Electra

PERSOANELE (în ordinea intrării în scenă)

PLUGARUL argian, soțul Electrei.

ELECTRA, fiica lui Agamemnon.

ORESTE, fratele Electrei.

PYLADE, prietenul lui Oreste.

CORUL, alcătuit din femei argiene.

BĂTRlNUL.

CRAINICUL.

CLITEMNESTRA, regină în Argos.

DIOSCURII.

Slujitorii lui Oreste, sclave din garda Clitemnestrei.

Scena înfățișează o priveliște aridă, muntoasă, la hotarele Argolidei, nu departe de izvorul râului Inachos. În lumina turbure a zorilor, în mijloc, se deslușește o casă umilă țărănească. Printr-o parte trece drumul spre Argos, dincolo de care se întind petice de ogoare și pășuni. Un bărbat în straie de țară iese din casă.

PLUGARUL.

O, Argos, tărâm străvechi 1, ape ale râului Inachos! De aici, odinioară, încărcându-l pe Ares 2 într-o mie de nave,

1 Nu odată în tragedia elină s-a pomenit despre vechimea argienilor, care aveau orgoliul – ca și atenienii, de altfel – să se creadă printre cei dintâi locuitori ai pământului. Aceasta e încă o dovadă a marelui prestigiu de care s-a bucurat cetatea Argos printre greci, chiar în vremuri de micșorare politică. Leagăn mai întâi al unei culturi misterioase, făurită de pelasgii autohtoni, odată cu invazia aheilor, primul talaz de triburi care vorbeau grecește, așa cum au dovedit-o incontestabil Ventris și Chadwick, Argolida, înrâurită de Creta minoică, a devenit un puternic focar politic și spiritual. Deși ținutul nu era prea întins, orașele s-au înmulțit și s-au îndesit, strălucind de forță și belșug: cetă-țui inexpugnabile, adevărate cuiburi de vulturi, ziduri ciclopice, morminte regale somptuoase, măști și podoabe de aur. Argos sau Mykene? Care dintre aceste două cetăți, adeseori confundate de poeții tragici, a fost mai importantă? Cât de departe și de adânc se întindeau jurisdicția suveranilor lor, dintre care cel mai celebru a fost Agamemnon? Oricum, în terminologia homerică, prin „Argos” nu se înțelege numai Argolida din Pelopones, ci însăși patria aheilor, a tuturor grecilor care se uniseră împotriva Troiei.

2 Cu alte cuvinte: pornind la război cu o mie de vase. Vezi p. 61, n. 2.

Regele Agamemnon pluti spre țara Troadei. Iar după ce-l omorî pe Priam, stăpânul pământului Ilion, și cuceri vestita cetate a lui Dardanos 1 tot aici se întoarse, în Argos, și spânzură de templele noastre semețe prăzi nenumărate smulse barbarilor. Și după ce acolo întâlni atâta noroc, i-a fost dat să moară în casa lui, prin viclenia urzită de nevastă-sa, Clitemnestra, și prin mâna care a lovit a lui Egist, fiul lui Thyestes! El s-a sfârșit, lepădând străvechiul sceptru moștenit de la Tantal 2.

Egist acum domnește peste țară și e stăpânul fiicei lui Tyndar3, soția eroului stins. Agamemnon, când a plutit spre Ilion, a lăsat în casă un urmaș bărbătesc, pe Oreste, și-o fiică, mlădiță ridicată, pe Electra.

Gata să fie ucis de brațul lui Egist, Oreste și-a găsit mântuirea într-un moșneag, care-l crescuse pe tatăl său, și care l-a încredințat lui Strophios, să-l ocrotească în Țara Fokidei 4.

1 Strămoșul, din sămânța lui Zeus, al Troienilor, a ridicat în Frigia, la poalele muntelui Ida o cetățuie, care a devenit pe urmă parte și miez întărit al Troiei. De aceea Troada mai este numită Dardania, iar locuitorii ei dardani.

2 Trunchiul neamului tragic al Atrizilor. (Vezi arborele genealogic.) Născut din Zeus și dintr-o oceanidă, pe nume Pluto, Tantal s-a făcut vinovat de numeroase crime: a furat câinele de aur al tatălui său, a scăzut ambrozia și nectarul Olimpului, spre a le da și oamenilor să se înfrupte din nemurire, și a ospătat zeii cu carnea propriului său copil. Pentru toate aceste îndrăzneli și păcate a primit în Hades cumplită pedeapsă: să fie veșnic mistuit de sete, dar apa să fugă de la gura lui, să fie lihnit de foame, dar roadele pământului să se ferească de mâna lui, și să-l amenințe de-a pururi o stâncă gata să i se prăvălească peste cap.

3 Vezi p. 26, n. 1.

4 Mărunta provincie muntoasă a marelui sanctuar panhelenie de la Delfi era cârmuită illo tempore de un bărbat cu evlavie, regele Strophios, căsătorit cu sora lui Agamemnon, care i l-a născut pe Pylade. Așadar cei doi faimoși prieteni, Oreste și Pyla-de, erau veri primari.

Electra a rămas în casa părintească și când a împlinit v'irsta înflorită a tinereții a fost pețită de fruntașii țării Heladei. Insă Egist, fiindu-i teamă ca nu cumva să-i nască vreunui om de seamă un fiu, care să-l răzbune pe Agamemnon, o păstra în palat și nu se învoia s-o mărite cu nimeni. Dar și astfel era bântuit de spaima că ar putea să aibă copil în ascuns, de la vreun nobil. Deci s-a hotărât s-o ucidă, dar Clitemnestra, cu toată firea ei crâncenă, a scăpat-o din mâinile lui Egist. Când și-a omorât bărbatul ea avusese cel puțin un temei 1, dar îi era frică să nu stârnească ura tuturor, ucigându-și copiii.

Iată ce puse atunci la cale Egist: cum fiul lui Agamemnon era alungat din țară, în exil, a făgăduit răsplată de aur celui care îi va ridica viața, iar pe Electra mi-a dat-o mie de nevastă. E drept că și eu mă trag din părinți mykenieni, într-asta nu mi se poate găsi nici un cusur: mă laud cel puțin cu strălucirea obârșiei 2. Dar sunt lipsit de avere, și lipsurile omoară noblețea. Dând-o pe Electra unui bărbat slab, și frica lui Egist urma să scadă. De-ar fi căsătorit-o cu un bărbat de seamă, acesta ar fi deșteptat din somn omorul lui Agamemnon și-atunci Dreptatea l-ar fi pedepsit pe Egist.

Dar niciodată eu, bărbatul Eleotrei – îmi este martoră Kypris – nu i-am pângărit culcușul; ea încă este fecioară. Lu'ând copila unor oameni atâta de îmbelșugați, m-aș fi rușinat s-o jignesc, eu nefiind vrednic prin naștere de ea.

Îl cinstesc, de asemenea, pe așazisul meu cumnat, pe sărmanul Oreste, gândindu-mă că, poate, într-o bună zi

1 însăși Clitemnestra ne va dezvălui măi târziu temeiurile sale, într-o argumentare nu lipsită de finețe psihologică.

2 Soțul Electrei, acest honnete homme al tragediei, cum îl numește H. Weil, era un țăran mlndru de străbunii săi mykenieni. Vezi p. 75, n. 1.

Îi va fi dat să se întoarcă-n Argos și să afle de nefericita nuntă a surorii sale. Dacă mă socotește cineva nebun, că am primit în casă o fecioară și nu m-am atins de ea, părerile lui sunt canoane prea ticăloase pentru măsurarea virtuții. Să știe că, dimpotrivă, nebun este omul acela 1. (Electra, în veșminte ponosite, iese din casă, purtând pe cap un ulcior.)