Drumuri împletite

— Mă fixează cu privirea, spuse Ned Bolger avocatei sale, Krista Conway. Ochii lui erau țintuiți asupra siluetei rigide a celei ce urma să devină fosta sa soție, care se uita amenințător din partea opusă a Sălii de judecată. Încearcă să mă intimideze! Crede că mă poate scoate din fire și mă poate face să-mi pierd sângele rece. Uită-te la ea. Își înșfăcă avocata de o mânecă a sacoului de mătase albastră, croit impecabil. Fă-o să nu se mai holbeze la mine!

Krista îi desfăcu cu grijă degetele de pe mâneca ei.

— Nu-¡ mai da nicio atenție, Ned, spuse ea liniștitor. Nici măcar nu mal privi în direcția ei, dacă asta te irită. Încearcă să te relaxezi și să stai calm. _

Ceea ce era mai ușor de spus, decât de făcut, se gândi Krista. Într-un divorț disputat cu înverșunare, emoțiile atingeau cote la fel de înalte ca într-un proces pentru crimă. Iar divorțul familiei Bolger era unul dintre cele mai aprig disputate din câte îi trecuseră prin mână. Judecind după privirile ucigașe pe care și le azvârleau Ned și Elaine Bolger, putea foarte bine să se transforme într-un proces pentru crimă.

Ross Perry, avocatul Elainei Bolger, se ridică de la masa lui și se îndreptă spre Krista. Aplecându-se, îi șopti:

— Ți-ai luat vesta antiglonț?

Ea îi zâmbi, amuzată că gândurile lui urmaseră aceeași calé ca ale ei.

Atât Ned, cât și Elaine Bolger se încruntară la avocații lor. Desigur, se gândi Krista, cei doi Bolger nu puteau suporta să-și vadă avocații schim- bând o vorbă de politețe, ca să nu mai vorbim de un zâmbet.

— Drăguța Elaine pare gata să te incinereze alături de Ned și de mine, îi spuse Krista, în șoaptă, lui Ross. Ce s-a întâmplat?

Deși ea și Ross Perry erau prietenoși unul față de celălalt – cei treizeci și ceva de avocați, ce se ocupau exclusiv cu procesele de divorț în populatul comitat Montgomery din Maryland, se purtau amical între ei – la proces luau o atitudine distantă sau chiar ostilă, de dragul clienților lor învrăjbiți. Ceea ce îl determinase pe Ross să-i vorbească, în atmosfera aceea încărcată, trebuie să fi fost suficient de important pentru a risca vrajba ambilor clienți.

Și chiar era.

— Tocmai mi-a ajuns la ureche, spuse Ross, că judecătorul Benton a fost spitalizat în dimineața aceasta. Ulcerul său i-a provocat o nouă criză. Am fost trecuți în jurisdicția altui judecător.

Ochii, de un albastru închis ai Krister, se măriră și ea trase aerul în piept cu violență.

— Mă bazam pe faptul că va prezida Benton, bombăni ea, mai mult pentru sine, decât pentru Perry. Îl cundștea foarte bine pe judecătorul Benton, îi erau familiare cusururile și prejudecățile acestuia, și își aranjase dosarul și clientul pentru a se potrivi judecătorului.

Ross rânji:

— Suntem amândoi în aceeași situație. În mod cert și el își croise cazul după judecătorul Benton, se gândi Krista. Ar fi fost o bătălie interesantă.

— Ești pregătită pentru veștile cu adevărat proaste? continuă Ross. Făcu o pauză teatrală, înainte de a trimite bomba: Vom avea un judecător venit în schimb de experiență din comitatul Garrett.

— Comitatul Garrett! exclamă Krista cu un geamăt înăbușit. Comitatul Garrett era în munții din vestul Marylandului iar distanța dintre această zonă rurală și comitatul Montgomery, enclavă bogată și sofisticată, limitrofă districtului Columbia, era nu numai geografică.

— Comitatul Garrett, repetă Ross. Pe acolo, oamenii conduc camioane cumpărate la nimereală, poartă șepci de baseball și vorbesc cu un accent rural. Pariez că nici nu se prea arată multă simpatie devorțului prin părțile ălea, adăugă el Imitând un insuportabil accent nazal. La naiba, cum crezi că se va comporta un judecător, venit de acasă, de la țară, cu niște orășeni dezghețați ca mine, ca tine și ca cei doi Bolger?

— Dacă o să audă vreo urmă din accentul ăsta de mocofan, s-ar putea să spună că-ți bați joc de instanța de judecată. Krista încercă să pară serioasă, dar buzele îi tremurară într-un zâmbet trădător. Prinse o privire mocnind de ură a Elainei Bolger. Clienta ta pare gata să explodeze, Ross. Dacă nu cumva porți cu adevărat o vestă anti- glonț, mal bine te-ai întoarce și ai calma-o.

Ross dădu rapid din cap și se întoarse lângă revoltata Elaine, la masa lor. Se aplecă spre ea ca un avocat versat, surâzând cu zâmbetul său, ce dădea rezultate bune, și aprobând din cap. Krista îi admiră tehnica în timp ce îl privea cum risipea încet furia clientei sale.

Ross Perry era un avocat talentat și cu un succes deosebit în procesele de divorț, plasat sus în clasa exclusivistă a baracudelor, bombardier din care făcea parte și Krista Conway. Kristei îi plăcea să încrucișeze săbiile cu el. Era unul dintre puținii din zonă care i se potrivea ca măiestrie. Chiar existase un caz sau două în care o depășise.

Trebuia să-l admire deoarece la treizeci și trei de ani și la un deceniu după terminarea Facultății de Drept, rar era Krista depășită sau chiar egalată în stoarcerea deciziilor de divorț favorabile. Talentul ei îi câștigase un renume ce o făcea să pară mai invincibilă și mai intimidantă, decât era în realitate, și Krista o știa. Câteodată asta o amuza, alteori o întrista. Era pe deplin conștientă că alcătuia o vie adunătură de contradicții. Un avocat în procesele de divorț cu mize mari, care credea cu tot sufletul în căsătorie. O bună cunoscătoare a strategiilor și tehnicilor legii, care jinduia în secret că adevărata dragoste o va găsi, într-o zi.

Oricum, clientul ei, Ned Bolger, nu știa nimic din toate acestea. Îi cunoștea doar reputația de cel mai bun avocat în procesele de divorț, în care se disputau bani mulți, din comitatul Montgomery. Gândea că merita pe deplin să-i plătească o parte exorbitantă, pentru a-și împiedica nevasta să iasă câștigătoare în lupta pentru bunurile lor materiale. Niciodată n-ar fi crezut că pe Krista Conway ar fi întristat-o toate visele dărâmate pe care le reprezenta un divorț.

În acel moment, Ned îi privea stăruitor pe Ross și pe Elaine.

— Ce-a zis Perry? Ce mai vrea Elaine acum? întrebă el pe un ton iritat.

Krista se aplecă înspre el cu un zâmbet liniștitor și îl calmă cu o tehnică, de încurajare îndelung exersată.

Aprodul intră în sala de judecată, împreună cu judecătorul, și anunță:

— Vă rog să vă ridicați. Curtea de judecată se alfăân sesiune. Prezidează domnul Logan H. Moore.

Cu roba neagră fluturând în jurul său, domnul Logan H. Moore porni spre pupitru.

Înălțimea sa dominatoare a fost prima lui caracteristică ce a sărit în ochii Kristei. Îl privi fix. Logan trebuie să aibă cel puțin un metru și nouăzeci de centimetri, dacă nu chiar un metru nouăzeci și cinci. Sub roba de gală a judecătorului erau niște umeri largi care cu ușurință ar fi umplut echipamentul unui jucător profesionist de fotbal american. Iar mâinile lui… se uită atentă la. Dege- tele lui lungi și subțiri apucând ciocănelul înainte de a ordona Curții să se așeze. Avea cele mai mari mâini pe care le văzuse ea vreodată. De undeva din adânc, din ascunzișurile memoriei sale, izbucni la suprafață vechiul mit al fetelor de liceu despre mărimea mâinilor bărbaților în legătură cu…

Imediat, Krista împinse gândul acela înapoi, în tainițele adânci și întunecoase de unde ieșise. Era pentru întâia dată că o apucaseră fanteziile despre un judecător! Bineînțeles, toți judecătorii, pe care-i cunoștea, erau cu ani sau chiar decade mai bătrâni decât Logan Moore din comitatul Garrett.

După firele argintii presărate prin părul său des și negru și din ținuta sa deduse că trebuie să aibă cel puțin patruzeci de ani. O generație îl despărțea de judecătorul Benton, la cei șaptezeci de ani.

Privirea ei fugi către fața lui și o examină rapid. Trăsăturile îi erau prea aspre pentru a-l califica drept frumos, în mod clasic, dar muchia ascuțită a nasului, maxilarul puternic și gura frumos conturată erau impresionant masculine și interesante. Ochii săi de tăciune erau vioi și inteligenți, cum privea împrejur prin sala de judecată.

Apoi acești ochi se întâlniră cu ai ei. Ea îi susținu privirea, așteptându-l s-o mute, dar el nu cedă. Krista era pe deplin conștientă de implicațiile psihologice ale limbajului ochilor, trupului; studiase cu grijă fiecare aspect pe care l-ar fi putut folosi în avantajul ei la tribunal. Și din câte citise, acum știa că un cu totul alt înțeles, decât observația în treacăt, îl avea contactul privirilor lor, ce dura mai mult de două secunde.

Putea deveni o provocare agresivă. Cel ce privea primul în altă direcție ceda superioritatea. În ciuda senzației crescânde de disconfort, Krista nu avea de gând să cedeze superioritatea unui judecător din fundul provinciei, care probabil nu era obișnuit să aibă de-a face cu femei-avocat și încerca să-și impună eul său masculin.

Privirile lor se susținură. Să fi fost doi bărbați, provocarea ar fi înclinat spre o posibilă acțiune agresivă. Dar Krista Conway era femeie, iar Logan Moore era bărbat, iar îndelungul contact al privirilor lor alunecă rapid în arena sexuală.

Genele Kristei tremurară involuntar. Magnetismul bărbatului era prea puternic și o forță primordială din ea răspunse corespunzător. Trupul i se încleștă. Își simți răsuflarea tăiată, de parcă ar fi primit un pumn în stomac. Apoi privirea judecătorului trecu peste ea.

Pentru o fracțiune de secundă, Krista rămase încremenită și-și ascultă pulsul zbătându-i-se în urechi. Întregul ei trup părea să vibreze. Niciodată nu mai reacționase atât de intens la privirea insistentă a unui bărbat. Ce Dumnezeu se întâmplase cu ea? Își azvârli o privire asupra servietei de piele, asupra paginilor cu adnotări, într-o confuzie teribilă. Când îndrăzni să ridice din nou privirea, îl găsi pe judecător urmărind-o.

Încă o dată privirile lor se încrucișară. Krista își simți gura uscată. Căldura îi cuprinse încet corpul. Nu părea să se uite în altă parte decât la el. Nu putea să se miște, să gândescă sau să respire. Privirea lui era acum fixată asupra gurii ei și îi simțea efectul de parcă ar fi atins-o propriu-zis. Buzele ei se depărtară și-și trase violent respirația.

Șoapta frenetică a lui Ned Bolger o smulse în cele din urmă din transa ciudată a simțurilor, în care căzuse.

— Elaine arată atât de a naibii de înfumurată. Crede că a câștigat deja, vrăjitoarea. Abia aștept să-i văd fața după ce o termini pe ea și-l dai gata pe afurisitul ei de avocat. O să-i anihilăm, nu-i așa?

Krista își privi clientul și își înghiți un suspin. Câteodată era greu să ai de-a face cu asta, cu ostilitatea aceea teribilă dintre un bărbat și o femeie care cândva se iubiseră și trăiseră împreună ca soț și soție. Își făcea temeinic meseria, deoarece considera că un divorț era o tristă realitate a vieții, iar profesioniștii competenți erau esențiali să realizeze dizolvarea unui mariaj mort sau în decădere. Dar nu-i plăcea să fie folosită ca o armă de răzbunare. Nu dorea să-i anihileze pe Elaine Bolger și pe Ross Perry. Dorea doar să câștige în mod cinstit un caz pentru care consumase timp și efort.

— Vrăjitoarea, mormăi Ned Bolger din nou, arun- când nevestei sale o privire furioasă, care îi fu întoarsă în același fel de către Elaine.

Ross Perry prinse privirea Kristei și ridică ușor din sprâncene. Krista ridică din umeri aproape imperceptibil. Cazul „Bolger contra Bolger“ era gata pentru a începe…

*

— Obiecția se respinge, decretă Logan Moore cu o bătaie a ciocănelului. Zgomotul păru să reverbereze în capul său. Tâmplele îi zvâcneau, iar cleștele tensiunii ce-i apăsa creștetul capului se strânse și mai mult. Fusese judecător în comitatul Garrett la Instanța Civilă, în ultimii zece ani, dar niciodată nu fusese martorul unui divorț atât de dur, precum „Bolger contra Bolger“.

Oare acest bărbat și această femeie s-au iubit vreodată? se întrebă el în timp ce îl asculta pe Ross Perry chestionând un martor. Cu siguranță, părea puțin probabil, judecind după acuzațiile și contraacuzațiile răutăcioase și înveninate ce se schimbaseră astăzi. Totuși fuseseră căsătoriți timp de doisprezece ani și aveau trei copii.. Munciseră împreună pentru a pune pe picioare o afacere prosperă de design interior. Pentru toate acestea se luptau acum, pentru absolut fiecare lucru neînsemnat, chiar și pentru posesia abonamentului familiei la „Ghidul TV“. Logan încercă să și-i imagineze pe Ned și pe Elaine Bolger îndrăgostiți unul de altul, împărțind speranțele, planurile și visele. Ce se întâmplase cu acest cuplu? Ce-i adusese în punctul în care doreau doar să se rănească și să se distrugă reciproc?

Krista Conway sări în picioare, cu ochii ei albaștri aruncând flăcări.

— Obiecție, domnule judecător, avocatul influențează martorul.

— Obiecta se aprobă, spuse Logan. Spre surprinderea sa, privirea rapidă pe care i-o aruncă Ross Perry, Kristei Conway, nu era plină de dușmănie, pentru că ea marcase un punct, iar el pierduse. Mai curând era… admirație? Și apoi își dădu seama. Ei bine, celor doi le plăcea! Pasele acerbe de volei, mișcările strategice și contramișcările. Logan bănui că atât Krista Conway, cât și Ross Perry erau excelenți jucători de șah și volei, întru- cât combinau aspecte ale ambelor jocuri în stilul lor de la tribunal. Da’r Krista Conway deținea superioritatea.

— Te așteaptă o adevărată luptă de cocoși, îl avertizase judecătorul Roger Wright când vestea despre spitalizarea judecătorului Jack Benton fusese anun {ată, împreună cu desemnarea lui Logan ca înlocuitor al acestuia. Primul lucru în registrul tău de procese e un caz de divorț, cu Conway și Perry ca avocaji oponenți. Întotdeauna izbucnesc artificii când se încleștează acești doi rechini.

— Artificii? repetă batjocoritor Candace Flynn, un alt judecător la Instanța Civilă. Vrei să spui vărsare de sânge. Am prezidat un divorț contestat, avându-i pe Conway și Perry ca oponenți. Nu-i de mirare că Jack a decis să prefere operația pentru ulcer, _ unei operajii la tribunal în această dimineață.

— Îți amintești cine a câștigat cazul? întrebă Roger plin de curiozitate. Conway sau Perry?

— Ah, îmi amintesc. Cum aș putea să uit un asemenea caz? Krista Conway l-a câștigat. Ea e o baracudă și toată lumea știe asta, dar tehnica și prezentarea ei sunt aproape fără greșeală. Este foarte vicleană, dar într-un mod direct și total dezarmant. Candy zâmbi cu șiretenie. Îmi amintește foarte mult de mine, pe timpuri, în zilele mele de glorie.

— Candy era cea mai bună avocată în procese de divorț de pe aici, înainte de a fi numită judecătoare, îi explică Roger lui Logan. Iar Krista Conway a preluat ștafeta de unde o lăsase ea. Ai învățat-o toate trucurile tale, Candy?

— Copila asta n-a avut nevoie de niciun ajutor. Este așa de matură! spuse Candy admirativ. Este incredibil de temeinică. Iar prezența ei în Curtea de Justiție se apropie copleșitor.

— Radiază farmec, aprobă Roger. Asta te poate influența, indiferent cât de hotărât ești să-i reziști.

— Krista Conway, repetă Logan. O femeie și o baracudă? Auzise de termenul ăsta, bineînțeles. Se referea la puternicii și bine plătiții avocați, specializați în divorțuri, care îi jefuiau de toate bunurile pe nefericiții soți ai clienților lor. Bombardierele care își nimiceau opoziția. Nu existau baracude în comitatul Garrett. Rata divorțurilor și veniturile erau în mod simțitor mai coborâte decât aici, în comitatul Montgomery.

Candy Flynn zâmbi. Sau cel puțin Logan crezu că era un zâmbet. Era greu de precizat cu caustica judecătoare Flynn.

— Bietul Logan! spuse ea. Întâi, găsești o femeie- judecător. Acum trebuie să te lupți și cu femei- baracude. Un adevărat șoc cultural, hmm?

Roger îi trase lui Logan o palmă zdravănă pe spate.

— Ei bine, cel puțin vei avea o dimineață interesantă, Logan. Krista Conway e, probabil, cea mai bună avocată în procesele de divorț din zonă, iar lui Ross Perry îi place să o facă să alerge pentru banii ei. N-o să te plictisești.

— Nu-i niciodată plictisitor să o privești pe Krista Conway, câștigându-și cele două sute cincizeci de mii de dolari pe an, adăugă Candy. Era clar că a savurat reacția încremenită a lui Logan, la auzul cifrei.

De fapt, Logan era dărâmat. Două sute cincizeci de mii de dolari pe an? Asta era de patru ori suma anuală pe care statul Maryland i-o plătea lui pentru îndatoririle sale judiciare. Dintr-o dată, deveni foarte curios să o vadă pe această Krista Conway, această renumită baracudă. Nu cunoscuse niciodată o femeie care era stăpâna unui atât de incredibil salariu.

— Îmi place stilul Kristei, spuse Roger. Zâmbi ștrengărește. Bentley-ul acela decapotabil, albastru ca safirul, pe care îl conduce, adăugă el și fluieră. Aia da mașină!

— A cumpărat-o pentru că se potrivește cu culoarea ochilor ei, spuse Candy râzând.

— N-am văzut niciodată un Bentley decapotabil, în afara unei expoziții auto, spuse rar Logan. Gândindu-se mai bine, își zise că nu văzuse unul nici măcar la o expoziție. Doar în filme. Nu se făcea deloc comerț cu Bentley-uri în întreg comitatul Garrett. Nu exista niciun Bentley în comitatul Garrett.

— Obiecție, domnule judecător, aproape că strigă Ross, întrerupând-o pe Krista Conway ce o interoga pe Elaine Bolger. Direcjia aceasta a interogatoriului este complet ¡relevantă.

Logan privi spre Elaine care-și răsucea agitată batista în timp ce stătea pe scaunul martorilor. Krista Conway dezvăluise, metodic și cu grijă, câteva inconveniente bătătoare la ochi, în acuzațiile furioase ale femeii împotriva soțului său.

Baracudă, se gândi Logan. Un termen împrumutat de la viclenele creaturi marine cu același nume. Vorace. Înșelătoare. Privirea sa se mută asupra Kristei Conway. Ea își ridică pujin capul și privirile li se întâlniră.. Ochii ei, observă el, au o nuanjă extraordinară de albastru. O inteligentă alertă strălucea în ei. Logan se simtl de parcă ar fi fost lovit în plexul solar.

— Obiecția se respinge, se auzi pe el însuși decretând. Ross Perry se încruntă, iar Krista păru mulțumită.

— Logan se uită de la unul la altul. Luase o decizie corectă? se întrebă el. Era neobișnuit – și complet dezorientat – să încerce să decidă pentru a doua oară, în gând. De obicei, era foarte sigur de deciziile sale juridice. Până acum. Acum nu mal era sigur dacă decisese în favoarea Kristei Conway, pentru că așa era corect, sau pentru că… atunci când o privea, se simțea de parcă sângele îi ia foc.

Simțise același lucru când o văzuse pentru în- tâia dată la tribunal, în dimineața aceea. Judecătorii Wright și Flynn îi descriseseră curajul Kristei Conway, îi spuseseră de salariul ei și de mașina ei englezească, dar neglijaseră să menționeze că era tânără și frumoasă, cu o față și un corp pe care te aștepți să le vezi la televizor sau în filme, dar nu într-o sală de judecătorie.

Logan fusese incredul. Krista Conway îl făcuse cnocaut, și fusese incapabil să-și dezlipească privirea de pe ea. Un văl moale de păr negru ca noaptea îi încadra fața în formă de inimă, cu trăsături delicate, aproape fragile. Tenul alb ca laptele crea un contrast desăvârșit cu întunericul părului ei. Ochii ei albaștri, depărtați unul de altul, puși în valoare de sprâncenele dese și perfect arcuite, de genele negre, erau atât de vii, încât culoarea de safir curat era vizibilă chiar de la distanță. Baracudă înșelătoare? Simțurile lui Logan protestară la această Idee. Arăta ca un înger. Un înger frumos și sensibil.

Privirea lui se prelinse pe trupul ei, observând impecabilul costum de mătase albastră, care știa că o costase mai mult decât oricare costum pe care-l avusese el vreodată, albul imaculat al bluzei și împunsătura fermă a sinilor ei dedesubt. Linia taliei și șoldurilor ei erau subliniate de fusta strimtă. Reuși să observe că picioarele ei erau lungi și aveau o formă frumoasă, că gleznele ei erau subțiri și delicate. Era destul de înaltă, probabil avea un metru și șaptezeci de centimetri, dar silueta ei, cu oase mici, dădea iluzia fragilității pe care o au minionele.

Era total nesatisfăcut de reacția lui față de ea. Când fusese ultima oară că se uitase la o femeie și se simțise ca izbit cu securea? Categoric nu se întâmplase astfel între el și Beverly. El și Bev se cunoscuseră de-o viață. Își iubise mult soția, dar nu-și putea aminti ca vreodată imaginea lui Bev să-i întunece mințile. Nici măcar Amy Sue Archer, cu farmecul ei de păpușă blondă, nu provocase o asemenea reacție în el.

Logan continuă să o fixeze cu privirea și, încet, încet, se făcu lumină în mintea lui. Krista Conway deținea o forță mult mai puternică decât frumusețea ei tulburătoare. Radia o sexualitate vibrantă care atrăgea fără niciun efort. Și tenta. Logan înghiți cu greu și privi în altă parte.

Pentru ca doar câteva secunde mai târziu să se fixeze asupra gurii ei. Avea o gură frumos arcuită, subliniată de roșul-purpuriu al rujului. O gură sexy și mobilă care îi făcea pulsul să zvâcnească. Când buzele ei se despărțiseră sub privirea lui, simțise fizic efectul. Zvâcnetul neașteptat prin șale îi schimbase decizia. Niciun înger n-ar fi putut stârni unui mascul un răspuns atât de primitiv. Era sexy, fierbinte.

— Este nefondat, domnule judecător. Obiecție! strigă Ross Perry.

Logan își drese glasul. Krista Conway își ridică privirea spre el. Înălță din sprâncene și-și răsuci buzele.

— Repet, domnule judecător, spuse ea, înainte ca el să fi avut șansa să vorbească, părând tuturor ca o școlărp spășită. Exceptând, se gândi Logan, că glasul ei era tot atât de sexy și de arzător ca trupul. Nicio școlărită nu avusese vreodată o voce și un corp asemeni Kristei Conway. Și nicio școlărită nu se mișcase cu gratia ei fluidă. Fiecare vorbă a ei, fiecare mișcare stârnea interesul. Era fascinantă, își zise, împotriva voinței lui. Privind-o, ascultând-o era… excitant. Iar apoi:

— Domnule judecător, am putea avea o pauză de cinci minute? întrebă Ross Perry. Logan se întrebă dacă Perry îi simțise Instinctiv preocupările lui cu avocata aponentă, sau pur și simplu spera să strivească avântul lui Conway și să-și cruțe clienta agitată? Oricare ar fi fost motivul, Logan aprobă pauza.

Krista se întoarse Imediat la clientul său, în timp ce Elaine coborî de pe scaunul martorului. Logan se întoarse în încăperea rezervată judecătorilor și-și puse un pahar cu apă rece ca gheața. Simțea că-și pierduse toată profunzimea gândirii, toți cei zece ani de experiență. Era în mod clar un proces de divorț într-un oraș mare, iar participanții erau o specie diferită, față de locuitorii comitatului Garrett. Acasă rezolvase toate tipurile de cazuri invocând codul familie și își câștigase o mare reputație prin abordările novatoare și soluțiile creative. Dar aici, acum…

Pierdea controlul cazului, recunoscu Logan cu amărăciune. Krista Conway preluase cumva comanda, cu Ross Perry făcând figurație în jurul ei, iar judecătorul era parcă scos din spațiu. Va sfârși cu o decizie în favoarea lui Conway și nu era sigur cum sau de ce s-o ia. Ce spusese judecătoarea Flynn?

— E foarte vicleană într-un mod direct și complet dezarmant. Cât era de adevărat! Iar apoi judecătorul Wright a intervenit, spunând:

— Radiază farmec și te poate influența indiferent cât de hotărât ești să-i reziști.

El era hotărât să-i reziste. Fusese uluit de Krista Conway, admise Logan, dar nu în mod exclusiv, întreaga scenă era uluitoare. Viața sofisticată, de orășeni, a familiei Bolger, venitul lor cu șase cifre, completat de mașini Porsche, antichități valoroase și călătorii anuale în Europa, și chiar agresiunea greu de urmărit, dar stilată, a celor doi avocați.

Dar scurtul răgaz îi dădu lui Logan timpul necesar pentru a vedea lucrurile în perspectivă. Era naiv să fii orbit de materialism. Indiferent cât de bogați erau clienții și avocații, el era judecătorul aici, și puterea sa era absolută. Să presupunem că era acasă, în comitatul Garrett, și cazul era în mâna avocaților de acolo, Otis Taylor și Billy Joe Lewis? Ca judecător, el ar fi acordat mai puțină atenție dinamicii procesului și ar fi privit cu atenție cuplul și istoria sa. Începu să procedeze în acest mod, înfățișându-și-i pe cei doi Bolger ca o familie aparținând clasei muncitoare. Erau părinții a trei copii mici… iar judecătorul Moore credea cu strășnicie că niște copii aveau nevoie de o casă cu doi părinți.

Aprodul își băgă capul pe ușă.

— Domnule judecător, avocații sunt gata, spuse el cu deferență, anunțând sfârșitul pauzei.

Logan se întoarse în sala de judecată.