Colonist în țara lui Amenhotep

de AnnaE 503 citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

Celor ce trăiesc în durere cu iubire psihotraume indelebile. Metanoia lățindu-se pe o pată de motorină

1. Dincolo de lume e doar lumea/

2. Un atelier pentru experți în deranjarea plauzibilului/

3. Aur exfoliat sub rugina ascezei/

4. Începi să numeri numai din trei în trei/

5. Schimbând ordinea cu care probabilitățile își enunță firescul/

6. Dintr-o dată un drog devine ceva familiar/

7. O formă de gândire secretomană aprioric triadică/

8. Ce frumos plânge Dumnezeu pe încăpățânarea omului de a rătăci în tridimensionalitate/

9. Amenhotep de sacrificiu stă într-un fotoliu provincial/

10. Pendula rusească trișează/

11. Ea bate de cinci ori ora trei pentru un vânător de fantome/

12. Psihotraume indelebile/

13. Un trident sub mantia faraonului/

14. Vechiturile împart podul în mici terase de remembrare/

15. Incertitudine în sala de meditație când o boare jucăușă gâdilă un carpen/

16. El gândește că nu se va mai întâlni decât peste un an cu aprilie/

17. Regretul apare ca un resentiment al fatalității/

18. ba bine că da/

19. Letargie/

20. Neprielnice îi vor fi aceste vagi pulsiuni juvenile ce invocă revelația erotismului/

21. De aur e al său chip/

22. De aur e al său chip și nici riduri nu face/

23. De expresivitate nu mai poate fi vorba în acest caz/

24. El își netezește fruntea cu o flacără apoi își desface picioarele și se apleacă să-și privească sexul cu o curiozitate de turist politic/

25. Abia acum își dă seama că limitele inocenței culisează în funcție de erorile moralei și că nu se vede nimic de la un cartier la altul/

26. Harta e bătută în cuie/

27. Nu-și poate desprinde privirile de o firidă interioară a gândului ce alunecă pe un excurs despre ego/

28. Îi văd doar eu pe eroii adamici cum se plâng că dragostea lor trece prin freud/

29. O daltă ce gâdilă bronzul cu sunetul simplu al unui bici/

30. Ferestrele tremură pe zid cu idioția unui metronom ce încuviințează hărnicia călăului/

31. Amenhotep bate din palme/

32. Lumea îi cade la picioare admirându-i unghiile în două culori/

33. Publicul prezent scandează numele lui și își devorează formele mai suculente din cetățenie/

34. Metanoia lățindu-se pe o pată de motorină ce sufocă ochiul de apă din fântână/

35. Rămâne la epicentru o țară de hibrizi masculocrați/

36. Nu atingeți exponatele, urlă Amenhotep, rețineți probabilitatea de a înțepa posteritatea cu un falus/ființele își dezgolesc numai atrocitatea în fața fricii. Lui îi plac oamenii fascinați de vid

37. Urc în mansarda orașului să-i sfidez sfârtecarea ținând în mâinile înmănușate o sticlă cu metatexte de rouă/

38. Noaptea e o crâncenă sfadă între faraoni de carton/

39. Noaptea se lustruiesc buzele asfaltului cu limbile artificiale iscate prin logocentrism/

40. Mă încolăcesc în lumina focalizată prin axul piramidei și număr semințele de crivăț rămase de la dezînhibarea paradoxului originar/

41. Amenhotep devine iubitul meu tainic martor de virginitate psihologică dar nu este iubitul meu/

42. Amenhotep în sus Amenhotep în jos/

43. Nici nu știu când trece vara într-o căruță pe lângă curtea mea cât o cutie de pantofi/

44. O interogație despre scadențe/

45. Fotografia de acum treizeci de ani/

46. Eu romantică privesc ideea romantică a artistului imortalist/

47. Puberii se îmbracă în fâșii de carne crudă și declamă manele cu exces de autoritate/

48. Își umflă obrajii ca pe niște sexe de mușama roasă pompând aer lipicios în săruturi puturoase/

49. Iarba aduce o relaxare a tonusului metafizicii/

50. Tinerii stau doi câte doi în pungi de unică folosință și încremenesc în figurine erotice de bazar ce sunt apoi congelate prin ganguri/

51. Marfa se vinde numai la kilogram ca să ducă mai departe clișeul sejurului amoros al dragostei prin stomac/

52. Oameni simpli parțial edentați recită poezii de asmuțit retorica și pătrarele lunii/

53. O femeie râde când Amenhotep distruge discheta cu trecutul amoros al orașului/

54. Atunci cineva îi umple gura cu aur/

55. O gaură mare transcende orice arhitectură/

56. Novicii își trosnesc degetele alegându-se cu porțiuni nesemnificative de adevăr/

57. Ei sesizează că grandoarea de colonist încape în coșul zilnic pâine televizor și coapse de femeie clocind pe epoleții sergenților/

58. Amenhotep îi conduce la banca de spermă pe bază de abonament/

59. El le ordonă să vorbească nesigur să se cloneze în plin triumf al ezitării cu spaima de încarcerare cu tot/

60. Lui îi plac oamenii fascinați de vid/

61. Ființele își dezgolesc numai atrocitatea în fața fricii/

62. În stațiile de metrou oamenii și șerpii se fac comozi/

63. Lenevind într-un mental manierist/

64. Un somn dezideatic îi afumă ca pe vreascuri/lumea ne ia drept minimaliști de serviciu. Avem abator. Așa am fost ales șef de partid

65. Mă desprind de gâtul lui Amenhotep/

66. De aur sunt de nicăieri mă înfiripez într-un sunet specific deșertăciunii/

67. Privesc la îngerul ce mă strigă de trei ori pe poreclă/

68. Văd un posibil complice un clopot sunt în zbor aripile lui de ecou când deja am făcut dependență de un iluzionism ecumenic cu priză la cabotini/

69. De sub piatra pe care calc țâșnește substanța inimii lui Amenhotep/

70. Tare și lucie/

71. Verde amară un cristal de sodalit/

72. Miez de bostan ticăind într-o bombă uitată în pivniță printre butoaie/

73. Natura nu ne este prielnică în ordinea cu care ne propune retractilitatea din visare/

74. Nici arta fovă nu ne face mai modești/

75. Intrăm într-o cafenea ce plutește pe un crâmpei de burg medieval/

76. ar fi trebuit să citim ziarul și să bârfim secretarele dar scenariul iese cu mai mult piper/

77. Căci fumul de țigară linge fals umil mâinile ce astupă conversația/

78. Stăm la masă excitați privind fălcile altora cum mestecă vorbe ca pe hălci de carne de oaie/

79. ne luăm la bătaie pentru femei pe care nu le-am avut niciodată/

80. Dar banii sunt totul aici și capriciul/

81. Rupem dar masa și o roadem ca niște termite/

82. Monștrii ne fotografiază pentru următorul casting/

83. Se caută instantanee cu sânge proaspăt din belșug/

84. Reclame ce autostopiste ce au degetele lungi pe care le sug pentru a dizolva distanțele în gustul pilulei de sub limbă cum o criză de inimă în strânsoarea unei dimineți geroase/

85. Lumea ne ia drept minimaliști de serviciu/

86. Dar nu se vede nimic în șansa istorică/

87. Noi suntem coloniștii lui Amenhotep/

88. Numai stadiul gerontic ne aduce deservicii de omotetică/

89. pe deplin arierați/

90. Cultivăm în oraș o paideumă a spermatozoizilor noștri fărâmicioși/

91. ne perpetuăm virtual printr-o elită a senzorialității/

92. la o adică îl rog pe chelner să-mi lipească nota de plată în frunte/

93. Așa am fost ales șef de partid/

94. Adică omul care creează comanda socială ca pe o listă de bucate din care se înfruptă fără să plătească/

95. Mă prind iar de gâtul lui Amenhotep/

96. Un șirag de boabe de muștar/

97. E șic e cool/

98. El bea vin dintr-o scoică masivă/

99. Sorb cu patimă picăturile ce i se preling în bărbie/

100. E recesiune și fac economie/

101. Capacul de la veceu un martor despre sagacitatea scatologică prin care coloniștii câștigă voturi în cartierele de la baza piramidei/

102. Oamenii sângerează expresiv când se prefac că mimează frica de moarte/

103. Avem abator/

104. Apetență pentru fapte mărunte developate în chip de etichetă/am vrut să fiu bărbatul unei singure femei. Un semn de circulație ivit prea târziu pe buza prăpastiei

105. Am vrut să fiu bărbatul unei singure femei/

106. Asta se cerea la interviul pentru supraviețuire/

107. Am fost bărbat cât să primesc în întreținere și educare o cruce mai lată/

108. Am răstignit pe ea sondajele de opinie invocând un ego dezarticulat al primiparelor/

109. Cu câte o broască în fiecare axilă am exersat meseria de cărăuș pe viață la statuile altora/

110. Martirizându-mi ratarea printr-un delict de veracitate personală/

111. Din orice bloc de aur pe care i l-am adus, Amenhotep a știut să șlefuiască o mantră/

112. Cuvinte de valorizat dislalia emoțiilor cu care se pune surdină pe mugetul mahalalei/

113. Apoi faraonul a pus în circulație sensurile noi pentru o taxinomie paleontologică din care rolul meu de bărbat titular în inventica geo-politică a colonizării s-a ales cu nominalizarea la premiul cel mare/

114. Stau acum pe un soclu/

115. Dar stau degeaba/

116. Îmi luxez charisma în interogații despre virtutea trăncănelii/

117. Cuvintele mi se atrofiază/

118. Rămân pe case acoperișuri șuierătoare și pe oase mușchii cu fiziologie de stăpân/

119. Zvâcnesc strălucitori în pungile de piele și mă susțin în fața poporului/

120. Mușchii unui fundamentalism ideatic îmi gâdilă mimica de orator de duminică/

121. Mușchii deltoizi informează despre faptul că mă aplec asupra necazurilor plebei/

122. Mușchii abdominali strivesc florile proaspete ce cresc contemplative pe omoplații femeilor cu care am întâlniri spasmodice/

123. Mușchii sartorius înșiră baleiaje de unghiuri cu care picioarele mele de titan ar fi dispuse să părăsească în plină glorie masa de lucru a sculptorului/

124. Dar în fața mea răsare Amenhotep/

125. Un semn de circulație ivit prea târziu pe buza prăpastiei/

126. Mă ține în brațe ca pe un fiu de piatră/

127. Mă plânge pentru că sunt fragil/

128. Vulnerabil ca un ombilic de vițel/

129. Îmi ia palmele și mi le pune pe fața lui/

130. O minge de aur este la fel de aspră și nu ai ce să faci cu ea zău/

131. pe durata experimentului sunt un bărbat dilematic/

132. Posed proporții egale de paronimii altoite pe dezmățul imaginal cu orice alt mascul în perioada rutului/

133. Ce să fac din destinul meu de colonist exemplar al axiologiei: exemplu sau generalitate? /

134. Aștept tragedia ca pe o scrisoare de intenții/

135. Un maestru de școală îmi cere un repertoriu pentru restaurat inteligența falsității/

136. Cu competență continentă/

137. Și cu dor exemplar/dar sufletele știu să zboare. Un miez de planetă în jurul căruia gravitează cimitirele vesele

138. pe o râpă însorită din marginea cimitirului de mașini mi-am dus mustangii să-și scuture coama/

139. Gândind că depărtarea din preajma libertății îmi va întrerupe gândurile/

140. Amenhotep știa că așa merg oamenii înainte/

141. Cineva poartă în suflet pe altcineva/

142. Până se obișnuiește cu altruismul/

143. Cu râia e la fel/

144. În marsupii patoplastice se cuibăresc suflete de plastilină ce emit pretenții postume de clasicizare/

145. Ele iau formă de urs sau de colibri sau de cârtiță/

146. Atât permite deocamdată știința mitomană a venerării/

147. Dar sufletele știu să zboare/

148. Comprimându-și sintaxa până la interioritatea celor două aripi/

149. Ele adoră din viciu să survoleze grădina cu fericiri a iconoclastiei/

150. Iar oamenii se diferențiază după durata gestației afective în capsula gazdei ce acceptă această tiranie a dragostei în remember/

151. Sufletele nobile miros a ceață/

152. Cuvinte bisilabice/

153. Iiii-sussss bunăoară/

154. O sută de ani durează fermentația karmei lor/

155. Cu un foc pârjolitor irump în lume/

156. Trompetismul florii de vișin la licitația maniheistă a virtuții/

157. Azi Amenhotep se gândește la Dumnezeu ca la un perpetuu cadavru adânc îngropat într-un filon de locuri geometrice/

158. Un miez de planetă în jurul căruia gravitează cimitirele vesele/

159. Cu amintiri hâtre se împodobește aromirea de leș din complicațiile sentimentale/

160. În fiecare mort este o poveste comică ce deformează mersul ca o pereche de ghete prea mici/

161. Omul șade la taifas cu propriul cadavru într-o inimă ce-și bate joc de ritm îmbătându-se cu extrasistole până ce i se pare că este chiar inima unui erou/

162. Regele mustangilor a fost un cal de aur/

163. Dar i s-a topit morga/

164. Pentru un salariu bun de portar la faraon el a deprins ușor calea de a îngrămădi de-a valma bisericile într-o piramidă/

165. Mă prefac că pun preț pe această geometrie a includerii nerestrictive/

166. În copilărie la ora de balet învățasem cum să-mi introduc corpul pe verticală într-un vertij ce se desăvârșea chiar în axul ce-mi străpungea inima de sus în jos/

167. Amerizare reușită/

168. Urmez o ipotenuză ce parcurge evazând simbolul trinității/

169. Altarul ca ventricul vulnerabil la infarct/

170. Mă întreb dacă Amenhotep are noțiuni vagi de sacroterapie cardiologică/

171. O întreprindere elusivă asupra rugăciunii/

172. Oamenii iubesc în taină victimele atacului de inimă rea/

173. Sfinții se predau dragostei papivore pentru evangheliile ispitirii/

174. Îmi sublimez anxietatea/

175. Inima mea șomează într-o stalactită/

176. Iubesc de-a gândul în pustie/

177. Cuvântul cade ca o monedă într-un pahar cu apă stătută/postCYBERmodernPUNK-isme dispuse pe o raționalitate transversală. Invocarea superficialității ca rigoare compensatorie

178. Și trupul lui Amenhotep poate fi trist neidentificându-se cu nimeni într-o umanitate ordinară/

179. Narcisism pe un sfârșit de epistemă dihotomia ispitirii carnale ca patchork lipsit de zvârcolire sau shuttle îndelung mistuitor după o cină fast-food/

180. Imperfecțiunea ca exhibiție a locuțiunilor post-coitale/

181. Nisipul din ochi/

182. Carnea din galantarele de 90-60-90/

183. Trupul are un meniu fix de gesturi împotriva lui Dumnezeu/

184. Meritul nebuniei între paradigmele tari de a poza ca regină nevrotică sau doică de preoteasă/

185. Cineva își lasă vulgaritatea să alunece pe umerii mei ca un timbru fiscal lipit cu scuipat pe o meditație/cogito ca recapitulare recuperatorie a inventarului prescris la naștere/

186. E simplu să fii om – nu e simplu să fii/

187. Putința nașterii îmbrățișează trupul într-o blană de samur în timp ce cum pe un peisaj mental îl înghite cu nesaț/

188. O minusculă cașetă nedevelopată contra îmbătrânirii/

189. Doar ea e informată și știe ce vrea/

190. Post postCYBERmodernPUNK-isme dispuse pe o raționalitate transversală/

191. Cum boabele de puroi într-o păstaie septică/

192. Un limbaj fără sensuri propune o singură direcție/

193. Înțelepciunea turbionului/

194. Negarea ca audiență a trupului la un croitor de lux/

195. Amenhotep e șef în oraș/

196. El știe să feminizeze masele cu mac stimulator de letargie/

197. Dacă vreodată o lumină aspră ce zgârie întristarea pietrei se desface în dezacorduri, e pace pe ecranul contra-utopiei/

198. Purtându-și umerii carbonizați pe un surâs interior o femeie a dansat în flăcări cu unduiri tărăgănate învățând de la nisip să-și piardă urma/

199. O istorie personală incomodă/

200. Literatură pe o catapeteasmă scufundată în deșert/

201. În butoiul Amenhotep încap toate plângerile iscate din invocarea superficialității ca rigoare compensatorie/

202. Adevărata mare începe dincolo de reverie/

203. pe linia orizontului se joacă teatrul pentru gospodine/

204. Dar moartea pardosește o sală de bal unde sporovăiala noastră umanitară aflată în căutarea unui stil onorabil ne invită la gavote/

205. Trecutul așezat pe fundul unei sticle în așteptarea inventatorului de mituri/

206. Tăifăsuind cu naratologii/privirile noastre sunt două lentile ce schimonosesc candoarea. Noaptea mă înșfacă de ceafă cu botul ei rece

207. Bărbatul îi propune femeii cu degetul o alură de seismogramă ce explodează dincolo de zenit/

208. Geograful împuternicit să extragă nordul dintr-un conflict între generații de sexe/

209. Amenhotep își smulge inima cu gestul cu care se scot și măselele stricate/

210. O închide în lacul cu moroi al micului ecran/

211. Gaură fecundabilă la infinit a erei mediatice în care se înfundă în pripă țeste de oțel/

212. Un pescar aruncă undița peste imaginar transformându-l într-un unghi secționat/

213. Faraonul de carton/

214. Sau personalitatea care nu încape în clasificări ca un flux ce ruinează digul/

215. Frica de carton/

216. Ea se intubează într-un interval de traversare a oglinzii după care anxietatea vine ca un puseu egofobic prelingându-se pe o mimică descendentă până la vitrifierea produsă de angoase/

217. În mod obligatoriu scena se comută pe o pastorală în care se proiectează cu discreție o teologie a necazurilor ce inițiază un monolog cu vizibilul suportabil/

218. Amenhotep trăiește fără inimă/

219. E fericit/

220. E ogarul fugărind un râs la liziera pădurii/

221. Liniștea lui de aur se preschimbă în literele cursive cu care își scrie jurnalul de geniu un cerșetor/

222. Cuvintele sângerează sub ascuțișul privirilor indiferente/

223. Dimineața sosește cu un tren indecis într-o haltă cu ciulini/

224. Apoi un soare mânios și zeflemitor se cațără pe decorul standard al unei stânci buboase locuită de un sihastru/

225. Mă privesc cu el ochi în ochi până ce ne dăm seama că privirile noastre sunt două lentile ce schimonosesc candoarea/

226. Acoperământul meu este un frunzar de idei teribiliste ce subminează tăcerea locuitorilor neființării/

227. De care m-am săturat/

228. Mă voi întoarce la Amenhotep pe sub pragul magic al percepției/

229. Voi râcâi cu unghia policarului semnele ce deschid poarta de aur a secțiunii sărutând umbrele ce prefigurează moaștele unui artist/

230. Poetul spectral/

231. Un oficiant al sacrificiului în contiguitatea imaginarului lingvistic/

232. Cine să se încumete a-l iubi sub un soare scheletic vizitat de urletul lupilor/

233. Noaptea mă înșfacă de ceafă cu botul ei rece/

234. Mă trezesc într-o peșteră cu acustică de catedrală/

235. Citesc un poem într-o limbă necunoscută/

236. Vorbire în regresie/

237. Cobor un etaj în zona post-ismelor/

238. pe spinarea oricărui lucru stă o rostire ezitantă/

239. Dibuirea unei traiectorii/

240. Praful pulverizat în lumină se așează după liniile de forță ale unui câmp regizoral/

241. Statuia ecvestră a unei iluzii arhaice/

242. Iat-o fierbând colivă pentru depolarizarea cuvintelor/femeile lui Amenhotep ies și intră în text ca într-o saună ce le livrează de fiecare dată împuținate amantului spre desfătare. Poezia ca profeție a eului disociabil

243. Nimic din ce mă interesează nu pare a se fi petrecut dincolo de prefăcătoria lui Amenhotep/

244. El are o sosie cognomenă pe care o plimbă prin universurile fantasmatice/

245. Când urcă spre lumină el pare a se adânci într-o meandră hermeneutică de refugiu prin care se poate trece clandestin dintr-un mileniu în altul/

246. Când cade în întuneric el pare a se înălța proptindu-se îmbătat de cerul de ortoză ca de un sân de fată/

247. Eu ies în piața centrală a orașului și feresc statuile de ramolisment mângâindu-le cu palma sau cu o perie de șters gândurile plonjate pe capota celebrității/

248. Muzeul central descrie ținuturi înscrise în visătoria orbilor/

249. Teritorii ce peticesc haina posomorâtă a știutului/

250. În ele se absorb feeric locuțiuni calme ale distrugerii și structuri mărturisitoare despre fosilele fonemice cu care paleotextul își este sieși relief/

251. În pulberi de parfumuri despre șovăitoarea etimologie se scaldă faraonul dimpreună cu câțiva prieteni aleși/

252. Apoi oaselor ce schițează incunambulesc gestualitatea umană la resemnare le sunt atribuite unghiuri noi ale expresivității/

253. Bucuria trebuie să fie mai curbă la interpretare și tristețea mai ascuțită iar ura n-are decât să fie liniară ca o săgeată cu originea în vârful plămânului stâng pe care se așează vulturul ca un steag de luptă/

254. Amenhotep îngroapă îngerii în alveole sub ochii roșii lipiți peste viclenia prezentului/

255. ne rupem de marginea neatingerii ca de un mal ale cărui odgoane au putrezit sub ploaia neîntreruptă/

256. Intrăm într-un discurs despre arta de a peripatetiza cum un glissando pe sub o cascadă/

257. Femeile lui Amenhotep ies și intră în text ca într-o saună ce le livrează de fiecare dată împuținate amantului spre desfătare/

258. După parcurgerea unui nou ritual vine vacanța ca o boală a copilăriei/

259. Îmblânzitorul semantic adună cu vârfurile degetelor norii de pe secetă creând o eventualitate/

260. Alternativa negării/

261. O antenă ce semnalizează piramida/

262. Eu alunec în susul unui cer vălurit/

263. Un scarabeu pe un voal de nuntă/

264. la capătul lumii e doar lumea și Amenhotep într-o zdreanță de lux/

265. Vameșii potolesc țâțânile mării cu știri despre receptarea mediatică a durerii ca bucurie perversă/

266. Aur pe anatomia suferinței ce colonizează sacrificiile celor blânzi/

267. Decorațiuni și arte devastând scheletul craniului meu în dialog cu masca de ceremonie mortuară a unui Amenhotep de colecție/

268. Poezia ca profeție a eului disociabil.

Amenhotep a fost cel mai bogat om de pe Pământ. Prezența lui într-un text inspirat de imaginarul lingvistic este doar un pretext. Deși îl desemnează pe cel mai bogat om de pe Pământ, cuvântul Amenhotep este foarte sărac. Așa s-a născut și așa va muri. Meritându-și textul de față.

Fișiere de descărcat

DOC
Colonist în țara lui Amenhotep de Angela Furtuna.doc
84 KB · 122 de descărcări
Descarcă

Din aceeași secțiune

Toate ›