Imaginea evreului în cultura română

Cuvânt înainte.

Istoricul acestei cărți poate fi rezumat în câteva rânduri. Preocupările mele în domeniul imagologiei etnice datează de pe la începutul anilor '90. Primul studiu, intitulat „«Evreul imaginar» versus «evreul real» în folclorul și mitologia română", l-am publicat în 1995 în Revista de Istorie și Teorie Literară.

În perioada 1997-l999, Centrul Internațional de Studiere a Antisemitismului, din cadrul Universității Ebraice din Ierusalim, mi-a oferit o bursă pentru o cercetare cu tema Imaginea evreului în cultura tradițională românească, o cercetare comparativă în context est-central european. Se suprapuneau astfel interesul meu pentru studiile de etnologie privind centrul și estul Europei cu cel pentru istoria și cultura evreilor din aceeași zonă.

Ulterior însă, mi-am dat seama că ar fi interesant să urmăresc modul în care stereotipurile referitoare la evrei, așa cum apar ele în cultura tradițională românească, au supraviețuit (sau nu) în cultura așa-zis înaltă. Mi-am propus să cercetez originea, evoluția în timp, răspândirea în spațiu și supraviețuirea (sau, dimpotrivă, declinul și dispariția) clișeelor care compun portretul fizic, profesional, spiritual și moral al „evreului imaginar", dar și felul în care antisemitismul popular (inconștient și pasiv) l-a influențat pe cel intelectual și politic (conștient și activ), iar titlul cercetării a devenit Imaginea evreului în cultura română. Sfera culturii tradiționale era astfel inclusă, fără însă să rămână exclusivă.

De-a lungul anilor, fragmente din această carte au fost publicate mai ales în revista 22, dar și în Dilema, Observator cultural, Sfera politicii, New InternalionalJournal for Romanian Studies, Realitatea evreiască, Archaevs. Studii de istorie a religiilor, Orizont Minimum (Tel Aviv) etc. Cartea s-a structurat mai bine când, la începutul anului 2000, am început să predau pentru studenții înscriși la masterat un curs de imagologie etnică la Facultatea de Litere a Universității din București, la Centrul de Studii Ebraice condus de Dan Horia Mazilu și Liviu Rotman.

Îmi face o deosebită plăcere să menționez aici, la începutul volumului, numele celor care m-au sprijinit în diferite feluri pe parcursul cercetării și au făcut posibilă apariția acestei cărți: Dalia Ofer și Leon Volovici (președinte și, respectiv, director de cercetare la Centrul Internațional de Studiere a Antisemitismului, Ierusalim), Galit Hasan-Rokem și Moshe Idei (profesori la Universitatea Ebraică din Ierusalim), acad. Nicolae Cajal (președintele Federației Comunităților Evreiești din România), Dan Oprescu (Departamentul Guvernului pentru Protecția Minorităților Naționale), Erika van Gelder (Amsterdam), Gabriel Liiceanu (directorul Editurii Humanitas) și Vlad Russo (editor de carte).

Mulțumesc muzeelor și colecționarilor particulari din ale căror colecții am preluat unele dintre ilustrațiile prezente în acest volum.

De asemenea, îi datorez mulțumiri soției mele, Angela, care ca de fiecare dată m-a ajutat în anevoiosul proces de elaborare a cărții.

O ediție în limba engleză a acestui volum este în curs de apariție.

București, 4 mai 2001

ANDREI OIȘTEANU.

PRELIMINARII 1. Imagologie etnică în ultimele decenii ale secolului al XlX-lea au fost elaborate doar câteva lucrări referitoare la modul în care se reflectă imaginea evreului în diverse creații mito-folclorice românești, în 1887 și, ulterior, în 1896, Lazăr Șăineanu a încercat să refacă unele trăsături ale să-l numesc „evreului mitic" (Jidovul sau Uriașul), trăsături extrase din legendele mitice românești (/și 46)*.

Moses Schwarzfeld (80) și în mai mică măsură Simeon Florea Marian (2) au cercetat în a doua jumătate a secolului al XlX-lea modul în care este reprezentat evreul în producțiile folclorice din registrul comic: în anecdote populare și, respectiv, în satire.

Din păcate, în chestionarele folclorice și mitologice realizate la sfârșitul secolului al XlX-lea de B. P. Hașdeu (32) și de Nicolae Densusianu (56), au fost inserate foarte puține întrebări referitoare la evrei (omul roșu, solomonarul, jidovii sau uriașii). Ca atare și răspunsurile privind aceste subiecte colectate din sate din toate zonele României (informatori fiind, de regulă, învățătorii și preoții de țară) au fost relativ sărace. B. P. Hașdeu a publicat în revista sa, Columna lui Traian, câteva răspunsuri, provenite din mediul rural, la întrebări privind perceperea de către români a „străinilor", a „oamenilor de alt neam" (3, pp. 14-l5). La rândul său, folcloristul evreu Moses Schwarzfeld în calitatea sa de prim-secretar al „Societății istorice luliu Barasch" a întocmit și publicat în 1888 un Interogatoriu (sic!), cu câteva întrebări privind unele credințe

* Cifrele din paranteze trimit la notele de la sfârșitul volumului. Cifrele culese cu cursive se referă la note bibliografice propriu-zise, iar cele culese cu aldine se referă la note-comentarii.

Populare și tradiții folclorice referitoare la evreii din România (109, p. 182). Dar rezultatele acestor inițiative au fost mai degrabă modeste, în afară de faptul că bibliografia existentă referitoare la subiectul cercetării este subțire, veche și depășită, în România nu s-a realizat, nici măcar în ultimii ani (ca în alte țâri din zonă: Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Austria), vreo anchetă serioasă care să pună în lumină felul în care este receptat evreul de către populația autohtonă.

Redactat în 1886, statutul „Societății istorice luliu Barasch" preciza, chiar de la primul articol, scopul acestei asociații: Societatea [.] își propune a aduna materialul privitor la istoria evreilor din România și la psihologia populară israelito-română." Prin aceasta, membrii fondatori ai Societății înțelegeau nu numai „adunarea tradițiunilor [evreiești] din bătrâni" (articolul l-4) și „culegerea literaturei populare israelito-române" (art. l-6), dar și (ceea ce este inedit și lăudabil) „culegerea literaturei populare române cu privire la evrei" (art. l-7). Este un semn că intelighenția evreiască din România era interesată nu doar de cultura tradițională a evreilor din România, dar și de felul în care se oglindește „evreul real" în cultura folclorică românească.

În acest spirit, Moses Schwarzfeld a publicat nu numai un „studiu etnico-psichologic" (în 1896) privind imaginea evreilor „în literatura lor populară" (300), dar și un „studiu de psichologie populară" (în 1892), intitulat Evreii în literatura populară română, prin care a încercat să contureze portret u l-robot al evreului, așa cum apare el în folclorul, literatura și mentalitatea populară românească, în anexă (intitulată cam abuziv Evreul în literatura populară universală. Tablou comparativ), autorul a prezentat peste patru sute de proverbe și zicători referitoare la evrei, culese mai ales din central și estul Europei (3). Studiul lui Schwarzfeld este totuși o lucrare de dimensiuni relativ mici, depășită azi.