Non-a Jucatorii Non-A Non-axiome – volumele 1 și 2

Un sistem nervos uman este, potențial, superior celui animal. În vederea dobândirii sănătății mentale și a dezvoltării echilibrate, fiecare individ trebuie să învețe să se adapteze lumii reale care-l înconjoară. Există metode de antrenament care permit realizarea acestei adaptări.

Umbre. Mișcare pe dealul pe care se ridicase odinioară Mașina jocurilor, acum pustiit. Două siluete, dintre care una, diformă, ciudată, se strecurau fără grabă printre copaci. Când se iviră din întuneric în lumina unui felinar – sentinelă singuratică pe această înălțime de unde puteai cuprinde orașul – una dintre siluete se arătă a fi un biped obișnuit.

Cealaltă era o umbră, făcută din umbră, de întuneric prin care se zărea un felinar.

Un om, și o umbră, cu mișcări de om, fără să fie om. O umbră – om, care se opri când ajunse la bariera orașului, care se întindea în vale, și vocea îi sună deodată, deloc firavă, ci foarte umană.

— Repetă instrucțiunile, Janasen.

Dacă omului îi era frică de ciudatul însoțitor, nu se vedea. Căscă ușor.

— Mi-e cam somn, zise.

— Instrucțiunile.

Omul gesticulă, iritat.

— Ascultă, domnu' Discipol, grăi a lehamite, nu vorbi așa cu mine. Înscenarea dumitale nu mă sperie deloc. Mă știi. Fac treaba asta.

— Insolența dumitale, zise Discipolul, îmi va slăbi răbdarea. Știi că anumite energii temporale sunt puse în joc în propriile mele mișcări. Tărăgănările dumitale sunt calculate pentru a răni, și-ți spun: dacă se-ntâmplă să fiu obligat să iau o poziție neplăcută din pricina acestei tendințe din partea dumitale, relațiile noastre vor lua sfârșit.

Era atâta cruzime în vocea Discipolului încât omul nu mai scoase o vorbă. Începu să se întrebe de ce-l înfrunta pe acest individ deosebit de periculos, iar singura explicație era povara existenței lui ca agent mercenar al unei ființe care-l domina din toate punctele de vedere.

— Acum, repede, zise Discipolul, repetă instrucțiunile.

Omul, reținut, începu. În vântul care le sufla în spate, vorbele lui n-aveau nici un sens; zburau în aerul nopții ca niște năluci, ca umbrele care fac soarele. Era vorba de a profita de luptele de stradă, care curând se vor sfârși. Va apărea un loc liber la Institutul de emigrare. „Cu actele pe care le am voi obține slujba cât timp va fi nevoie. Voi folosi întreaga autoritate a Institutului, iar joi, pe cincisprezece, când Președintele Hardie va pleca spre Venus, voi provoca la momentul potrivit un accident,

Această manevră urmărește împiedicarea unui anume Gilbert Gosseyn de a ajunge pe Venus, până nu va fi prea târziu. Omul nu știa cine era Gosseyn și nici de ce ar fi prea târziu – însă procedeul era foarte clar.

— Și acum spune-mi care este ora accidentului?

— 9 și 28 dimineața, ora zonei zece.

Urmă un răgaz, în care Discipolul părea să cugete.

— Trebuie să te avertizez, zise în sfârșit, că Gosstyn este un individ deosebit. Dacă acest fapt afectează evenimentele sau nu, nu pot ști. S-ar părea că nu-s motive serioase de îngrijorare dar nu se știe. Fii cu băgare de seamă.

Omul ridică din umeri:

— N-am decât să fac tot ce pot. Asta-i tot.

— Vei fi îndepărtat la timp, ca de obicei. Vei putea aștepta aici sau pe Venus.

— Venus, zise omul.

— Perfect.

Apoi, tăcere. Discipolul se plimbă agale ca pentru a scăpa de constrângerea datorată prezenței celuilalt. Silueta lui de umbră părea și mai puțin materială. Felinarul lucea și mai viu prin substanța neagră a trupului său, dar această formă cețoasă, tot estompându-se, pierzându-și claritatea conturului, rămânea întreagă și-și păstra forma. Pieri ca și cum nici n-ar fi fost.

Janasen așteptă. Era un om practic și destul de curios. El mai văzuse iluzii și nu era convins că mai avusese parte de așa ceva. După trei minute, solul prinse a se înroși. Janasen se dădu înapoi cu băgare de seamă.

Focul făcu ravagii, dar tot reuși să vadă structura internă complexă a unei mașini, ale cărei piese se topiră într-o masă informă în vâltoarea albă și șuierătoare. Nu așteptă sfârșitul, coborî pe potecă în direcția stației de robocare.