Interesantele aventuri ale unui chinez

CUPRINS:

CAP. I.

— Unde personalitatea și naționalitatea eroilor se desprind puțin câte puțin.

CAP. 11.

— In care Kin-Fo și filosoful Wang sunt arătați într-un mod mai precis.

CAP. 111.

— Unde cititorul va putea, fără greutate, să arunce o privire asupra orașului Shang-Hai.

CAP. IV.

— In care Kin-Fo primește o scrisoare importanta, cu opt zile întârziere.

CAP. V.

— Unde Le u primește o scrisoare pe care n'ar fi vrut s'o primească.

CAP. VI.

— Care va da, poate, cititorului dorința de a face o plimbare prin biurourile «Centenarului»

CAP. VII.

— Care ar fi foarte trist, dacă n'ar fi vorba de fapte și moravuri specifice Cerescului Imperiu.

CAP. VIII.

— In caro Kin-Fo face o propunere serioasă lui Wang și pe care acesta o acceptă cu aceeași seriozitate… CAP. IX.

— A cărui îucheere, oricât de ciudați ar fi, nu va surprinde. poate, pe cititor.

CAP. X.

— In care Craig și Fry suut prezintați ÎQ mod oficial noului client al tCentenarului»

CAP. XI.

— In care Kin Fo devine cel mai celebra ora din Imperiul da mijloc.

CAP. XII.

— In care Kin-Fo, cei doi însoțitori și valetul continui aventura.

CAP. XIII.

— Care conține multe peripeții » XIV.

— In care e vorba de orașul Peking și de o revedere plăcută.

CAP. XV.

— Care rezerva cn siguranță o surpriză lui Kin-Fo și, poate, cititorului.

CAP. XVI. – 1q care Kin Fo reîncepe goana.

i XVII.

— In care valoarea comercială a lui Kin-Fo este din nou compromisă.

CAP. XVIII – In care Craig și Fry fac o descoperire importantă. > XIX.

— Care nu sfârșește bine nici pentru căpitanul Yin, comandantul corăbiei, nici pentru echipajul său.

CAP. XX. –. In care se va vedea la ce 9e expun oamenii cari întrebuințează aparatele Căpitanului Boyton.

CAP. XXI.

— In care Craig și Fry se despart” de Kin Fo.

CAPITOLUL I.

Unde personalitatea și naționalitatea eroilor se desprind puțin câte puțin „Trebuie totuși convenit că viața are ceva bun! zise unul din conmeseni, sprijinit pe brațul scaunului cu spătar de marmură, și mestecând o rădăcină de nufăr îndulcit.

— Și rele de asemeni! răspunse, între două chicote de tuse, un altul pe care usturimea unei delicate aripi de rechin era să-l sufoce aproape.

— Să fim filosofi! spuse un personaj mai vârstnic al cărui nas suporta o enormă pereche de ochelari.

Astăzi îți vine să te sugrumi, și mâine totul alunecă, cum alunecă pe gât suavele înghițituri din nectarul acesta. Asta-i viața, ce vreți!a.

Și zicând acestea, epicurianul goli cu un aer împăcat paharul cu excelent vin cald, a cărui ușoară abureală se desprindea lent dintr-un samovar de metal.

„Cât despre mine, reluă al patrulea personaj, existența îmi pare nespus de acceptabilă din momentul ce nu faci nimic și ai mijlocul de-a nu face nimic!

— Greșeală! ripostă al cincilea. Fericirea constă în studiu și în muncă. A cuceri o cât mai mare sumă de cunoștințe este a căuta să fii fericit!

— Și a vedea că la urmă de tot nu știi nimic!

— Nu e aceasta începutul înțelepciunii?

— Și care-i e sfârșitul?

— Înțelepciunea n-are sfârșit! răspunse filosofic omul cu ochelari. A avea simțul comun este fericirea supremă.

Primul conmesean se adresă atunci amfitrionului care ocupa capătul cel mai înalt al mesei, adică locul cel mai rău, așa cum cereau legile politeții. Indiferent și distrat el asculta, fără ca să spună ceva, toată această dizertație inter pocula.

— Haide! Ce gândește gazda noastră asupra acestor divagații după petrecere? Găsește ea astăzi existența bună sau rea? E pentru, sau e contra?

Amfitrionul spărgea nepăsător câteva semințe în gură,se mulțumi, drept orice răspuns, să dea disprețuitor din buze ca omul ce pare a nu se mai interesa de nimic.

— Bah! făcu el.

Acesta este de obicei cuvântul celor indiferenți. El spune tot și nu spune nimic. Este în toate limbile și trebuie să figureze în toate dicționarele de pe glob. Este o strâmbătură articulată.

Cei cinci commeseni îl siliră cu argumente, fiecare în favoarea tezei sale. Vroiau să îi afle părerea. El se feri să răspundă întâi, dar sfârși prin a afirma că viața nu era nici bună, nici rea.

— Auziți pe prietenul nostru!

— Poate el să vorbească astfel când niciodată un fâșâit de floare nu i-a tulburat liniștea?

— Și când e tânăr!

— Tânăr și sănătos!

— Sănătos și bogat!

— Foarte bogat!

— Mai mult decât atât!

— Prea bogat poate!

Interpelările se încrucișeau ca scânteile unui foc de artificii, fără a aduce un surâs pe impasibila figură a gazdei.

El se mulțumea să înalțe ușor din umeri ca cel ce n-a vroit niciodată să răsfoiască, măcar pentru o oră, cartea propriei sale vieți, și căreia nu i-a tăiat măcar primele pagini.

Totuși acest indiferent avea peste treizeci și unul de ani, se ținea foarte bine, poseda o avere mare, spiritu-i era cultivat, inteligența sa se ridica deasupra mijlociei. Avea în sfârșit, tot ceea ce lipsește atâtora pentru a fi unul din fericiții lumii. Pentru ce nu era?

Pentru ce?

Vocea gravă a filosofului se făcu atunci auzită și, vorbind ca un corifeu al corului antic:

— Prietene, zise el, dacă tu nu ești fericit e că până acum fericirea ta n-a fost decât negativă. Fericirea este ca sănătatea. Pentru a o prețui trebuie să îți lipsească din când?n când. Ori tu n-ai fost niciodată bolnav… Vreau să zic, tu n-ai fost niciodată nenorocit! Aceasta lipsește vieței tale. Cine poate prețui fericirea dacă nenorocirea nu la atins de loc, măcar pentru o clipă!

Și, după observația-i înțeleaptă, filosoful ridicând paharul plin cu o șampanie de cea mai buna marcă.

— Urez un pic de umbră soarelui gazdei noastre, zise el și câteva necazuri vieței sale!

Goli apoi paharul.

Amfitrionul făcu un gest de învoire și recăzu în apatia-i obișnuită.

Unde avea loc această conversație? Se petrecea într-o sală europeană, la Paris, la Londra, la Viena, la Petersburg? Cei șase conmeseni stăteau de vorbă în salonul unui restaurant, aici sau dincolo de ocean? Cine erau oamenii aceștia care discutau astfel de chestiuni, în timpul unui prânz, fără a fi băut mai mult decât se cade?

În orice caz ei nu erau francezi1 pentru că nu discutau politică.

Cei șase conmeseni se aflau într-un salon luxos decorat… Prin perdeaua geamurilor albastre sau portocalii se strecurau, la ora aceasta, utimele raze ale soarelui.

Pe zidurile salonului străluceau, atârnate de tapete de mătase, oglinzi largi cu tăetură în pantă.

Masa era vastă, pătrată, de lac negru. Nici o cuvertură pe suprafața-i care reflecta numeroasele obiecte de argintărie și porțelan. Nici un șervet, ci simple pătrate de hârtie, ornate cu devize, și din care fiecare invitat avea alături de el o suficientă provizie. In jurul mesei se înălțau scaune cu spătarul de marmură, mult preferabile celor capitonate ale mobilierului modern.