Carti scriitori romani · Paul Goma Adăugat30 mart. 2020

Jurnal '999

de AnnaE 934 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

Vineri 1 ianuarie 1999

M-am trezit la ora 5, ca să lucrez pentru editură la prezentarea Jurnal-ului pe 1998. Aseară m-am culcat în jur de 11, deci n-am apucat pragul anial. Noi să fim sănătoși.

Am dormit ca un disperat. Acum s-a făcut seară – drept care mă duc la culcare.

Duminică 3 ianuarie 1999

Ieri n-am notat, am fost prins toată dimineața cu jurnalul (se înțelege. (.)

Aseară au fost Șișmanianii la noi. Ne-am simțit bine îndepreună. Vom recidiva – îi apare și lui un volum, tot la Arhipelag.

Se pare că astă noapte am dormit binișor. Mă simt odihnit și gata de fapte, dacă nu mari, atunci sigur: late. Numai că nu știu de ce lată să mă apuc, pentru a mă ocupa-lăți.

Re-re-recitind jurnalul (cel tipărit, Jurnalul unui jurnal), cel care va fi: Jurnal 1998), mă asigur, eu pe mine, că formula folosită – includerea textelor publicistice – nu este răul cea mai rău, mai ales acum, când periodicele nu se prăpădesc de dragoste pentru mine și – colacul pupezei din tei: perspectiva editării Scrisurilor s-a îndepărtat.

Am scris lui Radu Mareș – mâine pun la poștă.

I-am scris și lui Radu Nicolau, directorul Nemirei. Reproduc aici întâi răspunsul dat Danei Moroiu:

Editura NEMIRA, București

Doamnei Dana Moroiu, director editorial

Paris 27 decembrie 1998

Stimată Doamnă Dana Moroiu, Am primit mesajul Dvs. din 15 nov. 98 cu vestea cea mai bună pe care și-o dorește un autor de carte în Ajun de Crăciun: „amânarea” apariției Scrisurilor mele „pentru primul trimestru al anului 1999”.

Fără a contesta „situația generală (producția de carte scăzută cu 70 % de un an încoace)” mă întreb ca un ne-editor ne-editat ce semnifică: „volumul mare de muncă pe care-1 presupune”, din moment ce Dl. Dan Petrescu mă anunța la sfârșitul lunii august că s-a cules totul, iar la 1 octombrie că mai are de redactat o carte și se apucă de a mea.?

Vedeți Dvs., stimată Doamnă Moroiu, probabil nu știți, drept care vă informez eu: această carte a mea trebuia să apară la Nemira (în sfârșit, după doi ani de „suspensie”) – întâi: în luna martie 98; apoi: în luna mai; în fine: în al 4-lea trimestru al anului 1998. Și n-a apărut. Eu, ca autor strâng din dinți și accept multe dintre ofensatoarele condiții puse de editor, însă există una pe care n-o pot primi: aceea de a-mi fi respins un volum – fără a mi se spune franc, direct (pentru a nu mai pierde și timpul) că editura nu are de gând să mă editeze (din o mie de motive – altele decât cele invocate de Dvs., dar pe care le cunosc la zi). În continuare, pentru că nu știți, vă informez: volumul adună texte publicistice datate începând din 1972 (ați citit bine: 'nouă sute șaptezeci și doi), de pe când mă aflam în România și colaboram „în afară”. Apoi din 1977 până în 1989 texte scrise în exil – pentru compatrioții mei. Or din 1990 acestea au fost sistematic împiedecate de a apărea în volum – de Liiceanu, de Viorica Oancea de la Litera.

Pentru a clarifica lucrurile, vă propun:

Să-mi dați un răspuns fără ambiguitate în prima săptămână din anul ce începe în curând:

— Fie vă interesează publicistica mea „preistorică”, deci îmi comunicați încuviințarea și îmi anunțați „termenul de apariție”;

— Fie nu vă interesează și îmi comunicați „regretul Dvs,” etc, etc.

Eu nu mai pot aștepta „arătarea” Fetei Morgana, a Popii (care uite-1, uite că nu e.). Am 64 ani și vreo 55 volume scrise, nu mai am nici energia nici cheful să-1 aștept pe Godot cel din Piața Scânteii. Totodată asigur Nemira: nu va câștiga nici bani, nici prestigiu, nici „stima lor și mândria”, blocându-mi volumul cum a făcut până acum.

În cazul în care vă decideți pentru editare, atunci iată propunerea mea. Financiară: cu o părticică din imensele sume realizate prin publicarea Amintirilor de care el nu-și mai amintea, i le-au confecționat secretarele după stenograma sforăiturilor (și a sforăriilor de categoria a cinșpea), apoi i le-a prefațat suava garofiță pe nume Zoe

Petre (dar bineînțeles că de unul dintre Cavalerii Apocalipsului vorbesc, inenarabilul

Diaconescu!) – să fie ajutată și biata mea culegere de publicistică să apară

(iar Diaconescu ar intra în istoria culturii române ca Soros II) – să zicem: ca o compensație: din pricina lui n-am apărut eu în iunie 98; și iată propunerea strict editorială: că tot m-ați amânat atâta, hotărâți-vă pen tru două volume (Scrisuri 1 și Scrisuri 2) în care vor fi incluse și articolele apărute la

Litera în cele două broșurele numite Amnezia la Români (aflate în dulapul D-lui Dan

Petrescu), deasemeni, pentru a avea cronologia rotundă, vă voi trimite din timp cea

50 pagini cu texte scrise în ultima parte a anului acesta: 1998.

Nu voi sărăci Nemira cea prosperă cu Scrisuri 1 și 2, după cum n-am sărăcit-o cu primele 3 volume de Jurnal – următoarele mi-au fost respinse de Dl. Dan Petrescu, au apărut de curând la Dacia.

Cu speranța că măcar acum, la spartul târgului vom încheia o înțelegere din care nimeni nu va fi păgubit – și nici ofensat – vă urez Sărbători fericite și La Mulți Ani!

Al Dvs., Paul Goma

Luni 4 ianuarie 1999

Iar acum scrisoarea adresată directorului:

Paris 4 ianuarie 1999

Stimate Domnule Valentin Nicolau, La 15 decembrie 1998 am primit din partea D-nei Dana Moroiu director editorial la Nemira un fax prin care eram anunțat că volumul de publicistică Scrisuri ce trebuia să apară în luna mai 1998 nu va apărea nici în decembrie același an, împins fiind în 1999.

I-am scris și expediat – tot prin fax – D-nei Moroiu avizul de. Recepție a foartei-bune vești (aveți alături o copie), totodată rugind editura să explice de ce vorbește despre „volumul mare de muncă pe care-1 presupune volumul” (sic) – când Dl. Dan Petrescu mă înștiința la sfârșitul lui august (98) că s-a cules totul?

Fișiere de descărcat

DOC
Jurnal 1999 de Paul Goma.doc
1,5 MB · 515 descărcări
Descarcă

Alte cărți de Paul Goma

Toate ›