Lecții particulare

Lecții particulare de Barbara Boswell

Capitotul 1

El se simțea încordat și obosit; așa se simțise toată ziua. Gray McCall căuta astfel alinare în ceea ce el știa că era o vindecare sigură. Ca om de acțiune, antidotul lui la orice suferință, fie că era frustrare, exasperare, grijă, furie, durere sau chiar această tensiune care-l stăpânea, era mișcarea.

Îmbrăcat într-un șort, în tricou, și încălțat cu adidași, intră cu mașina sa în parcarea liceului Riverview Junior și apoi se dădu jos. Erau nopți în care alerga de jur împrejurul aleii de acolo, până când simțea că se prăbușea. Apoi se târa înapoi la mașina lui și șofa pe drumul liniștit care ducea la locuința sa, de la periferia orașului Ohio, din Riverview.

După un duș cald, cădea pe pat, fiind prea obosit ca să se mai miște sau să gândească. Era trecut de ora șapte, dar cerul era încă luminat și seara caldă, de septembrie, semăna mai mult cu perioada de vară decât cu „noaptea de școală“ care era de fapt. Copiii vecinilor păreau să simtă la fel. Gray îi observă jucându-se pe terenul încă verde, în timp ce el se îndrepta spre aleea care-l înconjura.

— Aaron, Aaron, șutează către Bobby! Va marca el golul.

Șut. Gary se înveseli. Acela era un termen fotbalistic. Fiind antrenor al echipei de fotbal de la liceul de băieți din Riverview, era mereu la curent cu tot ceea ce avea legătură cu fotbalul. Dar fu surprins să audă o voce feminină care stimula jocul.

Fete și băieți mai tineri jucau fotbal împreună, dar acești tineri păreau să fie la vârsta adolescenței, timp în care sexele erau de obicei separate, cel puțin din prudență sportivă.

Apropiindu-se, el văzu băieții alergând în căutarea rapidă a mingiei de fotbal. O fată, ba nu, o femeie, alerga alături de ei, dându-le instrucțiuni cu voce tare, ca un antrenor.

Un băiat lovi mingea spre poartă și portarul execută o săritură spectaculoasă, aruncând mingea în zbor înafara terenului. Un amestec zgomotos de urale și strigăte de bucurie izbucni în seara liniștită, urmat de ciorovăiala furioasă a câtorva băieți.

— De ce n-ai șutat către Bobby, prostule?

— Aaron, tu încerci întotdeauna să fii un erou, dar pierzi mereu.

— Dacă Aaron e-n echipa mea data viitoare, eu nu mai joc!

Femeia care provocase jocul îi întrerupse.

— Ei, haide băieți, spuse ea. Dați-i pace lui Aaron. A făcut și el ce-a putut.

Gray recunoscu pe câțiva dintre jucătorii din tabăra echipei de juniori cu care avea program, timp de o lună, în fiecare vară. Unul dintre băieți, obiectul batjocurii celorlalți, avea doisprezece ani și se numea Aaron Emory, fiind fratele mai mic al lui Seth Emory, un senior și o stea a jucătorilor din echipa de fotbal a liceului.

— Oricum, nu-i decât un joc, băieți, continuă femeia, cu o intonație clară și logică. Cui îi pasă cine câștigă sau pierde? Jucăm doar ca sa ne distrăm.

Fiind bine familiarizat cu psihicul tinerilor băieți, Gray știa că încercarea ei nu va reuși, chiar înainte de a începe huiduielile băieților.

El încruntă din sprâncene, dându-și seama deodată că știa cine era femeia. Era Elissa Emory, sora mai mare a lui Seth și a lui Aaron, una dintre studentele lui de altădată. Ea se întorsese în acel semestru la liceul Riverview pentru a preda arta, deoarece profesorul titular era în concediu.

Gray se întreba ce făcea un profesor de artă, o femeie ca ea, cu o minge de fotbal, înconjurată de o mulțime de copii zgomotoși?

I se stârni curiozitatea și păși mai aproape, plimbându-și privirea asupra ei. O imagine diferită îi apăru în minte, imaginea unei liceene fruntașe și vesele, așa cum fusese ea cu opt ani în urmă, o adolescentă încântătoare, cu ochi mari, albaștri, și cu un zâmbet fermecător, irezistibil, un copil frumos, a cărui fa {a expresivă îi trăda toate emoțiile. Ea participase la unul din cursurile de biologie predate de el și, deși nu fusese una dintre elevele | lui cele mai bune, fusese cu siguranță una memorabilă. Îi distrăsese și-i menținuse buna dispoziție, deși, în același timp, avea o uimitoare capacitate de a-l înnebuni uneori.

Nu mai era acel copil drăgălaș. Elissa Emory devenise o femeie care putea fi, pe deplin, calificată cu vechiul termen descriptiv de „knock out“, formidabilă. Ochii ei de un albastru-deschis, mărginiți de gene bogate și întunecate, încadrați de sprâncene negre, perfect arcuite, îl frapaseră întotdeauna. Avea pielea moale, ca de fildeș, pomeții obrajilor îi erau ridicați, iar gura curbată precum arcul lui Cupidon. Părul ei bogat, de un blond-cenușiu, era lucios și tăiat scurt. Bretonul lung îi cădea pe frunte, accentuându-i trăsăturile delicate și dându-i o înfățișare erotic-exotică. Silueta ei zveltă, aproape băiețească, din timpul liceului, suferise și ea unele transformări. Era încă zveltă, dar se rotunjise seducător, în toate locurile cândva neîmplinite. Pieptul îi era plin și coapsele ușor arcuite. Gray simți o încordare ciudată, neplăcută, în mijlocul său. Era cu siguranță timpul ca el să înceapă din nou să alerge.

— Hei, antrenor McCall!

Unul dintre puști îl recunoscu și se îndreptă spre el.

Cu părere de rău, Gray își amână alergarea și se alătură grupului.

— L-ați văzut pe fratele meu, Andrew, cum a stopat? întrebă Aaron Emory, radiind de mândrie frățească. Este sau nu cel mai bun portar pe care l-ați văzut?

— A jucat bine, fu Gray de acord.

Andrew, care avea treisprezece ani, fusese cel mai bun portar, a cărui incredibilă lovitură blocase golul și dusese la umilirea fratelui lui mai mic. Oricum, se părea că lui Aaron nu-i păsa de asta. Dar ceilalți fuseseră afectați.

— Dacă ati văzut jocul acela, atunci cu siguranță că ati privit cum Aaron, idiotul, a pierdut jocul nostru, spuse nemulțumit un coleg de echipă. El se uită amenințător și încruntat la Aaron.

— Tu trebuia să-l lași pe Bobby să marcheze golul, neobrăzatule.

— Destul, Dennis, spuse Elissa ferm, mișcându-se de la locul ei pentru a-l înfrunta pe băiat. Faptul că el era mai înalt decât ea și mult mai solid, nu părea s-o deranjeze câtuși de puțin.

— Înjuratul și bătaia nu aparțin fotbalului sau vreunui alt joc.

— Excepție făcând hocheiul, poate, sugeră unul dintre băieți.

— Incluzând hocheiul, spuse ea. Așa că, dacă intenționezi să fii un slab sportiv, Dennis, atunci…

— Nu-mi puteți spune că nu știu să joc, țipă Dennis, întrerupând-o în mijlocul frazei.

El se răsuci adresându-i-se lui Gray:

— Nu poate să facă asta, nu-i așa?

— N-am auzit-o spunând așa ceva, spuse Gray calm. Ai întrerupt-o înainte ca ea să fi avut șansa să termine ce avea de zis. Acum, ca observator imparțial ce mă aflu aici, aș spune că-i datorezi scuze lui Aaron, Dennis.

El se lansă într-o discuție rapidă, antrenantă și prietenească despre o bună conduită sportivă și apoi continuă cu proprietățile și eficacitatea jocului în echipă.

— Asta nu înseamnă să cauți gloria pentru tine însuți, ci să pui pe prim-plan echipa, Aaron, adăugă el. Adică e ca și atunci când Elissa ți-a spus să-l lași pe Bobby să înscrie golul. Acesta a fost un sfat bun pentru echipă și tu trebuia s-o fi ascultat.

Aaron dădu din cap aprobator, semn că înțelesese. Dennis spuse că-i părea rău. Gray îi puse pe cei doi băieți să-și strângă mâna.

— O.K.

El îi lovi ușor pe umeri.

— Acum, întoarceți-vă cu toții pe teren și să vedem ce știți să faceți.

El luă automat mingea de la Elissa, îi dădu drumul pe pământ și o lovi puternic și rapid. Mingea zbură drept în teren și băieții strigară admirativ, fugind să se joace. Gray și Elissa au rămas singuri. Lui i se întâmpla ca aceasta să fie prima dată când avea ocazia să vorbească cu ea de la întoarcerea în Riverview. Drumurile lor nu se întâlniseră, deși clasa și laboratorul lui de biologie se aflau la etajul al treilea al liceului, iar sala de! artă la subsol. El o văzuse la meciurile de fotbal, atunci când venise să-l urmărească pe Seth jucând, și la ședințele corpului profesoral, dar nu discutaseră niciodată.

Acum stăteau în picioare, în liniște, privind cum jucau băieții. Gray continua să-i arunce privire pe ascuns și deveni conștient de existența unei ciudate tensiuni care se ridica în ea. Elissa se muta mereu de pe un picior pe altul, încrucișându-și brațele și apoi desfăcându-și-le, împingându-și mâinile în buzunarele șortului. Dacă el nu și-ar fi reamintit ce adolescentă realistă și încrezătoare în propriile ei forțe fusese, ar fi putut să creadă că era nervoasă. El era pe punctul de a i vorbi când ea începu:

— Bănuiesc că ar trebui să-ți mulțumesc, spuse ea, pentru faptul că ai intervenit și ai stăpânit i situația cu băieții. Tonul pe care-l folosise arăta! că, de fapt, ea nu-i mulțumea lui deloc. El o privea fix, curios, mirându-se de vocea ei disprețuitoare și nervoasă. Din nefericire, în timp ce o privea, ochii îi coborâră atenți pe corpul și pe picioarele ușor bronzate. Ochii i se măriră și se forță să-și retragă privirea și să și-o concentreze asupra bentiței albe care-i ținea părul umed. Acela era un loc destul de inofensiv pentru a fi privit.

El își drese glasul.

— Ah, scuză-mă. N-am vrut să mă amestec.

Ea își ridică puțin bărbia.

— Da, dar ai făcut-o.

Gray își stăpâni un zâmbet.

— Bine, poate că am făcut-o. Nu mi-a plăcut să văd cum un incident minor ia proporții, din cauza surorii mai mari, extrem de protectoare.

Ea se întoarse cu fața către el și cu mâinile în șolduri.

— Nu sunt foarte protectoare. Dar trebuia să spun ceva. Băieții aceia îl necăjesc întotdeauna pe bietul meu frate, doar pentru că este mai mic decât ei și nu joacă destul de bine. Aaron încearcă din răsputeri, dar ei îl ocărăsc și îl critică și…

— Copiii de vârsta asta se insultă unul pe altul tot timpul. Acesta aproape că este un ritual al lor. Nu i-ai fi făcut o favoare lui Aaron spărgând jocul fiindcă unul dintre băieți l-a înjurat, Elissa.

— Dar nu intenționam să fac asta.

— Dar aveai de gând să-l scoți pe Dennis din joc.

— Ei bine, da, recunoscu ea. Dar o merita. Ai auzit ce lucruri i-a spus lui Aaron, nu-i așa? Și s-a purtat așa toată seara, cu toți. Tu nu-ți disciplinezi jucătorii, antrenor McCall?

Inflexiunea sarcastică a vocii ei îl amuza, dar își reținu din nou zâmbetul, simțind că ea nu era amuzată.

— Sigur că da, dar există o diferență crucială, Elissa. Eu sunt antrenorul echipei. Copiii care joacă în seara asta nu sunt organizați într-o echipă, iar tu nu ești antrenorul lor. Tu ești sora mai mare a lui Aaron.

— Și amestecul surorii lui mai mari va duce mai departe la ridiculizarea lui. Ea oftă. Bineînțeles că știu asta, dar pur și simplu nu pot să stau deoparte și să-l las să fie luat în zeflemea. Acesta este motivul principal pentru care am venit cu băieții în seara asta. Am vrut să supraveghez lucrurile. Și în mod special să am grijă de Aaron.

Ea își ridică brusc privirea și ochii i se umplură de îngrijorare.

— Doar nu crezi că am făcut ca lucrurile să meargă mai rău venind aici, nu-i așa?

Avea cei mai frumoși ochi pe care el îi văzuse vreodată. Pentru câteva secunde, Gray nu putu decât să-și afunde privirea într-a ei, simțindu-se ciudat de dezorientat.

— Nu, spuse el încet, retrăgându-și privirea. Se forța să se concentreze asupra cursei băieților, din cadrul terenului. Dar recunosc că este o linie delicată de acțiune aceea dintre îndrumare și amestec.

— E mult mai înșelător decât dansul pe sârmă. Fără plasă de siguranță.

El dădu din cap aprobator.

— Ești inflexibilă. Băieții de vârsta asta se poartă grosolan unul cu altul.

— Dar este oare prea mult să le pretindem să se comporte ca niște ființe umane? spuse ea ridicându-și vocea. Să arate puțină răbdare, înțelegere și compasiune unui copil de doisprezece ani, a cărui întreagă lume s-a întors pe dos din cauza unui șofer beat?

Ea se întrerupse, ținându-și strâns buzele, dar Gray știa ceea ce voia ea să spună. Un șofer beat trecuse pe roșu și intrase în mașina mamei ei cu trei luni în urmă, rănind-o grav. Seth îi spusese despre asta în timpul practicii de vară și Gray știa că doamna Emory era încă în spitalul de reabilitare din Lincoln Park, reînvățând să facă cele mai elementare lucruri.

El o privea pe Elissa care-și freca brațele goale, legănându-se înainte și înapoi, într-o continuă mișcare, dovadă evidentă a faptului că era puternic tensionată și agitată.

— Calmează-te, spuse el ușor. S-a terminat acum și totul e în regulă. Copiii sunt…

— Privește acolo! Ea arătă spre teren. Puștiul acela blond și înalt, cel care arată precum un nazist din trupele de asalt, cred că se numește Jesse, tocmai i-a pus piedică lui Aaron în mod deliberat. Asta trebuie să se sfârșească chiar acum. Impulsivă, ea porni către jucători. Rapid ca o scânteie, Gray o prinse de mijloc cu un braț și o ținu locului.

— Dezavantaj! strigă el cu o voce atât de dominatoare și impunătoare, încât niciun jucător n-a îndrăznit să-l întrebe nimic.

— Împotriva lui Jesse. Cealaltă tabără obține o lovitură de colț.

Jesse și ceilalți au acceptat verdictul fără a protesta.

— Dă-mi drumul! spuse Elissa, agitându-se în brațele lui. El o stăpâni cu putere.

— Uite ce e, Elissa, știu că ai cele mai bune intenții, dar nu poți să susți bătăliile lui Aaron. Dacă încerci, vei face ca lucrurile să fie mai rele pentru el. Cel mai bine e să stai deoparte.

— E ușor de zis pentru tine. Tu nu ești acasă cu el să vezi cum un băiat care era de obicei vesel și încrezător se transformă într-un copil liniștit și trist care nu crede că mai poate face ceva bun și corect. Câteodată îl aud plângând în camera lui.

Ea se întrerupse din nou.

— Nu trebuia să-ți fi spus asta. Aaron ar muri dacă ar ști că am spus cuiva așa ceva, și în special ție, cel mai bun antrenor din Riverview.

— În privința acestui secret te poți încrede în mine, spuse Gray. Cu siguranță că pot să înțeleg un băiat care duce lipsa mamei sale. Eu mi-am pierdut amândoi părinții într-o prăbușire de avion când eram doar cu câțiva ani mai mare decât Aaron.

De ce îi scăpase lui acum asta? se întrebă Gray. Nu vorbea niciodată despre părinții lui. N-o făcuse niciodată, cu excepția fratelui său Gordon și mai târziu a soției sale, Jackie. De ce naiba adusese vorba despre ei acum, pe terenul de joc al liceului de juniori, în fața Elissei Emory? Regretă imediat și spera ca ea să treacă peste asta, fără comentarii. Desigur că ea n-o făcu. Se întoarse către el cu ochii plini de groază și de milă.

— Amândoi părinții ți-au fost uciși când erai atât de tânăr? Asta-i îngrozitor. N-am știut. Eu… mie îmi pare rău.

El dădu din cap, privind atent jocul băieților și nu la ochii ei mari și blânzi, vag conștient că brațul său era încă în jurul ei, că-i putea simți căldura trupului prin tricoul de bumbac, umed de transpirație.

— Ce s-a întâmplat cu tine? continuă ea. Cu cine ai locuit? Unde te-ai dus?

Elissa se apropie de el, fără să-și dea seama, până când șoldul ei îi atinse ușor coapsa. Nu putu să reziste să nu-și strângă brațul în jurul taliei ei.

— Fratele meu și cu mine ne-am dus să locuim cu mătușa tatălui meu. Gray trebui să zâmbească gândindu-se la mătușa Kay. Ea este tipul de mătușică-mamă, o nonconformistă care, nici mai mult nici mai puțin, și-a asumat responsabilitatea i de a avea grijă de noi în mod serios. Chiar a i încercat să facă lucruri tradiționale, cum ar fi coacerea prăjiturelelor, deși noi am sfârșit prin a interveni pe lângă ea să ne cumpărăm în schimb Oreos.

— Fratele tău era mai mare sau mai mic decât tine?

— Mai mare cu trei minute și jumătate. Și nu mă lăsa niciodată să uit asta.

— Gemeni?

El dădu din cap afirmativ.

— Da. Gemeni.

— Identici?

— În toate aspectele. El surâse rememorând zilele bune de odinioară. N-ai putea să crezi cu câtă greutate ne deosebeau oamenii. Semănăm unul cu altul mult mai mult decât acei gemeni Kovach din clasă, din anul doi de studenție. Au fost vremuri în care ne-am distrat din plin profitând de asta.

— Deci, de fapt sunteți doi ca tine? îl necăji ea cu o groază prefăcută. Acesta este un gând înfricoșător. Fratele tău geamăn predă cursuri imposibile și grele de biologie și este în același timp antrenor de fotbal?

— Nu. Gray nu avea nicio intenție de a-i dezvălui soarta lui Gordon. El își făcuse de mult un obicei din a nu încredința informații personale nimănui. Nu intenționase să-i scape ceva în fața Elissei despre averea moștenită de la părinții săi și nu ar fi comis acea greșeală de a vorbi despre Gordon. Ar fi fost prea mult, ar fi durut prea mult. El căută repede să schimbe conversația și s-o îndepărteze de problemele lui.

— Seth mi-a povestit despre accidentul mamei tale. Mi-a părut rău să aud asta. Cum își revine?

Elissa oftă.

— Încet, mult prea încet, atât pentru mama cât și pentru tata. Ea se simte frustrată, plânge și vrea să renunțe. Apoi tata înnebunește pentru că ea este atât de deprimată și de îngrijorată. Își dorește atât de mult ca ea să revină acasă și totul să reintre în normal. Este… este… Ea făcu o pauză.

— Greu.

— Pariez că aceasta este o declarație incompletă.

Ea privi fix în pământ.

— A fost greu în special pentru Aaron și Andrew. Ei erau obișnuiți s-o aibă pe mama în preajmă tot timpul și acum ea nu mai este, iar persoana pe care o vizităm la clinica de recuperare… Ei bine, ea nu mai este mama pe care o știau ei.

— Bieții copii, spuse Gray cu emoție. Și biata ta mamă.

— De aceea sunt aici, continuă Elissa. Eu locuiam în California, dar am venit acasă imediat după accident și mi-am dat seama că nu mă pot întoarce până când mama nu va fi ea însăși din nou. Tatăl meu este neajutorat în ceea ce privește gătitul, spălatul și întreținerea casei. Când m-am adresat pentru informații în legătură cu munca de profesor suplinitor în Riverview, am aflat că pro- fesorul de artă plănuise să-și ia concediu pentru un an. De când sunt profesoară de arte am fost angajată cu normă întreagă. Prietena mea Connie Ware…

— Connie Ware care predă engleza la Riverview? Eleva mea de odinioară de la biologie generală? Acea Connie Ware?

— Aceea și numai ea. Suntem prietene din liceu și am rămas apropiate de-a lungul anilor. Oricum, Connie spunea că execuția la timp a unei acțiuni e treaba Sorții. Elissa zâmbi. Connie e foarte bună la lucruri din astea precum Ursita, Destinul și Soarta. Ea vorbește despre ele ca despre oameni de care ai putea să te lovești pe stradă. Gray râse.

— Connie a fost întotdeauna un fel de… de… el se opri, căutând un adjectiv potrivit.

— De, repetă Elissa râzând. Nu există niciun | cuvânt precis pentru ea.

— Am fost surprins când ea s-a întors la Riverview ca profesoară.

— A o avea pe ea în clasă era ca și cum ai fi susținut o ședință televizată. Acum are responsa-

: bilitatea propriei sale clase. Ce idee!

— E ca un fel de continuare. Ce ai zice de Connie în clasă, partea a doua? Folosind numeralele ordinale desigur.

— Teroarea continuă, sugeră Gray.

Ei râdeau împreună, cu căldură, ca doi vechi prieteni. Elissa își ridică privirea spre ochii teribil de întunecați ai lui Gray și, deodată, fu pe deplin conștientă de apropierea dintre ei, de căldura și apăsarea mâinii pe talia ei, de cât de ușor fusese să aibă încredere în el, să râdă cu el, această conștiință a apropierii dintre ei accentuându-se cu forța unui val de pasiune. Și odată cu această conștiință o copleșiră multe alte sentimente, în special, amintirea pasiunii pe care Gray McCall o aprinsese în ea, în urmă cu opt ani. Până a se reîntoarce la Riverview ea încercase, dar nu reușise, să uite pasiunea nebună pe care o avusese pentru el atunci când avea șaptesprezece ani. Îl fusese profesor de biologie. Nu fusese niciun secret faptul că dragostea pentru el îi influențase viață personală. Doar gândindu-se la modul în care se comportase atunci, urmărindu-l pe Gray McCall, flirtând cu el, vorbind despre el tot timpul, cu oricine și cu toată lumea, o făcu să roșească. Faptul că el n-o încurajase deloc n-o ținuse departe de el. Din contră, ea continuase să-l urmărească tot anul școlar, inventând povestiri romantice referitoare la relația dintre ei. Era o relație care existase numai în imaginația ei de școlăriță, în realitate, Gray nu făcuse nimic ca să-i sugereze, chiar și de departe, faptul că el o vede ca fiind altceva decât una dintre elevele sale. Ea a înțeles asta acum. Dar în trecut interpretase greșit, orbește, fiecare cuvânt al lui, fiecare privire și fiecare gest pentru a-și alimenta visele zilnice. Respirația i se opri când îi aruncă o privire pe furiș. Acum el avea treizeci și patru de ani, era înalt de un metru și nouăzeci de centimetri și cu musculatura bine clădită a unui atlet. Șortul albastru de alergare îi punea în evidentă abdomenul plat, coapsele puternice; tricoul alb din bumbac îi etala umerii și pieptul cu adevărat bărbătești și acele brațe puternice și musculoase în care leșinase ea în liceu. Privirea i se îndreptă spre părul bogat, de un castaniu-închis, spre maxilarul puternic și spre pomeții ridicați ai obrajilor. Ochi îi erau negri și pătrunzători, iar gura de o senzualitate neobișnuită. Singurul lucru pentru care se învinovățea adolescentă fiind era gustul ei la bărbați. Gray McCall era un bărbat sexy, plin de viață, chiar mult mai atrăgător acum decât cu opt ani în urmă. Se îmbujoră făcând acea constatare, conștientă deodată că se lăsase antrenată într-o examinare intimă a bărbatului. Își îndepărtă privirea de la el. Nu, își jură ea cu ardoare, nu avea de gând să zboare spre el din nou! Era o femeie matură de douăzeci și cinci de ani, sprijinul de nădejde al familiei, și nu o școlăriță nechibzuită.

— Deci, spuse ea, încercând ca vocea să-i rămână calmă, de aceea m-am întors în Riverview. Se eliberă de brațul lui și se îndepărtă ușor. Retragerea ei bruscă îl deranjă pe Gray mai mult decât ar fi trebuit. Avea sentimentul pierderii unei camaraderii care luase ființă între ei, deși nu era sigur pentru ce ar fi simțit așa. Privind-o cum stătea cu spatele la el și cu picioarele depărtate, își simțea inima bătând mai tare, respirația i se accelerase, pradă unei excitații sexuale. Nu, Elissa Emory nu mai era deloc o adolescentă drăgălașă; era o femeie interesantă pe care el dorea s-o cunoască. Porni spre ea zâmbind, căci se întreba dacă răceala ei neașteptată se datora faptului că își amintise că aproape căzuse la examenul de biologie. Fusese cea mai slabă elevă la biologie pe care el o avusese vreodată. Tocmai ajunsese lângă ea, când o auzi exclamând:

— O, Doamne! Ea se întoarse să-l privească, speriată pentru o clipă că el era atât de aproape și apoi arătă spre teren:

— Privește, Aaron sângerează. E plin de sânge pe toată fata. Asta s-a întâmplat. De data asta au mers prea departe! Ea porni spre băieți, dar nu parcurse decât doi metri când Gray o prinse din nou, de data aceasta răsucindu-i ambele brațe în jurul taliei și întorcând-o în direcția opusă.

— Lasă-mă să mă duc! îi ceru ea. Trebuie să-l ajut pe…

— Lasă-mă pe mine să rezolv asta, Elissa.

— Nu! Nu te mai amesteca. Aaron este fratele meu mai mic și…

— Nu mă amestec. Acești puști probabil că vor juca fotbal pentru mine în câțiva ani. Voi avea de asemenea sarcina de a încerca să-i învăț și biologia tot atât de bine, așa că asta îmi dă un motiv întemeiat să mă interesez de ei pe viitor. Tu ești prea implicată sentimental ca să faci ceva bun, Elissa. Doar stai aici și nu te băga.

El o eliberă și se îndreptă către băieți. Elissa era neîncrezătoare. Oare chiar credea că ea ar putea să stea deoparte?

— Încearcă și ai să vezi, spuse ea și începu să alerge.

Gray fugea spre băieții care se strânseseră grămadă, făcându-și loc, cu Elissa aflându-se în spatele lui.

— Ne-am ciocnit capetele, spuse Aaron sfios, încercând să-și oprească sângele care-i curgea din nas. Cred că Boby e cu mult mai rău decât mine. O privire rapidă confirmă faptul că Boby era într-adevăr într-o încurcătură similară sau chiar mai rău, încercând să-și oprească sângele din nas cu cămașa. Elissa își băgă mâna în buzunarul șortului și scoase niște șervețele în același moment în care Gray dădu la iveală o batistă din buzunarul său. Le dădură băieților.

— Tu chiar că ai un cap tare ca betonul, copile, spuse Elissa, ciufulindu-l pe Aaron. Era atât de ușurată că fusese doar un simplu accident!

— Bietul Boby. Ea îl ciufuli și pe el.

Băieții râseră.

— Cred că e timpul să ne oprim, spuse Gray aruncând o privire la ceas. E aproape întuneric, iar Boby și Aaron trebuie să meargă acasă să-și pună comprese cu gheață. Vrea cineva să-l ducă cu mașina?

— Eu vreau, spuse Boby. Locuiesc la patru blocuri de aici. Ca și familia Emory de altfel. Ei locuiesc de partea cealaltă a străzii mele.

— Noi putem să mergem pe jos, spuse Elissa repede.

— Nu și eu, spuse Aaron. Eu vreau să merg acasă cu antrenorul McCall. Nasul meu sângerea- ză prea tare ca să merg pe jos.

— În regulă, tu te duci cu el, spuse Elissa. Andrew și cu mine vom merge pe jos acasă, la mingea, Andrew și hai să mergem.

Andrew se uită de la Gray la Elissa.

— Vreau și eu să mă duc acasă cu ei, Lissy. El îl privea pe Gray cu admirație.

— Seth spune că ai un jeep Cherokee, domnule antrenor McCall. Doamne Dumnezeule! Mi-ar plăcea să merg cu el.

— Bineînțeles, spuse Gray imediat, pornind spre parcare cu cei trei băieți urmându-l.

Parcurseseră câțiva metri când el se opri și se întoarseră.

— Ești sigură că nu vrei să te conduc, Elissa?

— Absolut, răspunse ea.

Gray se întreba dacă să forțeze nota sau nu. Deși rata criminalității era aproape neglijabilă în Riverview, ideea unei femei plimbându-se singură în amurgul întunecat îi trezea neliniștea. Ar trebui să se întoarcă și să insiste să vină cu ei? Încearcă și ai să vezi.

Provocarea ei anterioară avea ecou în mintea lui. Ce-ar fi dacă chiar ar face asta? Buzele i se curbară într-un zâmbet sălbatic. Elissa Emory avea propriile ei idei și Dumnezeu să-l ajute pe bărbatul nenorocos care încerca s-o determine să facă ceva ce nu avea chef.

— Ai grijă, se simți el obligat să-i strige.

Elissa nu-i răspunse. Dispăruse deja din vedere.