemenea cu unanimitate de voturi declară ca sunt circumstanțe atenuante în favoarea iculpaților.

„în consecință, „TRIBUNALUL „In numele Poporului „HOTĂRĂȘTE

„Cu unanimitate de voturi (.) îi condamnă pe GOMA E. PAUL domiciliat (.) și pe Popescu Florian Horia (.) la câte 2 (doi) ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică. (.) „Cu drept de recurs.

„Dată și citită în ședință publică astăzi 03 luna mai anul 1957. „Președinte, Asesori, Secretar (semnăturile) „

Iată și recursul: „Dosar Nr. 1929/957, Deciziunea nr. 1770; ședința publică de la 30 august 1957, Tribunalul Militar al Regiunii Ii-a Militară, colegiul de recurs, compus conform legii din: „Președinte LT. COL. DE JUSTIȚIE DUMITRESCU ȘTEFAN „JUDECĂTORI: Maior Petrescu Ioan, Căpitan Lavrov George „PROCUROR Căpitan SCALATOIU GRIGORE „Secretar de ședință: ZORAPAPEL TATEOS”

Patru pagini mai departe: „TRIBUNALUL IN NUMELE POPORULUI DECIDE: „Se resping ca nefondate recursurile (.) „ „Dată și citită în ședință publică astăzi 30 august 1957 la București.

„PREȘEDINTE Lt. Col. de Justiție Dumitrescu Ștefan „JUDECĂTORI: Maior Petrescu Ion, Căpitan Lavrov George „Secretar șef, Zorapapel Tateos”

Cu un salt de. 26 ani, iată-ne mutați „după revoluție”. Câte și ce substanțiale schimbări s-au produs și în „justiția” practicată în România!

Procurorul general Vasile Manea-Drăgulin declară.

„recurs în anulare (actul nu este datat, copiez o însemnare de mână cvasiilizibilă care zice: „13.02.964„) împotriva sentinței nr.487 din 3 mai 1957 a Tribunalului Militar București și [a] deciziei nr. 1770 din 30 august 1957 a Tribunalului Militar (.)- Colegiul de recurs”, Și cere. Rejudecarea cauzei.

Ultima hârtie a episodului „recursului” din 1994: „Curtea Supremă de Justiție, minuta deciziei nr. 1967, Dosar nr. 227/1994, în ședința publică din 8 decembrie 1994, „In numele legii decide: „Admite recursul în anulare (.), casează hotărârile (.) achită pe inculpați”.

„Judecători, E. Gyorgy, E. Vorobciuc, E. Gherguț”

Când Justiția poporului achită (după 36 ani).

Într-un text publicat i-am interzis lui Manea Drăgulin și alor lui să mă achite, să aștepte să-i achit eu pe cei de teapa lui.